Texte fundamentale: Emil Cioran „CONCEPŢIA TRAGICĂ A EXISTENŢEI”

CONCEPŢIA TRAGICĂ A EXISTENŢEI

1) Trebuie să existe în individ valori ce îl ridică deasupra masei, aceste valori sunt embrionare în mulţime, care numai le presimte.
Pentru ea, ele plutesc în aer – le simte fâlfâind, fără a le sesiza esenţa.
2) Masa simte viaţa ca ceva serios – nu-i sesizează însă caracterul ei eminamente tragic.
Acesta este rolul individului.
3) Viaţa, concepută ca un efort spre fericire, este un nonsens – din moment ce, odată fericirea aparent achiziţionată, va părea un miraj – care trebuie substituit prin valori concrete.
4) Valorile concrete nu pot fi decât unităţile spirituale individuale – şi, deci, concrete – cari se fixează în unitate.
5) Unitatea – cuprinzând abstractul diversităţilor conştiinţelor individuale – trebuie să convergeze spre o concepţie tragică – adică, profund serioasă a vieţii.

(Nedatat)

Sursa informationala: Emil Cioran

Texte fundamentale: Petre Tutea corespondenta cu Cioran, Bucuresti, 7 iulie 1974

Sursa informationala+text+autor: Petre Tutea

Dragă Emile, Te rog să crezi în nestrămutata mea prietenie. Vorbesc mereu tinerei generaţii despre tine, în această vorbire împletindu-se admiraţia nelimitată pentru strălucirea ta, cu dragostea fraternă. Mi-aduc aminte de o întâmplare din închisoare. Mi s-a cerut să te atac în scris, acest lucru având o deosebită importanţă la eliberarea mea. Am refuzat în aceşti termeni: prefer să mor în închisoare decât să atac un amic sacru şi ilustru! Am gândit şi simţit ca tine de-a lungul vieţii mele. Deosebirea dintre mine şi tine a constat în refuzul meu de a practica sinceritatea totală, fiindcă am vrut să devin legiuitor şi să mă bucur de admiraţia mulţimii stupide. Am procedat ca acei cabotini care cerşesc aplauze la galerie. Sunt trist şi neconsolat. Drama fără ieşire a timpului nostru se cheamă democratizare. A fost lichidată barbaria. Cirezile din stepa rusească s-au îmbolnăvit de iluminism. Ele aspiră să citească algebric fulgerele. Au poftă să negocieze, nu să distrugă. Şiretenie primitivă convertită în mesianism. Ce greaţă! Ce frumos ar arăta şi ce regenerator ar fi un cuceritor de tipul unui Gengis-Khan, care ar intra în oraşele din occident şi, după fiecare ispravă în stilul lui, s-ar retrage în bivuac. Tu eşti singura imagine pură în memoria mea, aşa de încărcată de erori, de neputinţe şi de înfrângeri. Cea mai sinistră înfrângere a fost fructul amar al unei confuzii, căreia i-a căzut victimă şi gloriosul bătrân luliu Maniu: am confundat negustorul occidental şi pe cel american cu cavalerul de spadă, deşi am ştiut teoretic că acest negustor a înlocuit onoarea cu creditul. Ciorchinile de erori din memoria mea mă otrăvesc cu regrete inutile. Trecutul încărcat de impurităţi, de neputinţe şi de eşecuri, şi viitorul purtător de moarte, mi-au revelat un lucru: venim de nicăieri şi mergem spre nicăieri. Totuşi, n-am reuşit să mă detaşez de murdăria acestei lumi, care în fond nu reprezintă nimic. Aş vrea să te mai văd o dată, înainte de a muri. într-un pustiu, nu în occidentul în care trăieşti tu, fiindcă pute a hoit. Am o rugăminte: să-mi trimiţi prin amabilul aducător al acestei scrisori un pachet cu tot ce-ai scris în Franţa. Tu ştii că eu sânt un cititor serios, în rest, oboseală şi dezgust. Sau cum spune inspirat în „melancolia” lui poetul lacrimogen: „Asta e tot ce-mi rămâne: Silă de ziua de azi Şi teamă de ziua de mâine” Cu aceeaşi dragoste şi cu nestrămutată prietenie, Petre Ţutea

Texte fundamentale: Cioran “Schimbarea la faţă a României” (1)

Texte fundamentale: Cioran “Schimbarea la faţă a României”

Sursa informationala:poezie.ro

CAP. IV
Război şi revoluţie

„Atît războiul, cît şi revoluţia sînt făcute de naţiune: dar nu amîndouă plasează naţiunea ca finalitate centrală. Afirmînd, în primul rînd, socialul, revoluţia este mai universală decît războiul, deşi acesta se desfăşoară şi în afară de cadrul spaţial naţional, pe cînd revoluţia se menţine în interiorul naţiunii. Revoluţiile au valabilitate cu atît mai mare, cu cît se fac în numele unor idei, care depăşesc naţiunea, pe cînd războaiele îşi extrag vitalitatea din imediatul naţional.

Pentru ca o revoluţie să fie încoronarea unei naţiuni, ea trebuie anticipată şi pregătită ideologic secole întregi, pe cînd războaiele n au nevoie decît de întorsături şi crize de trecere. De aceea, o naţiune nu poate face decît o singură mare revoluţie, pe cînd războaiele abundă şi se întrec.

„O revoluţie întronează o nouă lume de idei şi o nouă structură socială, pe cînd un război intensifică sau slăbeşte sentimentul puterii naţionale, prin cîştig sau pierdere de spaţiu. Revoluţia creează o nouă respiraţie; războiul, un nou ritm.”

„Prin revoluţie, un neam îşi realizează un sumum de autoconştiinţă. Prin revoluţie, masele iau conştiinţă de ele însele şi realizează un acces la putere corespondent nivelului acelei conştiinţe. Fără fenomenul maselor, nu se poate înţelege nimic din structura revoluţiei.
O revoluţie adevărată trebuie să epuizeze sensul social al unei naţiuni. De aceea, nu este revoluţie aceea care nu modifică esenţial structura socială.”

„O revoluţie care nu modifică raporturile de proprietate este o mascaradă. Fără un triumf asupra inegalităţilor, revoluţia este un nonsens. Este puţin lucru a face o revoluţie reclamîndu-te numai de la un principiu naţional. Revoluţiile se fac în primul rînd pentru mase de către ele însele, şi numai după aceea pentru naţiune. Ridicîndu li se nivelul social, naţiunea este „săltată“ indirect.”

Revoluţiile se fac de jos în sus. Convoiul maselor este un aspect dintre cele mai dramatice, din cîte le oferă istoria. Capetele palide de foame, transfigurate de mizerie, cu aspect de sfinţenie criminală, sînt bazele pe care, de cînd e lumea, s-a construit o ordine nouă. Răsturnările s-au făcut în numele mizeriei şi împotriva ei.

„Săracii sînt singura forţă a universului. Ei trebuie să fie proşti sau nebuni, de permit fericirea alături de ei.”

„O revoluţie care nu se face în numele unei idei universale, ci se limitează la vreun spaţiu geografic şi istoric se numeşte naţională, pentru a nu zice locală. Este drept că revoluţiile se fac prin naţiune şi că în ele triumfă ideea istorică a unei naţiuni. Decît, pentru ca revoluţia să aibă contururi mari, ideea istorică de la baza ei trebuie să se întindă pe dimensiuni mari. Naţiunile mici nu pot face revoluţii universale, deoarece servesc o idee istorică redusă. Orice revoluţie este naţională întru atît întru cît reprezintă o expresie a dorinţei de putere a unei naţiuni.”

— Ce rămîne din România în faţa fenomenului revoluţionar? Precum n-am purtat războaie, ci am rezistat la invazii, tot aşa n-am făcut revoluţii, ci numai insurecţii. Un popor de răzmeriţe, apăsat de mizerie lăuntrică şi exterioară, fără respiraţie revoluţionară mai amplă. Este mai mult decît semnificativ că Avram Iancu, cea mai simpatică figură revoluţionară a României, s a sfîrşit în melancolie, deznodămînt strălucitor de poet, dar compromiţător pentru un revoluţionar. De altcum, toate mişcările cu caracter revoluţionar — fie a lui Horea, fie a lui Tudor Vladimirescu — au ratat, căci n au avut consecinţe şi n au putut crea o tradiţie revoluţionară. Cine era să facă revoluţie? O ţărănime împotmolită în cea mai sinistră întunecime? Şi împotriva cui? Împotriva celei mai stupide aristocraţii, care n ar fi meritat a fi distrusă nici măcar printr un strop de sînge al ţăranului român. Aristocraţiile sînt în general de origine străină. Decît, neamul românesc a avut nefericirea să fie condus de cel mai superfluu şi mai puţin mesianic dintre popoare, vreau să zic de greci. Neavînd ce face la ei acasă, s-au făcut negustori şi aristocraţi în România, spre nefericirea acestui popor.

Cît despre burghezie, ea a apărut aşa de tîrziu, încît îşi trăieşte şi astăzi epoca ei eroică. Burghezia a fost singurul nostru element revoluţionar. De aceea, liberalismul şi a asumat atîtea titluri de glorie, încît nu-l poţi refuza fără să te dezintegrezi din România modernă.
România vrea să ia act de sine însăşi printr o mişcare colectivă, să se definească în autoconştiinţă. Cine vrea să fie în clar cu sensul revoluţiei noastre de dreapta, să se gîndească la toate manifestele în care se vorbeşte de lupta împotriva îmbogăţiţilor; niciodată împotriva bogaţilor.

Texte fundamentale: Cioran „Schimbarea la faţă a României” (2)

Texte fundamentale: Cioran „Schimbarea la faţă a României”

Sursa informationala:poezie.ro

CAP. V
Lumea politicului

„Toată ploaia de oameni politici pe care i-a lansat democraţia aparţine acestui gen de egoişti minori, care aspiră la celebritate pentru ca apoi anonimatul să-i înghită şi mai amarnic. Regimul democratic, cu al său sistem parlamentar, dînd posibilitatea fiecărui cetăţean să participe activ la viaţa publică, a dezvoltat latura meschin politică din fiecare individ, o megalomanie a omului. Rezultatul a fost că democraţia a scos la iveală o serie de talente şi, în întreaga lume, doar două trei genii politice. Un mare geniu politic trebuie să fie prin excelenţă un dominator. Dacă ştie şi nu poate comanda, n-are nici o valoare. Democraţia, admiţînd controlul şi intervenţia din afară în actele şefilor, le anulează orice prestigiu mistic şi-i încadrează în rîndul muritorilor, explicîndu le ridicarea numai prin şansă.”

„Regii Spaniei, din cauza interesului lor pentru alte lumi, au dus ţara de rîpă, au închis o pe vecie gloriei.”

„Oamenii politici din toate timpurile se aseamănă mai mult între ei decît contemporanii de instincte şi preocupări diferite. Un şef al unui trib de negri sesimte mai aproape de Napoleon decît Beethoven; chiar dacă ultimul l-a înţeles mai mult decît merita el. Între Lenin şi Cezar este mai multă afinitate decît între primul şi oricare contemporan… literar. ”

„Cezar nu putea deveni înţelept şi nici Napoleon poet. Sau îşi poate închipui cineva un filozof dictator? Un filozof nu poate fi decît… preşedinte. Ceea ce înseamnă că instinctul politic al omului scade pe măsura micşorării ethosului agresiv.”

„Cultura modernă este bolnavă de teorie. Necesitatea de a găsi o formulă abstractă pentru orice situaţie, de a justifica în gînd toate fărîmăturile realului, a secat energia creatoare şi a răpid omului un simţ rodnic al problemelor. Excesul teoretic presupune totdeauna o sleire a respiraţiei, a avîntului iraţional de creaţie.”

„De fapt, bogaţii au avut totdeauna prea mult spirit politic. Cu cît sînt mai mulţi pe pămînt, cu atît li se ascute spiritul politic. Săracii n-au conştiinţă politică decît în revoluţie. Căci revoluţia este examenul pe care-l dau săracii în faţa istoriei.”

„Ne putem închipui un om politic blînd, căldicel şi atenuat? Ar fi o reprezentare absurdă. Un animal de pradă, cu instinctele domolite în aparenţă şi cu mult stil în cruzime, este forma cea mai adecvată sub care ni se înfăţişează „bestia“ politică. Precum iubirea este virtutea religioasă prin excelenţă, aşa ura este virtutea esenţială a omului politic. El urăşte, din dragoste pentru un grup de oameni, pe toţi ceilalţi care nu-i aparţin. Cine nu ştie urî cu pasiune n are instinct politic. Dacă nu refuzi cu frenezie pe toţi care nu te urmează, îi vei pierde şi pe cei care i-ai.”

„Partidul într-un stat şi un stat faţă de altul îşi definesc forţa după primejdia şi ameninţarea ce o reprezintă. Nivelul politic se alimentează din capacitatea lor agresivă. Tendinţa oricărei formaţii politice este dominaţia exclusivă. Coexistenţa atîtor grupări şi curente în democraţie este un semn de emasculare generală. De aceea, concurenţa politică fără nici un sens din democraţie îşi are rezolvarea firească şi inevitabilă în dictatură.”

„În orice fel de politică, dictatorială sau democratică, „partizanul“ este totul. Cine se revoltă împotriva acestui sistem în numele „valorilor obiective“ nu înţelege nimic din caracterul dramatic al oricărei politici. Nu numai pentru un „politician“ (democraţie), dar şi pentru un dominator (dictatură), partizanul cel mai umil este o mai mare valoare decît cel mai ilustru adversar. Orice luptă elimină ideea de valori obiective. Cum fondul tragic al oricărei politici — nu numai aceea de stil mare — este care pe care, în ea se măsoară destine, şi nu valori. Triumful este unica valoare. Nu există un idealism politic, ci numai un pragmatism politic.”

„Unii teoreticieni (Carl Schmitt) reduc esenţa politicului la termenii; duşman — prieten.Concepţia aceasta exprimă fiinţa politicului în formă tranşantă. Valabilitatea ei este totală pentru fenomenul dictaturii, care reprezintă o exasperare a politicului. Orice dictatură este un război camuflat, chiar dacă nu se manifestă în conflicte cu alte state. În tot cazul, dictatura este în primul rînd un război al unui stat cu sine însuşi. Între democraţie şi dictatură este mai întîi o diferenţă de ritm. Pe cînd prima reprezintă o respiraţie comodă, a doua este activă pînă la sufocare. În democraţie statul are un caracter neutru, societatea este totul. De aici distincţia atît de categorică între societate şi stat, specifică ideologiei democratice în genere.

„Naivii nu vor pricepe niciodată că mulţimea îl cere pe cezar, că oamenii au iubit de cînd e lumea nu numai libertatea, ci şi jugul. Cînd se obiectează că acest lucru este adevărat pentru trecutul umanităţii, pentru un stadiu înapoiat, atunci acestei vulgarităţi optimiste îi vom răspunde că orice progrese ar face omenirea, ea nu va putea ajunge niciodată aşa de departe încît tipul comun al muncitorului de fiecare zi, proştii eterni, să se ridice la un nivel mai înalt decît al unui intelectual mediocru.”

„În cadrul naţiunii, democraţia a dat naştere unei pluralităţi de formaţii divergente, care răpesc evoluţiei naţionale un sens convergent. Votul universal şi parlamentarismul au conceput naţiunea ca o sumă, cantitativ, cînd ea este o totalitate concretă şi calitativă, care niciodată nu poate fi exprimată în aritmetica democratică. O naţiune este totdeauna mai mult decît indivizii ei. Democraţia a făcut din ea o rezultantă. În realitate, indivizii rezultă din naţiune.”

„Orice om găseşte o scuză că nu e Napoleon. Pune vina pe mediu, pe sărăcie, boală sau, dacă e român, pe România.”

„Fascinaţia pe care a exercitat-o Occidentul asupra noastră este proba evidentă şi repetată a inferiorităţii noastre şi a conştiinţei ei. Dacă el reprezenta actualitatea întregii istorii, drumul pe care trebuia să l străbatem ca să l ajungem ar fi fost aşa de mare, încît niciodată n am fi putut concepe să ne apropiem cît de puţin de el. O umanitate care ar evolua conform viziunii progresului continuu ne ar arunca pe veci la periferia ei. Pentru România, istoria înseamnă cultura occidentală şi nici nu poate însemna altceva. Cu ea ne punem noi în rînd. Nivelul ei ni se pare într o măsură oarecare accesibil. O lume istorică, a cărei actualitate totală s ar înălţa progresiv sub ochii noştri, ne ar zăpăci cu infinitul ei.”

„Fiecare ţară îşi are un centru de gravitate politică şi o direcţie ideologică, pe care nu le putem trece cu vederea fără a neglija situaţia specifică a fiecărui popor. Tendinţa spre abstracţiune, care se întîlneşte atît de des în aprecierea mişcărilor politice analoage a diferitelor ţări, asimilează aceluiaşi conţinut naţionalismul românesc cu cel francez sau cel german, sau îşi închipuie că stînga are acelaşi sens în Rusia ca şi în China sau în Franţa.”

„În Franţa, naţionalismul este reacţionar, în România, revoluţionar. Ideile politice ale lui Maurras şi Daudet sînt pentru România — pentru ceea ce trebuie să devină această ţară — mai periculoase decît cele mai anarhiste curente.”

Personalitatile dreptei: Petre Tutea (6 oct. 1902- 3 dec. 1991)

Petre Țuțea s-a născut în anul 1902 la Boteni, în judeţul Argeş, în familia unui preot. Supranumit un Socrate român, Țuțea și-a lăsat amprenta asupra culturii românești, făcând parte, în anii 30, din valul de intelectuali reuniţi în jurul lui Nae Ionescu: Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu.

 

Bibliografie:

Bătrâneţea şi alte texte filosofice, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1992.
Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, ediţie îngrijită de Ion Aurel Brumaru, Bucureşti, Editura Nemira, 1992.

Philosophia perennis, Bucureşti, Editura Icar, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, Editura România Press, 2006

Nelinisti metafizice, ediţie îngrijită de Petre Anghel, Bucureşti, Editura Eros, 1994.

Filosofia nuanţelor (Eseuri. Profiluri. Corespondenţă), antologie, prefaţă şi aparat critic de Mircea Coloşenco, texte stabilite de Sergiu Coloşenco, postfaţă de Sorin Pavel, Iaşi, Editura Timpul, 1995.

Scrieri filosofice, vol. I, prefaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, Editura România Press, 2005.

Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc şi postfaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, Editura România Press, 2006.

Fragmente, Bucureşti, Editura Romania Press, 2007.

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: