Viziunea economica a USL – update 28.05.2011

USL inseamna activarea responsabila a ideologiilor, convingerilor si solutiilor noastre atunci cand avem de dat un raspuns de miza nationala

Programul economic al USL

Dacă domnul președinte Daniel Constantin se plângea un pic de poziția de intervenție, eu sunt chiar mulțumit pentru că ceea ce era esențial de spus, astăzi, s-a spus. Nu-mi rămâne decât să mulțumesc, ca orice om care încheie o asemenea manifestare, și să fac două, hai, trei considerații necesare de ordin politic.

Victor Ponta și foștii prim-miniștri prezenți aici, domnul Daniel Constantin au vorbit, azi, pe larg într-o asemenea împrejurare despre teme economice, soluții economice precise și despre unele dintre ele chiar în detaliu. Toate lucrurile acestea sunt răspunsuri pe care noi trebuie să le dăm unor probleme, provocări strict economice, dar nu trebuie să uităm nicio clipă, și n-am vreo îndoială că toți cei prezenți în această sală nu uită, e vorba, însă, de numărul foarte mare de cetățeni care așteaptă aceste răspunsuri, nu trebuie să uităm și nu trebuie să uite nimeni că aici, pe teme economice, chiar e vorba de politic. Și în sensul acesta, vreau să fac cele trei considerații:

Unu: Pentru ca acest program, asumat în mod onest de către noi, să reușească trebuie să spunem clar de pe acum că în momentul în care Uniunea Social Liberală va veni la putere, politica economică a României va fi făcută de către Guvernul României, cu învestirea și sub controlul Parlamentului României.

Sigur că nu e o noutate. Nu știu câtă revoluție este în a anunța că noi vom respecta Constituția, dar vreau să spun limpede că în Constituția României scrie, și noi așa vom face indiferent de cine va fi președintele României, și anume că politica economică a acestei țări o face Guvernul, învestit cu un mandat parlamentar și sub controlul și cenzura Parlamentului, nu a președintelui României, nu a Fondului Monetar Internațional, nu a Băncii Naționale.

Sigur că un Guvern rațional și responsabil are forme de parteneriat și de cooperare necesare și cu președintele României – dacă vreodată un președinte al României sau acest președinte al României vor înțelege că politica externă poate servi mari interese economice ale acestei națiuni, cu Banca Națională, cu alte instituții, cu reprezentanții mediului de afaceri, cu sindicate, cu patronate etc. etc., dar decizia, în materie de politică economică, este și va fi a Guvernului, a primului ministru, sub controlul și cenzura Parlamentului.

Al doilea lucru este acela că pentru a aplica toate aceste măsuri, pentru a atinge, de fapt, toate aceste obiective e nevoie de două lucruri și despre unul, în viziunea noastră, am discutat azi, anume de soluții economice, soluții tehnice. Ele nu pot fi aplicate dacă nu există, însă, a doua componentă și anume o voință politică puternică și onestă. Și avem – Uniunea Social Liberală, această voință politică. Avem suficientă experiență, dovadă cei doi prim-miniștri care sunt prezenți, astăzi, aici, domnul Năstase, domnul Tăriceanu, avem destulă experiență politică și avem destul capital și resurse de schimbare pentru a înțelege că ceva esențial în practica politică, în mentalitatea politică, în atitudinea politică trebuie să se schimbe și toate lucrurile care sunt angajate sau mare parte din lucrurile care sunt angajate acolo, din punct de vedere instituțional, din punct de vedere comportamental al unui leadership politic, necesită această voință, o avem și o vom aplica.

În fine, ca orice program, sigur că și acest program economic, repet, care e doar parte, cum s-a și arătat, a unui ansamblu de programe sectoriale sau pe domenii, va genera discuții. Asta e în fond și speranța noastră.

Ne interesează discuțiile și dezbaterile bine-intenționate, nu ne interesează propaganda. Sigur că va fi un război propagandistic. Sigur că el va căpăta aspecte stupide. Nu ne așteptăm să ne laude adversarii sau nu ne așteptăm să tacă cei care asta au de făcut, să ne atace. Ne așteptăm, însă, la o discuție cinstită. Suntem deschiși unei discuții cinstite, aplicate, oneste despre nuanțele acestui program, despre riscurile sale, despre modalitățile în care, fără îndoială, el ar putea fi completat sau îmbunătățit.

Eu cred, poate mă înșel, sunt fatalmente subiectiv, eu cred că este unul din programele economice care vin cel mai devreme în raport cu data oficială a alegerilor. Îmi aduc aminte că, în mod tradițional, și în ’96, și în  2000, și în 2004, acest tip de programe venea undeva în primăvara anului electoral, cu locale și generale. Iată unul care vine mai devreme și asta înseamnă un risc pentru noi, dar e un risc pe care ni-l asumăm pentru că întrebările mediului de afaceri, salariaților, pensionarilor, cetățenilor României sunt presante și au nevoie acum de discuția unor soluții concrete, măcar pentru a nu ne scufunda cu toții în lipsa de speranțe și în orizontul închis în care încearcă unii să ne convingă că am fi închiși.

În al doilea rând, eu cred că acest program are foarte multe lucruri concrete, care pot fi contrazise, care pot fi contestate, ca pot fi, repet, puse în discuție, dar sunt fapte concrete. Nu e un program care spune că am dori să fie bine și tot românul să prospere. E un program care face opțiuni și în privința regimului impozitării, și în privința regimului costului muncii și în privința existenței unor forme instituționale, face niște opțiuni, asumând niște riscuri, dar o face pentru că înțelegem toți cei din Uniunea Social Liberală, cel puțin, că, dacă vrem să facem responsabil politica în România, de asta e nevoie acum, cu toate riscurile.

În fine, vă rog să rețineți că e un program care poate fi pus în discuție, dar care, cred, nu poate să primească acuza tradițională de populism, pentru că e un program care, poate pentru prima oară, nu promite românilor nu știu ce salariu, nu știu ce pensie în două luni, în șase luni, într-un an. Este un program care pornește cu realism de la situația de fapt, care ia în calcul toate dificultățile și care încearcă și vrea să dea speranță, dar nu să înșele.

Închei spunând că toate discuțiile care au durat mult, pentru că s-a vrut și au reușit să fie niște discuții serioase între social-democrați, liberali, conservatori, între oameni care cred și cred în continuare cu putere în doctrine care se confruntă, nu sunt doctrine complementare, oameni care cred în soluții diferite, au fost foarte interesante și, din punctul meu de vedere, cred că e și punctul de vedere al președintelui Victor Ponta, modul cum au decurs aceste discuții ca și rezultatul lor sunt un motiv de optimism pentru că astăzi Uniunea Social Liberală trece cel mai greu examen de până acum. Cel mai greu de până acum. A discuta și a conveni asupra acestor măsuri, pornind de la criteriile pragmatice ale nevoii de răspuns la realități imediate, și nu de obsesii și amendamente doctrinare, e, cred, un pas important pe care politicienii angrenați în conducerea Uniunii și în redactarea acestui program l-au făcut și este, cred, un semn bun pe mai departe.

Uniunea Social Liberală nu înseamnă, cu titlul unei cărți foarte în vogă pe la începutul anilor ’90, a lui Fukuyama, sfârșitul istoriei sau nu înseamnă sfârșitul ideologiilor. Înseamnă activarea responsabilă a ideologiilor, convingerilor și soluțiilor noastre atunci când avem de dat un răspuns de miză națională.

Vă mulțumesc dumneavoastră tuturor celor care ați fost prezenți azi aici, cu multă răbdare. Le mulțumesc tuturor colegilor care au lucrat, și sunt mult mai mulți decât vedeți în fața dumneavoastră pe această scenă și chiar decât vedeți în această sală. Îi mulțumesc, mi se pare normal s-o fac în chip special, președintelui PSD și copreședintelui alianței noastre, uniunii noastre, Victor Ponta, care a coordonat acest colectiv și acest efort, hai să-i zic și grup, să nu credeți că m-am dus spre stânga, dacă îi zic colectiv, și tuturor mulțumindu-le, mulțumesc anticipat și pentru criticile și fronturile de dezbateri pe care sper că acest program, atât de mult așteptat, să le genereze. Mulțumesc foarte mult încă o dată!

CrinAntonescu.ro

Adnotari:

In finalul proeictului „Viziunea economica, pag. 472, programul USL isi propune „un nou acord cu FMI.

Datorita faptului ca Romania si-a pierdut indepenta fiscala, prioritatea zero este renegocierea prezentului acord FMI, avand ca finalitate: stergerea datoriilor si/sau prelungirea contractului de imprumut. FMI este un instrument politic si deosebit de sensibil la climatul poliltic. Toate tariile care si-au renegociat contractele de finantarea cu FMI au evoluat.

Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, toatee aceste tari au depasit recesiunea fara ajutorul FMI.

Case-study: crestere economica in patru trimestre in Turcia.

Noul Conservatorim: Programul economic al USL- câteva propuneri

Update: 28.05.2011

Studiu ECOL:  Despre datoria publica a Romaniei

Hungarian Spectrum: Guvernul Orban (FIDESZ-KDNP) renationalizeaza compania de petrol MOL.

Programul PNL pentru România, intitulat „Statul liberal – A doua modernizare a României”

download PDF

Partidul Naţional Liberal optează pentru trecerea de la statul asistenţial şi clientelar la statul liberal

Programul PNL pentru România, intitulat „Statul liberal – A doua modernizare a României”, exprimă opţiunea fermă pentru statul liberal. Amploarea recesiunii economice din România, care nu poate fi explicată doar prin consecinţele crizei mondiale, arată că societatea românească se află la un moment de răscruce. Este nevoie, în acest moment, de o opţiune fundamentală: fie menţinem statul in forma sa asistenţială şi clientelară, fie il reconstruim din temelii, pe principiile statului liberal.

Statul liberal, prin caracterul său integrator, garantează dimensiunea sa socială. Statul trebuie să fie liberal în ce priveşte construcţia instituţională, garantarea libertăţilor cetăţeneşti şi performanţa politicilor sale, şi social în ce priveşte modul în care bunăstarea, rod al acumulării de avuţie, se regăseşte în casele unui număr cât mai mare de români. Acesta este, de altfel, şi sensul art. 1.3 din Constituţie care vorbeşte de dimensiunea socială a statului. Viziunea liberală asupra statului de drept consideră că statul are un rol important în societate, dar acest rol trebuie redimensionat, funcţie de criteriile eficienţei şi onestităţii.

Cauzele răului din societatea românească de astăzi le găsim în prizonieratul în care au fost ţinuţi românii timp de 20 de ani de către statul asistenţial şi clientelar, proiectat, construit şi perfecţionat de structurile politico-financiare moştenitoare directe ale aparatului de partid şi de stat din perioada comunistă. Expresia electorală deplină a acestor structuri o găsim în cele două formaţiuni politice care au ca trunchi comun Frontul Salvării Naţionale – Partidul Social-Democrat şi Partidul Democrat.

Componenta asistenţială a statului, care astăzi a ajuns la un nivel fără precedent, a dus la menţinerea unei mari părţi a românilor la limita sărăciei, permiţând partidului aflat la putere să dispună de o masă de manevră electorală întreţinută prin sistemul „pomenii” distribuite din resursele obţinute de la segmentele productive ale societăţii. Componenta clientelară ţine de satisfacerea intereselor clientelei politice prin cheltuieli, investiţii şi achiziţii publice necontrolabile şi nerentabile pentru societate, dar extrem de profitabile pentru gruparea politico-financiară aflată la putere.

Impostura în care se află astăzi statul asistențial și clientelar este evidentă. Nu se poate redistribui prin politici publice sustenabile decât ceea ce o societate matură, dezvoltată creează prin acumulare de avuţie. Aceasta este, de fapt, ceea ce îşi propune statul liberal, prin atributele sale.

Ideea că manifestarea unei viziuni liberale asupra statului este eminamente economică este o eroare. Statul liberal abordează, prin atributele sale, complexitatea lumii în care trăim, fără a ignora dimensiunea socială şi culturală a tranziţiei. Iată de ce, în contextul de mai sus, conceptul de „A doua modernizare a României”, lansat de către PNL pentru a identifica noul obiectiv postaderare al ţării noastre, anume acela de europenizare, devine convergent cu opţiunea pentru statul liberal în care binele public reprezintă suma intereselor individuale iar libertatea este dublată de responsabilitate publică şi privată.

Trecerea de la statul social la cel liberal semnifică o modificare de paradigmă în ceea ce priveşte reformarea marilor sisteme publice şi nu doar redimensionarea lor, repoziţionarea administraţiei în procesul descentralizării şi nu doar simpla manipulare instituţională, refacerea filosofiei fiscal-bugetare în slujba dezvoltării sustenabile şi nu doar asigurarea echilibrelor macroeconomice.

Statul asistențial-clientelar şi starea de deficit a societăţii româneşti

Problema centrală pentru majoritatea românilor redevine, odată cu criza economică, sărăcia. Toate celelalte – de la precaritatea democraţiei până la gradul scăzut de cultură civică, de la energiile reduse de reformare a sistemului şi până la anacronismul structurilor economice şi sociale – se datorează sărăciei, sub ambele sale aspecte, anume sărăcia ca stare materială şi sărăcia ca stare culturală. Căci, din păcate, în aceşti ultimi douăzeci de ani, lipsurile şi frustrările au dezvoltat o adevărată cultură a sărăciei.

În vremea dictaturii comuniste, binele public era impus, altcineva ştia ce este bine pentru noi. Binele public era mai degrabă un concept statistico-propagandistic. În perioada de tranziţie, modul în care s-a definit binele public nu s-a schimbat prea mult. El a rămas, mai departe, un rezultat al voinţei politice, atât cât a fost ea, pradă arbitrariului de stat şi populismului. Binele public a fost un concept abstract, vag, creionat de indicatori goliţi de conţinut, fără relevanţă în viaţa de zi cu zi.

Statul liberal schimbă fundamental această paradigmă. Binele public nu mai este rezultatul deciziei de stat, nu se stabileşte prin lege, ci este rezultanta, la scară socială, a asumării personale. Binele public este o consecinţă a bunăstării individuale, a managementului familial şi a promovării spiritului antreprenorial. El nu mai este rodul bunăvoinţei statului, un bine stabilit prin lege, din care frânturi ajung, când şi când, în casele oamenilor. Binele public devine suport şi parte a contractului social.

Modul în care statul asistențial-clientelar a “reuşit”, în perioada de tranziţie, să asigure bunăstarea românilor se observă din starea cronică de deficit în care funcţionează societatea românească.

Obiectivul statului liberal este acela de a depăşi starea de deficit a societăţii româneşti, de a da României o dezvoltare echilibrată, organică.

Cele dintâi deficite sunt cele ce ţin de democraţia însăşi. Ele se manifestă, întâi de toate, în gradul redus de evoluţie a culturii civice, ceea ce face ca atitudinea politică să fie mai degrabă sensibilă la votul negativ. Una din dominantele politicii româneşti este aceea că mesajul politic e mai degrabă reactiv decât creativ. Cel mai adesea, democraţiei i-a lipsit pilonul central şi anume autoritatea Parlamentului. Rolul central în construcţia instituţională s-a deplasat în mod vădit către Preşedinte şi către Guvern.

România este o ţară dezechilibrată din punct de vedere politic. Cel care câştigă alegerile doreşte să ia totul, de la dirijarea resurselor până la controlul instituţional. Funcţionarul public nu este protejat în faţa efectelor rotaţiei politice. Administraţia este politizată şi riscă să se deprofesionalizeze. Predominanţa stării conflictuale faţă de cea de negociere constituie o ameninţare expresă la adresa democraţiei româneşti.

Societatea civilă nu a dezvoltat instrumente de control al politicului. Structurile parteneriale nu au reuşit, cel mai adesea, să reziste tentaţiilor oferite de politic. Accesul la informaţii publice este extrem de restrâns. În loc să fie o formă de control civic asupra actului politic, informaţia a devenit o formă de control politic asupra societăţii civile.

În aceste condiţii, libertatea se reduce, adesea, la formele sale primare, ca libertate de expresie, ceea ce înseamnă că avem libertatea de a suporta, nu şi libertatea de a schimba. Într-o anumită măsură, libertatea are doar rolul unei terapii de grup. Democraţia românească prezintă caracteristicile unei democraţii neconsolidate, care riscă să se transforme într-o pseudo-democraţie.

Deosebit de grave sunt deficitele de natură instituţională. Construcţia instituţională este una dintre cele mai importante teme ale tranziţiei. Nici capitalismul şi nici democraţia nu pot fi consolidate şi funcţionale fără o construcţie instituţională solidă. Dificultatea constă în aceea că modelarea instituţională necesită voinţă politică şi viziune strategică, dar şi un anumit temei cultural, fără de care instituţiile nu prind viaţă. Cel mai uşor lucru, în ceea ce priveşte o instituţie, este să o creezi. Poate că tocmai de aceea tentaţia proliferării instituţionale este atât de mare.

Cel mai acut deficit de natură instituţională se observă în modul de funcţionare a statului. În condiţiile în care ar trebui să fie garant al liberei competiţii şi al egalităţii de şanse, al funcţionării corecte şi libere a pieţelor, statul devine, dimpotrivă, un factor perturbator. El introduce o seamă de distorsiuni în mecanismul de funcţionare a pieţelor, generează blocaje economice, deturnează fondurile publice în interesul îngust al clientelei politice. Deficitele instituţionale sunt strâns legate de exerciţiul defectuos al autorităţii.

Deficitele economice s-au agravat ameninţător în ultima perioadă. E vorba, desigur, în primul rând, de deficitul bugetar. În cele două decenii de tranziţie, opţiunea politică a fost aceea a încheierii exerciţiilor bugetare anuale cu deficit. În principiu, acest lucru a fost necesar. Deficitele structurale ale societăţii româneşti, ce ţin de starea în care se află sectorul educaţional, cel de sănătate, infrastructura etc. nu pot fi acoperite fără existenţa unui anumit deficit bugetar. Astfel, deficitul bugetar poate fi o formă de investiţie publică, câtă vreme sumele alocate investiţiilor sunt mai mari decât nivelul deficitului bugetar. În situaţia în care deficitul bugetar depăşeşte nivelul investiţiilor, rezultă că, de fapt, statul se împrumută pentru a plăti salariile şi pensiile, ceea ce pune bugetul într-o situaţie de nesustenabilitate. Corelaţia dintre funcţia activă a statului şi nivelul deficitului bugetar este obligatorie. Altminteri, efectele asupra nivelului datoriei publice vor fi imediate.

Deficitul de cont curent este, la rândul său, inevitabil pentru o anumită perioadă de timp. România nu poate diminua decalajele faţă de ţările dezvoltate ale Uniunii Europene fără susţinerea unui “marş forţat” de creştere economică, ceea ce presupune un ritm de creştere a PIB-ului de cel puţin 5% pe an. Ţara noastră nu dispune de suficiente resurse interne pentru a susţine acest ritm de dezvoltare. Însă, ca şi în ceea ce priveşte raportul dintre deficitul bugetar şi investiţiile publice, existenţa unei corelaţii corecte între nivelul deficitului de cont curent şi cel al investiţiilor străine directe poate să ofere perspectiva sustenabilităţii.

Din păcate, starea de deficit este agravată de apariţia unui deficit investiţional, atât la nivelul investiţiilor străine cât şi la nivelul investiţiilor interne, publice şi private. În termeni reali, în 2010, investiţiile, pe ansamblu, au scăzut la mai puţin de jumătate faţă de nivelul anului 2008.

Starea de deficit economic pune în faţă României o problemă nouă şi în continuă agravare: creşterea datoriei publice. În numai doi ani (2009-2010) datoria publică se dublează, fără ca, în acest timp, economia să creeze resursele necesare plăţii acestei datorii. Creşterea datoriei publice ridică şi o chestiune de natură morală: în ce măsură avem dreptul să amanetăm viitorul României şi cât este de corect ca generaţia următoare să plătească pentru greşelile de astăzi.

Vorbind despre dimensiunea morală a abordării noastre, nu putem ignora deficitele de natură culturală. Nu avem în vedere, desigur, cultura ca act de creaţie, în această privinţă nu credem că am fost vreodată în deficit şi nu ne socotim mai prejos de alte neamuri. E vorba, însă, de nivelul de educaţie civică şi de evoluţia mentalităţilor. O expresie a deficitului cultural este răspândirea unui anumit tip de cultură a sărăciei şi a pasivităţii, cu toate atitudinile ce decurg din acestea. Este vorba despre resemnare. De complacere într-o stare de dependenţă faţă de stat, de rezistenţa faţă de nou. Din păcate, deficitul cultural este agravat de persistenţa populismului care a fost, practic, ideologia dominantă a acestor două decenii.

Prin felul în care şi-a înţeles rolul în societate, statul asistenţial şi clientelar, aşa cum a funcţionat până acum, nu a făcut decât să agraveze starea de deficit a societăţii româneşti. Modul în care partidele stângii populiste, dominante în perioada de tranziţie, au abordat şi folosit chestiunea sărăciei, a fost păgubitor, a dus la irosire de timp, de energii şi de resurse. Căci lupta împotriva sărăciei a fost înţeleasă, mai degrabă, ca un mod de a întreţine sărăcia, de a ţine masele într-o stare de dependenţă şi de vulnerabilitate, decât de a o lecui.

Statul liberal îşi propune eliminarea stării de deficit a societăţii româneşti. Acolo unde acest deficit este inevitabil, sub forma deficitelor economice, el nu trebuie înţeles decât ca o formă de a atrage resurse suplimentare în slujba dezvoltării.

Atingerea acestui obiectiv presupune o nouă paradigmă în ceea ce priveşte funcţionarea statului şi realizarea contractului social. Statul nu mai trebuie privit ca un obiectiv în sine, costisitor şi greoi, expansiunea sa trebuie stăvilită şi orice formă de agresiune împotriva societăţii civile, împotriva propriilor cetăţeni trebuie eliminată. Statul trebuie înţeles ca o sumă de politici publice cărora li se subsumează instituţiile sale. Funcţionarea statului trebuie evaluată din perspectiva eficienţei funcţionării marilor sisteme publice.

Statul liberal şi atributele sale

Statul liberal se întemeiază pe principiul libertăţii, al iniţiativei private, al competiţiei corecte şi al garantării proprietăţii, permiţând într-un mod eficient aplicarea acestora în sensul sporirii bunăstării individuale şi al sustenabilităţii politicilor publice.

Opţiunea noastră este fără echivoc: stat de drept şi capitalism. Aceasta înseamnă respect faţă de principiul echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat, al apărării libertăţilor individuale şi al încurajării dezvoltării capitalului sub toate formele sale : uman, industrial, financiar, tehnologic, cultural ori funciar, în scopul creşterii bunăstării românilor.

Redimensionarea rolului statului, prin reducerea rolului său ca agent economic şi diminuarea ponderii sale decizionale, precum şi întărirea rolului său de garant al drepturilor constituţionale şi al bunei funcţionări a pieţelor constituie fundamentul opţiunilor noastre pentru o nouă economie.

Într-o societate democratică, statul minimal trebuie să aibă trei funcţiuni principale:

a) stabilirea cadrului legislativ şi supravegherea respectării acestuia;

b) realocarea prin politici publice a impozitelor;

c) siguranţa naţională.

Această definire, în acelaşi timp minimală şi optimală, a funcţiilor statului presupune o schimbare majoră de paradigmă în ceea ce priveşte funcţionarea sa. Pornind de la ideea că, în gestionarea politicilor publice, statul asistenţial şi-a atins limitele, statul liberal decide să-şi îndeplinească funcţia publică într-o formulă partenerială, fie că e vorba de transferarea unor atribuţii către sectorul privat, fie că e vorba de menţinerea unor atribuţii în sectorul public, dar cu gestionarea acestora prin management privat. Această schimbare de paradigmă, cu incidenţă asupra unor arii vaste de cuprindere, de la derularea investiţiilor publice şi absorbţia fondurilor europene până la administrarea bugetelor sociale, are ca obiectiv responsabilizarea şi creşterea performanţei managementului precum şi reducerea drastică a corupţiei.

Statul liberal se sprijină pe cei cu iniţiativă, dispuşi să-şi asume riscuri, dispunând de forţa de a acumula şi de discernământul de a investi. Statul liberal se sprijină pe cei puternici, pe cei care reuşesc, pentru a-i putea sprijini pe cei vulnerabili. Societatea are câştigătorii săi, pe care îi respectăm, precum şi perdanţii săi, pe care trebuie să-i reintegrăm, dar nu trebuie să aibă privilegiaţii săi. Orice avere dobândită prin muncă, prin inventivitate şi prin respectarea legii este legitimă.

Susţinerea spiritului întreprinzător presupune stabilitatea mediului economic. Sistemul fiscal trebuie să fie simplu şi stimulativ. Statul liberal asumă reducerea, în continuare, a nivelului general al impozitelor, îndeosebi pentru reducerea costului muncii şi stimularea investiţiilor, în paralel cu îmbunătăţirea administrării fiscale.

Statul liberal aşază cetăţeanul în centrul politicilor sale. Omul este privit atât ca individ, egal cu toţi ceilalţi în jocul economic şi în faţa legii, dar şi ca persoană, cu unicitatea şi cu năzuinţele sale. În acest fel, statul liberal nu are numai o dimensiune economică, ci şi una morală. Dimensiunea etică a statului liberal se regăseşte atât în aplicarea principiilor economiei de piaţă, cât şi în respectarea libertăţii şi demnităţii persoanei.

Cetăţeanul nu mai este un obiect pasiv al politicilor statului. El este un participant activ, care are dreptul să decidă pentru sine şi să investească pentru propria sa protecţie şi bunăstare. Ţara noastră are nevoie de un sistem democratic în care cetăţenii să beneficieze de dreptul absolut de a alege, deoarece numai aşa se pot proteja drepturile celei mai “mici” minorităţi care există: omul.

România trebuie să intre într-o nouă etapă a libertăţii economice în care rolul social al statului să fie împletit cu responsabilitatea individuală. Această nouă cale va permite reformarea sistemelor publice care astăzi sunt responsabile pentru haosul economic şi riscul social.

Statul de drept liberal nu duce la eliminarea dimensiunii sociale a statului. El reorientează atributele statului social, astfel încât ocrotirea cetăţenilor vulnerabili să nu ducă la o atitudine de tutelă care să împiedice capacităţile de iniţiativă şi angajare individuală. Un stat paternalist nu este nici social şi cu atât mai puţin liberal. Liberalismul şi autoritatea statului nu sunt noţiuni incompatibile, ci se condiţionează reciproc. Binele public nu se stabileşte unilateral, ci este rezultatul aspiraţiilor şi asumărilor individuale, puse în acord cu opţiunile pe termen lung ale statului.

Deşi începută acum două decenii, ofensiva pentru proprietate şi libertate economică nu s-a încheiat. Ba mai mult, după încheierea etapei retrospective, a restituirii şi acordării de reparaţii materiale pentru agresiunile săvârşite de regimul comunist împotriva proprietăţii şi fundamentarea unei noi etape a tranziţiei post-comuniste, în care statul este dator să asigure condiţiile necesare consolidării şi dezvoltării proprietăţii private, apare, tot mai vizibil, în contextul crizei marilor sisteme publice, nevoia fundamentării unei noi etape: de extindere a libertăţii economice în scopul reformării marilor sisteme publice.

Denumirea „Statul liberal – A doua modernizare a României”, dată programului menit să promoveze statul liberal are semnificaţia sa. În deceniul care a trecut, România a trecut printr-un proces amplu de liberalizare, care i-a permis aderarea la Uniunea Europeană. Din păcate, însă, procesul de liberalizare nu a fost însoţit, în mod adecvat, de politici liberale în ceea ce priveşte performanţa economiei româneşti. Soluţiile de ieşire din criză sunt de esenţă liberală.

Evoluţia post-criză a României şi proiectarea politicilor publice în decada următoare trebuie să ducă la schimbarea paradigmei de dezvoltare caracterizată până acum doar prin liberalizare accelerată şi integrare în economiile europene. S-a dovedit că doar liberalizarea circulaţiei persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor, în absenţa politicilor liberale, a făcut din economia României una vulnerabilă. După douăzeci de ani de tranziţie, economia românească este mai mult o economie complementară decât una competitivă cu economiile statelor membre ale Uniunii Europene. În România, în prezent, funcţionează reglementările Pieţei Interne dar nu şi instrumentele Politicii de Coeziune care ar fi trebuit să compenseze deficitul de resurse cauzat de liberalizarea economiei. Or, statul român, la trei ani de la aderare, a devenit donator net la bugetul UE în contextul în care expunerea rapidă la competiţia europeană a fost, de cele mai multe ori, un avantaj comunitar şi nu unul al consumatorului român. Pe de altă parte, libertatea de circulaţie a persoanelor nu este completată de accesul liber pe piaţa comunitară a forţei de muncă decât într-un interval de maximum şapte ani de la aderare ceea ce nu a împiedicat, însă, statele membre să dezvolte programe prin care au drenat forţa de muncă înalt calificată. Poziţia europeană a României trebuie să devină mult mai pragmatică, altminteri euro-optimismul cetăţenilor români va deveni, în scurt timp, un scepticism cauzat de lipsa de orizont a beneficiilor politicilor europene în termenii nivelului de trai.

Programul PNL „Statul liberal – A doua modernizare a României îşi propune trei câmpuri largi de acţiune: reluarea creşterii economice pe o bază sustenabilă, reformarea marilor sisteme publice: educaţie, sănătate, protecţie socială, precum şi modernizarea administraţiei centrale şi locale.

Schimbarea paradigmei economice presupune şi o modificare radicală în ceea ce priveşte modalitatea de transpunere a acestor politici. Opinia potrivit căreia banul este principala resursă şi că totul trebuie cântărit numai prin prisma atragerii de resurse financiare este o prejudecată. Realitatea ultimilor ani a arătat că resursele financiare nu pot fi atrase ori atunci când sunt la îndemână nu pot fi cheltuite dacă ele nu sunt încadrate într-un spectru mai larg de resurse. Slaba capacitate de absorbţie a fondurilor europene a dovedit acest lucru.

Evoluţia lumii contemporane arată că resurse la fel de importante ca şi cele financiare sunt informaţia, comunicarea, timpul şi performanţa managerială.

România este o ţară necunoscută, din păcate, pentru români ca şi pentru cei care o guvernează. Lipsa unor informaţii corecte şi complete, în timp real, despre realităţile economice şi sociale afectează calitatea politicilor publice. Prima condiţie a ameliorării prestaţiei statului o constituie informatizarea tuturor sistemelor de evidenţă a persoanelor, bunurilor şi fluxurilor financiare.

Impactul favorabil al informatizării sistemelor publice va fi imens. În ceea ce priveşte administraţia fiscală, cunoaşterea în timp real a stării financiare a persoanelor şi a firmelor reduce drastic posibilitatea evaziunii fiscale şi canalizează prevenţia şi controlul exclusiv asupra zonelor de risc. În ceea ce priveşte condiţia persoanei, cunoaşterea situaţiei matrimoniale şi a apartenenţei familiale, precum şi a celorlalte aspecte legate de bugetul familial, de situaţia profesională ori de starea de sănătate sunt deosebit de utile în orientarea corectă a protecţiei sociale, a ameliorării raporturilor dintre persoană şi administraţie, a realizării contului de asigurări sociale etc. Informatizarea circulaţiei bunurilor elimină riscurile tranzacţiilor imobiliare, scurtează perioada obţinerii autorizării construcţiilor şi contribuie la garantarea proprietăţii.

Informatizarea sistemelor publice trebuie însoţită de o comunicare adecvată. Aceasta permite desfiinţarea unuia dintre instrumentele de tortură inventate de stat, anume ghişeul. Relaţia de comunicare între stat, mediu economic, societate civilă şi cetăţeni este garanţia eficienţei administrative şi a încrederii pe care statul trebuie să o inspire.

În paradigma statului liberal, performanţa managerială este un obiectiv fundamental. Ea trebuie să aibă în vedere atât ţinte clare şi o evaluare echilibrată a raportului dintre resurse şi obiective, cât şi o ordonare pe orizonturi de timp. Guvernarea trebuie înţeleasă ca un management al riscului. Aceasta presupune o evaluare cât mai amplă a posibilelor riscuri, anticiparea şi preîntâmpinarea lor, minimizarea riscurilor, atunci când ele nu pot fi evitate, precum şi distribuirea cât mai echitabilă între partenerii sociali a efectelor, în cazul producerii riscului. Cu cât o guvernare este mai performantă în ce priveşte managementul riscului, cu atât ea este mai dezinvoltă în angajarea unor proiecte pe termene mai lungi. Performanţele şi statura unei guvernări se măsoară prin orizontul de timp al proiectelor şi aspiraţiilor sale.

Programul PNL „Statul liberal – A doua modernizare a României” are în vedere îmbinarea orizonturilor de timp pe o perioadă de două decenii. Ar fi o mare greşeală să subsumăm toate energiile şi strategiile în scopul ieşirii din criza economică printr-o atitudine pompieristică. România trebuie să folosească această perioadă de combatere a crizei economice nu doar pentru restabilirea echilibrului bugetar, dar mai cu seamă pentru luarea unor măsuri în sensul evoluţiei pe termen lung a ţării.

Altminteri, o reducere severă a cheltuielilor, fără discernământ, doar din disperarea de a nu risca incapacitatea de plată, fără a avea în vedere şi redimensionarea acestora, poate să fie deosebit de costisitoare pe termen mediu, căci poate distruge instituţii şi risipi resursa umană. Fireşte că o seamă de obiective îşi propun un termen mult mai scurt. În ceea ce priveşte însă obiectivele ample, cum ar fi reformarea sistemului de asigurări sociale ori de asigurări de sănătate, ca şi consolidarea poziţiei României ca una dintre principalele zece puteri economice ale Uniunii Europene, orizontul de timp se situează în a doua jumătate a deceniului următor.

În acest context, timpul, ca resursă economică trebuie să fie o componentă a politicilor publice. Viziunea ce ţine seama de timp ca resursă nu este doar de natură economică. Ea are conotaţii ce ţin de nivelul mentalităţilor, de nivelul oportunităţilor oferite de societate, de înţelegerea corectă a libertăţii. De modul în care timpul este fructificat depinde, în bună măsură, natura şi evoluţia unei societăţi. Valoarea economică a timpului este direct proporţională cu caracterul competitiv al unei societăţi. Cu cât o societate este mai egalitaristă, cu atât timpul e mai lipsit de valoare economică. Cu cât este mai competitivă, cu atât timpul e mai plin de înţelesuri economice. Timpul nu poate fi multiplicat, dar poate fi economisit. În peisajul programului „Statul liberal – A doua modernizare a României, economisirea timpului devine o componentă a bunei guvernări.

Această viziune novatoare în ceea ce priveşte prioritizarea resurselor are un corespondent imediat în planul strategic. Informaţia, comunicarea, utilizarea eficientă a timpului şi performanţele manageriale au ca punct de plecare modernizarea de ansamblu a infrastructurii. Una dintre diferenţele majore dintre statul liberal şi statul asistenţial şi concurenţial cu care ne-am obişnuit o constituie locul pe care strategiile pe termen lung îl acordă infrastructurii. Este o abordare calitativă, complexă ce are în vedere nu numai infrastructura rutieră, feroviară, navală sau aviatică, dar şi infrastructura informatică pe care am evocat-o deja, infrastructura subterană, alcătuită din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, infrastructura de transport şi distribuţie a combustibililor şi a energiei electrice, infrastructura bancară, infrastructura de comunicaţii, infrastructura sistemelor publice de educaţie şi sănătate etc.

Chiar dacă responsabilitatea nu este integral a statului, el poate, prin intermediul politicilor publice – ajutor de stat, parteneriat public-privat, utilizarea managementului privat, angajarea creditării externe şi utilizarea fondurilor nerambursabile – să înlesnească procesul de modernizare a infrastructurii. Investiţiile în infrastructură constituie un amplu proiect ce trebuie elaborat cât mai rapid, pe orizonturi de timp şi pe o evaluare onestă a resurselor. Acest proiect trebuie asumat de întreaga societate ca un important angajament naţional.

Înţelegerea corectă şi complexă a acestor resurse ameliorează şi atitudinea faţă de mediul de afaceri. Informatizarea fluxurilor financiare permite o corectă administrare fiscală şi reducerea economiei subterane. Accesul facil la informaţii elimină necesitatea unui număr mare de autorizaţii precum şi excesul birocratic. O bună comunicare permite îndeplinirea procedurilor administrative pe suport digital. Înţelegerea timpului ca resursă conduce la simplificarea procedurilor de autorizare şi funcţionare a firmelor precum şi de onorare a îndatoririlor fiscale. Mediul economic devine mai simplu de parcurs şi mai eficient de administrat din punct de vedere fiscal.

O bună cunoaştere a mediului economic, prin toate aceste mijloace, poate localiza corect blocajele din economie, una dintre marile probleme ale economiei româneşti de azi, şi poate sugera căile de eliminare a lor. Ceea ce trebuie să asume o bună guvernare este ca statul însuşi să nu fie generator de blocaj. Aceasta presupune onorarea la termen a obligaţiilor către furnizori, returnarea promptă a TVA, derularea rapidă şi corectă a achiziţiilor publice şi aşezarea statului şi a celorlalţi participanţi la mecanismul economic pe poziţii de egalitate.

O caracteristică a statului liberal este aceea că administraţia nu constituie un factor de risc pentru economie, statul este parte a jocului economic şi se supune aceloraşi reguli.

Modul în care s-a dezvoltat mediul de afaceri din România, prin trecerea de la economia centralizată la economia de piaţă, a făcut ca, din lipsa unor resurse interne, cea mai mare parte a capitalului privat să fie de provenienţă străină. Capitalul românesc reprezintă sub 10% din totalul capitalului privat, ceea ce creează dificultăţi, în momente în care e nevoie de solidaritate şi strategii concertate între Guvern, sistemul bancar şi mediul de afaceri. Amploarea crizei economice din România este expresia elocventă a acestei vulnerabilităţi.

Statul liberal nu poate fi compatibil decât cu o societate a libertăţii economice. Programul liberal „Statul liberal – A doua modernizare a României” acordă un loc important dezvoltării capitalului autohton. Investiţiile străine, directe sau de portofoliu, sunt extrem de necesare României. Ele aduc nu numai resurse financiare şi deschidere către terţe pieţe, dar şi performanţe manageriale. De aceea guvernarea, înţeleasă ca un management al riscului, trebuie să ducă la reducerea riscului de ţară. Trebuie, prin toate mijloacele, să creăm un mediu economic ospitalier şi să deschidem economia românească spre fluxurile economice internaţionale. În acelaşi timp, însă, considerăm că investiţiile străine pot fi benefice interesului naţional în măsura în care intră în competiţie cu capitalul autohton consolidat. Capitalul românesc este cel care conferă stabilitate economică şi socială României.

Există o seamă de prejudecăţi ale tranziţiei de care trebuie să ne dezbărăm. Una dintre ele se referă la conceptul de industrializare. Opţiunea pentru reindustrializarea României trebuie asumată. Din cauza inexistenţei unei concepţii privind dezvoltarea industrială a ţării, aceasta s-a restrâns, unele industrii aproape au dispărut, iar altele, din cauza modului incoerent în care a fost condusă privatizarea, sunt dependente masiv de importuri ori sunt captive într-un fel de colonialism economic, cum este industria de lohn.

De data aceasta este vorba nu de o industrializare forţată, ci de un proces care să ia în calcul resursele României, conexiunile pe orizontală, structura pieţei forţei de muncă şi a cererii de consum. Cuvântul cheie este, în acest caz, competitivitatea.

Aceasta presupune creşterea ponderii proiectelor orientate către creşterea competitivităţii în programele cu finanţare internă şi comunitară, precum şi sprijinirea industriilor intensive în tehnologie şi a investiţiilor intangibile. Evaluarea competitivităţii ramurilor industriale relevante şi iniţierea de măsuri orizontale pentru încurajarea acestora trebuie să fie o preocupare permanentă a actului de guvernare.

În acest context, de o maximă importanţă este industrializarea în domeniul agriculturii. În acest fel se poate răspunde la cel puţin trei dintre marile probleme ale agriculturii româneşti. Cea dintâi este cea a fragilităţii pieţei produselor agricole. Cea de-a doua se referă la suprapunerea proprietăţii cu managementul, ceea ce face ca agricultura românească să fie o agricultură de subzistenţă, unde ţăranul român este mai degrabă grădinar decât fermier. Separarea proprietăţii de management şi dezvoltarea fermelor agricole constituie un pas necesar în modernizarea agriculturii româneşti. În al treilea rând, industrializarea satului românesc şi o mai bună conectare a agriculturii la industrie vor duce la fiscalizarea sectorului agricol şi utilizarea forţei de muncă latente din mediul rural.

Un alt concept de care nu trebuie să ne temem este cel al formelor asociative. Încurajarea formelor de asociere este obligatorie în condiţiile în care dorim să scoatem sectorul agricol din starea de izolare şi din condiţiile arhaice în care funcţionează. Asocierea proprietarilor de terenuri, fie că e vorba de activitatea de producţie, ori de cea de aprovizionare sau de desfacere a produselor, este singura modalitate care poate scoate agricultura din starea de economie naturală.

Agricultura românească trebuie să se deschidă către industrie şi către piaţă. Iar deschiderea către piaţă presupune organizarea agriculturii pe baze capitaliste. Acest lucru nu exclude utilizarea subvenţiilor pentru încurajarea şi orientarea producţiei agricole. La aceasta trebuie să se adauge refacerea sistemelor de irigaţii şi crearea unui sistem de finanţare a agriculturii care să aibă ca verigă intermediară Camerele de Comerţ Agricole, constituite prin transferarea către sectorul privat a actualelor direcţii agricole judeţene. Pe de altă parte, promovarea agriculturii şi conectarea ei la sectorul industrial vor avea efecte considerabile asupra ocupării forţei de muncă, asupra reducerii deficitului comercial şi, mai ales, asupra veniturilor bugetare.

Modernizarea marilor sisteme publice are în vedere, în primul rând, consolidarea bugetară. Aceasta înseamnă, pe de o parte, realizarea echilibrului bugetar, iar, pe de altă parte, asigurarea suportului financiar pentru funcţionarea celorlalte sisteme publice.

În ceea ce priveşte politica fiscală, ea se va derula în strânsă legătură cu administrarea fiscală. Politica fiscală trebuie să fie stabilă şi flexibilă. Statul liberal optează pentru o politică de reducere şi de simplificare a fiscalităţii.

PNL şi-a asumat, faţă de mediul privat, răspunderea de a promova şi de a susţine adoptarea unui nou set de măsuri fiscale care să asigure atât un mediu stimulativ şi nediscriminatoriu, cât şi îmbunătăţirea transparenţei, stabilităţii şi predictibilităţii politicii fiscale. În acelaşi timp, PNL îşi asumă responsabilitatea ca impozitarea veniturilor sa fie nuanţată prin introducerea unor sisteme de deductibilităţi care să protejeze categoriile de salariaţi cu venituri mici, dar să încurajeze, în acelaşi timp, un comportament economic din partea contribuabililor.

Mediul de afaceri din România are nevoie de libertate economică şi de fiscalitate prietenoasă pentru întreprinzători şi forţa de muncă, pentru angajator şi angajaţi. Filosofia finanţelor publice este, în prezent, în flagrantă contradicţie cu principiile dezvoltării economice sănătoase. România are nevoie de schimbarea fundamentală a filosofiei fiscale. În loc să acoperim găurile bugetare prin impozite tot mai mari, trebuie stimulată activitatea celor care sunt performanţi şi aşteaptă de la stat un semnal pozitiv.

Pe lângă componenta anticriză, obiectivul strategic al reformei fiscale vizează, în acelaşi timp, transformarea României într-un mediu atractiv din punct de vedere fiscal şi al prosperităţii în Uniunea Europeană. Aceasta este singura cale prin care putem accelera acumularea de capital, creşterea investiţiilor, crearea de noi locuri de muncă şi ridicarea nivelului de viaţă al românilor.

Pentru a fi asigurată această tendinţă, politica fiscală trebuie să fie însoţită de un set cuprinzător de politici după cum urmează: arhitectura instituţională trebuie să tindă către statul minimal, conformarea voluntară trebuie să crească la peste 90%, ponderea economiei fiscalizate trebuie să sporească în dauna economiei naturale şi a economiei subterane, fluxurile financiare precum şi administrarea lor trebuie integral informatizate, eficienţa politicilor publice trebuie să se amelioreze.

Opţiunea noastră este îndreptată, în principal, pe reducerea impozitării directe. Atingerea obiectivelor de mai sus ar putea să permită îndeplinirea simultană a două opţiuni de politică fiscal-bugetară: pe de o parte sporirea veniturilor bugetare, ca pondere în PIB, pe de altă parte reducerea fiscalităţii, respectiv reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 10 puncte procentuale, reducerea TVA la nivelul iniţial, de 19%, şi continuarea scăderii cotei unice până la 10%.

Partidul Naţional Liberal îşi menţine opţiunea pentru cota unică de impozitare datorită viabilităţii soluţiei în această perioadă de tranziţie. Cota unică de impozitare a asigurat suportul fiscal al creşterii economice din perioada 2005 – 2008 şi a permis creşterea veniturilor bugetare ca pondere în PIB.

Una dintre schimbările majore de paradigmă ale statului liberal, în raport cu statul asistenţial-clientelar, este aceea privind rolul activ al individului, ca actor al politicilor publice. Din obiect pasiv, el va putea, la nivelul său de responsabilitate, să fie generator al acestor tipuri de politici.

Familia trebuie să devină un vector economic. Aceasta presupune, desigur, existenţa unui anumit nivel de venituri care să permită, dincolo de cheltuielile obligatorii privind întreţinerea locuinţei şi subzistenţa, manifestarea unor opţiuni privind gestionarea propriului portofoliu. Forţa investiţională a sumelor mici de la cei mulţi este incomparabil mai mare decât cea a sumelor mari de la cei puţini. Individul, familia trebuie să devină în viitor o resursă investiţională considerabilă. În plus, fiind cointeresat, prin sistemul de deductibilităţi, către un anumit comportament economic, contribuabilul va solicita dovada fiscală a cheltuielilor sale, obligând la fiscalizarea activităţilor economice respective. Practic, cetăţeanul devine, într-un anumit fel, agent fiscal al statului.

Legătura familiei cu mecanismele pieţei trebuie înlesnită prin intermediul politicilor publice. Dimensiunea investiţională a politicilor publice este, probabil, cea mai importantă mutaţie pe care o presupune programul „A doua modernizare a României”, noua paradigmă a statului liberal, cu efecte atât în planul sustenabilităţii politicilor publice, al acumulării de resurse investiţionale dar şi în planul mentalităţilor.

Politica bugetară este, cu siguranţă, rezultatul voinţei politice, dar este şi consecinţa eficienţei politicii fiscale. Cel dintâi obiectiv al politicii bugetare este legat de reducerea, ca pondere în PIB, a cheltuielilor legate de funcţionarea administraţiei centrale, atât în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile, cât şi în ceea ce priveşte cheltuielile de personal. Această acţiune trebuie să se desfăşoare cu o preocupare constantă pentru îmbunătăţirea performanţei guvernării, ceea ce presupune auditarea prealabilă şi pe parcurs a procesului de redimensionare a administraţiei centrale.

Cel de-al doilea obiectiv se referă la transparenţa şi simplificarea procedurilor care pun în contact interesul public cu cel privat, cu deosebire în ceea ce priveşte achiziţiile şi licitaţiile publice. Interferenţa dintre interesul public şi cel privat este principala zonă de proliferare a corupţiei. De aceea ea trebuie bine delimitată şi sever reglementată, optând pentru formule transparente, care apără cât mai bine interesul public şi aşază, în acelaşi timp, pe poziţii de egalitate de şanse, pe toţi posibilii parteneri din zona privată.

Cel de-al treilea obiectiv se referă la disciplinarea şi permanenta urmărire a cheltuielilor publice. Menţinerea plafoanelor de cheltuieli, înlăturarea asimetriilor între începutul şi sfârşitul perioadei, realizarea proiecţiilor orientative multianuale, mai ales în ceea ce priveşte investiţiile, standardizarea costurilor pentru diferiţi ordonatori de credite bugetare sunt doar câteva astfel de măsuri. Şi, cu siguranţă, pentru a menţine rolul activ al bugetului, trebuie asumat principiul potrivit căruia atunci când exerciţiul bugetar se încheie cu deficit, acesta nu poate fi mai mare decât volumul cheltuielilor de capital, astfel încât deficitul bugetar să fie dedicat în exclusivitate investiţiilor.

Cel de-al patrulea obiectiv se referă la eficienţa derulării investiţiilor publice şi la întărirea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene. E limpede că statul nu dispune de expertiza necesară şi nu dă dovadă de suficientă corectitudine şi de operativitate în ceea ce priveşte derularea proiectelor investiţionale, fie că e vorba de investiţii publice, fie că e vorba de fondurile europene.

Este necesară o opţiune curajoasă de a face apel la managementul privat, la firme cu reputaţie şi cu experienţă în plan internaţional. Instituţia proiect-managerului privat, pentru marile investiţii publice, precum şi pentru programele operaţionale europene trebuie instituită cât mai rapid pe scară largă.

Un aspect esenţial al noii paradigme oferite de programul „A doua modernizare a României” îl oferă modul de gestionare a marilor sisteme publice de sănătate şi de protecţie socială. În cadrul acestei noi paradigme, persoana vizată este proprietară a propriului cont de asigurări sociale. Ea nu mai este contribuitor abstract al unui sistem asupra căruia nu poate decide şi de binefacerile căruia, adesea, nu poate beneficia, ci este principalul decident. În plus, sistemul de politici publice, în această nouă formulă, devine resursă pentru investiţii şi o formă negociată de finanţare a politicii bugetare.

În ceea ce priveşte sistemul de pensii, trebuie să acceptăm faptul că actualul sistem, în care contribuţiile salariaţilor de azi sunt destinate acoperirii drepturilor constituite în timp ale salariaţilor de ieri, actualmente pensionari, şi-a atins optimul în toamna anului 2008. Reducerea dramatică a numărului de salariaţi, transferarea către bugetul de pensii a unui număr mare de beneficiari de pensii speciale, reducerea colectărilor precum şi numărul mare al recentelor pensionări anticipate fac ca sustenabilitatea sistemului de pensii să fie pusă la grea încercare. Sistemul de pensii trebuie reformat din temelii.

Potrivit noii paradigme a statului liberal, asigurarea pensiei prin redistribuire va fi înlocuită cu asigurarea pensiei prin acumulare.

Este singura soluţie care poate da echitate şi sustenabilitate sistemului, care îl poate feri de arbitrariu şi dă, în acelaşi timp, şansa unor pensii decente. Aceasta înseamnă că fiecare persoană devine titulară a contribuţiilor sale, acestea nu mai sunt distribuite de stat în cadrul bugetului de asigurări sociale, ci sunt acumulate în contul de asigurat al persoanei respective. Nimeni altcineva decât persoana însăşi nu mai decide ce pensie va obţine, nivelul pensiei nu va mai fi la cheremul populismului electoral ori al tertipurilor legislative. Punctul de pensie va fi doar un indicator statistic şi nu un apanaj guvernamental. Trecerea de la actualul sistem redistributiv, care şi-a dovedit fragilitatea şi care a adus pensionarilor mai degrabă umilinţe şi sărăcie decât răsplata meritată după decenii de muncă, la un sistem de acumulare este rezultatul unei opţiuni politice şi, în consecinţă, al unei investiţii pe care trebuie să o asume întreaga societate. Mărimea anuală a acestor transferuri către fondul de pensii depinde de perioada luată în calcul pentru operaţionalizarea lui. Realizarea sistemului de conturi personale va crea, de asemenea, surse care pot fi implicate în susţinerea proiectelor investiţionale publice şi private.

Un alt pas important în ceea ce priveşte protecţia socială este mutarea centrului de greutate dinspre individ către familie.

Astfel, protecţia socială va deveni într-adevăr cuantificabilă şi efectivă. În ceea ce priveşte ajutoarele sociale, actualul sistem, care pune întreaga responsabilitate doar asupra statului, va trebui modificat, astfel încât, utilizând conceptul de social business, ajutoarele sociale să fie condiţionate de prestaţii specifice din partea persoanelor asistate.

Sistemul stabilit pentru pensii va fi aplicat şi în ceea ce priveşte politicile în domeniul sănătăţii.

În mod corespunzător, bugetul naţional urmează să asigure un pachet de bază (minimal) privind serviciile medicale de urgenţă, cele de prevenţie şi cele aferente programelor naţionale de sănătate, restul serviciilor medicale urmând să fie achitat de firmele de asigurări de sănătate, în baza şi în limita contului de asigurări obligatorii şi private al fiecărei persoane.

Pentru asigurarea finanţării infrastructurii se instituie o contribuţie de solidaritate plătita de angajatori. Contribuţia angajatorului se face venit la bugetul Ministerului Sănătăţii, care repartizează, în baza unor criterii unitare, fondurile aferente pachetului minimal de servicii medicale de sănătate. Restul serviciilor medicale sunt achitate de către firmele de asigurări pentru serviciile medicale executate de furnizorii autorizaţi de servicii medicale. În acest fel, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se desfiinţează, cu tot aparatul birocratic aferent.

Reforma sistemului de sănătate presupune dezvoltarea competiţiei necesare asigurării calităţii şi creşterii serviciilor medicale. Finanţarea sistemului de sănătate trebuie să ducă la asigurarea reală a accesului la servicii medicale de calitate în conformitate cu standardele internaţionale, la transparenţa şi eficientizarea utilizării banului public, la atragerea personalului medical în sistemul public de sănătate.

În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ, în viziunea PNL, punctul de plecare nu poate fi altul decât prioritatea formării unei resurse umane competitive, nu doar prin consacrarea educaţiei timpurii ci, mai ales, prin educaţia permanentă. Nici un cetăţean român nu trebuie să rămână în afara proceselor de învăţare atâta timp cât el reprezintă un potenţial lucrător activ. Aceasta înseamnă, de fapt, dezvoltarea durabilă a resursei umane.

Competitivitatea sistemului de educaţie ţine de redarea demnităţii profesorilor, nu numai în sensul standardului de viaţă dar, mai ales, în ceea ce priveşte parcursul de carieră, ceea ce implică şi creşterea responsabilităţii sistemului pentru pregătirea acestora.

Pentru părinţi, competitivitatea şcolară a propriilor copii înseamnă un număr mai mare de drepturi dar şi de responsabilităţi: pe lângă dreptul de a decide împreună cu profesorii asupra aspectelor administrative la nivelul şcolii, părinţii vor fi aceia care vor putea influenţa indirect calitatea procesului didactic prin alegerea şcolii care va primi astfel resursele financiare alocate elevului. Nu tipul de proprietate ori cantitatea de servicii suplimentare oferite sunt determinante în ceea ce priveşte calitatea învăţării, ci calitatea profesorilor.

Într-un sistem performant se caută individualizarea rutelor de pregătire pentru elevi, care permite sporirea spaţiului pentru opţiuni profesionale şi alegeri de direcţii de pregătire, reorganizarea şi dotarea bibliotecilor şi a întregii baze de informare şi de formare profesională împreună cu organizarea educaţiei pentru valori prin reformă curriculară în cadrul unei noi politici pentru tineret.

Din punctul de vedere al interesului public, sistemul educaţional trebuie să fie un sistem sigur. Un sistem sigur înseamnă un sistem depolitizat, cu nivel crescut de autonomie – fie aceasta universitară, fie legată de iniţiativele locale – descentralizat financiar şi diferenţiat din punct de vedere al curriculei şi mai ales predictibil din punct de vedere al sistemului de examinare. Pe de altă parte, responsabilitatea publică trebuie reflectată în controlul calităţii proceselor educaţionale şi delimitarea clară a interesului public faţă de interesele grupurilor care urmăresc doar beneficii financiare. Nu în ultimul rând, un sistem sigur semnifică garantarea procesului investiţional care va trebui să urmărească priorităţile societăţii cunoaşterii, accentuând asupra dotărilor care să permită, în special la nivelul învăţământului mediu, un spectru larg de experimentare prin care să se asigure elevilor apropierea de viitoarele meserii.

Într-o societate competitivă, un accent deosebit trebuie pus pe asigurarea unui proces continuu de cunoaştere. România are nevoie de mai multă inovare în scopul dezvoltării tehnologiilor autohtone, fie că este vorba despre domeniul tehnologic sau despre economie, administraţie şi cultură. Va fi nevoie de profilarea institutelor şi a centrelor de performanţă, creşterea responsabilităţii universităţilor pentru cercetarea de vârf, stimularea juridică şi financiară a inovaţiei, dar şi măsurarea performanţelor în cercetare după criterii internaţionale.

Modul prin care se vor derula politicile publice, pe lângă cele două consecinţe de o uriaşă importanţă şi anume scoaterea sistemului de pensii de sub incidenţa arbitrariului politic şi pe cel de sănătate de riscul risipei şi a marii corupţii precum şi asigurarea de resurse interne pentru finanţarea investiţiilor şi a deficitelor, are şi rolul de a scoate la iveală munca la negru, cointeresând salariaţii să aibă o situaţie cât mai clară din punct de vedere legal a biografiei lor profesionale.

Statul liberal nu înseamnă, în mod simplist, aplicarea principiilor liberale ale secolului XIX. Statul liberal presupune aplicarea principiului autorităţii. Autoritate înseamnă, întâi de toate, capacitatea unui stat de a-şi îndeplini funcţiile în slujba cetăţenilor săi.

Autoritatea statului se exprimă prin ordine şi eficienţă. Ea presupune existenţa unui parteneriat între stat şi cetăţean. Statul respectă instituţia numită cetăţean şi nu foloseşte puterea pe care cetăţeanul i-a acordat-o prin procesul democratic pentru a o întoarce, apoi, împotriva acestuia. Autoritatea exclude orice formă de represiune. Puterea unei administraţii nu stă în brutalitatea sa, ci în încrederea pe care i-o acordă cetăţenii săi. O autoritate reală se sprijină pe cetăţeni, acţionează în deplinul lor folos şi nu luptă împotriva lor.

În ultimii ani s-a vorbit, cu temei, despre necesitatea modernizării statului. Ea trebuie realizată pe trei direcţii: reforma instituţională la nivel central şi local, în scopul realizării statutului minimal şi eficient precum şi în scopul fundamentării procesului de descentralizare şi realizare a reformei administrativ-teritoriale, reforma reglementărilor, în scopul raţionalizării şi simplificării acestora precum şi creşterea importanţei corpului funcţionarilor publici pentru consacrarea prestigiului acestei bresle.

Importanţa pe care Programul „Statul liberal – A doua modernizare a României” o dă construcţiei instituţionale nu trebuie să ignore fiinţa umană, care trebuie să rămână miezul acestei construcţii. Societatea şi statul nu trebuie să constituie o ameninţare şi nu trebuie percepute de cetăţean în acest fel. Primejdia uniformizează. În faţa unei primejdii naturale oamenii se solidarizează. Dar nu şi în faţa unei primejdii sociale. În faţa unui stat autoritar, a unei agresiuni sociale, tendinţele de dezbinare prevalează în faţa celor de solidarizare şi, în societate, omul se simte mai străin ca oricând. Autoritatea trebuie, aşadar, să îndeplinească acest obiectiv esenţial care este garantarea siguranţei cetăţeanului.

Ca actor al pieţei libere, ca subiect al sistemului normativ, omul este privit ca individ abstract, egal cu ceilalţi. În acelaşi timp, însă, omul nu poate fi imaginat în afara motivaţiilor sale intime, a particularităţilor şi năzuinţelor sale. Avem în vedere, pe de o parte, asemănările dintre oameni, în privinţa accesului la resurse, al gradului de informare, al egalităţii de şanse şi în faţa legii precum şi al răspunderilor aferente, iar, pe de altă parte, deosebirile dintre oameni, ce decurg din matricea unicităţii lor.

Modernitatea tinde să abstractizeze fiinţa umană, tradiţia şi morala au calitatea de a o personaliza. Acceptând provocarea necesară a îmbinării tradiţiei cu modernitatea, viziunea noastră devine, în acelaşi timp, individualistă şi personalistă. Această dualitate trebuie să fie, de altfel, şi marca specifică a Dreptei începutului de secol XXI românesc.

Astfel, construcţia instituţională nu este o simplă altimetrie socială, ci e o construcţie organică, umanizată. Întreaga construcţie ideologică a dreptei, ca sinteză doctrinară, reformatoare şi pragmatică, este dedicată definirii şi consolidării instituţiei numite cetăţean. Aceasta presupune o schimbare de paradigmă, corelarea tentativelor reformatoare abstracte, birocratice, de sus în jos, cu reforma societăţii, în ansamblul său, fără de care nici o modernizare reală a statutului nu e posibilă.

Orice construcţie instituţională trebuie să aibă în centrul ei instituţia numită cetăţean. Compatibilizarea acestei dualităţi dintre individ şi persoană, dintre cultură şi piaţă, dintre competiţie şi comunicare este esenţială în demersul nostru ideologic. Căci, în cele din urmă, finalitatea este aceea de a transforma radical un sistem care îl consideră pe om un interlocutor pasiv, supus egalitarismului şi populismului, într-un alt sistem, unde instituţia fundamentală este cetăţeanul, ale cărui prestigiu şi bunăstare devin pentru toate celelalte instituţii criteriul fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe .

România nu mai trebuie să fie un spaţiu al dezamăgirilor şi al resemnării. Ţara noastră nu trebuie să fie apreciată doar pentru marii oameni de cultură din exil, pentru tinerii olimpici care aleg, invariabil, universităţi din străinătate şi pentru faimoşii noştri sportivi. Mândria de a fi român începe odată cu performanţa sistemului de guvernământ, cu modul în care cetăţenii sunt respectaţi iar societatea oferă fiecăruia şansa de a-şi urma idealurile. Mândria de a fi român trebuie să fie un sentiment care să ne unească pe toţi care suntem parte a poporului român, de acasă, din vecinătatea graniţelor şi de pretutindeni.

CUPRINS

PREAMBUL

1.ECONOMIA

2. ADMINISTRAŢIA ŞI AFACERILE INTERNE

3. JUSTIŢIA

4. EDUCAŢIA NAŢIONALĂ ŞI CULTURA

5. SĂNĂTATEA

6. SISTEMUL DE PENSII

7. MUNCA ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ

8. AGRICULTURA ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ

9. INFRASTRUCTURA ŞI DEZVOLTAREA REGIONALĂ

10. MEDIUL

11. APĂRAREA NAŢIONALĂ

12. RELAŢIILE EXTERNE ŞI AFACERILE EUROPENE

Sursa:  Comitetul National de Coordonare a Comisiilor de Specialitate PNL

Memoria istoriei: Motiunea de cenzura PSD, PNL si PC din 27 octombrie 2010

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută pe 27 octombrie, asumarea răspunderii Guvernului pe 28 octombrie.

Motiunea de cenzura a fost semnata de 158 parlamentari PSD, 4 parlamentari PC si 75 parlamentari PNL. Astfel Opozitia Unita formata din PSD+PNL+PC detine 237 mandate parlamentare (50,32%) din 471 de portofolii parlamentare.

18 octombrie 2010

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari!

Domnule prim-ministru,

Moţiunea de cenzură pe care v-o prezentăm astăzi este o moţiune populară, semnată de aproape 3 milioane dintre compatrioţii noştri.

Conform tuturor sondajelor, putem spune că ea este moţiunea majorităţii populaţiei – care sperăm să devină astăzi şi moţiunea unei  majorităţi parlamentare!

Prezenta moţiune nu este o moţiune ideologică, de stânga sau de dreapta. Ea este mai mult decât un document politic. Este un act de sancţionare a activităţii actualei guvernări, asumat de reprezentanţii opoziţiei, indiferent de orientarea lor ideologică şi susţinut de majoritatea covârşitoare a românilor, care considera in proporţie de 90% ca România merge într-o direcţie greşită. Prezenta moţiune exprimă voinţa tuturor segmentelor societăţii româneşti – mediul privat, sectorul bugetar, tineri dominaţi de spirit întreprinzător, cărora actualii guvernanţi le fură şi le vând viitorul, dar şi bătrânii batjocoriţi şi condamnaţi la moarte prin foame, frig şi boală, România care suferă în tăcere, dar şi România care îşi strigă furia în stradă. Sunt uniţi de o nevoie stringentă, pe care o afirmăm în această moţiune: guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase trebuie să plece.

Criza economică  este folosită ca justificare pentru instaurarea unei politici de dictat, pe care o comandă cel care ocupă, vremelnic, funcţia de preşedinte şi care este pusă în aplicare de o grupare lipsită de legitimitate electorală, condusă de un personaj fără personalitate, fără identitate doctrinară şi fără simţ al ridicolului– premierul Emil Boc.

România este condusă astăzi, într-o perioadă de gravă criză economică mondială, de o grupare de persoane lipsite de orice competenţă, caracterizate de oportunism şi unite de un singur obiectiv: menţinerea cu orice preţ la putere, în scopul utilizării resurselor publice pentru satisfacerea intereselor clientelei politice. Cu orice preţ, chiar cu preţul sacrificării intereselor societăţii  româneşti, căreia i-au declarat un război nemilos. Guvernul Băsescu-Udrea-Boc-Anastase, distruge cu perseverenţă cei doi piloni pe care se construieşte orice societate liberă şi prosperă: economia şi instituţiile fundamentale ale statului de drept.

Considerăm că, în faţa acestei situaţii, prin care este pus în pericol viitorul naţiunii, noi, toţi membrii Parlamentului, indiferent de afilierea politică, sau de orientarea doctrinară personală, ca reprezentanţi legitimi ai puterii suverane a poporului, trebuie să acţionăm neîntârziat, în apărarea intereselor României şi ale cetăţenilor ei. Trebuie să acţionăm în conformitate cu manifestarea de voinţă a majorităţii covârşitoare a societăţii româneşti.

Avem datoria de a asculta vocea României majoritare şi de a vota moţiunea României majoritare.

Guvernul actual trebuie să plece din cel puţin 10 motive:

1. Pentru că actualul Guvern Boc nu mai respectă demult Programul de guvernare aprobat de Parlament, la învestitură, în decembrie 2009.

Niciuna dintre prevederile esenţiale ale programului de guvernare nu a fost respectată de către Guvern. Mandatul încredinţat de Parlament a fost încălcat grosolan, iar Guvernul Boc, aici de faţă, este ilegitim, întrucât conduce ţara doar sub comanda preşedintelui de partid şi de stat. Nici unul dintre angajamentele personale rostite de premierul Emil Boc în discursul de investitură din decembrie 2009 nu a fost respectat. Astfel, unul dintre obiectivele de politică economică şi anume „menţinerea cotei de TVA la acelaşi nivel pe întreaga perioadă a mandatului de guvernare” a fost abandonat la câteva luni, iar din iulie a.c. plătim cu toţii un TVA mărit de la 19 la 24%. Un alt exemplu de populism şi demagogie al domnului Boc este ideea unui pact între toate partidele politice de stabilitate a funcţiei publice, promisiune rostită în faţa Parlamentului, şi de care s-a ales praful !

2. A declanşat un veritabil război economic împotriva românilor, început cu un atac devastator împotriva mediului privat, împotriva acelor oameni care produc valoare adăugată în societatea românească, care vor să muncească mai bine, pentru a câştiga mai bine, pentru a putea trăi mai bine. La învestire, Guvernul Boc a anunţat o serie de măsuri necesare susţinerii mediului de afaceri. Niciuna nu s-a pus în practică. Pentru a înfiinţa o companie, trebuie plătite nu mai puţin de 15 taxe, iar timpul necesar procedurilor plasează România aproape de ţări precum Congo si Tadjikistan. Controalele la firme sunt făcute la comandă politică şi au scopul strângerii de bani pentru partid.

3. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a produs un dezastru generalizat în economie, prin sugrumarea cu taxe şi impozite aberante a liberei iniţiative şi a investiţiilor în mediul privat care generează noi locuri de muncă. În timp ce societăţile cu capital majoritar de stat, căpuşate de clientela politică a PD-L, rămân principalii debitori către bugetele de stat, mediul privat este în continuare principalul plătitor nu doar al costurilor crizei economice, ci şi al menţinerii la putere a acestui guvern incompetent şi ticălos.

România mai funcţionează doar pe datorie, ritmul în care se împrumută de la începutul anului fiind de 600 de euro/secundă – adică 52 milioane de euro pe zi.

4. Politica haotică şi fiscalitatea excesivă impuse de Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase adâncesc şi mai mult criza. Bugetul pe acest an a prevăzut o creştere economică de 1,3%. După aplicarea măsurilor, România a devenit singura ţară din Estul Europei cu cădere economică de 1,7 – 1,9% în 2010. Puterea reală de cumpărare a scăzut deja cu 8-10% numai din majorarea preţurilor din TVA, combinată cu sporirea ratei inflaţiei. Peste acestea se suprapune diminuarea salariilor cu 25, 40 sau chiar 60% în unele cazuri.  În termen de opt luni de zile, acest Guvern, aici de faţă, a modificat de 10 (zece!) ori Codul Fiscal.

Politica de sufocare a mediului privat a dus la scăderea dramatică a încasărilor la bugetele de stat, fapt ce a determinat guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase să deschidă un al doilea front în războiul economic împotriva românilor: agresiunea împotriva pensionarilor şi a celor care produc valoare intelectuală şi sunt recompensaţi prin sistemul bugetar – profesori, doctori, cercetători, funcţionari.

5. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a luat măsuri prin care umileşte toate categoriile de cetăţeni. Este pentru prima dată după 1990, când românilor le scad, practic, toate veniturile nete câştigate până în prezent. Guvernarea Boc a aruncat România cu zeci de ani în urmă, dând iarăşi cetăţenilor români sentimentul că ţara noastră este un spaţiu al resemnării şi al deznădejdii. Colapsul economic a provocat grave probleme sociale, iar sărăcirea populaţiei României a fost transformată de „dinastia Boc” în politică de stat. Cetăţeanul  este pus în situaţia de a munci la fel de mult, dar pe bani mai puţini. Practic, salariaţii instituţiilor publice muncesc un trimestru pe gratis. Românii sunt cei mai săraci europeni, „depăşind” chiar şi Bulgaria – aceasta fiind „performanţa” de sinteză a acestor guvernanţi!

6. Direcţia spre care ţara este condusă de Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase este cea a colapsului social. Activitatea guvernamentală dezastruoasă a declanşat şi întreţine  războiul împotriva cetăţenilor români, – războiul între români. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a generat cel mai mare grad de conflict şi de contestare din ultimii 15 ani  şi un val de nemulţumire publică fără precedent, încât nu a fost categorie socială care să nu fi protestat şi să nu îşi fi căutat dreptatea în stradă. Niciodată un Guvern care a intenţionat să adopte măsuri de reformă nu a avut o ripostă mai solidă din partea unor categorii profesionale, din partea sindicatelor, a unei largi părţi a societăţii.

7. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase este singurul guvern din Europa care a îndrăznit să ceară limitarea drepturilor cetăţeneşti pentru asanarea finanţelor publice. Asimilarea situaţiei din economie cu un război sau un cataclism reprezintă actul de capitulare al unei guvernări care s-a declarat neputincioasă în faţa realităţii. Aşa cum arătam în precedenta moţiune de cenzură, de acum 6 luni, Art.53 din Constituţie n-a putut să justifice măsurile luate de guvern; situaţia este exact pe dos: aceste măsuri sunt cele care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa naţională!

Aceste măsuri şi nu altceva scot  oamenii în stradă! Niciodată legile propuse sau ordonanţele adoptate de vreun guvern nu au fost mai contestate ca acum.

Aceste măsuri au generat o stare generală de nemulţumire şi de protest în întreaga ţară!

Guvernul trebuie să-şi aplice Art.53 în primul rând sieşi, iar această moţiune de cenzură îl ajută să facă acest lucru!

8. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a instalat în România un sistem clientelar care căpuşează instituţiile statului, de la cel mai înalt nivel până la ultima comună din România, în care banii publici se scurg prin “sitele” portocalii către camarila politică. S-a ajuns ca orice alocare bugetară să aibă în spate un raţionament bazat pe interesul personal sau de partid şi nu pe interesul comunităţilor şi al cetăţenilor. În paralel, se plătesc aiurea scene de 75.000 de euro, patinoare de 12 milioane de euro, brand-uri de ţară plagiate de numai 75 de milioane de euro ori programe fanteziste, precum e-România de 500 milioane de euro.

9. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a inoculat sentimentul de frică, de teamă, de represalii, specifice regimurilor totalitare, pentru a încerca să se  menţină la  putere cu orice preţ. În  cel mai pur stil populist, acest regim politic se raportează tot timpul  la „popor”, „mulţimi” sau „indivizi”, uitând esenţialul: că  România este o ţară de CETĂŢENI cu drepturi şi responsabilităţi şi care, mai ales, nu datorează nimic acestei guvernări. Mai mult, credem că noi toţi am plătit prea mult pentru a ispăşi, în aceşti doi ani chiar şi vina celor care i-au ales.

10. Actualul Prim-ministru trebuie să plece pentru că a oferit pe tavă lui Traian Băsescu Guvernul pe care îl conduce, reuşind să-l şteargă din paginile Constituţiei, de la capitolul Putere executivă. Guvernul Boc s-a legitimat doar în faţa preşedintelui Băsescu şi în favoarea acestuia,  şi nu, cum este normal şi constituţional, în faţa Parlamentului, pentru  a da seamă în ce fel respectă programul de guvernare şi apără interesele celor pentru care ar trebui sa guverneze.

Într-un mod fără precedent şi deosebit de periculos pentru democraţie, în total dispreţ faţă de cetăţenii României, puterea executivă se subsumează doar Palatului Cotroceni, Guvernul nemaifiind decât o armă folosită de Traian Băsescu în lupta politică.

Dar Parlamentul poate corecta, prin mijloace democratice şi constituţionale această anomalie, punând capăt acestei guvernări prin votarea moţiunii de cenzură şi deschizând, astfel, calea punerii în acord a puterii executive cu voinţa politică a Legislativului.

Recăpătarea  legitimităţii politice

Stimaţi colegi,

Depăşirea crizelor este imposibilă fără existenţa încrederii milioanelor de cetăţeni în soluţiile ce le sunt propuse. Or, dificultatea majoră şi impasul fundamental de care se loveşte actualul Guvern constau în epuizarea definitivă a încrederii din partea populaţiei.

Neîncrederea din partea poporului reprezintă stigmatul iremediabil al guvernării Băsescu-Udrea-Boc-Anastase.

Sunteţi, domnule Boc, un om fără onoare, fără principii şi mai ales fără moralitate! Şi asta o ştie şi domnul Băsescu şi o speculează la maxim în fiecare zi. Vă foloseşte pentru a vă mobiliza locotenenţii, care ocupă locuri importante în conducerea Camerei Deputaţilor – chiar preşedintele acestei instituţii, transformată în agent de hoţie politică – pentru a vă atinge scopurile meschine, pentru a instituţionaliza furtul politic şi a legifera corupţia politică.

De doi ani încoace, România a ajuns într-o situaţie fără precedent şi de o gravitate maximă: cele mai importante instituţii ale statului român, colorate în portocaliu fură orice: banii oamenilor, fonduri publice, voturile din Parlament!, sănătatea şi educaţia cetăţenilor României. Aici, în această sală, aţi hotărât că 80 este egal cu 170! Şi asta sub privirile unei ţări întregi, ale ziariştilor şi fără a ţine seama că sunteţi filmaţi. Nu aveţi nici o jenă şi nu vă mai este frică de nimic: nici o lege nu vă poate opri pentru că furtul dumneavoastră beneficiază de înalta protecţie de la Cotroceni şi a altor instituţii.

Nu ne mai miră că există o ruptură majoră între guvernanţii României şi cei care îşi cer drepturile prin mitinguri şi acţiuni neluate în seamă de către autorităţi.

Protestele tuturor categoriilor socio-profesionale, aflate în stradă aproape zilnic, paralizia sistemelor publice de educaţie şi sănătate, blocajul mediului privat de afaceri,  nemulţumirile pensionarilor, profesorilor, medicilor, poliţiştilor, militarilor, copiilor, mamelor – toate acestea demonstrează că ţara are un guvern incompetent, care nu este dedicat interesului legitim al cetăţenilor. Moţiunea de astăzi este a tuturor acestor oameni,  a României majoritare!

Actualul Guvern este complet rupt de adevăratul izvor de legitimitate democratică – rezultatul alegerilor – şi este  momentul să restabilim, în limitele constituţionale, ordinea raporturilor dintre Legislativ şi Executiv.

Acest guvern trebuie să plece, pentru a lăsa loc liber aplicării unor soluţii multiple, indiferent de paternitatea lor, dar care sunt capabile să stopeze de urgenţă prăbuşirea spre care împinge ţara guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase.

După căderea guvernului B.U.B.A, noi, semnatarii acestei moţiuni, împreună cu cei care ni se vor alătura, dorim să realizăm un guvern de criză, care să-şi asume două obiective: stabilizarea societăţii prin câteva măsuri de urgenţă şi organizarea de alegeri anticipate în maxim 6 luni.

Există alternative la soluţia dispreţuitoare „fiecare să se descurce cum poate, noi să trăim bine”,  pe care o propune românilor regimul politic Băsescu-Udrea-Boc-Anastase.

Pot să fie puse pe primul plan salvarea locurilor de muncă, salvarea mediului privat, salvarea clasei de mijloc, salvarea bugetelor publice, salvarea politicilor sociale, salvarea educaţiei şi sănătăţii, salvarea pensionarilor.

Există alternative pe care un „guvern de criză”, instalat după căderea cabinetului Boc, poate să le aplice imediat, pe baza unui program de guvernare legitimat de dezbaterea în Parlament, actualizat cu toate ideile pe care dumneavoastră, cu toţii, le veţi valida pentru scoaterea ţării din criză şi reîndreptarea ei pe o direcţie corectă.

Suntem convinşi că fiecare dintre dvs., indiferent de partid, are experienţa necesară, ca şi a cetăţenilor din colegiile electorale pe care le reprezentaţi, pentru a formula, într-o ambianţă de dezbatere constructivă şi colegială, idei, propuneri şi soluţii care pot fi folositoare ţării.

De aceea, această moţiune trebuie adoptată prin votul nostru şi, pe cale de consecinţă, ultima ediţie a guvernărilor Băsescu-Udrea-Boc-Anastase  să depună armele şi să plece acasă! Definitiv! Chiar de azi!

Stimaţi colegi,

Această moţiune de cenzură nu este doar o formă de luptă parlamentară, nu este o formalitate! Este singura şansă pe care milioane de pensionari şi de salariaţi o au pentru a nu se afunda şi mai mult în sărăcie.

România se află în faţa unei opţiuni majore: fie este aruncată într-o criză socială şi economică şi mai profundă, sub guvernarea incompetentă a unui Guvern expirat politic, fie Cabinetul Emil Boc este demis, deschizându-se calea pentru găsirea altor soluţii politice, economice şi sociale.

Alegerea este clară, chiar dacă ea poate fi dificilă pentru parlamentarii care compun arcul guvernamental.

Cei care vor vota pentru această moţiune a celor mulţi votează pentru stoparea condamnării la sărăcie şi la faliment a milioane de români.

Cei care vor vota împotriva acestei moţiuni trebuie să îşi asume, fiecare în parte, responsabilitatea pentru dezastrul pe care actuala guvernare îl produce zi de zi în România, inclusiv în colegiilor lor.

Azi, avem şansa cu toţii de a ne pune în slujba oamenilor care ne-au votat şi ne-au desemnat uninominal să le reprezentăm interesele în Parlament. Avem şansa să dovedim că suntem de partea celor mulţi care vor  S C H I M B A R E A GUVERNĂRII!

Vă solicităm, aşadar, să votaţi această moţiune, pentru a deschide calea acordării unei noi  şanse pentru România.

Ţara are nevoie de o altă abordare, de un nou contract social, de o nouă viziune în ceea ce priveşte soarta sa  şi a cetăţenilor săi.

Este nevoie de un nou model, care să stimuleze creşterea economică pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor.

Un nou contract social presupune construcţia unui alt guvern, format din oameni competenţi şi capabili să inspire încredere compatrioţilor noştri.

Este nevoie de recâştigarea încrederii din partea oamenilor, pe care o pot obţine numai  un nou guvern şi un plan cinstit ce poate scoate ţara din criză. Este şansa recredibilizării clasei politice care va risca, altminteri, o condamnare şi o sancţiune capitală la urne! Iar pentru a începe, cât mai grabnic, acest  nou drum, pentru a se da o speranţă milioanelor de români care sunt speriaţi de ziua de mâine, este nevoie ca moţiunea României majoritare să devină moţiunea majorităţii românilor din această sală!

Ca atare, votul de astăzi înseamnă şi un vot pentru ceea ce credem noi că trebuie să respecte şi să adopte, de urgenţă, un nou guvern:

Direcţii de acţiune

Pachet de măsuri (Termen scurt 6-9 luni)

Pe termen scurt, vom urmări stimularea cererii agregate prin creşterea investiţiilor guvernamentale, care să creeze puternice efecte de multiplicare şi să antreneze şi investiţii ale agenţilor economici privaţi pentru a crea locuri de muncă. De asemenea, urmărim restabilirea încrederii în economia românească prin măsuri de stabilizare macroeconomică şi atragerea de investiţii străine directe. Astfel, vom putea menţine locurile de muncă şi putem crea noi locuri de muncă şi mai multe şi mai bune.

Noi susţinem abordarea echilibrată a reformei sistemului public. Măsurile de raţionalizare a cheltuielilor trebuie să fie completate de măsuri de creştere a veniturilor la buget. În fapt, doar tăierea cheltuielilor bugetare presupune reducerea unei nevoi de finanţare vulnerabilizând domeniile de interes naţional, dar nu presupune un plus de bani la buget, deci nu avem ce reorienta spre investiţii.

Propunem ca reducerea cheltuielilor publice să se facă în urma unor analize cost /beneficiu bine fundamentate, iar pe de altă parte creşterea veniturilor bugetare să se realizeze prin simplificarea fiscalităţii, îmbunătăţirea colectării şi reducerea evaziunii fiscale, astfel încât efectele negative asupra mediului de afaceri să fie minime.

O guvernare eficientă este obligată să adopte măsuri de reformă instituţională şi de modernizare a marilor sisteme publice (educaţie, sănătate, pensii, ordine publică ş.a.) însoţite de programe investiţionale adecvate, care să stopeze declinul economic şi să asigure, începând cu anul viitor, reluarea creşterii economice.

§  Renegocierea angajamentelor cadru convenite de România în acordul de împrumut convenit cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană;

§  Revizuirea politicilor economice şi sociale ale actualului Guvern  cu aplicabilitate de la 01.01.2011;

§  Revenirea asupra reducerii cu 25%  a salariilor bugetarilor, readucandu-le la nivelul de dinainte de 1 iulie 2010;

§  Revizuirea cotei de TVA în concordanţă cu rezultatele economice din 2010;

§  Neimpozitarea pensiilor sub plafonul de 1.000 lei;

§  Reconsiderarea achiziţiilor publice pe baza criteriilor de oportunitate, prioritate, eficienţă si eficacitate;

§  Eliminarea corupţiei prin decuplarea clientelei politice de la banul public şi transparentizarea folosirii acestuia;

§  Asumarea angajamentului politic ca împrumuturile să fie îndreptate cu prioritate către investiţii, garantându-se astfel obţinerea resurselor financiare pentru rambursarea datoriei publice;

§  Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor structurale prin simplificarea procedurilor de accesare  si prin soluţii de  creditare pentru cofinanţare a IMM-urilor.

Dragi colegi,

Vă solicităm votul pentru a da o nouă şansă României.

Vă solicităm votul în sprijinul moţiunii de cenzură.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Alegerile parlamentare din Olanda, Belgia si Slovacia

La numai o saptamina de la publicarea analizei https://aliantadreptei.wordpress.com/2010/05/31/se-scutura-portocalele-alegerile-parlamentare-din-cehia/ blogul Alianta Dreptei analizeaza alegerile legislative din Olanda, Belgia si Slovacia.

Alegeri parlamentare Olanda

VVD (liberali-conservatori) 1.926.551 VVE, 20.5%, 31 mandate

PvdA (socialdemocrati) 1.846.776 VVE, 19,6%, 30 mandate

PVV (nationalisti-identitari) 1.453.944 VVE, 15,5%, 24 mandate

CDA (crestindemocrati) 1.281.137 VVE, 13,6%, 21 mandate

PS (socialisti) 924.977 VVE, 9,8%, 15 mandate

D’66 (sociali-liberali) 653.265 VVE, 6,9%, 10 mandate

GL (social-ecologisti) 627.912 VVE, 6,7%, 10 mandate

CU (sociali-conservatori) 305.628 VVE, 3,3%, 5 mandate

SGP (conservatori) 163.512 VVE, 1,7%, 2 mandate

PvdD (protectia animaelor) 122.257 VVE, 1,3%, 2 mandate
Regatul Tarilor de Jos va fi guvernata de catre un premier liberal. In prezent se negociaza o coaliatie social-liberal-ecologista formata din patru partide: PvdA, VVD, D66, GL. Esecul crestindemocratiilor este semnificativ pentru decaderea continua al acestui curent politic. Nationalistii identitari grupati in formatiunea „Partidul Libertatii” castiga in voturi valabil exprimate, dar nu vor participa la guvernare.

Sinteza: Curentul liberal-conservator castiga atat in voturi valabil exprimate, cat si in mandate.

Alegeri parlamentare Belgia

NV-A (regionalisti) 1.135.617 VVE, 17,40%, 27 mandate

PS (socialisti francofoni) 894.543 VVE, 13,71%, 26 mandate

CDA (crestindemocrati valoni) 707.986 VVE, 10,85%, 17 mandate

MR (liberali francofoni) 695,617 VVE, 9,28%, 18 mandate

PS-A (socialisti valoni) 602.867 VVE, 9,24%, 13 mandate

OpenVLD (liberali valoni) 563.873 VVE, 8,64%, 13 mandate

VB (valoni nationalisti) 506.607 VVE, 7,76%, 12 mandate

CDH (centristi-umanisti) 360.441 VVE, 5,53%, 9 mandate

Ecolo (ecologisti francofoni) 313.047 VVE, 4,80%, 8 mandate

Green! (ecologisti valoni) 285.989 VVE, 4,38%, 5 mandate

Lista Dedecker (nationalisti valoni) 150.157 VVE, 2,31%, 1 mandat

PP (populari conservatori) 84.005 VVE, 1,29%, 1 mandat

Sinteza:

Liberalii belgieni pierd atat in voturi valabil exprimate, cat si in mandate. Viitorul guvern de coalitie va fi format din liberali, socialist, crestindemocrati si regionalisti valoni. Piata de incercare ramina insa solutionarea problemelor administrative intre valoni si francofoni.

Alegeri parlamentare Slovacia

Socialdemocrati,  880.111 VVE, 34,79%, 62 mandate

Uniunea Crestindemocrata Slovaca, 390.042 VVE, 15,42%, 28 mandate

Solidaritate si Prosperitate (liberali-conservatori), 307.287 VVE, 12,14%, 22 mandate

Miscarea Crestindemocrata, 215.755 VVE, 8,25%, 15 mandate

MOST – Minoritatea ungara, 205.538 VVE, 8,12%, 14 mandate

Partidul Nationalist Slovac, 128.490 VVE, 5,07%, 9 mandate

Sinteza:

Alegerile parlamentare au fost castigate de catre formatiuniile de centru-dreapta. In prezent se negociaza o formula guvernamentala crestin-liberala la care va participa si minoritatea ungara. Liberalii slovaci revin pe scena politica dupa o absenta de 12 ani.

Sinteza generala:
Curentul liberal-conservator castiga toate alegerile parlamentare ale anului 2010. Cu exceptia Belgiei, liberalii castiga alegeriile parlamentare si devin partid guvernamental in Marea Britanie, Olanda, Belgia, Slovacia si Cehia.

Media europeana al curentului liberal-conservator este de 20%.

Perspective:

Federatia de partide ELDR se improspateaza cu formatiuni de dreapta: TOP’09 si SaS.  Toate partidele au un profil liberal-conservator, combina si muleaza elemente liberale si setul de valori conservatoare.

Gabriel Savulescu

GSPublicRelations@2010

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Buget si fiscalitate liberala anti-criza

Autor:  Octavian Ungureanu

Investitii:
– Orice investitie ar trebui facuta numai dupa realizarea unui proiect asemanator proiectelor de finantare europeana, cu prioritate, bineinteles, pentru proiectele avand cofinantare europeana…. Vezi mai mult
– Verificarea prin sondaj a ofertelor prin solicitarea anonima de oferte.
– Eliminarea clauzelor anticoncurentiale (pentru proiectarea salilor de sport, firmele trebuie sa aiba experienta similara in proiectarea salilor de sport pentru scoli).
– Crearea unui corp de evaluatori/verificatori pentru a stabili daca proiectele sunt complete.
– Interzicerea suplimentarii bugetelor cu mai mult de 5%-10%.
– Extinderea obligatorie a garantarii FNGCIMM pentru programele europene fara cofinantare (in sectorul privat).
– Concesionarea constructiei de autostrazi, cai ferate.
– Inzestrarea armatei se va face numai daca producatorii vor realiza in proportie die minim 70% tehnica necesara in tara.

Cheltuieli (altele decat investitii si salarii):

-Bugetul sa mentina doar cheltuielile legate de salarii, intretinerea curenta a sediilor si consumabilele.
– Asistenta sociala sa fie asigurata dintr-un singur fond, punctual (cu ancheta sociala).
– Compensarea medicamentelor subventionate cu impozitele datorate de farmacii.
– Plata serviciilor medicale per procedura, nu per numar de paturi. Penalizarea unitatii spitalicesti pentru erorile medicale cu de zece ori valoarea procedurilor.
-Anularea tuturor cheltuielilor cu carburanti, autoturisme, telefoane mobile, cu exceptia salvarii, politiei, pompierilor, etc..
– Anularea contractelor de paza si reorientarea acestora catre Jandarmerie.

Salarii bugetare:

– Diminuarea salariilor bugetare prin reducerea birocratiei si instituirea raspunderii personale. (Exemplu: Autorizatia de construire sa devina o Notificare de Construire din partea investitorului, in acord cu Certificatul de urbanism. Primaria doar sa inregistreze notificarea, urmand apoi sa verifice de-adevaratelea conformitatea constructiei cu regulamentul) Inlocuirea tutoror avizelor, acordurilor si autorizatiilor eliberate de autoritatile publice, centrale sau locale cu declaratii pe propria raspundere a celor interesati. Verificarea ulterioara a conformitatii declaratiilor.
– Anularea sporurilor de vechime.
– Marirea sporurilor de competenta (grade pentru profesori, medici)
– Anularea functiilor intermediare (sefi de servicii, directorasi) sau a celor inutile (Politia a fost demilitarizata, dar s-au mentinut gradele: Politistii trebuie sa fie agenti sau comisari, chestorul, de exemplu, este seful Politiei, nu un grad pe care cineva de treaba il primeste). Functiile sa fie temporare si legate de competenta lucratorilor.
– ocuparea unor anumite pozitii din administratie prin alegeri interne.
– Desfiintarea institutiilor paralele (directii agricole, prefecturi) sau complementare (politie feroviara, politie de frontiera, politie obisnuita…) Unificarea ANAF, ANI, Garzii financiare.
– Scoaterea procuraturii din randul magistratilor si asimilarea lor cu vocti ai statului. Excluderea acestora din serviciul public pentru pierderea procesolor pe vicii de procedura, netrimiterea in instanta a cazurilor, etc) Numirea sefilor politiei de catre primari (unde e cazul) sau presedintii de consilii judetene. Alegerea procurorilor sefi de catre barouri.

Combaterea evaziunii fiscale:

– Introducerea deductibilitatii cheltuielilor pentru alimentatie, sanatate, invatamant, asigurarea locuintei. Realizarea unui sistem electronic de emitere si deducere a facturilor.
– Demiterea

Impozite si taxe:

TVA
impozitul pe profit si pe dividende
contributii sociale si de sanatate
taxe pe proprietati (auto, imobiliare)

In cazul in care bugetul nu ar fi echilibrat s-ar putea mari TVA-ul daca s-ar micsora contributiile legate de salarii. Nu uitati ca ar fi in paralel cu introducerea deductibilitatii unor importante cheltuieli.

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Alegerile parlamentare din Cehia

In perioada 28-29 mai 2010 electoratul ceh a fost chemat din nou la urne. Rezultatele alegerilor parlamentare proiecteaza un viitor guvern de  coalitie de centru-dreapta de orientare liberala.

Rezultate electorale

CSSD (Partidul Socialdemocrat Ceh) 1.155.267 VVE, 22.08%, 56 mandate

ODS (Partidul Popular Democrat) 1.057.792 VVE, 20,22%, 53 mandate

TOP-09 (Traditie, Ordine, Prosperitate), 873.833 VVE, 16,70%, 41 mandate

KCSM (Partidul Comunistilor din Cehia si Bohemia), 589.765 VVE, 11,27%, 26 mandate

VeVe (Miscarea Politica „Interesul Public”), 569.127 VVE, 10,88%, 24 mandate

KDU-KSL (Uniunea Crestindemocrata-Partidul Popular), 229.717 VVE, 4,39%

SPOZ (Miscarea Civica Zeman), 226.527 VVE, 4,33%

Suvernitatea (Miscarea Politica „Suveranitatea”), 192.145 VVE, 3,67%

Partidul Ecologist Ceh, 127.831 VVE, 2,44%

Partidul Muncitoresc al Dreptatii Sociale, 59.888 VVE, 1.14%

Partidul Piratilor, 42.323VVE, 0.80%

Participare la vot. 62,60%

Analiza:
Campania electorala sa desfasurat intre doua proiecte: cel de stanga; formate din partidele rezultate din fostul Partid Comunist Cehoslovac, care la randul lor sau repozitionat pe scena politica intr-un curent neocomunist KSCM si socialdemocrati traditionali CSSD, si ofertele partidelor de dreapta.

Comunistii au pierdut in cifre totale cca. 85.000 de voturi valabil exprimate. Electoratul comunist a migrat spre non-votanti. In ciuda acestui rezultat neocomunistii cehi isi pastreaza mandatele detinute in perioada 2006-10.

Socialdemocratii au pierdut masiv: cca. 750.000 de voturi valabil exprimate. Electoratul de stanga sa indreptat in mai multe directii: un segment sa directionat spre disidenta SPOZ, miscare condusa de fostul lider socialdemocrat Zeman.

Un alt segment sa indreptat la centru-dreapta spre formatiunea neoliberala VeVe (Interesul Public). Asemanator socialdemocratiilor din Polonia si Ungaria, stanga socialdemocrata implodeaza si isi pierde monopolul politic pe culoarul doctrinar de centru-stanga. In ansamblu culoarul de stanga insumeaza cca. 37,68%.  Pe termen mediu si lung neocomunistii cehi detin un proiect politic coerent si autentic de „stanga”. Socialdemocratii si neocomunistii cehi colaboreaza politc la nivel local si regional.

Dreapta ceha este pluralista: conservatori eurosceptici, neoconservatori, neoliberali, centristi si dreapta monarhista.

Partidul Popular Demorat ODS a pierdut masiv: 700.000 de voturi valabil exprimate. Electoratul ODS sa indreptat spre disidenta neoconservatore „Traditie, Ordine, Prosperitate”, condusa de fost ministru de externe ceh Karl Schwarzenberg. Intre ODS si TOP-09 diferentele doctrinare sunt minime, unica diferanta este optinea pro-europeana afisata de TOP-09. Revelatia acestor alegeri este insa Miscarea Politica „Interesul Public”. Formatiunea a fost infiintata de jurnalistul John Radek. Programul partidului cuprinde prin altele: controlul public ale bugetelor locale, regionale si centrale, reduceri de personal, controlul averilor demnitarilor, privatizari si restructurari bugetare. Electoratul formatiunii „Interesul Public” a migratat atat din partea OSD, cat si din segmentul de centru-stanga.

Astfel se contureaza tripleta guvernamentala: ODS-TOP-Veve.

Uninea Crestindemocrata-Partidul Popular Ceh a esuat obtinand 4,39%. Crestindemocratii cehi au pierdut masiv in favoarea formatiunilor noi infiintate TOP-09 si Veve. Formatiuniile neparlamentare de centru-dreapta au obtinut rezultate notabile. Printre acestea enumar Miscarea Politica „Suveranitatea” (3,67%) care pledeaza pentru neutralitatea Cehiei si o serie de miscari politice de orientare civic-liberala, care au candidat in exclusivitate in centrele urbane.  In total curentul de centru-dreapta insumeaza cca. 46.86% din optiuniile electoratului.

Partidul Ecologist Ceh a inregistrat o dureroasa infrangere: 2.44%. Neofascistii grupati in Partidul Muncitoresc al Dreptatii Sociale au obtinut 1,14%. Partidul Piratilor ramine un fenomen care trebuie atent observat, „piratii” cehi au obtinut in centrele universitare 0,80%.

Concluzii

Cehia a ales la dreapta. Instabilitatea politica sa sfarsit. Presedintele eurosceptic Vaclav Klaus va fi nevoit sa colaboreze politic cu un cabinet de centru-dreapta. Nu este exclus ca din acest cabinet sa se contureze viitorul presedinte al Cehiei. In Cehia Presedintele este ales de catre Parlament. Un favorit este liberalul Karl Schwarzenberg.

Schwarzenberg a intrat in politica in anii 60 in Partidul Popular Austriac. Dupa schimbarea de sistem din noiembrie 1989 Schwarzenberg adera la formatiunea liberal-conservatoare Uniunea Populara-Uniunea democrata US-DEU. In cadrul alegerilor legislative din 2002 US-DEU obtine 680.671 voturi valabil exprimate, respectiv 14,27%. In sanul formatiunii apara diferente in ce priveste realegerea lui Vaclav Klaus. In 2007 formatiunea se destrama, o parte din parlamentari migreaza spre ODS, restul formatiunii se autodesfiinteaza. In 2008 Klausenberg ocupa portofoliul ministerului de externe. In septembrie 2009 Schwarzenberg regrupeaza curentul liberal-conservator infiintand Miscarea Politica „Traditie, Ordine si Prosperitate”.  Liberalul Schwarzenberg detine sanse reale sa fie ales drept viitor presedinte al Cehiei.

Implicatii pentru Uniunea Europeana

Familia liberala ELDR primeste sange proaspat: TOP-09, VeVe.

Viitorul presedinte al Cehiei va proveni din familia liberala.

Partidele clasice crestindemocrate si conservatoare isi pierd monopolul in cadrul curentului de centru-dreapta.

Implicatii pentru Romania

PNL si PNTCD pot reusi numai impreuna. Victoria TOP’09 exemplifica in cel mai concret mod faptul ca liberalismul, crestindemocratia si conservatorismul se pot conjuga intr-un singur partid politic, respectiv intr-o alianta politica.

Sloganul folosit de liberalii cehi este compatibil cu programele PNL si PNTCD: Traditie, Ordine si Prosperitate.

In ultimele sondaje politice: PNL obtine in Bucuresti 32,50%, iar media pe tara se mentine la 25%. Reconstructia unui pol de centru-dreapta intre PNL si PNTCD, defrisarea, descompunerea si disparitia PD-L, stagnarea PSD la 35%, ar propulsa Alianta Dreptei PNL-PNTCD la un scor egal cu PSD, scor care deschide Dreptei toate optiuniile: guvernare, dar si partid de opozitie capabil sa cenzureze constitutional executivul.

Pe termen lung curentul liberal-conservator castiga toate alegerile parlamentare.

Rezultate electorale:

2008 Partidul National Liberal PNL 18.75%

2009 Partidul Liberal German FDP 14,60%

2010 Partidul Liberal Britanic LiDem 22,10%

2010 Miscarea Politica „Traditie, Ordine, Prosperitate” 16,70%

Prognoza alegeri parlamentare Slovacia:

2010 Miscarea Politica Slovaca  „SaS” (Libertate si Solidaritate) 15%+x

9 iunie alegeri parlamentare Olanda: VVD obtine 22%,

12 iunie alegeri parlamentare Slovacia: SaS sfideaza sondajele otravite si obtine 15%,

13 iunie alegeri parlamentare Belgia: liberalii belgieni obtin impreuna 30% (MR 15%+OpenVLD 15%),

Formatiuni liberale care se desprind din partidele populare:

La 18 iunie 2010 Dominique du Villepin isi va lansa platforma politica de orientare liberala.

Gianfranco Fini, presedintele Camerei Deputatilor din Italia a lansat formatiunea de centru-dreapta „Generatione Italia”.

In sanul formatiuniilor populare din Ungaria si Polonia se grupeaza disidente portocalii, din care se vor emula viitoarele formatiuni liberale.

Gabriel Savulescu

GSPublicRelations2010

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

img_2735

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: