Memoria istoriei: 24 ianuarie 1990/9 februarie 1990 – 24 ianuarie 2014/9 februarie 2014

PNL199024 ianuarie 1990: PNŢ-CD şi PNL şi PSD cer formarea unui guvern provizoriu alcătuit şi din reprezentanţi ai fostelor partide politice, foşti disidenţi, reprezentanţi ai tineretului.

6 februarie 1990: FSN se înscrie ca partid politic la Tribunalul Municipal Bucureşti, preşedinte Ion Iliescu

9 februarie 1990: Se constituie CPUN organ legislativ şi al puterii de stat cu misiunea de a conduce ţara până la alegerile din 20 mai.

Surse informationale: IICMER 

24 ianuarie 2014: „PDL, fost PD, fost PD (FSN), fost FSN decide să iasă la luptă şi să manifeste cu maximă exigenţă faţă de actuala guvernare. „Şi prima noastră ieşire publică, în stradă, va fi în 8 februarie 2014, când în Bucureşti se va desfăşura un miting de proporţii, la care sperăm că vor participa cel puţin 15.000 de membri ai PDL, pentru a demonstra şi a dovedi neajunsurile actualei guvernări’, a spus Oltean. Pedelistii au ajuns la concluzia ca actiunile in strada demit Guverne. „Singura modalitate prin care aceştia pot fi daţi jos este, din păcate, ieşirea în stradă a populaţiei. Apărarea statului de drept şi a instituţiilor statului de drept, apărarea interesului general trebuie făcută în stradă. Acolo este singurul loc unde, în momentul acesta, PDL şi toţi cei care sunt conştienţi de necesitatea unei asemenea lupte pot să devină eficienţi”, a explicat Oltean.

 

Surse informationale: CityNews

Case-study: Esecul partidului-retorta. Doctrine, evolutii si rezultate electorale (I)

In blogosfera liberala discutiile despre formarea unui partid-retorda sau amplificat. Asupra acestui subiect cititi aici.

Istoria recenta ne arata ca toate partidele infiintata prin desprinderea de la partidul mama au esuat.

O singura exceptie: infiintarea Frontului Democrat al Frontului Salvarii Nationale FDSN.

Sa analiza toate proiectele politice.

A. Disidente si proiecte politice desprinse din partidul-mama

1990

Partidul National Liberal-Aripa Tanara PNL-AT

Infiinta t in iulie 1990. Doctrina: Neoconservatorism, Libertarianism. Evolutie politica: Februarie 1993 schimbarea numelui in Partidul Liberal 1993, integrand in randurile sale o serie de disidente national-liberale. In iulie 1996 formeaza impreuna cu Partidul Aliantei Civice cartelul electoral Alianta National-Liberala ANL. In iunie 1997 PL’93 fuzioneaza cu Partidul National Liberal-Conventia Democratica sub titulatura de Partidul Liberal.

Rezultate electorale:

Alegeri locale 1992: 1%

Alegeri parlamentare 1992: 2,67% (mandate obtinute pe lista CDR)

Alegeri locale 1996: 3,07%

Alegeri parlamentare 1996: 1,57% (in alianta cu Partidul Aliantei Civice)

Finalitatea proiectului:  Septembrie 1998 fuziunea prin absorbtie in Partidul National Liberal.

1991

Partidul Aliantei Civice PAC

Desprins din Miscarea „Alianta Civica”.  Data infiintari: 01.08.1991. Doctrina: Neoliberalism.

Rezultate electorale:

Alegeri locale 1992: 0,05%

Alegeri parlamentare 1992: 3,12% * (pe listele CDR)

Alegeri locale 1996: 2,44%

Alegeri parlamentare: 1996: 1,57% *(pe listele ANL)

Finalitatea proiectului:  Iunie 1998 fuzioneaza prin absorbtie in Partidul National Liberal.

1992

Partidul National Liberal-Conventia Democratica PNL-CD

Infiintat la 23 ianuarie 1990 sub titulatura Partidul Socialist Liberal PSL.

Reactivat juridic la 29.04.1992 sub titulatura PNL-CD. Doctrina: Liberalism clasic. Evolutie: PNL-CD fuzioneaza in iunie cu PL-93 formand Partidul Liberal. Un grup din PNL-CD infiinteaza Partidul Liberal Democrat din Romania.

Evolutie electorala:

Alegeri parlamentare 1992: 0,72% *(pe listele CDR)

Alegeri locale 1996: 0,03%

Alegeri parlamentare 1996: 1,24% * (pe liste CDR)

Alegeri locale 2000: 0,06%

Alegeri parlamentare 2000: 0,56%

Finalitatea proiectului:  In 2002  fuzioneaza prin absorbtie in Partidul National Liberal-Campeanu.

Noul Partid Liberal NPL

Infiintat in iunie 1992, drept disidenta PNL-Aripa Tinara. Doctrina: Neoconservatorism.

Evolutie electorala:

Alegeri parlamentare 1992: 0,58%

Finalitatea proiectului:  In februarie 1993  fuzioneaza prin absorbtie in Partidul National Liberal.

Partidul Socialist PS

Infiintat pe 7 martie 1995 drept disidenta al Partidului Socialist al Muncii.

Evolutie electorala:

Alegeri locale 1996: 2,08%

Alegeri parlamentare 1996: 2,26%

Alegeri locale 2000: 0,98%

Finalitatea proiectului:  In iulie 1996  fuzioneaza prin absorbtie in Partidul Democratiei Sociale din Romania.

Partidul National Liberal-Campeanu PNL-C

Infiintat la 16.05.1995 drept disidenta al Partidul National Liberal. Doctrina: Liberalism clasic. In alegerile parlamentare din 1996 a format alaturi de Alianta Verde-Ecologistii cartelul electorala Alianta National-Liberala-Ecologista ANL-E.

Evolutie electorala

Alegeri locale 1996: 0,91%

Alegeri parlamentare 1996: 0,79%

Alegeri locale 2000: 0,22%

Alegeri parlamentare 2000: 1,42%

Finalitatea proiectului:  In septembrie 2003  fuzioneaza prin absorbtie in Partidul National Liberal.

Uniunea Fortelor de Dreapta UFD

Sa infiintat in februarie 1996 drept Partidul Alternativa Romaniei. Doctrina: Neoliberalism, Neoconservatorism. In martie 1999 isi schimba titulatura in Uniunea Fortelor de Dreapta. In alegerile parlamentare din 1996 si 2000 a candidat pe listele CDR, respectiv CDR 2000.

Evolutie electorala

Alegeri locale 1996: 0,01%

Alegeri parlamentare 1996: 0,74% * (pe listele CDR)

Alegeri locale 2000: 1,38%

Alegeri parlamentare 2000: 5,29% * (pe listele CDR2000. Alianta electorala CDR2000 nu a intrat in parlament).

Finalitatea proiectului:  In mai 2003  fuzioneaza prin absorbtie in Partidul National Liberal.

1997

Alianta pentru Romania ApR

1999

Alianta Nationala Crestindemocrata ANCD

2000

Partidul Noua Generatie – Crestin Democrat PNG-CD

2002

Actiunea Populara AP

2003

Uniunea pentru Reconstructia Romaniei URR

2004

Forta Democrata din Romania FDR

2007

Partidul Liberal Democrat PLD

2010

Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei UNPR


B. Partide politice care au supravietuit trei cicluri electorale

Partidul Unitatii Nationale Romane

Partidul Democrat Agrar din Romania

Miscarea Ecologista din Romania

Partidul Social Democrat din Romania

C. Partide politice parlamentare, europarlamentare si neparlamentare 1990-2008

Partidul Socialdemocrat PSD

Partidul Democrat-Liberal PD-L

Partidul National Liberal PNL

Uniunea Democrata Maghiara din Romania UDMR

Partidul Conservator PC

Partidul Romania Mare PRM

Partidul National Taranesc Crestindemocrat PNTCD

Literatura, evolutie, doctrina, date statistice:

Cristian Preda, Sorina Soare „Regimul, partidele si sistemul politic din Romania”, editura Nemira, Bucuresti, 2008.

Perpetuarea partidului-stat

Romania este guvernata timp de 72 de ani de partidul-stat populist-stangist, corporatist si patrimonial-sultanist (vezi definitia la Max Weber) care asemanator unui cameleon se adapteaza fiecarui sistem politic.

Fenomenul partid-stat se regaseste in Frontul Romanesc infiintat in 1935 de Alexandru Vaida-Voievod. Formatiunea sa transformat in 1938 in Frontul Renasterii Nationale prezidat de acelasi lider. Interzis de catre Antonescu, partidul-stat a renascut in 1944 prin aparitia Frontului National Democrat, ulterior transformat in Blocul Partidelor Democratice. Fraudarea alegerilor din 1946 a intemeiat dictatura comunista.

In noul sistem comunist partidul-stat sa numit Frontul Democratiei Populare. In 1969 pe fundalul eurocomunismului emanat de partidele comuniste din UE si miscarea reformista din blocul stalinist („Primavarai de la Praga”) FDP se transforma in Frontul Unitatii Socialiste.

Anticipand Prerestroika Ceausescu relanseaza FUS in Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste.

In noul sistem FDUS se adapteaza la normele democratice si guverneaza Romania in perioada 90-92 sub denumirea de Frontul Salvarii Nationale FSN.

Sciziunea FSN intr-un partid-prezidential FDSN si un partid-prim-ministru PD (FSN) intareste de facto controlul partidului-stat asupra sistemului de partide.

Emanatiile feseniste au guvernat non-stop Romania si/sau au controlat legislativul in perioada 2007-08. La polul opus Partidul National Liberal, formatiune care integreaza toate curentele dreptei in randuriile sale, ii revine misiunea istorica sa guverneze singur si sa reconstruiasca Romania conform princiipilor conservatoare: traditie, ordine si prosperitate.

Analogii partide-stat:

Frontul Romanesc – Vaterländische Front (Austria)
Frontul Renasterii Nationale – Falanga Popular (Spania)
Blocul Partidelor Democratice – Demokratischer Block (RDG)
Frontul Democratiei Populare – Nationale Front (RDG)
Frontul Salvarii Nationale – Partidul Revolutiei Institutionalizate (Mexic)
Partidul Democrat-Liberal – Uniunea Crestin Socialista din Bavaria (RFG)

Gabriel Savulescu

 

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

PSD: Doctrina si evolutie politica

Esichierul politic romanesc este dominat de doua formatiuni politice: Partidul National Liberal la centru-dreapta si Partidul Social Democrat la centru-stanga. Un rezumat istoric si o genealogie politica a PSD o cititi mai jos:

„După Revoluţia din 1989, perioada de tranziţie de la comunism la democraţie a fost gestionată, în mare parte, de partide cu vocaţie social-democrată. Din punct de vedere cronologic, primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea vechiului regim a fost Partidului Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). PSDR s-a declarat continuator al social-democraţiei româneşti interbelice. Beneficiind de legitimitate istorică, PSDR nu a reuşit, însă, să obţină şi o legitimitate electorală aptă de a-l face să exercite o influenţă semnificativă asupra actului de guvernare. După o alianţă temporară cu CDR, PSDR s-a aliat cu PD în 1995 în vederea participării la alegerile parlamentare din 1996. Noua alianţă, Uniunea Social Democrată a participat la guvernare în cadrul coaliţiei CDR-USD-UDMR, dar existenţa sa a fost de scurtă durată, până în 1999.

La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvarii Nationale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mişcare populară. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferinţă Naţională a FSN, care l-a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Iliescu. Deşi a câştigat alegerile din 20 mai 1990, FSN era în pragul destrămării. Convenţia Naţională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de aşezare pe baze doctrinare a partidului. Potrivit moţiunii „Un viitor pentru România”, FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democraţiei moderne europene”.

Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferenţele de viziune au determinat divizarea FSN. Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi” au câştigat în urma votului iar Petre Roman a devenit preşedintele FSN. Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN s-a desprins şi a format un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naţionale. La prima Conferinţă Naţională a noului partid, care a avut loc în 27-28 iunie 1992, s-a hotărât susţinerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidenţiale.
Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi”, deşi au reuşit să se impună în interiorul FSN, au pierdut alegerile parlamentare din 1992. Ulterior, FSN şi-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD).

La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 FDSN, proaspăt înfiinţat după sciziunea FSN, a obţinut primul loc, iar Ion Iliescu a devenit preşedintele României cu 61,5% din voturi.

La un an de la constituire, FDSN şi-a reafirmat orientarea social-democrată, cu prilejul Conferinţei Naţionale din 9-10 iulie 1993, când şi-a schimbat denumirea în Partidul Democraţiei Sociale din România. Totodată s-a realizat şi fuziunea prin absorbţie cu Partidul Solidarităţii Sociale, Partidul Republican, Partidul Cooperatist şi Partidul Socialist Democratic din România.

Aflat la guvernare în legislatura 1992-1996, PDSR a suferit un proces accentuat de erodare şi a pierdut alegerile din toamna anului 1996. Între anii 1996-2000, PDSR s-a aflat în opoziţie, perioadă în care a acumulat o experienţă extrem de importantă şi şi-a construit în mod realist şi pragmatic strategia pentru a reveni la putere.

Pe fundalul unei prelungite crize politice şi economice, Uniunea Social Democrată, se destramă în 1999, astfel încât social-democraţii tradiţionali, sub conducerea lui Alexandru Athanasiu (devenit preşedinte al PSDR în 16 octombrie 1999) se orientează spre o fuziune cu PDSR. Alexandru Athanasiu a fost promotorul menţinerii PSDR pe linia social-democrată, reuşind să învingă gruparea care dorea reorientarea partidului spre social-liberalism, printr-o fuziune cu Alianţa pentru România.

În anul 2000, PDSR împreună cu PSDR şi PUR, partid de orientare social-liberală, au constituit Polul Democraţiei Sociale din România (7 septembrie 2000). Acest bloc electoral a câştigat alegerile legislative din noiembrie 2000. Una dintre clauzele contractului politic dintre PDSR si PSDR a fost prevederea potrivit căreia, după alegeri, se va realiza fuziunea dintre cele două partide social democrate. Astfel, în 16 iunie 2001 pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de centru-stânga, prin constituirea Partidului Social Democrat, rezultat din unificarea celor două partide.
La Congresul de constituire a PSD, Adrian Nastase a afirmat voinţa politică a noii formaţiuni de a reprezenta social-democraţia modernă, dinamică, racordată la problemele şi priorităţile actualităţii. Alexandru Athanasiu a evocat dimensiunea istorică a momentului, prin fuziunea dintre PSDR şi PDSR social-democraţia românească asumându-şi o istorie ale cărei rădăcini instituţionale se află în secolul al XIX-lea.

Preocuparea pentru conexarea doctrinară a PSD la noile realităţi a determinat apariţia în 2002 a documentului „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”, material care propune principalele direcţii de acţiune ale perioadei post- tranziţie.

La reuniunea de la Snagov din februarie 2003, preşedintele PSD, Adrian Nastase a afirmat că se consacră astfel refacerea unităţii social-democrate pe baze ideologice clare şi neconflictuale, precum şi concilierea dintre tradiţia şi modernitatea stângii democrate româneşti. În iulie 2003 PSD a fuzionat cu Partidul Socialist al Muncii, condus de Ion Sasu şi cu Partidul Socialist al Renaşterii Naţionale, fondat de Ioan Radu, viceprimar al Capitalei în acel moment, după plecarea din PRM. Miza acestor fuziuni nu era în primul rând electorală ci simbolică, pentru a realiza simplificarea scenei politice, transmiţând mesajul unei necesare clarificări ideologice în politica românească.

Procesul de unificare şi modernizare a stângii democrate româneşti a favorizat apropierea PSD de structurile social-democrate internaţionale – Internaţionala Socialistă şi Partidul Socialiştilor Europeni. PD nu a putut împiedica primirea în Internaţionala Socialistă a PSD ca membru cu drepturi depline, la Congresul de la São Paulo din octombrie 2003, reprezentantul democraţilor fiind singurul care a votat împotrivă. În iunie 2005 PSD a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Partidului Socialiştilor Europeni. PSD a dezvoltat relaţii consistente de colaborare cu partidele social-democrate europene, semnificative în acest sens fiind reuniunile grupurilor parlamentare de lucru româno – germane (PSD-SPD). PSD a semnat acorduri de cooperare şi parteneriat cu partide membre ale familiei social-democrate, având o agendă consistentă de întâlniri bilaterale cu conducerile principalelor formaţiuni ale Internaţionalei Socialiste.

Perioada 2000-2004 a fost extrem de importantă pentru afirmarea şi consolidarea PSD ca unic reprezentant al social-democraţiei în România, atât din punct de vedere instituţional, cât şi ideologic.

PSD a fost însă supus unui inerent proces de erodare ca urmare a actului guvernării, partidul fiind nevoit să intre în opoziţie în urma alegerilor din noiembrie-decembrie 2004. Adrian Năstase, deoarece a pierdut alegerile prezidenţiale, precum şi pentru a respecta decizia Congresului Extraordinar al PSD din august 2004, care îi cerea lui Ion Iliescu să revină în fruntea PSD după expirarea mandatului de Preşedinte al României, nu a mai candidat la preşedinţia partidului. La Congresul din 21 aprilie 2005, în urma unei competiţii dramatice, Mircea Geoană a devenit preşedinte al PSD. În 2005 a fost lansat un manifest al PSD, sub titlul “România europeană – România solidarităţii sociale”. Documentul reprezintă un pas important către racordarea doctrinară a PSD la realităţile interne şi europene. La 10 decembrie 2006 a avut loc un Congres Extraordinar al PSD, care l-a reconfirmat pe Mircea Geoană în fruntea PSD, iar Ion Iliescu a devenit Preşedinte de Onoare, în semn de respect şi apreciere a rolului şi contribuţiei acestuia la promovarea idealurilor şi valorilor social-democrate.

În perioada 2005-2009 PSD a realizat eforturi de racordare la acţiunile şi politicile Partidului Socialiştilor Europeni, însă credibilitatea partidului a fost pusă la îndoială de oscilaţiile din politica internă: pe de-o parte social-democraţii au participat la suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu (în anul 2007), pe de altă parte au intrat la sfârşitul anului 2008 într-un guvern de mare coaliţie, alături de PDL. Eşecul lui Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale din 2009 a însemnat pierderea posibilităţii PSD de a-şi pune în aplicare programul politic. La Congresul PSD din 20 februarie 2010 preşedinte al PSD a devenit Victor Ponta, acesta asumându-şi obiectivul de a nu repeta greşelile din istoria recentă a partidului.”

Sursa: PSD

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Reforma stângii româneşti. E Ponta capabil?

Reforma stângii româneşti. E Ponta capabil ? În general, dezbaterea despre stânga, despre viitorul acesteia sau despre reprezentanţii ei (partide, mişcări, elită culturală) nu a cunoscut niciodată intensitatea traumatizantă pe care dreapta a experimentat-o încă de la începutul anilor 90. Şi asta datorită faptului că singurul partid mare de centru-stânga din România, PSD, care a cunoscut metamorfoze în perioade politice diferite, FSN/FDSN/PDSR, nu s-a confruntat niciodată cu un real pericol provenit din acelaşi spectru politic.

Principalul reprezentat al stângii româneşti nu a dat faţă în faţă cu vreun adversar puternic din punct de vedere ideologic şi doctrinar. PD, defunctul partid de stânga, născut din FSN-ul lui Ion Iliescu, metamorfozat în mod oportunist în 2007 în partid de dreapta, nu a fost niciodată îndeajuns “de bărbat” ca să poată lupta cu PSD. Nici Petre Roman şi nici Traian Băsescu nu au putut construi şi consolida un partid de stânga ca alternativă la hegemonia marelui urs.

Principala ameninţare pe care PSD a resimţit-o şi pe care a încercat de fiecare dată să o combată a venit, fie din partea dreaptă a spectrului politic, fie din melanjul unor alianţe de partide şi mişcări de dreapta şi de stânga (CDR, Alianţa DA).

La începutul anului 2010, PSD pare a fi în declin. Este obosit şi surmenat din cauza bătăliei cu Traian Băsescu şi cu partidul pe care îl patronează. Nu mai este partidul hegemonic din vremea lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase.

Acum este un partid care luptă pentru supremaţie împotriva PD-L. Este un partid care se străduieşte să treacă peste eşecuri. Odată cu PSD şi stânga se află la răscruce. Se află în faţa unei provocări identitare. Vrea să fie de stânga mai mult decât a fost până acum. Vrea să fie un partid de stânga modern.

Victor Ponta a preluat un partid debusolat, frustrat, dezorganizat, debilizat, dator. După două eşecuri consecutive la alegerile prezidenţiale PSD încearcă să reînvie cadavrul oboist al stângii. În ultimul interviu dat de tânărul preşedinte al PSD, ziarului România Liberă, se simte prospeţimea discursului, fermitatea mesajelor.

Victor Ponta este diferit. Vrea să arate că are curaj vizavi de asumarea trecutului, de abordarea unor teme sensibile. Este curat, transparent. Cel puţin deocamdată. Arată vehemenţă în ceea ce priveşte cazurile problematice din interiorul partidului. Vrea să facă curăţenie. Vrea să facă reformă.

Este recunoscător celor care l-au crescut, dar nu vrea să fie ca ei şi nu vrea să depindă de ei în deciziile personale. Este un fost procuror. Şi asta se vede. Misiunea pe care o are de îndeplinit nu este uşoară. Însă stânga românească trebuie resuscitată, reînviată, poate şi mai mult, ea trebuie reinventată.

Problema este că până în acest moment Victor Ponta nu pare a avea o direcţie, o strategie politică coerentă, o răbufnire spectaculoasă care să uimească electoratul, opinia publică, adversarii. Duritatea, corectitudinea şi fermitatea procurorului trebuie dublate de un proiect politic personal cu care să se diferenţieze iremediabil de foştii preşedinţi ai PSD, de liderii partidelor de dreapta.

Acesta nu poate fi decât un nou proiect al stângii româneşti. Condiţiile sociale sunt favorabile. Contextul politic avantajos. Mai rămâne de văzut dacă va avea abilitatea de a interpreta şi acţiona în mod categoric pentru a reforma stânga.

Autor: Cosmin Dima

Next Left. Stânga, încotro?

Deși sunt o visătoare stângistă (sau stângace) și, de asemenea, practic un soi de militantism personal de această factură, nu m-a prea interesat niciodată arena sau „scena„. N-aș putea spune ce anume din structura mea mă face să nu suport nedreptatea, diferențele sociale artificiale – pentru că oamenii se nasc egali de la natură, ori că se nasc într-un palat, ori că se nasc într-un bordei de pământ – ideile preconcepute și schemele de gândire anchilozate. Întotdeauna i-am apărat pe cei neajutorați și înșelați de soartă și întotdeauna am crezut că fiecare om merită șansa de a trăi într-o societate echitabilă. Aici, părerile mele se deosebesc fundamental de opțiunile celor de Dreapta, care cred că societatea trebuie împărțită apriori în cei vânători și masa amorfă a celor care nu merită nicio șansă, în cei cu instincte de luptător mai ascuțite și cu apanajul dreptului divin de a înșfăca o felie mai mare din darurile lumii în care trăim – opțiuni pe care le respect dar le dezavuez. Din nefericire, expansiunea democrației nu a garantat și nu garantează consolidarea unei societăți mai corecte cu toți cetățenii ei ci, aș spune că dimpotrivă, a potențat forța celor îndrăzneți, a celor care-și asumă riscuri, a întreprinzătorilor – câțiva, foarte puțini – în detrimentul marei mase care, teoretic, decide, însă este condusă și mânată ca o turmă încoace și-ncolo de interesele decidenților (un grup omogen și compact) care se rotesc la decizie într-un cerc închis. În democrațiile foarte tinere cum este și cea românească, noul val al oportuniștilor venind din eșaloanele II și III ale aparatului comunist s-a adaptat uluitor de repede condițiilor prielnice loviturilor mișelești, nebănuite de vreun strop de onestitate, ale unei jungle fără reguli și fără repere. Regulile și reperele s-au făcut din mers în favoarea puternicilor zilei. Astfel, avem un stat dezetatizat constituit din aglutinări consolidate ale micilor și marilor interese – cu pârghii interschimbabile, o societate dezorganizată, atomizată, ca o oglindă spartă ale cărei cioburi oglindesc, fiecare, propria realitate. Avem o lume în mișcare browniană, fără legi care s-o guverneze. Am ajuns la o opoziție și ostilitate ireconciliabile între stat (atât cât e și așa cum e) și cetățean care se urăsc și încearcă să se fenteze reciproc. Ori, într-o țară în care categoriile sociale s-au structurat cu ziduri de netrecut între ele, Stânga, cea românească, nu vrea să-i reprezinte pe cei aflați la subsolul și în catacombele societății, pe cei foarte săraci care abia se târăsc la limita subzistenței. Reprezentanților stângii românești nici nu le trece prin minte să-și murdărească pantofii de sute de euro și manșetele costumelor de mii de euro și să coboare în noroaiele celor pe care, absolut teoretic și pur convențional, spun că-i reprezintă, pentru a intra în contact cu masa electorală proprie. Huntele politice românești se abat cu obstinație asupra unei singure categorii incerte: aceea care are aparența, spoiala, unei ipotetice bunăstări – așa-intitulata „clasă de mijloc”. Formată din bugetari, cu un nivel mediu sau superior al studiilor, cu proprietate personală și automobil și din mici întreprinzători debitori la bănci și trăind cu spaima apocaliptică indusă actualmente de un guvern imbecil care-i hărțuiește continuu. Aceștia formează o categorie luată în prizonierat de politicieni, asupra căreia se abat toate strategiile de seducție electorală, prizonieratul manifestându-se acerb și amețitor în perioada campaniilor electorale și ostil sau indiferent între campanii. Stânga românească îmi pare încremenită pe crenelurile zidului dintre cei foarte săraci și cei cu aparența de bunăstare. Iar Stânga europeană se zbate între un discurs umanistoid și iluzia măreției de altă dată. Este aproape o cutumă ca board-ul unei formațiuni politice să cliveze și să se distanțeze de marea masă a membrilor iar comunicarea internă, tot mai subțiată, se face într-un mediu izolat adiabatic de realitate, astfel că semnalele socialului nu pot fi nici înțelese nici descifrate. De parcă o pisică ar vorbi cu peștii din acvariu. Am primit câteva invitații la evenimente ale unor organisme asociate ale PES. Invitații care m-au amuzat. Sigur, ele pot fi doar formale, simple gesturi de amabilitate automată. Nu cred că-l interesează pe Poul Nyrup Rassmusen viziunea mea despre ce ar trebuie să fie sau cum ar trebui sa facă Stânga europeană. Am vrut la un moment dat să mă duc la Praga, la unul dintre evenimente. Am făcut niște calcule și mi-am dat seama că-mi destabilizez bugetul pe jumătate de an. Cred că Stânga, dacă vrea să devină Următoarea Stângă (Next Left) are nevoie de reinventare nu doar de rebrand-uire. De o infuzie de capital ideologic umanist. De un viraj strâns către grija pentru Pământ și pentru Viață. De o reașezare pe pilonii unui ecologism manifest. De viziunea unei lumi curate, a unei economii ecologizate, construite progresiv. Pentru că Terra se află în pragul colapsului resurselor convenționale. Pentru egalizarea șanselor și reducerea decalajelor economice. Dar nu doar în discursuri ci prin fiecare acțiune. Altfel, vorbim ca-n acvariu.

Autor: Gabriela Savitsky

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: