Iasi, 14 decembrie 1989: „Primavara cade joi”

14 decembrie 1989. Revoluţia a început la Iaşi.

Material preluat de pe websitul „Procesul Comunismului„.

Autor: Eduard Alexandru.

Revoluţia din Decembrie 1989 ar fi putut începe, cu câteva zile mai devreme, la Iaşi. Pe 13 şi 14 decembrie 1989, ieşenii au avut surpriza de a găsi în cutiile poştale sau chiar pe stradă manifeste prin care erau chemaţi la demonstraţie.

“Participaţi la demonstraţia din Piata Unirii la 14 XII, ora 16”, era scris pe fluturaşii răspândiţi în întreg oraşul. Era un mare curaj pentru acele timpuri să răspândeşti astfel de apeluri fără acordul partidului unic sau fără controlul Securităţii. Cu toate acestea, o mână de oameni a reuşit să alunge teama şi să răspundă la apelul necunoscuţilor. Au plătit scump pentru curajul lor, în după-amiaza zilei de 14 decembrie, când au fost încolonaţi şi duşi în linişte la sediul poliţiei politice din str. Triumf nr. 6.

Capii revoltei erau Ştefan Prutianu, economist la acea dată, scriitorul Cassian Maria Spiridon, inginerii Vasile Vicol şi Ionel Săcăleanu. Cu câteva luni înainte, în luna octombrie, ei au format clandestin un partid, Frontul Popular Român, a cărui menire era de a îndepărta dictatura ceauşistă. Ulterior, în mişcarea politică au mai intrat juristul Valentin Odobescu, maistrul Titi Iacob şi Emilian şi Vasile Stoica. Iniţial, Frontul îşi propusese să iniţieze acţiuni de protest locale pe data de 16 decembrie, însă, data a fost decalată cu două zile.

Fiecare membru trebuia să contacteze câte trei oameni de încredere. Unii dintre aceştia s-au dovedit, totuşi, a fi informatori, protestele din Piaţa Unirii fiind înăbuşite din faşă. Locul manifestării a fost împânzit, cu două ore înainte de ora stabilită, de maşini de pompieri (sosite în zonă, chipurile, “pentru o aplicaţie”), de “băieţi cu ochi albaştri” şi de… sportivi care au umplut la maximum Hotelul “Sport” şi care, în dimineaţa aceea, ocupau întreg centrul oraşului, în zone-cheie pentru ochit şi observaţie. Culmea, miliţienii (cel puţin cei în uniforme) erau destul de puţini.

Organizatorii mizau pe cel puţin două-trei mii de persoane. La ora 16.00, însă, nu eru decât vreo 50 de ieşeni care au depăşit teama. Erau pregătite cuvântări împotriva Guvernului şi a dictaturii, s-ar fi aprins lumânări şi s-ar fi cântat “Deşteaptă-te române!”. Nimic din toate acestea, însă, nu s-a întâmplat.

Primul arestat a fost ing. Vasile Vicol care a fost “ridicat” la ora 8.00, în dimineaţa zilei de 14 decembrie. El avea misiunea de a trage clopotele de la Mănăstirea Golia pentru a trezi conştiinţa ieşenilor. Pe 17 decembrie, în arest i-au urmat Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon dar şi curioşii care se strânseseră, la o bere, în apropiere de Piaţă. Ultimul “contrarevoluţionar” prins de Securitate a fost Titi Iacob, arestat pe 18 decembrie, chiar la locul de muncă. El a rezistat torturii până la ora 18.00, când a recunoscut că este unul dintre “duşmanii de clasă”. Acest lucru, însă, nu i-a mulţumit pe anchetatori care au continuat “să-l frigă”. Toţi cei arestaţi “s-au bucurat” de acelaşi tratament din partea orânduirii socialiste multilateral dezvoltate.

Pe 22 decembrie, iniţiatorii revoltei de la Iaşi au fost eliberaţi. Nu ştiau nimic despre ceea ce se întâmpla în întreaga ţară. Dictatorul fugise iar picioarele lor arse şi pline de vânătăi călcau cu nesimţire chipul sfâşiat al comunismului.

Nici până astăzi, curajul ieşenilor nu a fost recunoscut oficial de către autorităţi. Micul grup de protestatari (trei dintre ei deja au murit) urma să fie condamnat la moarte, pe 25 decembrie 1989. Din când în când, câte un politician mai pomeneşte şi de 14 decembrie. E o problemă de imagine. Doar atât…

Guvernul francez violeaza in mod abuziv drepturile universale ale omului

Deportatile cetatenilor romani de etnie roma operate de fortele de ordine franceze violeaza sistematic atat legislativa universala a drepturilor omului cat si prevederile Tratatului de la Lissabona, constitutia franceza. Europarlamentarul olandez Sophie In’t Veld (D66/ALDE) condamna in mod categoric abuzul cabinetului Sarkozy.

ALDE calls for a full Commission inquiry into Roma deportations

ALDE is scandalised by news of a memo from the office of the French Interior ministry which quotes the Roma specifically in actions to close camps on the grounds of public order.  This is a clear confirmation of the fears of the European Parliament expressed last week by a resolution and a blatant denial of the statements from the Immigration Minister who dared to suggest that „France has not taken any specific measure against the Roma”.

„The arrogance with which the French authorities replied to the Parliamentary resolution is bluntly contradicted by reality.  France has deliberately  adopted a policy of discrimination”, declared Sophie IN’T VELD (D66, Netherlands) vice President of the Civil Liberties Committee.  „Faced with such behaviour the European Commission can no longer continue to say that it is taking its time, without any deadline, in analysing the situation  and content itself with an amicable exchange of letters with Ministers who are clearly not cooperating honestly”, she continued.  „It is now its responsibility as guardian of the treaties to carry out its own inquiry to urgently send officials to the French administration concerned and if necessary to open an infringement procedure”.

„Liberals and Democrats too attached to the universal values espoused by France for over 200  years and which constitutes the foundation of the EU, to let such an affront to fundamental rights and Community law pass without comment”, continued Ms In’t Veld.  „France was behind the Lisbon Treaty which enshrines the Charter of Fundamental Rights, an integral part of all European legislation concerning free circulation and non-discrimination which are Community competences.  If the EU institutions are not able to react to such a violation of our law and of our principles by one of the founding Member States then our credibility itself is at stake”, she concluded.

Sursa: ALDE


Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Buget si fiscalitate liberala anti-criza

Autor:  Octavian Ungureanu

Investitii:
– Orice investitie ar trebui facuta numai dupa realizarea unui proiect asemanator proiectelor de finantare europeana, cu prioritate, bineinteles, pentru proiectele avand cofinantare europeana…. Vezi mai mult
– Verificarea prin sondaj a ofertelor prin solicitarea anonima de oferte.
– Eliminarea clauzelor anticoncurentiale (pentru proiectarea salilor de sport, firmele trebuie sa aiba experienta similara in proiectarea salilor de sport pentru scoli).
– Crearea unui corp de evaluatori/verificatori pentru a stabili daca proiectele sunt complete.
– Interzicerea suplimentarii bugetelor cu mai mult de 5%-10%.
– Extinderea obligatorie a garantarii FNGCIMM pentru programele europene fara cofinantare (in sectorul privat).
– Concesionarea constructiei de autostrazi, cai ferate.
– Inzestrarea armatei se va face numai daca producatorii vor realiza in proportie die minim 70% tehnica necesara in tara.

Cheltuieli (altele decat investitii si salarii):

-Bugetul sa mentina doar cheltuielile legate de salarii, intretinerea curenta a sediilor si consumabilele.
– Asistenta sociala sa fie asigurata dintr-un singur fond, punctual (cu ancheta sociala).
– Compensarea medicamentelor subventionate cu impozitele datorate de farmacii.
– Plata serviciilor medicale per procedura, nu per numar de paturi. Penalizarea unitatii spitalicesti pentru erorile medicale cu de zece ori valoarea procedurilor.
-Anularea tuturor cheltuielilor cu carburanti, autoturisme, telefoane mobile, cu exceptia salvarii, politiei, pompierilor, etc..
– Anularea contractelor de paza si reorientarea acestora catre Jandarmerie.

Salarii bugetare:

– Diminuarea salariilor bugetare prin reducerea birocratiei si instituirea raspunderii personale. (Exemplu: Autorizatia de construire sa devina o Notificare de Construire din partea investitorului, in acord cu Certificatul de urbanism. Primaria doar sa inregistreze notificarea, urmand apoi sa verifice de-adevaratelea conformitatea constructiei cu regulamentul) Inlocuirea tutoror avizelor, acordurilor si autorizatiilor eliberate de autoritatile publice, centrale sau locale cu declaratii pe propria raspundere a celor interesati. Verificarea ulterioara a conformitatii declaratiilor.
– Anularea sporurilor de vechime.
– Marirea sporurilor de competenta (grade pentru profesori, medici)
– Anularea functiilor intermediare (sefi de servicii, directorasi) sau a celor inutile (Politia a fost demilitarizata, dar s-au mentinut gradele: Politistii trebuie sa fie agenti sau comisari, chestorul, de exemplu, este seful Politiei, nu un grad pe care cineva de treaba il primeste). Functiile sa fie temporare si legate de competenta lucratorilor.
– ocuparea unor anumite pozitii din administratie prin alegeri interne.
– Desfiintarea institutiilor paralele (directii agricole, prefecturi) sau complementare (politie feroviara, politie de frontiera, politie obisnuita…) Unificarea ANAF, ANI, Garzii financiare.
– Scoaterea procuraturii din randul magistratilor si asimilarea lor cu vocti ai statului. Excluderea acestora din serviciul public pentru pierderea procesolor pe vicii de procedura, netrimiterea in instanta a cazurilor, etc) Numirea sefilor politiei de catre primari (unde e cazul) sau presedintii de consilii judetene. Alegerea procurorilor sefi de catre barouri.

Combaterea evaziunii fiscale:

– Introducerea deductibilitatii cheltuielilor pentru alimentatie, sanatate, invatamant, asigurarea locuintei. Realizarea unui sistem electronic de emitere si deducere a facturilor.
– Demiterea

Impozite si taxe:

TVA
impozitul pe profit si pe dividende
contributii sociale si de sanatate
taxe pe proprietati (auto, imobiliare)

In cazul in care bugetul nu ar fi echilibrat s-ar putea mari TVA-ul daca s-ar micsora contributiile legate de salarii. Nu uitati ca ar fi in paralel cu introducerea deductibilitatii unor importante cheltuieli.

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Comunicat MediaSind

Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind se solidarizeaza si va participa la actiunile de protest organizate maine in Capitala de catre toate confederatiile sindicale reprezentative la nivel national.

FRJ MediaSind considera ca sacrificarea drepturilor membrilor de sindicat reprezinta o masura ilegala care incalca Constitutia Romaniei, Codul Muncii, Contractele colective de munca si celelalte norme interne si internationale din domeniul raporturilor de munca.

FRJ MediaSind sustine ca, pentru iesirea din criza economica, Guvernul trebuie sa negocieze cu partenerii sociali un real plan de relansare a economiei care sa cuprinda masuri de relaxare fiscala, diminuarea evaziunii fiscale, reducerea cheltuielilor de achizitii, transparenta licitatiilor, reducerea deplasarilor, a indemnizatiilor de conducere si a altor drepturi gen sporuri pe care le primeste personalul de conducere din institutiile de stat, recuperarea de la societatile de stat a sumelor care, anul trecut, s-au cheltuit nejustificat, etc. Acestea sunt cateva solutii care pot sa fie aplicate fara sa fie reduse drepturile membrilor de sindicat. De asemenea, orice masura care vizeaza angajatii trebuie să fie Insotita de scheme ocupationale, de crearea de noi locuri de muncă.

In consecinta, Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind solicita celor peste 9000 de membri afiliati sa participe la actiunile de protest demarate impotriva Guvernului Romaniei si sa sustina urmatoarele revendicari:

1. Cresterea salariului minim pe economie garantat in plata la 705 lei.

2. Aplicarea acordului semnat intre Guvern si sindicate pentru cresterea salariului minim pana la atingerea valorii de 50% din salariul mediu brut pe economie.

3. Varsta maxima de pensionare sa fie de 63 de ani.

4. Neimpozitarea tichetelor de masa.

5. Renuntarea la masura reducerii cu 15% a pensiilor.

6. Renuntarea la masura de reducere a salariilor cu 25%.

7. Combaterea reala a evaziunii fiscale si a coruptiei.

8. Suspendarea transferului de alocatii de la sistemul public de pensii catre cel privat.

9. Scaderea TVA pentru produse si servicii de stricta necesitate si cresterea TVA la produsele de lux.

10. Crearea de noi locuri de munca in paralel cu mentinerea masurilor de protectie sociala pentru categoriile defavorizate.

11. Depolitizarea institutiilor publice centrale si locale si a agentilor economici cu capital majoritar de stat.

Va transmitem alaturat planul de desfasurare al mitingului programat pentru maine, 19 mai, in  Piata Victoriei, stabilit de confederatiile nationale CNS Cartel ALFA, Blocul National Sindical, CNSLR-Fratia, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania si Confederatia Meridian.

Comitetul Executiv al FRJ MediaSind

Presedinte, Cristi Godinac

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Partidul Naţional Liberal propune un program realist şi realizabil pentru ieşirea din actuala criză şi reluarea creşterii economice.

Criza românească este marcată, în primul rând, de reducerea dramatică a produsului intern brut, precum şi de scăderea brutală a nivelului de trai. După primul trimestru al anului 2010, economia românească continuă să fie in recesiune. Această contracţie este însoţită de dublarea numărului de şomeri. Influenţa directă a creşterii şomajului asupra bugetului ajutorului de şomaj va fi, în 2010, cu 1 miliard de euro mai mare decât în 2008. Costul şomajului asupra bugetului consolidat va fi de peste 2,5 miliarde de  euro.

Anul 2010 înregistrează recorduri fară precedent în ceea ce priveşte deficitul bugetar, care în trimestrul I 2010 este, în termeni nominali, cel mai mare, pentru această perioadă a anului, din intreaga istorie a României, de cca. 2 miliarde de euro. Fară măsuri rapide şi severe de ajustare, deficitul bugetului consolidat va depăşi, la şfârşitul anului 2010  9% din PIB (11 miliarde de euro).

Datoria publică a crescut de la 21,7% din PIB în 2008 (faţă de 22% în 2004), la peste 30% din PIB în 2009 şi risca să ajunga la peste 36% din PIB în 2010, ceea ce ar însemna o creştere de peste 20 miliarde de euro. Aceasta ar duce, practic, la o dublare a datoriei cumulate în toată perioada tranziţiei. Faptul că această creştere urişă a datoriei publice are loc în condiţii de recesiune face ca ea să devină nesustenabilă.

Lipsit de responsabilitate şi de viziune şi copleşit de panică, Guvernul, în frunte cu primul sau ministru en-titre Traian Băsescu, a anunţat un pachet de măsuri care prevede, în principal, reducerea în termeni nominali a veniturilor salariale ale bugetarilor cu 25%, precum şi reducerea pensiilor şi ajutoarelor sociale cu 15%. Pachetul prezidentţial cuprinde, de asemenea, o serie de măsuri de creştere a fiscalităţii. Toate acestea vor duce la scăderea veniturilor a peste 9 milioane de cetăţeni români, pentru majoritatea lor dincolo de pragul de suportabilitate, la scăderea consumului, cu influenţă negativă asupra sectorului privat, precum şi la creşterea somajului.

Acest aşa-zis program va vlăgui şi mai mult economia, afectată de lipsa oricăror măsuri anticriza în cursul anului 2009, va crea dezordine socială şi va agrava declinul economic. În aceste condiţii, în scurt timp vom asista la noi măsuri de ajustare a dezechilibrelor bugetare, făcând de neevitat o majorare a impozitelor directe şi a taxei pe valoare adaugată, situaţie de neacceptat, în opinia Partidului Naţional Liberal, pentru cetăţenii României.

Iată de ce Partidul Naţional Liberal respinge acest pachet de măsuri ca fiind un răspuns inadecvat la provocările realităţii. O reducere mecanică, fără discernământ, a cheltuielilor salariale şi sociale ale bugetului, nu poate fi o masură înţeleaptă. PNL consideră că actualul impas poate fi depăşit printr-o acţiune de ansamblu pe trei direcţii: stimularea investiţiilor, creşterea veniturilor bugetare şi redimensionarea rolului statului.

Partidul Naţional Liberal propune un Program realist şi realizabil pentru ieşirea din actuala criză şi reluarea creşterii economice. Acest program işi propune ca orizont de timp imediat încadrarea în ţintele stabilite în Acordul revizuit cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care nu sunt abandonate măsurile reformatoare. Prin Programul PNL sunt propuse măsuri ferme de modernizare a sistemelor publice şi de creştere a rolului activ, stimulator, al bugetului. Această asumare strategică pentru anul 2010 creează premisele ca anul 2011 să devină anul relansării economice, oferind condiţii pentru ameliorarea nivelului de trai al populaţiei.

În consecinţă, obiectivele asumate de PNL prin Programul de Urgenţă sunt următoarele:

A) Crearea unui cadru favorabil mediului economic şi promovarea unor măsuri sectoriale cu efect de antrenare a economiei;

B) Reducerea cheltuielilor publice prin restructurarea cheltuielilor bugetare şi redimensionarea rolului statului şi nu prin reducerea salariilor  şi pensiilor bugetare. Se va avea în vedere încadrarea în ţinta de deficit convenită cu FMI, de 6,8% din PIB pentru anul 2010 ;

C) Creşterea veniturilor bugetare precum şi reducerea  evaziunii fiscale;

D) Eficientizarea sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene.

PACHETUL DE MĂSURI IMEDIATE PROPUSE DE PNL

A.CREAREA UNUI CADRU FAVORABIL MEDIULUI DE AFACERI

În viziunea liberală, susţinerea mediului de afaceri reprezintă singura  soluţie pentru relansarea economică, pentru crearea locurilor de muncă, pentru consolidarea bugetar-fiscală şi pentru ameliorarea nivelului de trai.

a) Menţinerea actualului sistem fiscal. Aceasta înseamnă, în primul rând, menţinerea cotei unice de 16%, care a constituit unul din principalele motoare ale dezvoltării economice în perioada 2005 – 2008, fiind considerată de mediul de afaceri drept cea mai importantă măsură fiscală luată în perioada de tranziţie. Suntem, de asemenea, împotriva creşterii cotei standard de TVA de 19%. Orice majorare de TVA va conduce la scăderea consumului, va pune în pericol atingerea ţintei de inflaţie şi va afecta categoriile cele mai sărace ale populaţiei, aflate deja la limita suportabilităţii;

b) Anularea impozitului minim, măsură care a lovit, mai ales, micii întreprinzători, antrenând un mare număr de radieri, lichidări ori suspendări de IMM-uri (aproape 200.000 în 2009);

c) Reducerea TVA pentru construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi la 5%, pentru stimularea industriei construcţiilor şi a pieţei imobiliare;

d) Reaşezarea redeventelor şi taxelor de concesiune, ceea  ce ar putea dubla veniturile statutui din aceste surse;

e) Introducerea taxării inverse pentru produsele agro-alimentare şi pentru lucrările de construcţii – montaj, cu efect în ceea ce  priveşte reducerea evaziunii fiscale;

f) Reducerea  integrală a impozitului pe venit şi a cotelor de contribuţii sociale pentru întreaga perioadă a anului 2010, pentru angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează persoane aflate de peste trei luni în şomaj. În anul 2011 reducerea cotelor de contribuţii sociale se va  situa la un nivel de 50%;

g) Scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă;

h) Achitarea obligaţiilor în termen de maxim 30 de zile de la data scadentei, de către toate instituţiile din administraţia centrală şi locală către furnizori. Acest set de măsuri va fi însoţit de un mecanism de compensare în cadrul aceluiaşi buget precum şi de emiterea unui „certificat de garantare” de către instituţiile publice debitoare, pentru asigurarea finanţării de către instituţiile bancare;

i) Capitalizarea CEC -BANK, mărind astfel resursele de creditare utilizate la finanţarea cu prioritate a IMM-urilor;

j)Capitalizarea EXIMBANK, pentru promovarea exporturilor şi diversificarea instrumentelor de asigurare şi garantare a operaţiunilor de export;

k) Capitalizarea Fondului Naţional de Garantare a IMM – urilor;

l) Aplicarea unui program de susţinere a pieţei de capital;

m) Instituirea, în colaborare cu Banca Naţională a României, a unui mecanism de atragere, prin sistemul bancar românesc, de linii de finanţare de la instituţiile financiare internaţionale cu destinaţia creditării întreprinderilor mici şi mijlocii;

n) Asumarea angajamentului politic ca totalul cheltuielilor de investiţii să fie mai mare decât deficitul bugetului consolidat. Astfel va exista garanţia că împrumuturile sunt îndreptate exclusiv către investiţii, creând şi resursele de rambursare a lor.

Creşterea deficitului bugetar se va face exclusiv pentru:

–   investiţii publice în infrastructură;

–   cofinanţarea fondurilor europene;

–   parteneriat public privat;

–   capitalizarea instituţiilor financiare ale statului, inclusiv a fondurilor de garantare;

–   îmbunătăţirea managementului IMM-urilor;

–   ajutor de stat pentru mari proiecte investiţionale.

Alături de stimularea mediului de afaceri sunt necesare şi o serie de măsuri care să aibă efect de antrenare în economie. Astfel, mediul de afaceri trebuie susţinut şi prin politici publice elaborate pentru sectoarele importante cum ar fi agricultura (ex. sistemele de irigaţii şi cele de preluare a recoltei), energia, transporturile şi mediul. De asemenea, este necesară elaborarea şi adoptarea unei noi politici industriale în concordanţă cu cerinţele Pieţei Interne a Uniunii Europene

B. REFORMA CHELTUIELILOR PUBLICE

a) Reducerea aparatului birocratic

Restructurarea administraţiei publice centrale prin:

–   Reducerea numărului de ministere în funcţie de tipul politicilor publice pe care le realizează;

–   Reducerea, în continuare, a numărului de agenţii care trebuie să urmărească, pe de o parte, tipul de activitate pe care o prestează ( autorizare, reglementare, control etc.), iar, pe de altă parte, să respecte principiul autonomiei funcţionale sau independenţei, şi evitarea conflictului de interese;

–   Unificarea caselor naţionale de asigurări de sănătate (Casa Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Casa Naţională de Sănătate a Ministerului Transporturilor şi CNAS);

–   Reorganizarea stucturilor teritoriale din subordinea ministerelor şi agenţiilor guvernamentale la nivel regional;

–   Reducerea aparatului prefecturilor la care se vor păstra în principal atribuţii în domeniul controlului  de legalitate.

Restructurarea administraţiei publice locale prin:

–                 generalizarea standardelor de costuri şi de personal pe baza unor criterii de performanţă şi mărimea unităţii administrativ – teritoriale;

–                 desfiinţarea structurilor deconcentrate în majoritatea domeniilor. Astfel, inspectoratele şi direcţiile judeţene din domeniile educaţiei, sănătăţii, culturii, agriculturii etc. vor fi desfiinţate şi atribuţiile lor vor fi transferate autorităţilor locale;

–                 Utilizarea fondului de rulment al autorităţilor publice locale numai pentru investiţii ( măsura temporară 2010 – 2011).

b) Reducerea cheltuielilor bugetare şi stoparea risipei, prin ajustarea unor capitole de cheltuieli:

–          Reducerea cu 50% a cheltuielilor prevăzute în legea bugetară cu:

o   Achiziţii de imobile, dotări independente;

o   Elaborarea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate;

o   Deplăsări, detăşări, transferuri;

–          Reducerea cu 25% a cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat cu bunuri şi servicii (protocol, carburanţi, poştă, telecomunicaţii)

–          Instituirea prin lege a obligativităţii realizării de către autoritaţile publice locale de investiţii, în primul rând în domenii prioritare (alimentare cu apa, tratarea apelor uzate, canalizare, transport, sănătate şi educaţie); orice investiţie va fi aprobată numai după finalizarea celor din domeniile menţionate (mai ales în situaţiile în care acestea reprezintă angajamente ale României faţă de UE);

–          Instituirea obligativităţii ca instituţiile publice centrale şi locale să elaboreze proiectele de investiţii cu respectarea cerinţelor aplicabile proiectelor finanţate din fondurile europene, cuprinzând în finanţarea acestora, în mod obligatoriu, şi o cotă parte de finanţare europeană;

–          Organizarea de licitaţii la nivel central pentru obiectivele de investiţii, bunuri şi servicii pentru toate structurile din subordine sau în coordonare, măsură ce va avea ca efect reducerea cu cca 30% a cheltuielilor la nivelului bugetului consolidat;

–          Plata prin card a pensiilor în mediul urban, pentru reducerea cheltuielilor poştale;

–          Modificarea cadrului legislativ referitor la achiziţiile publice în ceea ce priveşte:

o        posibilitatea semnării contractelor de achiziţii publice odată cu decizia autoritaţii contractante de atribuire a contractelor (după expirarea termenului legal de contestare şi soluţionarea acestora de către autoritatea contractantă);

o        înfiinţarea, în cadrul Curţilor de Apel, a unor complete de judecată specializate în domeniul achiziţiilor publice, sprijinite de un corp de experţi acreditaţi în domeniul achiziţiilor publice; instituirea unui sistem de amenzi aplicabile autorităţilor contractante în cazul în care decizia acestora se invalidează de către instanţă;

o        în vederea eliminării ofertelor sub/supraevaluate, stabilirea şi impunerea unui algoritm de eliminare a preţurilor neobişnuit de scăzute/mari;

o        definirea clară a modului în care se pot modifica contractele de achiziţii.

c) Redimensionarea rolului statului prin reducerea atribuţiilor sale şi transferarea acestora către mediul privat prin:

–          Scoaterea din sfera de cuprindere bugetară a unor instituţii de autorizare şi certificare, cu păstrarea acestora sub controlul autorităţilor de reglementare;

–          Crearea Camerelor agricole şi transferarea atribuţiilor specifice ale statului către acestea;

–          Stimularea privatizării în domenii precum educaţia, sănătatea, cercetarea.

C. CREŞTEREA VENITURILOR BUGETARE ŞI REDUCEREA  EVAZIUNII FISCALE

O politică eficientă în acest domeniu poate oferi resurse considerabile îmbunătăţirii execuţiei bugetare. Conformarea voluntară a scăzut de la 83% în 2008 la 72% în 2009. Fiecare procent de creştere a conformării voluntare asigură un plus de jumătate de miliard de euro la veniturile bugetare.

Măsurile imediate pe care le propune Partidul Naţional Liberal în acest domeniu sunt:

a)      Introducerea unor bonificaţii de 5% din valoarea obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii care îşi plătesc taxele la termen;

b)      Reducerea majorărilor de întârziere la plata obligaţiilor fiscale, către Bugetul General Consolidat la 0,02% pe zi, corelat cu nivelul anual al dobânzii de referinţă al Băncii Naţionale a României;

c)      Continuarea procesului de informatizare al ANAF şi finalizarea centralizării bazelor de date şi interconectarea sistemelor IT cu cele ale caselor de asigurări sociale (pensii şi sănătate);

d)     Reforma structurilor de control şi inspecţie fiscală din subordinea ANAF (inspecţie fiscală, garda financiară, antifraudă şi supraveghere vamală), prin unificarea acestora într-o singură structură de control antifraudă, eliminând suprapunerile în verificarea contribuabililor precum şi interpretarea şi aplicarea diferită a legislaţiei fiscale;

e)      Utilizarea brigăzilor multilaterale de control din statele UE în ceea ce  priveşte operaţiunile de import intracomunitar cu bunuri;

f)       Utilizarea unor echipe internaţionale, specializate în control vamal în zonele de risc de la frontiera cu ţări nemembre ale Uniunii Europene;

g)      Elaborarea unui nou act normativ privind colectarea unificată a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale, precum şi implementarea declaraţiei unice.

D. EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT ŞI CONTROL PENTRU CREŞTEREA ABSORBŢIEI FONDURILOR EUROPENE, PRIN:

–          externalizarea unor funcţii atribuite în prezent administraţiei publice centrale, în baza prevederilor actelor normative europene (ex. funcţia de plată);

–          asigurarea transferului de fonduri în mod direct, de la nivel central către contractori, evitând astfel un circuit financiar prelungit;

–          acordarea avansului pentru IMM-uri şi autorităti publice locale se va realiza fără obligaţia prezentării garanţiei de avans, dar cu obligaţia efectuării plăţilor din contul de avans doar pentru facturi aferente proiectului aprobat;

–          verificările cheltuielilor pentru proiectele publice se vor realiza după efectuarea integrală a plăţilor, asigurând astfel un rulaj ridicat al fondurilor publice;

–          fondurile europene se vor derula fie prin trezoreria statului, fie prin bănci comerciale (la dobânda de piaţă), şi nu prin Banca Naţională a României;

–          realizarea de analize economico-financiare pentru proiectele publice de investiţii şi acordarea contribuţiei bugetului de stat, în completare, în funcţie de capacitatea de cofinanţare a beneficiarului final;

–          posibilitatea acordării unui bonus financiar (creşterea contribuţiei publice naţionale) pentru situaţiile în care proiectele europene sunt finalizate în avans faţă de termenele contractuale.

Aplicarea hotărâtă a acestui Program va asigura echilibrul finanţelor publice, ajustarea deficitelor şi relansarea economică. Programul nostru, spre deosebire de al celorlalte partide politice parlamentare, nu-şi propune să scadă veniturile populaţiei, aşa cum propune PD-L,  şi nici să crească fiscalitatea, aşa cum doreşte PSD. În aceste momente grele pentru România, PNL îşi reafirmă opţiunile  de dreapta care constau în stimularea  iniţiativei private în slujba binelui public şi în aşezarea instituţiei numite cetăţean în centrul tuturor politicilor sale.

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: