Iasi, 14 decembrie 1989: „Primavara cade joi”

14 decembrie 1989. Revoluţia a început la Iaşi.

Material preluat de pe websitul „Procesul Comunismului„.

Autor: Eduard Alexandru.

Revoluţia din Decembrie 1989 ar fi putut începe, cu câteva zile mai devreme, la Iaşi. Pe 13 şi 14 decembrie 1989, ieşenii au avut surpriza de a găsi în cutiile poştale sau chiar pe stradă manifeste prin care erau chemaţi la demonstraţie.

“Participaţi la demonstraţia din Piata Unirii la 14 XII, ora 16”, era scris pe fluturaşii răspândiţi în întreg oraşul. Era un mare curaj pentru acele timpuri să răspândeşti astfel de apeluri fără acordul partidului unic sau fără controlul Securităţii. Cu toate acestea, o mână de oameni a reuşit să alunge teama şi să răspundă la apelul necunoscuţilor. Au plătit scump pentru curajul lor, în după-amiaza zilei de 14 decembrie, când au fost încolonaţi şi duşi în linişte la sediul poliţiei politice din str. Triumf nr. 6.

Capii revoltei erau Ştefan Prutianu, economist la acea dată, scriitorul Cassian Maria Spiridon, inginerii Vasile Vicol şi Ionel Săcăleanu. Cu câteva luni înainte, în luna octombrie, ei au format clandestin un partid, Frontul Popular Român, a cărui menire era de a îndepărta dictatura ceauşistă. Ulterior, în mişcarea politică au mai intrat juristul Valentin Odobescu, maistrul Titi Iacob şi Emilian şi Vasile Stoica. Iniţial, Frontul îşi propusese să iniţieze acţiuni de protest locale pe data de 16 decembrie, însă, data a fost decalată cu două zile.

Fiecare membru trebuia să contacteze câte trei oameni de încredere. Unii dintre aceştia s-au dovedit, totuşi, a fi informatori, protestele din Piaţa Unirii fiind înăbuşite din faşă. Locul manifestării a fost împânzit, cu două ore înainte de ora stabilită, de maşini de pompieri (sosite în zonă, chipurile, “pentru o aplicaţie”), de “băieţi cu ochi albaştri” şi de… sportivi care au umplut la maximum Hotelul “Sport” şi care, în dimineaţa aceea, ocupau întreg centrul oraşului, în zone-cheie pentru ochit şi observaţie. Culmea, miliţienii (cel puţin cei în uniforme) erau destul de puţini.

Organizatorii mizau pe cel puţin două-trei mii de persoane. La ora 16.00, însă, nu eru decât vreo 50 de ieşeni care au depăşit teama. Erau pregătite cuvântări împotriva Guvernului şi a dictaturii, s-ar fi aprins lumânări şi s-ar fi cântat “Deşteaptă-te române!”. Nimic din toate acestea, însă, nu s-a întâmplat.

Primul arestat a fost ing. Vasile Vicol care a fost “ridicat” la ora 8.00, în dimineaţa zilei de 14 decembrie. El avea misiunea de a trage clopotele de la Mănăstirea Golia pentru a trezi conştiinţa ieşenilor. Pe 17 decembrie, în arest i-au urmat Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon dar şi curioşii care se strânseseră, la o bere, în apropiere de Piaţă. Ultimul “contrarevoluţionar” prins de Securitate a fost Titi Iacob, arestat pe 18 decembrie, chiar la locul de muncă. El a rezistat torturii până la ora 18.00, când a recunoscut că este unul dintre “duşmanii de clasă”. Acest lucru, însă, nu i-a mulţumit pe anchetatori care au continuat “să-l frigă”. Toţi cei arestaţi “s-au bucurat” de acelaşi tratament din partea orânduirii socialiste multilateral dezvoltate.

Pe 22 decembrie, iniţiatorii revoltei de la Iaşi au fost eliberaţi. Nu ştiau nimic despre ceea ce se întâmpla în întreaga ţară. Dictatorul fugise iar picioarele lor arse şi pline de vânătăi călcau cu nesimţire chipul sfâşiat al comunismului.

Nici până astăzi, curajul ieşenilor nu a fost recunoscut oficial de către autorităţi. Micul grup de protestatari (trei dintre ei deja au murit) urma să fie condamnat la moarte, pe 25 decembrie 1989. Din când în când, câte un politician mai pomeneşte şi de 14 decembrie. E o problemă de imagine. Doar atât…

Guvernul francez violeaza in mod abuziv drepturile universale ale omului

Deportatile cetatenilor romani de etnie roma operate de fortele de ordine franceze violeaza sistematic atat legislativa universala a drepturilor omului cat si prevederile Tratatului de la Lissabona, constitutia franceza. Europarlamentarul olandez Sophie In’t Veld (D66/ALDE) condamna in mod categoric abuzul cabinetului Sarkozy.

ALDE calls for a full Commission inquiry into Roma deportations

ALDE is scandalised by news of a memo from the office of the French Interior ministry which quotes the Roma specifically in actions to close camps on the grounds of public order.  This is a clear confirmation of the fears of the European Parliament expressed last week by a resolution and a blatant denial of the statements from the Immigration Minister who dared to suggest that „France has not taken any specific measure against the Roma”.

„The arrogance with which the French authorities replied to the Parliamentary resolution is bluntly contradicted by reality.  France has deliberately  adopted a policy of discrimination”, declared Sophie IN’T VELD (D66, Netherlands) vice President of the Civil Liberties Committee.  „Faced with such behaviour the European Commission can no longer continue to say that it is taking its time, without any deadline, in analysing the situation  and content itself with an amicable exchange of letters with Ministers who are clearly not cooperating honestly”, she continued.  „It is now its responsibility as guardian of the treaties to carry out its own inquiry to urgently send officials to the French administration concerned and if necessary to open an infringement procedure”.

„Liberals and Democrats too attached to the universal values espoused by France for over 200  years and which constitutes the foundation of the EU, to let such an affront to fundamental rights and Community law pass without comment”, continued Ms In’t Veld.  „France was behind the Lisbon Treaty which enshrines the Charter of Fundamental Rights, an integral part of all European legislation concerning free circulation and non-discrimination which are Community competences.  If the EU institutions are not able to react to such a violation of our law and of our principles by one of the founding Member States then our credibility itself is at stake”, she concluded.

Sursa: ALDE


Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Memoria istoriei: Genocidul din Armenia

Discurs in Senat privind comemorarea genocidului din 1915 indreptat impotriva poporului armean

24 aprilie este ziua comemorării primului genocid al secolului XX, cind armenii din întreaga lume şi cei care îi preţuiesc îşi amintesc cu pioşenie de victimele masacrelor săvîrşite în Imperiul Otoman.

În 24 aprilie 1915, în capitala Imperiului, Constantinopol, sute de intelectuali armeni au fost arestaţi. Cei mai mulţi dintre ei, printre care Daniel Varujan, cel mai mare poet al armenilor, aflat atunci în vîrstă de 31 de ani, cei doi deputaţi din partea comunităţii armene, Krikor Zohrab şi Vartkes Serenguelian, laolaltă cu alţi reprezentanţi ai elitei culturale şi politice a comunităţii armene, au fost ucişi în mod bestial.

În aceeaşi zi, autorităţile otomane au dat ordinul de deportare a armenilor din ţinuturile lor de baştină. În urma masacrelor şi deportărilor în masă, au pierit în jur de un milion şi jumătate de persoane, în cea mai mare parte femei şi copii. În cîţiva ani, în Anatolia răsăriteană comunităţile armene au fost complet nimicite, lăsînd în urmă biserici, lăcaşuri de cultură şi locuinţe părăsite, trupuri înghiţite de apele Eufratului sau acoperite de nisipul deşertului.

Cei care s-au salvat şi urmaşii lor se află răspîndiţi pe toate meridianele lumii. Ei îşi duc, acolo unde se găsesc, o viaţă demnă. România a fost una dintre primele ţări care, în timpul guvernării lui Ion I.C. Brătianu, s-a oferit să primească pe refugiaţii armeni. Este pentru mine o nespusă mîn drie să exprim sub cupola Senatului, în numele Uniunii

Armenilor din România, adînca recunoştinţă a armenilor, locuitori ai acestui pămînt, poporului frate român şi patriei comune, România, de la care noi nu revendicăm decît dreptul de a contribui la prosperitatea ei. Solidaritatea statului român faţă de soarta poporului armean s-a manifestat permanent.

România s-a numărat printre statele care au primit pe reprezentanţii Guvernului tinerei Republici Armenia, exilaţi în 1920, după ocuparea ţării de bolşevici. Şi tot statul român a fost cel dintîi dintre statele lumii, din spaţiul ex-sovietic, care a recunoscut, în decembrie 1991, existenţa noului stat armean.

Iar în Europa centrală şi de est, România a fost cea dintîi care a oferit, după declararea independenţei, condiţiile deschiderii unei ambasade a Republicii Armenia. Amintirea martirilor genocidului început în 1895 şi continuat, într-o formă sau alta, pînă în 1922, dar care a culminat prin deportările în masă şi măcelurile anilor 1915-1916, trebuie cinstită aşa cum se cuvine şi cum o cer normele dreptului internaţional.

Ignorarea, în vîltoarea evenimentelor primei jumătăţi de secol XX, a acestui genocid, a permis repetarea unor asemenea acţiuni îndreptate, de această dată, împo -triva poporului evreu şi împotriva altor popoare.

Prin Rezoluţia din 18 iunie 1987, Parlamentul European recunoaşte că, citez: „Parlamentul consideră că evenimentele tragice care s-au derulat în 1915-1917 împotriva armenilor pe teritoriul Imperiului Otoman constituie un genocid în sensul Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 9 decembrie 1948.“

În acest context trebuie amintită şi atitudinea constantă de negare a acestui genocid de către Turcia, stat ce şi-a exprimat intenţia de a se alătura Uniunii Europene. De altfel, într-un text adoptat în 28 septembrie 2005, Parlamentul European cere explicit Turciei „să recunoască Genocidul armean, considerînd această recunoaştere ca fiind o precondiţie a accesului în Uniunea Europeană.“

În ultimele decenii, un mare număr de Parlamente, printer care menţionez Franţa, Italia, Canada, Rusia, Belgia, Grecia, Suedia, Cetatea Vaticanului, Argentina, Germania, un număr de 42 dintre Statele Unite ale Americii etc., au recunoscut, prin declaraţii oficiale, genocidul din 1915.

Iar dintre acestea, statul California a decretat săptămîna 19-26 aprilie drept „Săptămînă de rememorare a genocidului armean“. Ca un gest de valoare simbolică. Olanda a recunoscut genocidul în decembrie 2004, în timp ce se afla la preşedinţia Uniunii Europene.

De menţionat, de asemenea că, similar legislaţiei privitoare la Holocaust, în Franţa a fost adoptată, în 21 ianuarie 2001, o lege privind condamnarea genocidului armean. La 19 ianuarie 2008, Barack Obama a declarat următoarele: „America are nevoie de un lider care să spună adevărul în privinţa genocidului armean şi să riposteze faţă de toate actele de genocid. Intenţionez să fiu un astfel de Preşedinte.“

În mod simbolic, chiar atunci, statul Hawaii, ţinutul de baştină a lui Barack Obama, a declarat ziua de 24 aprilie „Ziua recunoaşterii şi comemorării genocidului armean“. In ziua de 24 aprilie 2010 Barack Obama a spus: “Medz Yeghern (Marea catastrofa – n.s. in limba armeana) este un capitol devastator din istoria poporului armean, iar noi trebuie sa-I pastram vie memoria in onoarea celor ce au fost ucisi si astfel sa nu repetam gravee greseli ale trecutului.(…)

In timp ce nimic nu ii poate aduce inapoi pe cei ucisi in Medz Yeghern, contributia adusa lumii de armeni in ultimii nouazeci si cinci de ani sta marturie a tariei, tenacitatii si curajului poporului armean. Spiritul invincibil al armenilor este o victorie durabila asupra celor ce s-au straduit sa-i distruga.”

Aceasta atitudine a presedintelui Obama pune, speram, sub auspicii favorabile votul ce va urma in Camera Reprezentantilor a SUA avizului pozitiv dat de Comisia pentru afaceri externe a acestui for legislativ privind incadrarea evenimentelor din 1915 indreptate impotriva poporului armean drept genocid.

Consider ca, in aceasta perspective umanista de democratizare a dreptului international, urmand exemplul a numeroase alte Parlamente, inclusiv din Uniunea Europeana, Parlamentul Romaniei ar putea proceda la recunoaşterea oficială a genocidului din 1915, îndreptat împotriva poporului armean.

Fie ca ziua de 24 aprilie să fie pentru întreaga omenire un prilej de a îmţelege că asemenea fapte nu trebuie să se mai repete, că nimănui, nicăieri, nu trebuie să-i fie dat să sufere pentru aşa-zisa vină a semnului naşterii sale.

Autor: Varujan Vosganian

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: