Declaratia de la Praga priviind constinta europeana si comunismul

Pentru viitorul demn şi democratic al căminului nostru european,

  • întrucât societăţile care îşi neglijează trecutul nu au viitor,
  • întrucât Europa nu va fi unită atâta vreme cât nu va fi capabilă să-şi reconcilieze istoria, să recunoască nazismul şi comunismul ca moştenire comună şi să conducă o dezbatere sinceră şi amănunţită despre toate crimele totalitarismului din secolul trecut,
  • întrucât ideologia comunistă este direct responsabilă de crime împotriva umanităţii,
  • întrucât o conştiinţă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei şi al copiilor noştri,
  • întrucât diferitele moduri de a evalua trecutul comunist pot duce la împărţirea Europei în „Vest” şi „Est”,
  • întrucât integrarea europeană a constituit o reacţie directă la războaiele şi violenţele provocate de sistemele totalitare de pe continent,
  • întrucât conştiinţa crimelor împotriva umanităţii comise de regimurile comuniste pe întregul continent trebuie să se răsfrângă asupra tuturor minţilor europene în aceeaşi măsură cu crimele regimurilor naziste,
  • întrucât există similarităţi substanţiale între nazism şi comunism în ceea ce priveşte caracterul lor abominabil şi crimele lor împotriva umanităţii,
  • întrucât crimele comunismului încă trebuie să fie evaluate din punct de vedere legal, moral şi politic, precum şi din punct de vedere istoric,
  • întrucât acestor crime li s-au găsit justificări spunându-se că au fost comise în numele teoriei luptei de clasă şi a principiului dictaturii „proletariatului”, folosind teroarea ca metodă de a menţine dictatura,
  • întrucât ideologia comunistă a fost folosită ca instrument în mâinile celor care au clădit imperii în Europa şi Asia pentru a-şi atinge scopurile expansioniste,
  • întrucât mulţi dintre cei care au comis crime în numele comunismului nu au fost încă aduşi în faţa Justiţiei iar victimele lor nu au fost încă despăgubite,
  • întrucât furnizarea de informaţii extinse despre trecutul totalitar comunist care să ducă la o mai bună înţelegere şi abordare a temei este o condiţie necesară pentru o viitoare integrare solidă a tuturor naţiunilor europene,
  • întrucât reconcilierea finală a tuturor popoarelor europene nu este posibilă fără eforturi susţinute în vederea stabilirii adevărului şi a recuperării memoriei,
  • întrucât trecutul comunist al Europei trebuie analizat în amănunţime atât în mediul academic cât şi în rândurile publicului larg, iar generaţiile viitoare ar trebui să aibă la dispoziţie informaţii despre comunism care să le fie uşor accesibile,
  • întrucât în diferite părţi ale globului mai rezistă doar câteva regimuri comuniste, care însă controlează aproape o cincime din populaţia lumii şi, prin accesul la putere, încă comit crime şi impun costuri mari bunăstării popoarelor lor,
  • întrucât multe ţări, deşi partidele comuniste nu sunt la putere, nu s-au distanţat de crimele regimurilor comuniste şi nici nu le-au condamnat,
  • întrucât Praga este unul din locurile care a avut atât experienţa dominaţiei naziste cât şi a celei comuniste,

considerând că milioanele de victime ale comunismului şi famiiile lor sunt îndreptăţite să se bucure de dreptate, compasiune, înţelegere şi recunoaştere a suferinţelor lor în acelaşi mod în care victimele nazismului au fost recunoscute moral şi politic,

 

noi, participanţii Conferinţei „Conştiinţa Europeană şi Comunismul”, de la Praga,

 

  • având în vedere rezoluţia Parlamentului European la cea de-a 60-a aniversare a finalului celui de Al Doilea Război Mondial în Europa, la 8 mai 1945, aniversare sărbătorită la 12 mai 2005,
  • având în vedere Rezoluţia 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 26 ianuarie 2006
  • având în vedere Rezoluţia din 5 februarie 2004 a Congresului al XVI-lea al EPP, prin care se solicită crearea unui organism format din profesionişti independenţi în vederea colectării şi evaluării informaţiilor privind încălcarea drepturilor omului sub regimurile totalitare comuniste şi îndemnând la crearea unui muzeu memorial al victimelor comunismului,
  • având în vedere rezoluţiile privind crimele comunismului adoptate de un număr de parlamente naţionale,
  • având în vedere experienţa Comisiei pentru adevăr şi reconciliere din Africa de Sud,
  • având în vedere experienţa institutelor de memorie şi comemorare din Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Statele Unite, a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, a muzeelor din Lituania, Letonia si Estonia, cât şi a Casei Terorii din Ungaria, şi a muzeelor ocupaţiei din Lituania, Letonia şi Estonia,
  • având în vedere actuala şi următoarele preşedinţii ale Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei,
  • având în vedere faptul că anul 2009 este anul celei de a XX-a aniversări a colapsului comunismului în Europa Centrală şi de Est, precum a uciderii în masă din România şi a masacrului din Piaţa Tiananmen din Beijing,

 

solicităm:

 

  1. ajungerea la o înţelegere paneuropeană conform căreia atât regimurile totalitare naziste cât şi cele comuniste să fie judecate fiecare în conformitate cu potenţialul propriu de a dezvolta politici distructive de aplicare sistematică a formelor extreme de teroare, suprimând toate libertăţile civice şi umane, pornind războaie agresive şi, ca parte componentă a propriilor ideologii, exterminând şi deportând naţiuni întregi şi grupuri de populaţie, şi, drept urmare, acestea să fie considerate principalele dezastre care au lovit secolul XX,
  2. recunoaşterea faptului că multe crime comise în numele comunismului ar trebui considerate crime împotriva umanităţii, servind ca avertisment pentru generaţiileviitoare, în acelaşi mod în care au fost recunoscute crimele nazismului de Tribunalul de la Nuremberg,
  3. formularea unei perspective comune privind crimele regimurilor totalitare, inter alia regimurile comuniste, şi propagarea unei conştiinţe europene asupra crimelor comunismului, cu scopul definirii unei atitudini comune faţă de crimele regimurilor comuniste,
  4. introducerea unei legislaţii care să permită Justiţiei să îi judece şi să îi condamne pe autorii crimelor comuniste şi să compenseze victimele comunismului,
  5. asigurarea principiului unui tratament egal şi non-discriminatoriu al victimelor tuturor regimurilor totalitare,
  6. exercitarea unei presiuni la nivel european şi internaţional în direcţia condamnării crimelor comuniste din trecut şi în vederea susţinerii unei lupte eficiente împotriva crimelor comuniste în desfăşurare,
  7. recunoaşterea comunismului ca parte integrantă, nocivă, a istoriei comune a Europei,
  8. acceptarea responsabilităţii paneuropene a crimelor comise de comunism,
  9. stabilirea datei de 23 august, ziua semnării Pactului Hitler-Stalin, cunoscut ca Pactul Molotov-Ribbentrop, ca zi de comemorare a victimelor regimurilor totalitare, atât naziste cât şi comuniste, în acelaşi mod în care Europa comemorează victimele Holocaustului la data de 27 ianuarie,
  10. adoptarea unei atitudini responsabile de către parlamentele naţionale în ceea ce priveşte recunoaşterea crimelor comuniste ca şi crime împotriva umanităţii, conducând la adoptarea legislaţiei necesare şi la monitorizarea parlamentară a acestei legislaţii,
  11. organizarea unor dezbateri publice referitoare la folosirea comercială şi politică, inadecvată, a simbolurilor comuniste,
  12. continuarea audierilor Comisiei Europene privind victimele regimurilor totalitare, în scopul redactării unei comunicări a Comisiei,
  13. stabilirea, în statele europene care au fost conduse de regimuri comuniste totalitare, a unor comitete compuse din experţi independenţi însărcinaţi cu strângerea şi evaluarea informaţiilor referitoare la încălcarea drepturilor omului la nivel naţional sub regimul totalitar comunist, cu scopul unei colaborări strânse cu un comitet de experţi al Consiliului Europei,
  14. asigurarea unui cadru legal internaţional privind accesul liber şi nerestricţionat la arhivele conţinând informaţii despre crimele comunismului,
  15. fondarea unui Institut al Memoriei şi Conştiinţei Europene care să fie atât – A) institut european de cercetare pentru studierea totalitarismului, dezvoltând proiecte ştiinţifice şi educaţionale şi oferind suport reţelei de institute naţionale de cercetare care se specializează pe tema experienţei totalitare, B) şi un muzeu/centru comemorativ paneuropean al victimelor tuturor regimurilor totalitare, cu scopul comemorării victimelor acestor regimuri şi a conştientizării crimelor comise de acestea,
  16. organizarea unei conferinţe internaţionale pe tema crimelor comise de regimurile totalitare comuniste, cu participarea unor reprezentanţi ai guvernelor, alăturide parlamentari, profesori, experţi şi delegaţi din partea ONG-urilor, urmând ca rezultatele să fie făcute cunoscute la nivel mondial,
  17. adaptarea şi revizuirea manualelor de istorie a Europei astfel încât copiii să poată învăţa şi să fie avertizaţi cu privire la comunism şi la crimele sale în acelaşi mod în care sunt învăţaţi să privească crimele nazismului,
  18. dezbaterea amănunţită şi extinsă la nivelul întregii Europe cu privire la istoria şi moştenirea comunistă,
  19. comemorarea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, a masacrului din Piaţa Tiananmen şi a macelului din Romania

 

noi, participanţii Conferinţei de la Praga, intitulate „Conştiinţă Europeană şi Comunism”, ne adresăm tuturor popoarelor Europei, tuturor instituţiilor politice din Europa, incluzând guvernele naţionale, parlamentele, Parlamentul European, Comisia europeană, Consiliul Europei şi alte organisme internaţionale relevante, şi facem un apel să îmbrăţişeze ideile şi cererile formulate în prezenta Declaraţie de la Praga şi să le implementeze prin măsuri concrete.

 

………………………………………………………………………………………………………………………………

semnatari fondatori:

 


Václav Havel
, fost disident şi Preşedinte al Cehoslovaciei / Republicii Cehe

Joachim Gauck, fost Comisar Federal al arhivelor Stasi, Germania

Göran Lindblad, Vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Membru al Parlamentului, Suedia

Vytautas Landsbergis, Membru al Parlamentului European, fost disident şi Preşedinte al Lituaniei

Jana Hybášková, Membru al Parlamentului European, Republica Cehă

Christopher Beazley, Membru al Parlamentului European, Marea Britanie

Tunne Kelam, Membru al Parlamentului European, fost disident, Estonia

Jiří Liška, Senator, Vicepreşedinte al Senatului, Parlamentul Republicii Cehe

Martin Mejstřík, Senator, Parlamentul Republicii Cehe

Jaromír Štětina, Senator, Parlamentul Republicii Cehe

Emanuelis Zingeris, Membru al Parlamentului, Lituania, Preşedinte al Comisiei Internaţionale pentru Investigarea Crimelor Regimurilor de Ocupaţie Nazistă şi Comunistă din Lituania

Tseten Samdup Chhoekyapa, Reprezentant al Sanctităţii Sale Dalai Lama, Geneva, Tibet

Ivonka Survilla, Preşedinte în Exil al Bielorusiei, Canada

Zianon Pazniak, Preşedinte al Frontului Naţional Popular al Bielorusiei, Preşedinte al Partidului Conservativ Creştin Belarus, USA

Růžena Krásná, fost prizonier politic, politician, Republica Cehă

Jiří Stránský, fost prizonier politic, scriitor, fost preşedinte al clubului PEN, Republica Cehă

Václav Vaško, fost prizonier politic, diplomat, activist catolic, Republica Cehă

Alexandr Podrabinek, fost disident şi prizonier politic, jurnalist, Rusia

Pavel Žáček, Director, Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare, Republica Cehă

Miroslav Lehký, Vicedirector, Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare, Republica Cehă

Łukasz Kaminski, Vicedirector, Institutul Memoriei Naţionale (IPN), Polonia

Michael Kißener, profesor de istorie, Johann Gutenberg University, Mainz, Germania

Eduard Stehlík, istoric, Vicedirector, Institutul pentru Istorie Militară, Republica Cehă

Karel Straka, istoric, Institutul pentru Istorie Militară, Republica Cehă

Jan Urban, jurnalist, Republica Cehă

Jaroslav Hutka, fost disident, compozitor, Republica Cehă

Lukáš Pachta, politolog şi scriitor, Republica Cehă

Sursa: Declaratia de la Praga

In atentia Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)

Din ce motive nu se sesiseaza IICCMER?

Uitarea exilului?

Cînd, în iunie 2003, guvernul Năstase a hotărît să înfiinţeze Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, s-au ridicat destule glasuri care profetizau iminenta acaparare şi inevitabila falsificare de către PSD a istoriei luptelor politice duse, decenii de-a rîndul şi pe diverse meridiane, de exilaţii români. Se prevedea subordonarea politică a Institutului şi dispariţia sub obrocul socialist a arhivelor pe care el urma să le dobîndească şi să le centralizeze. Cei care, în frunte cu Dinu Zamfirescu, acceptau, sub o formă sau alta, să intre în structurile Institutului sau să colaboreze cu el, erau acuzaţi că-şi vînd conştiinţa, că-şi reneagă trecutul de opozanţi şi se vedeau dintr-o dată puşi la stîlpul infamiei. Faptul că noua instituţie a fost aşezată, de la bun început, sub înaltul patronaj al primului dintre exilaţi, Regele Mihai, nu a schimbat cu nimic această percepţie radical negativă.

Iată, pe scurt, în ce condiţii a văzut lumina zilei Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Timpul a sfîrşit prin a contrazice funestele profeţii: guvernul PSD nu a pretins nici o subordonare, memoria exilului nu a fost confiscată. Mica echipă care s-a constituit împrejurul lui Dinu Zamfirescu a început, cu modestele mijloace care i-au fost acordate, să reconstituie vastul tablou – alcătuit din elemente complexe, adesea desperecheate şi contradictorii – al exilului românesc.

Pentru prima dată, celor patru decenii de existenţă şi de luptă a românilor în afara graniţelor ţării li se recunoştea oficial caracterul de fenomen istoric şi dreptul de a fi studiate de către o instituţie a statului. Numirea lui Dinu Zamfirescu la conducerea Institutului constituia un gest de inteligenţă politică: vechi liberal, opozant al guvernului Năstase, lui i se recunoştea totuşi calitatea de excelent cunoscător al exilului, la a cărui viaţă participase activ.

Încet-încet, eforturile echipei INMER au început să dea roade. Vechi instituţii ale exilului, dar şi personalităţi dintre cele mai diverse îi încredinţau spre cercetare şi publicare arhivele lor. Studierea fondurilor existente în România – şi cu precădere cel al CNSAS –, cu toate dificultăţile pe care aceasta le implică pînă în ziua de azi, completau cunoaşterea. An după an, cercetările conduse de INMER se concretizau în publicarea de reviste şi cărţi, în organizarea de colocvii. INMER devenea astfel un element indispensabil în efortul de regăsire, de reconstruire a adevărului despre regimul comunist şi consecinţele sale.

În 2009, însă, guvernul Boc a decis că Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc nu mai poate să fiinţeze ca entitate de sine stătătoare. Exilaţii, luptele lor, suferinţele lor nu mai meritau o asemenea onoare. Luni de-a rîndul, într-o atmosferă de haos instituţional şi de permanente incertitudini, a fost pregătită fuziunea lui cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România – o măsură pe care nimic n-o justifica, dar despre care guvernul Boc se obstina să declare că este o consecinţă a crizei economice. În cele din urmă, structura hibridă a fost înfiinţată sub numele de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România şi Memoria Exilului Românesc (IICCRMER), iar Marius Oprea, care conducea IICCR din 2006, şi Dinu Zamfirescu au fost demişi scurt timp după aceea. Preşedinte executiv a fost numit constituţionalistul Ioan Stanomir, ale cărui competenţe în materie de studiu al crimelor comunismului şi de cercetare a istoriei exilului sînt cu totul necunoscute. Ultimul act al scenariului este şi cel mai paradoxal: econom pînă la încheierea procesului de dezmembrare al celor două Institute, guvernul Boc a găsit dintr-o dată mijloacele de a spori cu 40% bugetul IICCRMER! Ceea ce dovedeşte, dacă mai era nevoie, că întreaga operaţiune n-a avut o justificare economică, ci a urmărit un scop politic: înlăturarea a doi liberali.

Ce se va întîmpla acum cu memoria exilului? Cine o va studia? Cine se va ocupa să-i publice cronica? La IICCRMER nimeni nu pare a fi specializat în acest domeniu, iar personalul INMER nu a fost integrat în noua structură. Ce se va întîmpla cu arhivele pe care a reuşit să le strîngă INMER? Dacă PSD nu le-a acaparat, cum se temeau unii, iată că guvernul Boc le trece din nou în uitare. Guvernul Boc, despre care putem afirma – culme a ironiei – că este primul de după 1990 a cărui existenţă se datorează votului exilaţilor şi emigranţilor!

Dispariţia INMER este gravă din punct de vedere politic, pentru că ea vădeşte dorinţa actualelor autorităţi româneşti de a subordona partinic şi controla toate instituţiile statului. Dinu Zamfirescu a fost demis nu din motive de incompetenţă şi nici pentru a se realiza vreo economie, ci pentru că este liberal. Această “vină” a unui om atrage după sine dispariţia unei întregi instituţii de cercetare.

Dispariţia INMER este, totodată, gravă din punct de vedere ştiinţific. Studiul istoriei exilului nu este nici un capriciu, nici un cadou făcut celor care, vreme de zeci de ani, din motive politice, s-au aflat departe de ţară. Istoria exilului face parte în mod indisociabil din istoria României, iar consemnarea ei este o datorie pe care o avem faţă de generaţiile viitoare. Injusta decizie luată de guvernul Boc de a desfiinţa INMER vitregeşte memoria naţională de unul dintre capitolele ei – şi anume de cel a cărui cercetare abia izbutise se intre pe un făgaş normal.

Sursa:  Radu Portocala

Jos Comunismul!

Proteste! Alaturati-va! „Asociatiile, fundatiile si personalitatile semnatare ale acestui comunicat, care s-au implicat in lupta impotriva regimului comunist si pentru construirea democratiei in Romania, protesteaza impotriva tentativelor actualului regim Basescu-Boc de a-si subordona societatea civila din Romania.

Un prim pas il constituie manevrele de eliminare a tuturor persoanelor care nu accepta dictatul de la Cotroceni.

In aceasta politica s-a inscris si Hotararea de Guvern nr. 1372/18.11.2009 privind comasarea Institutului pentru Memoria Exilului Romanesc, INMER, si a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului in Romania, IICCR. Initial, s-a putut crede ca e vorba doar de o masura menita sa aduca o (derizorie) economie la buget, in realitate este o tentativa de eliminare a presedintelui IICCR, istoricul Marius Oprea.

Aceasta intentie a mobilizat opinia publica din tara si din strainatate, care a reactionat energic in sustinerea istoricului Marius Oprea, reputat conducator al IICCR, la conducerea noii institutii. Azi se dovedeste ca doamnele Herta Müller, laureata a Premiului Nobel, Doina Cornea, cea mai cunoscuta opozanta a regimului Ceausescu, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, ca si toate celelalte organizatii civice si personalitati publice care s-au alaturat demersului lor suspectand interese nemarturisite de grup, au avut dreptate. Toata aceasta manevra avea drept scop crearea unei noi feude in beneficiul apropiatilor dlui Traian Basescu si, in ultima instanta, deplina monopolizare de catre acesta a temelor luptei anticomuniste.

Existenta autonoma a celor doua institutii, IICCR si INMER, amintea mereu opiniei publice ca nu Traian Basescu a inaugurat, asa cum pretinde acum, investigarea crimelor regimului comunist. INMER a fost creat in 2003 sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regele Mihai I si prin recenta fuziune aceasta calitate ii este uzurpata; IICCR a fost infiintat de guvernul Tariceanu in 2005, inainte de orice comisie prezidentiala, si era dovada vie a faptului ca, in guvernarea de coalitie instalata dupa alegerile din 2004, Traian Basescu nu a avut nici intaietatea, nici exclusivitatea initiativelor de condamnare a regimului comunist.

Dl. Basescu s-a agatat in mod oportunist de tema anticomunista abia in momentul in care a devenit evident ca PNL si primul ministru Tariceanu au pornit masuri concrete de recuperare a memoriei rezistentei anticomuniste si au initiat proiecte de lege pentru sanctionarea crimelor din perioada de dictatura. Gesturile publice de condamnare a comunismului ale dlui Basescu, care nu au depasit niciodata limitele retoricii electorale, i-au adus o popularitate neintemeiata dar efemera in randurile celor care militasera impotriva structurilor comuniste si a refacerii lor in perioada de tranzitie spre democratie.

In aceasta operatie, dl Basescu a fost ajutat de unii specialisti reputati, care vor fi crezut sincer in faptul ca Raportul prezentat Parlamentului Romaniei la 18 decembrie 2006 va fi inceputul unor actiuni recuperatorii concrete. Nu a fost asa, raportul a ramas o simpla operatie de propaganda, in vreme ce insusi presedintele Basescu a continuat sa se inconjoare de fosti activisti UTC si mai ales de fosti securisti.

Lor li s-au alaturat o serie de persoane interesate de functii si beneficii materiale care nu pregetasera sa cocheteze oportunist cu regimul presedintelui Iliescu. De fapt, istoricul Marius Oprea deranjeaza pentru ca este unul dintre cei mai incomozi martori ai manevrelor pe care regimul Basescu le orchestreaza pentru a-si atribui in exclusivitate meritul simbolic al denuntarii regimului comunist fara ca aceasta condamnare sa aiba vreun efect practic. Marius Oprea si grupul de tineri si entuziasti cercetatori pe care acesta l-a format au luat in serios ideea condamnarii regimului comunist: au intreprins cercetari fundamentale pentru intelegerea mecanismelor represiunii si pentru demascarea autorilor acesteia, si au cerut in repetate randuri Parchetului sa inceapa urmarirea penala a persoanelor efectiv vinovate de crime politice. Marius Oprea a deschis mari santiere care scot la iveala urmele materiale de necontestat ale acestor crime, a identificat martori ai actiunilor criminale din anii comunismului si i-a convins sa vorbeasca, a depus la guvern un proiect de lege de limitare a pensiilor fostilor tortionari, in conditiile in care dl Boc le protejeaza pensiile speciale cu indarjire: Marius Oprea expune regimul Basescu riscului de a face vizibila diferenta radicala dintre vorbe si fapte. Din acest motiv, denuntam operatia frauduloasa prin care se incearca eliminarea din activitate a unei persoane cu merite unanim recunoscute in demascarea crimelor regimului comunist si a celor care le-au comis. Propunem si sustinem numirea dlui dr. Marius Oprea ca presedinte al IICCR-MER.

Situatia s-a agravat recent prin Hotararea de Guvern nr. 122/23.02.2010, care marcheaza o noua etapa: mutilarea identitatii si functiilor institutului prin taierea unor paragrafe ale art. 3 din Hotararea de Guvern nr. 1372/18.11.2009 (b, c, d, e, f). Prin taierea acestor paragrafe, institutul nu mai identifica crimele savarsite, nu mai prezinta membrii aparatului de represiune si nu mai sesizeaza organele de cercetare penala in legatura cu faptele si autorii lor. In acelasi timp, vechiul Consiliu stiintific al IICCR-MER alcatuit din personalitati marcante ale rezistentei si opozitiei anti-comuniste printre care Doina Cornea si Dorin Tudoran este inlocuit de un nou Consiliu stiintific format din „lumea academica” si condus de un presedinte numit prin decizia primului ministru. Acum 20 de ani, fostii nomenclaturisti comunisti si apropiatii lor au reusit confiscarea Revolutiei din decembrie in beneficiul exclusiv al FSN. Acum, Traian Basescu incearca confiscarea luptei anticomuniste in beneficiul sau si al catorva acoliti din preajma partidului prezidential. Tot asa cum „emanatii revolutiei” din 1989 aveau drept element distinctiv faptul ca NU participasera la revolutie ci au confiscat victoria ei, si dl Basescu se distinge prin faptul ca NU a fost o victima a comunismului ci a fost un colaborator al Securitatii criminale si un profitor al regimului comunist. Sa nu-l lasam sa monopolizeze o cauza care apartine tuturor romanilor de buna credinta, oriunde ar trai acestia. Ne adresam opiniei publice din Romania si din intreaga lume pentru a denunta schimbarea brutala a scopurilor institutului, facand din IICCR-MER dintr-un institut de demascare a crimelor comunismului, un institut de ingropare a crimelor comunismului. Un institut dedicat doar unei analize teoretice a ideologiei comuniste lipsita de efecte, dupa modelul Raportului Tismaneanu si, in cele din urma, o anexa obedienta a Palatului Cotroceni. Lansam o chemare tuturor oamenilor de constiinta din Romania si din intreaga lume sa ni se alature prin sustinerea acestui apel.

Apelul va fi postat pe site-ul http://www.frd.org.ro, iar semnaturile pot fi trimise prin email, la adresa office-frd@frd.org.ro. si prin sms, la numarul 0745.10.88.28. 25.02.2010

Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania (AFDPR) Presedinte – ing. Octav Bjoza

Solidaritatea Universitara Presedinte – prof. dr. Octavian Duliu

Fundatia Romana pentru Democratie (FRD) Presedinte – prof. dr. Emil Constantinescu

Fundatia Generatia Europeana (FGE) Director executiv – prof. dr. Nicolae Anastasiu

Asociatia pentru Educatie Cetateneasca (ASPEC) Presedinte – Mihaela Marcu

Institutul pentru Cooperare Regionala si Prevenirea Conflictelor (INCOR) Director executiv – prof. dr. Zoe Petre

Fundatia Ecomondia Co- Presedinte – prof. dr. Alexandru Ionescu

Conventia Medicilor Democrati din Romania (CMDR) Presedinte – dr. George Calalb

Fundatia Romana pentru Cooperare Europeana Presedinte – Adrian Dumitrescu

Consiliul Moral al Revolutiei Presedinte – Constantin Aferaritei

Grupul de Investigatii Politice (GIP) Director executiv – Mugur Ciuvica

” ……………………. ”

Lucia Hossu Longin, secretar general al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cere Parlamentului României să preia Institutul, căruia Guvernul României, printr-o nouă Hotărâre, i-a mutilat sfera de atribuţii, i-a dizolvat structurile de conducere şi i-a aşezat o pălărie numită Consiliu ştiinţific, alcătuit din 14 membri şi prezidat de un preşedinte, probabil Vladimir Tismăneanu, căruia îi aparţin formulările.

Vechiul Consiliu era format din personalităţi ale opoziţiei anticomuniste, Doina Cornea, Radu Filipescu, Dorin Tudoran, Petre Mihai Băcanu, Andrei Pleşu, şi personalităţi care s-au ocupat de istoria recentă, de memorie: Dennis Deletant, Gabriel Liiceanu, Radu Ioanid, Cristian Pîrvulescu.

La o biată echipă de 40 de persoane (prin comasarea a două instituţii) se construieşte un organism de conducere de circa 20 de persoane. Cinci dintre cele mai importante atribuţii ale Institutului nostru – art.3 (paragrafele b, c, d, e, f) – au fost radiate pentru a fi înlocuite cu formulări „tip Tismăneanu”, de natură să nu ne mai permită investigarea şi identificarea principalilor vinovaţi din sistemul represiv şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu crimele săvârşite. Este o tăiere brutală, făţişă, a obiectivelor pentru care a fost creat Institutul. Consider de o gravitate deosebită faptul că acest nou Consiliu ştiinţific, prin preşedintele lui, se ocupă de „monitorizarea activităţii de cercetare” (art.4-lit.5), că prin trimiterea secretarului ştiinţific al Consiliului în Comitetul director al Institutului, în executiv, practic se controlează activitatea de zi cu zi, şi, de asemenea, că „în pixul” preşedintelui acestui Consiliu ştiinţific stau şi propunerile privind membrii Comitetului director, care membrii, în mod firesc, erau numiţi de preşedintele IICCMER. Eu îi propun domnului prim-ministru Emil Boc să schimbe denumirea acum improprie a Institutului nostru şi să-l numească Comisia Tismăneanu II, de îngropare a crimelor comunismului. Personal, nu doresc să lucrez sub tutela domnului Tismăneanu. Îi cunosc virtuţile şi încovoielile de istoric al tranziţiei, dar de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor. Este ceva dureros, inacceptabil, în lista celor „împroprietăriţi”, care apar în documentul „Patrimoniu”, şi în odraslele lor care azi condamnă comunismul. Este o situaţie care duce la incompatibilitate morală, chiar dacă se spune că fiii nu trebuie să fie responsabili pentru faptele părinţilor lor. Aştept ca Parlamentul României să compare cele două Hotărâri de organizare a IICCMER, una dată în noiembrie 2009 şi cealaltă (anulând atribuţiile specifice ale Instituţiei) în 23 februarie 2010, şi să constate cât de serios este angajat premierul Emil Boc în investigarea şi condamnarea crimelor comunismului. Nu doresc să lucrez într-un muzeu al figurilor de ceară creat după dicteul domnului Tismăneanu. Abrogaţi, domnule Boc, această Hotărâre care nu vă onorează! Lucia Hossu Longin”

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: