Memoria istoriei: Semnele electorale ale partidelor politice in perioada interbelica (1919-1937)

Autor: Sorin Radu
Sursa informationala: SEMNELE ELECTORALE ALE PARTIDELOR POLITICE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ (1919-1937)

…“În consecinţă, imediat după 1918, partidele politice, dar şi candidaţii independenţi, şi-au ales semne electorale care puteau să incite cât mai mult curiozitatea alegătorului şi, în acelaşi timp, să facă o directă legătură între predilecţiile lor şi semnul ales.

Astfel, la alegerile parlamentare din anii 1919, 1920 şi 1922 au fost folosite ca semne electorale:

Partidul Ţărănesc – secera;
Partidul Poporului – steaua plină în 6 colţuri;
Partidul Socialist Basarabean –„secera şi ciocanul”;
Partidul Naţionalist Democrat, în 1922 – un drapel negru cu secera(la alegerile din 1919, au avut drept semn electoral două mâini strânse, iar în 1920, candidând alături de ţărănişti în cadrul Federaţiei Democraţiei Naţional Sociale – secera;
Partidul Naţional Liberal – crucea plină;
Partidul Socialist în 1919 şi 1920, iar în 1922, sub forma Federaţiei Partidelor Socialiste din România – 2 ciocane încrucişate;
Partidul Ţărănesc Basarabean (Pan Halippa) – „coasa şi grebla” încrucişate;
Partidul Democrat (Tache Ionescu) – 1920 – snopul de grâu;
Partidul Conservator Progresist –cercul;
Partidul Ţărănesc şi al Armoniei Sociale – soarele”

.//.

…”Sub imperiul legii electorale din martie 1926, care interzicea în mod expres, aşa cum am arătat mai sus, folosirea ca semne electorale a unor imagini de obiecte, se vor produce unele modificări în ceea ce priveşte simbolurile alese de partide.

Spre exemplu, Partidul Ţărănesc va împrumuta semnul conservatorilor progresişti, «cercul»;  Partidul National Liberal – o linie dreaptă verticală (stâlpul); socialiştii – triunghiul. Cu aceste semen vor participa la primele alegeri parlamentare organizate în baza legii din martie 1926, în luna mai acelaşi an.

În perioada 1926-1937 Comisia Centrală Electorală a atribuit formaţiunilor politice care au participat la alegeri, la solicitarea acestora, următoarele semne electorale:

…”Pentru liberali (PNL), linia dreaptă verticală (sau stâlpul) reprezenta „verticalitatea lor de idei, de astăzi şi de totdeauna” (Partidele politice şi-au ales semnele electorale, în Viitorul, anul XVIII, nr. 5444 din 30 aprilie 1926.)

Pentru politica urmată de acest partid timp de 75 de ani – scria Viitorul în aprilie 1926 – acest semn este simbolul drumului drept şi neşovăielnic pe care totdeauna l-a urmat, a dreptăţei sociale ce-a urmărit-o şi înfăptuit-o. Linia dreaptă, în picioare, simbolizează biruinţele sale, căpătate totdeauna fără compromisuri şi îngenuncheri şi situaţia lui actuală, când, în picioare veghează la binele ţărei pe care voeşte s-o vadă pusă cât mai curând pe temeliile solide ale votului obştesc, izvor al aceleiaşi pe care totdeauna a urmărit-o” (Semnul electoral al Partidului liberal, în Viitorul, amul XVIII, nr. 5448 din 30 aprilie 1926)

Liberalii lui Gheorghe Brătianu (PNL-Gheorghe Bratianu) considerau că cele trei linii verticale reprezintă treimea brătienistă: Ion C. Brătianu, Ionel I. C. Brătianu şi Gheorghe I. C. Brătianu, simbol al continuităţii Brătienilor.

.//.

 

Brandul PNL: „Sageata Liberala”

PNL (Gheorghe Bratianu)

Locuri sacre ale regalitatii

Text+foto+sursa informationala: Rezistenta Urbana

Este din nou 10 Mai, tripla sarbatoare a Romaniei. Aceasta data, ignorata inadins de liderii post-1989, sintetizeaza cel mai bine lupta tarii pentru dreptul de a se moderniza si de a se conduce liber.

Acum un an am trecut in revista importantele contributii ale monarhiei in Capitala, intrucat o extindere la toata tara necesita o documentare temeinica si o doza aproape nula de amatorism. Anul acesta, propun sa vedem ce s-a ales de niste simboluri puternic regale de-a lungul agitatei istorii a romanilor: Adunarea Deputatilor, Sala Tronului si Necropola Regala. –>

Foto: Carol I si Ferdinand I au purtat la piept crucea de Hohenzollern. Carol Caraiman a purtat medalia „Vulturul Carpatin”.

Nu voi relua dezbaterea cu privire la necesitatea mutarii Zilei Nationale (Romania este singura tara europeana care nu-si serbeaza Independenta de Ziua Nationala), ci as vrea sa atrag atentia asupra devalorizarii fortate a unor „locuri sacre” ale regalitatii, cum m-am gandit sa le intitulez. Cei patru Regi pe care tara noastra i-a avut – Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea si Mihai I – au pus, fiecare, cate o „caramida” importanta la temelia Romaniei moderne.

PALATUL ADUNARII DEPUTATILOR din Dealul Mitropoliei a fost cladit, in forma actuala, in timpul lui Carol I, pe locul vechiului Divan Domnesc. Complexul Mitropolitan (ulterior Patriarhal) a dobandit astfel o bijuterie arhitecturala de prestigiu. Cupola monumentala surmontata de un vultur este unica in Romania.

In perioada monarhiei, aceasta cladire a adapostit Adunarea Deputatilor, una din camerele Parlamentului. Prin traditie, in fiecare septembrie, monarhul deschidea lucrarile legislativului printr-un mesaj.

O imagine din 1913 ni-l infatiseaza pe batranul Rege Carol I vorbind parlamentarilor din fata Tronului special amenajat. Tronul din Parlament se gasea in spatele Prezidiului, intr-un fel de „loja”, acoperita cu draperii si ornata cu un vultur ce tinea in gheare niste steaguri. Intreaga arcada de desupra Prezidiului avea la mijloc stema regala prinsa in niste ramuri ornamentale.

Fotografia din 1925 este un document istoric important, intrucat il arata pe Regele Ferdinand I stand alaturi de Presedintele Consiliului de Ministri, Ion I. C. Bratianu, in timp ce adresa mesajul. Ambii au murit in 1927.

Tot in sala se sedinte a Adunarii Deputatilor a depus juramantul si Regele Carol al II-lea in 1930, dupa Restauratia de la 8 iunie, acelasi an.

Si Regele Mihai I a adresat mesaje parlamentarilor. O fotografie celebra il arata alaturi de primul guvern pro-comunist al Romaniei, instalat cu sprijin sovietic dupa alegerile falsificate din 1946. Regele este secundat de premierul Petru Groza, ministrul justitiei Lucretiu Patrascanu si alti comunisti de marca.

Dupa ce l-au fortat pe Regele Mihai sa abdice, comunistii au proclamat Republica Populara Romina. Parlamentul acesteia, unicameral, a luat denumirea de Marea Adunare Nationala. Ca atare, frontispiciul cladirii din Dealul Patriarhiei a fost modificat, iar deasupra usii centrale a fost asezata o stema comunista imensa.

Tronul monarhului a fost eliminat, iar in respectivul spatiu au fost atarnate temporar doua drapele tricolore. Si vulturul ornamental de deasupra a disparut, evident. Ulterior, fosta „loja regala” a fost acoperita, devenind parte a peretelui.

20 mai 1968 – Presedintele Charles de Gaulle al Frantei tine o cuvantare in plenul Marii Adunari Nationale a Republicii Socialiste Romania. Deputatii, multi dintre ei analfabeti, habar n-aveau ce zicea de Gaulle. Se observa modificarea aspectului prezidiului, disparitia lojei si aparitia, in locul ei, a stemei RSR.

Dupa 1989, nu s-a facut nimic pentru restaurarea vechii infatisari a salii. Stema regala nu a revenit pe arcada, ramanand doar ramurile ce o sustineau odinioara. O vreme, Palatul a adapostit Camera Deputatilor, pe la mijlocul anilor ’90 fiind cedat Bisericii Ortodoxe Romane. Asadar, s-a transformat in Palatul Patriarhiei. Sfantul Sinod al BOR isi tine aici sedintele, dar si alte adunari bisericesti sau evenimente clerice. In locul stemei RSR este un tablou cu Invierea.

Astazi, de la tribuna de unde Regii adresau mesajele lor Parlamentului, vorbesc fel de fel de personaje, mai mult sau mai putin controversate.

SALA TRONULUI de la Palatul Regal din Bucuresti este si ea un puternic simbol al monarhiei. Prima varianta a acestei sali a dainuit pana la incendiul din anii ’20, care a mistuit vechiul Palat Regal.

Sala era foarte bogata in decoratiuni, o adevarata sala de bal. Intr-o prima faza, Tronurile Regelui Carol I si al Reginei Elisabeta au fost cele care apartinusera Domnitorului Alexandru Ioan I si Doamnei Elena Cuza (monogramele lor erau identice cu ale Suveranilor).

Noua Sala a Tronului a fost gandita sa impresioneze prin dispunerea volumica, arcade, marmura folosita si prin monumentalitate. Ornamentele au trecut in planul secund, insa nu lipsesc. Pentru Tronul Romaniei, s-a construit un intrand circular boltit, accesibil prin doua usi inalte. Aici a avut loc, de exemplu, proclamarea regimului autoritar (1938-1940) al Regelui Carol al II-lea. Alaturi de Suveran sunt profesorul Nicolae Iorga, Gheorghe Tatarescu (viitor prim-ministru) si Patriarhul Miron Cristea, Presedinte al Consiliului de Ministri in acea perioada.

Deasupra Tronului se gasea o fresca pictata de Cecilia Cutescu-Storck, nora marelui sculptor Karl Storck. Pe treptele care sustineau Tronul Romaniei a fost construita o cupola foarte interesanta, surmontata de Coroana de Otel a Romaniei. Constructia este vizibila intr-o fotografie de la finele anilor ’30, care ii infatiseaza pe Carol al II-lea si pe Principele Mostenitor Mihai.

Cupola de deasupra Tronului era sustinuta de coloane cu figuri inaripate in varf. Aditional, de o parte si de alta a structurii se gaseau coloane mai mici, in forma de fascii romane, in varful carora se gaseau alte figurine inaripate. In spatele constructiei era o draperie ornata cu stemele provinciilor Romaniei. Dovada este o fotografie din 1941, cu Regele Mihai.

Dupa 30 decembrie 1947, Sala Tronului a fost dezafectata, iar Palatul Regal a devenit Palatul Consiliului de Stat (Palatul Republicii). Aici se tineau reuniuni diplomatice si ceremonii de decorare de catre liderii comunisti. In 1965, fostul lider comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost tinut pe catafalc in aceasta sala, pentru ca „populatia indurerata” sa-si ia ramas-bun intr-un pelerinaj ce amintea de moartea lui Stalin (1953). Intr-o fotografie din 1968, Ceausescu le vorbeste membrilor corpului diplomatic. In capatul salii, se vede intrandul unde era Tronul.

La o privire mai atenta, se observa ca treptele pe care era structura cupolei au fost si ele daramate, iar pe peretele din spate a fost atarnata stema Republicii Socialiste Romania. Totusi, fresca din tavan a ramas.

In prezent (foto de aici – singura gasite pe net!), Sala Tronului este „taram interzis” pentru vizitatorii Palatului Regal (MNaR), intrucat nu face obiectivul Statului sa-si promoveze valorile. Se promoveaza insa, pe bani grei, evenimente private. In spatiul in care Regii luau decizii se pot organiza, contra cost, nunti, concerte, lansari de produse, evenimente de moda, etc. Mi se pare o pangarire mult prea mare a unui simbol national. Ca aspect, sala este la fel de goala, doar stema socialista a disparut.

NECROPOLA REGALA de la Manatirea Curtea de Arges a fost aleasa de Regele Carol I ca loc de veci pentru el si urmasii sai.

Aici se gasesc inmormantati primul Rege si prima Regina, sub lespezi de marmura.

Cuplul Maria-Ferdinand isi doarme somnul de veci tot aici. Mormintele celor doi Suverani sunt marcate prin niste placute metalice, ca exponate intr-un muzeu, injositor pentru Regele Intregitor si sotia sa. Lespedea Reginei Maria a fost pusa de-abia dupa 1989 de catre Maica Alexandra (Principesa Ileana a Romaniei), fiica celor doi si matusa Regelui Mihai.

In 2003, au fost aduse din Portugalia ramasitele Regelui Carol al II-lea, insa au fost depuse intr-o cripta special amenajata in paraclisul manastirii. Sicriul este acoperit de stindardul personal al Regelui.

Mormintele Regilor sunt prea putin vizitate. In Germania (Republica Federala), cripta familiei de Hohenzollern, fosta familie domnitoare, este exemplar amenajata in catacombele Domului din Berlin. La noi, Necropola Regala este alcatuita din morminte banale, semn al nerecunostintei unui popor care a uitat, ajutat de conducerile succesive post-1947, cui datoreaza Statul roman modern.

Cu siguranta mai sunt multe alte „locuri sacre” ale regalitatii imprastiate prin Romania: complexul Peles (Sinaia), Castelul Savarsin, Palatele Elisabeta si Cotroceni (Bucuresti), Castelul Reginei Maria (Balcic – Bulgaria) si exemplele ar putea continua.

In incheiere, inainte de a ura traditionalul „Traiasca Regele!”, sa aruncam o privire pe actul de nastere a Romaniei moderne – Actul Proclamarii Regatului Romaniei (10 Mai 1881) – versiune imensa, aici.

Memoria istoriei: „Ion I. C. Brătianu – Discursul de la Sibiu”

Text+Idee+Foto+Sursa informationala: National-Liberal

Discursul de la Sibiu şi entuziasmul ardelenilor faţă de premierul liberal Ion I. C. Brătianu (anexă din cartea: „Ion I. C. Brătianu. Concepţie şi management politic”, Editura Eikon, Cluj, 2011, autor: Ion Novăcescu)

În ediţia sa din 7 august 1919, „Patria” – oficiosul Partidului Naţional Român al lui Iuliu Maniu, care apărea la Cluj – relatează amplu, pe toată pagina întâi, despre vizita premierului liberal Ion I. C. Brătianu la Sibiu, în 5 august 1919, unde s-a întâlnit cu liderii ardeleni, reuniţi în Sfatul Ţării. Brătianu sosi la Sibiu după ce, mai înainte, intrase odată cu armata română în Timişoara şi a ajuns până la 40 de km de Budapesta, care a fost cucerită de cavaleria românească în 4 august 1919. La intrarea în sală, Ion I. C. Brătianu a fost primit cu ovaţii. Luând loc lîngă Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent, Teodor Mihali, vicepreşedintele Marelui Sfat al Ţării, îl salută pe primul ministru al guvernului regal român, după care, cel mai probabil din curtoazie, acesta enunţă unul din conceptele limbajului de aur brătienist. T. Mihali declara că măreţia acelui moment se datora dorobanţului român şi bărbaţilor de stat care au înţeles momentul istoric şi au contribuit la realizarea idealului naţional. „Azi am ajuns nu numai să ne vedem visul cu ochii, dar armata română a adus ordine şi pentru alte neamuri din această parte a Europei.” La rândul său, Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent, a rostit un scurt discurs, în care l-a salutat pe premierul Brătianu. Maniu a mai spus că aduce, adânc emoţionat, salutul Consiliului Dirigent şi al poporului român desrobit, prezidentul guvernului român, care se află azi pe pământul său. Apoi, ca într-un ritual oficial, şi Maniu a rostit fraza cheie, esenţială, a propagandei brătieniste: „Noi mărturisim cu recunoştinţă că unitatea neamului românesc a săvârşit-o România independentă, după cum pe vremuri Piemontul a fost acela care a săvârşit unitatea Italiei. România şi bărbaţii ei de stat au înţeles ce trebuie să facă, şi regatul vechiu a fost la înălţimea chemării sale. Mulţumim bărbaţilor de stat şi Dumneavoastră în special pentru că aţi rupt legăturile cu cei ce ne ţineau şi pe noi legaţi, şi aţi pornit pe drumul libertăţii noastre şi a întreg neamului românesc.” După aceasta, la tribună a venit Ion I. C. Brătianu care a ţinut, credem, cel mai important, mai călduros şi mai elocvent discurs al vieţii sale:

„Domnilor!

Am păşit cu adâncă emoţiune în această sală, dar am simţit şi o mare şi puternică căldură din acel simţământ al cuvintelor care aţi binevoit a le rosti. Se elaborează în aceste momente, aici la Dumneavoastră, desăvârşirea actului care s-a făcut la Alba Iulia şi care se cheamă: Unirea tuturor Românilor. Cuvântul chiar de Unire ne arată care sunt datoriile noastre reciproce: unirea tuturor românilor, adică unirea tuturor conştiinţelor noastre, unirea tuturor energiilor noastre spre un scop comun.  Aţi binevoit a releva prin cuvinte de recunoştinţă ajutorul pe care Regatul Român l-a dat – şi era dator să-l dea – românimei de peste tot. Am fi uitători şi ingraţi, dacă n-am şti să tragem din istoria trecutului toate învăţămintele care ne sunt de folos. Tocmai, ca Regatul să fi fost pus în măsura de a ajuta pe Românii de pretutindenea, de a ajuta pe Românii de peste munţi (aplauze) şi în întregimea lor ţinuturile din Transilvania, Bănat şi Ţara Ungurească, trebuie să se fi reaprins conştiinţa naţională şi pentru timpurile moderne ale României şi dacă Dumneavoastră aveţi motivele Dumneavoastră de dragoste şi de recunoştinţă, avem şi noi motive reciproce. Am fost de ajutor unora şi altora, şi noi şi Dumneavoastră, în cursul unui veac întreg, când cu bărbaţii cei mai buni de la Dumneavoastră ne-am ajutat pentru întemeierea desăvârşită şi întărirea Regatului, care trebuia să fie şi a fost sâmburele României Mari. (aplauze)

Prin urmare, când ne gândim la trecut, putem da o frăţească recunoştinţă către toţi aceia, care ori şi unde ar fi fost, dincolo şi dincoace, au ştiut să simtă solidaritatea, care ne lega şi care în împrejurările politice în care îşi puteau dezvolta activitatea lor, să nu piardă din vedere că pe lângă munca impusă de problemele zilei fiecare generaţiune era totodată datoare ca prin muncă necontenită să nu îngreuneze, ci să ajute ceea ce a fost întotdeauna în conştiinţa neamului nostru, aspiraţiunea de temeiu a existenţei noastre naţionale: Unirea tuturor Românilor. Astăzi, când am realizat-o, ni se impune tuturor, desigur, datoria de recunoştinţă pentru aceia care au preparat-o prin suferinţele lor, prin munca lor dar mai ales prin credinţa lor.

Prin urmare avem către trecut o datorie de pietate, dar avem şi către prezent datoria de a asigura prin munca pe care o facem aici şi dincolo, temeiul României nu numai Noi dar şi Mari, pe o bază democratică, largă, care să permită, ca la această muncă atât de mare să nu fie departe de la ea nici un român, care poate să fie un element de forţă şi care poate să-şi aducă părticica lui de muncă, de energie, de inteligenţă, pentru a asigura întemeierea astăzi, dezvoltarea mâine, a forţelor sociale şi naţionale ale României Mari.

Domnilor!

În această organizare de stat, probleme noi, mai complexe decât altădată, se pun înaintea noastră a tuturora. Sistemul de lucrare al nostru, pe lângă care putem să lucrăm la ora actuală este, că putem să lucrăm, fiindcă procedăm în acelaşi spirit, în acelaşi avânt; opera noastră este comună, deşi lucrăm în departamente separate. Nu putem tocmai să uităm ce afaceri interesează opera întreagă, precum nici ceea ce interesează operele singuratice. Avem o operă complexă. În organizaţia Statului, în ţinuturile noi, sunt şi rase deosebite, pe lângă neamul nostru, organizări religioase mai numeroase şi mai împărţite decât cele ce erau în Vechiul Regat. Trebuie să ştim să ne purtăm ca un popor, care în luptă a dat dovada bărbăteştei sale energii, pe care nimeni nu poate să o conteste, aceea a arătat-o şi la înfrângere – ceea ce este chiar mai greu – şi a arătat-o şi prin victoria sa, ceea ce o sărbătorim chiar astăzi.

Zic un popor, care are această bărbăţie, dovedeşte, că adevăratele lui puteri sunt acelea care le poate concepe în soluţionarea problemelor cetăţeneşti şi în viaţa paşnică. Violenţele în timpuri normale şi în timpuri de pace sunt unele din calităţile de slăbiciune. (aprobări )

Poporul nostru  a dat dovadă temeinică, că slab nu este. De aceea în organizarea nouă îşi vor găsi – şi cunosc simţămintele D-voastră, şi sunt în armonie perfectă cu ele – în noul regat acea frăţească şi prietenească dragoste toţi aceia, care de oriunde ar veni, vor voi să trăiască frăţeşte cu noi pentru dezvoltarea prin muncă comună a Statului Român. Noi nu vom întreba de unde vine cineva, ci vom întreba unde vor să meargă toţi aceia care vor voi să meargă împreună cu noi. Toţi vor fi siguri de frăţescul şi prietenescul nostru ajutor. Ei trebuie să ştie că în aceste simţăminte ale noastre, a sentimentelor comune vieţii de pace, stă nu numai cea mai mare, dar singura lor garanţie în puterea Statului Român, în concepţia de dreptate, în concepţia largei democraţii este garanţia propriei lor dezvoltări şi că, în afară de graniţele Statului Român, nimic nu poate să-i întărească şi n-ar putea să-i slăbească.

Regele Ferdinand şi Regina Maria asistă la momentul trecerii Tisei de către trupele române, aug. 1919

Domnilor!

Modestia este bună, dar un popor trebuie să aibă conştiinţa limpede despre aceea ce reprezintă pentru ca să aibă conştiinţa limpede despre aceea ce trebuie să reprezinte. (aplauze). A fost românimea în lupte seculare nu numai pentru existenţa ei, dar şi pentru existenţa şi apărarea civilizaţiei umane. În luptele creştinătăţii contra turcilor, soldaţii lui Ştefan Vodă au luptat nu numai pentru apărarea Moldovei, dar şi pentru mântuirea creştinătăţii şi valurile barbariei de această stâncă s-au frânt nu numai pentru ca să scape românimea, ci şi pentru ca civilizaţia europeană să nu fie distrusă de puhoiul păgânilor.

Domnilor!

Istoria se repetă, desigur, schimbându-şi faţa cu împrejurările. Dar în ziua de astăzi soldatul român pe Tisa şi dincolo de Tisa n-a asigurat numai graniţele României, ci a sprijinit, ca în vremurile de demult, civilizaţiunea europeană, apărând-o de valurile distrugătoare ale bolşevismului. (aplauze frenetice şi prelungite)

Anarhia şi distrucţia la Nistru şi la Tisa s-au oprit, curentele care ameninţă centrul Europei, şi stînca de care s-au frânt, au fost energia şi bărbăţia poporului român. Iată de ce este de datoria oamenilor, care pretind că au datoria de a conduce destinele acestui popor, să înţeleagă de sus, cu toată înălţimea vederilor, misiunea pe care o are acest popor în locul unde Dumnezeu l-a pus, unde şi din istoria trecutului şi din faptele prezentului, dovedeşte care este rostul său, misiunea sa în istoria civilizaţiunei umane. (aprobări)

Domnilor!

Pentru că astfel stau lucrurile, să ne reamintim că prin unirea simţămintelor noastre într-o credinţă comună, într-o credinţă neclintită, precum a fost aceea a străbunilor noştri, vom găsi izvorul de energie să asigurăm pentru ziua de mâine aceea, ce este şi dreptul şi datoria acestui neam. (aplauze)

Regiment românesc de vânători în centrul Budapestei

Şi mă duc din mijlocul dumneavoastră cu adâncă recunoştinţă, cu cea mai mare comoară de mulţămire sufletească, care va ţinea cât viaţa mea. (aplauze frenetice )” (1)

*      *     *

La banchetul oferit în seara zilei de 5 august 1919, de către Iuliu Maniu, în cinstea premierului român, Ion I. C. Brătianu a mai rostit o cuvântare emoţionantă:

„Tatăl meu a scris o scrisoare despre Lazăr, în 1863. El întreba cu ce mijloace Gheorghe Lazăr, care purta numele celuilalt Lazăr, ridicat de Mântuitorul din mormânt, a ridicat un neam din mormânt la viaţă. A ştiut Gheorghe Lazăr să se facă expresiunea conştiinţei unui neam. În această înţelepciune, de a înţelege conştiinţa neamului pe care trebuie să-l servească, stă datoria acelora care vor să reprezinte interesele neamului în momentele supreme.

Tatăl meu îmi spunea: lucrează cu capul în împrejurările zilnice, dar lucrează cu inima în împrejurările mari, dacă vrei să nu greşeşti! Pentru că vorbitorul dinaintea mea a amintit de tăcerea mea din timpul neutralităţii, sunt dator să amintesc că ea a început încă din prima lună a războiului. Eu încheiasem la începutul lunii septembrie o înţelegere cu Rusia, de a ne revendica toate teritoriile din Austria şi Ungaria locuite de români. Dacă am crezut că datoria mea era să tac, aceasta nu însemna că stam la îndoială care erau drepturile noastre. Rămânea numai de calculat şi hotărât care erau momentele şi împrejurările cele mai eficace pentru a înfăptui ceea ce aveam de înfăptuit. Am crezut că acţiunea noastră trebuie să corespundă cu maximum de importanţă pe care trebuia să o avem. Şi nu m-am înşelat. Acţiunea României, dacă a fost dureroasă într-un fel, a fost cu mult mai importantă decât forţele pe care le aveam la începutul războiului. Noi am avut un rol hotărâtor în război, cu toate aceste calcule. A venit acea catastrofă când Aliaţii noştri hotărâtori, în loc de sprijin au devenit pentru noi primejdie. Am plătit-o cu mari pierderi. Azi nu le regretăm, când văd pe dl. Inculeţ între noi. Oricât de optimist ar fi fost cineva n-ar fi prevăzut că vom deveni puternici de la Nistru până la Tisa şi că aici la masa aceasta să stea prezidentul Dumneavoastră cu mine şi alături cu dl. Inculeţ.

Am un singur merit cu care mă fălesc: credinţa. Mai multă credinţă ca mine nu poate să fi avut altcineva. S-a zis că Columb, dominat de credinţa că există o lume nouă, chiar dacă nu exista, o scotea din valuri. În timpul tratatului de la Bucureşti am scris un memoriu pe care-l voi lăsa ca testamentul vieţii mele politice. Şi am spus Regelui nostru când Mackensen era stăpân pe jumătate din ţară: Sire, ai făcut bine ce ai făcut şi eşti asigurat de izbândă!

Nu era posibil să nu se manifeste aspiraţiunea seculară a neamului nostru. Se putea întârzia cu câteva luni, cum s-a întârziat cu tratatul de la Bucureşti, cu câţiva ani; dar nu era să rămână fără rol în dezvoltarea neamului nostru nici jertfa şi nici acţiunea noastră din război.

Şi-mi ziceam: în tragicul sfârşit al lui Mihai şi al lui Tudor Vladimirescu, mort în şanţurile de la Târgoviște, stă cea mai strălucită pagină din învăţăturile pământeşti.

Îmi reamintesc aceasta acum când voi da sfaturi acelora care vor conduce destinele statului. Să nu vă uitaţi la succese de persoane sau de moment, ci să urmaţi pulsul inimii poporului, conştiinţa lui naţională şi să aveţi contactul neîntrerupt cu dînsa, ca să fiţi reprezentanţii sinceri ai unui neam conştient.

Domnilor!

Pentru că în împrejurările de azi sunt convins că, conştiinţa neamului nostru este puternică prin înălţarea unei însufleţiri naţionale, sunt plin de încredere că vom avea,  un viitor în raport cu misiunea noastră istorică, binefăcătoare pentru civilizaţia lumei în Orientul Europei, pentru că sunt încredinţat că există posibilitatea realizării ei, urez ca România Mare să-şi adeverească numele, să fie întărită de sufletul românimei, care, tare, unită şi prin înţelepciunea sa va lucra în interesul general.

Trăiască România Mare!” (2)


*1: Patria din 7 august 1919; 2: Ibidem

Legea luptătorului liberal

Nihil Sine Deo

1.    Liberalul este om liber şi generos. El luptă împotriva oricărei asupriri şi se jertfeşte pentru întărirea credinţei strămoşeşti, consolidarea şi fericirea Patriei sale.

2.    Liberalul este om de onoare şi de cuvant. El judecă orice situaţie în lumina adevărului, iar convingerile sale le împărtăşeşte tuturor, fără ascunzişuri.

3.    Liberalul este omul faptelor şi al gândurilor curate. El preţuieşte deopotrivă sănătatea trupească şi sănătatea sufletească.

4.    Liberalul se împotriveşte oricăror acte de risipă, de abuz, de favoare, de cruzime sau de distrugere.

5.    Liberalul nu face nici o deosebire de rasă, de avere, de clasă socială. El este cuviincios şi îngăduitor faţă de toată lumea, respectând credinţa, munca, experienţa şi avutul altuia.

6.    Liberalul este patruns de spiritul de echipă. Ca să poată să comande, el învaţă mai întai să asculte.

7.    Liberalul este luptător politic plin de avânt şi sincer democrat. El dispreţuieşte minciuna, reaua credinţă, invidia, patima, dezordinea şi ura.

8.    Liberalul este îndrazneţ în cele bine chibzuite. El nu fuge niciodată de răspundere.

9.    Liberalul este bun român. El îndeplineşte cu conştiinciozitate îndatoririle cetăţeneşti în ajutorul semenilor aflaţi în nevoie şi primejdie.

10.    Liberalul e ste plin de însufleţire în orice muncă, urmându-şi cu dârzenie ţelul: libertate, dreptate şi – prin proprietate – bunăstare pentru toţi.

Statuia lui Ion I. C. Brătianu de pe Bld. Dacia din Bucureşti. A fost realizată în 1937 de sculptorul croat Ivan Mestrovic, acelaşi care a sculptat şi renumita statuie ecvestră a regelui Carol I, aflată odinioară în faţa Palatului Regal. La scurt timp după ce a fost terminată, statuia lui Ion I. C. Brătianu de mai sus a fost inaugurată la 25.11.1938.

ION C.BRATIANU – biografie politica-

UNIVERSITATEA “BABES-BOLYAI”

Facultatea de Istorie si Filosofie

Catedra de Istorie Moderna

ION C.BRATIANU

-biografie politica-

Una dintre  personalitatile marcante ale vietii politice din Romania secolului al XIX-lea,Ion C. Bratianu,este considerat fauritorul Romaniei moderne.Participant de frunte la revolutia din 1848 si unirea Principatelor ii revine meritul ca a stiut, in calitate de prim-ministru al tarii ,sa conduca tanarul stat roman spre dezvoltare si prosperitate.Pentru a realiza biografia politica a acestui mare roman,este necesara trecerea in revista a principalelor elemente care au dus la formarea sa intelectuala si implicit politica.

Ion C.Bratianu era al cincilea copil al lui Dinca Bratianu si al Anastasiei Tigveanu ,nascut in orasul Pitesti la o data necunoscuta cert,dar cuprinsa in intervalul dintre 29 mai si 29 iunie 1821[1].Avand o copilarie nu prea fericita,tanarul Bratianu,a infruntat de mic asperitatile vietii.El isi amintea despre copilarie ca despre”viata amara si aspra “[2]la care fusese sortit.Copilarind cu fii de tarani,cunoscuse si pe parintii acestora,le obs 13213l119n ervase reactiile ,nevoile,aspiratiile,obiceiurile si credintele[3]Dragostea aceasta fata de propriul avut,de acea mica proprietate aparata impotriva tuturor injonctiunilor cu pretul unor mari dsacrificii,trebuie sa-l fi izbit puternic.Primele contacte avute cu sfera intelectuala au cele din scoala publica din Pitesti deschisa de N.Simonide la 15 ianuarie 1833[4]Scoala in care a fost dus se afirmase nu numai ca si institutie de invatamant ci mai ales ca un focar de iradiere a constiintei nationale.In timp ce facea aparte dintr-un escadron de cavalerie condus de fratele sau Teodor,sublocotenentul Ion C.Bratianu,frecventeaza locuri unde ii intalneste pe cei care vor deveni nume importante in societate secolului al XIX-lea:Ion Ghica,fratii Golescu,fratii Nicolaie si Costache Balcescu,Cezar Bolliac,etc[5]

Dand dovada de exceptionale calitati in ale invatatului,este trimis  la studii in Occident.In momentul plecarii sale in strainatate Ion C.Bratianu,poseda deja “principii statornice”,convingeri ferme pe care voia sa le desavarseasca in contact cu institutiile occidentalede invatamant superior.La aproape 20 de ani,cauta in universitati nu numai secretele unei meserii ci si mediul intelectual se social adecvat pentru dezvoltarea lui nu numai ca specialist,ci si ca om politic.La Paris il cunoaste pe C.A.Rosetti care exercita asupra lui o influienta tot mai puternica,incercand sa-i puna in valoare diferitele laturi ale personalitatii.

Gratie atractiei exercitate de viata politica franceza,atat de complexa ,variata si convulsionata,precum si necesitatii de a se identifica cu un ideal politic,Ion C.Bratianu nu-si limiteaza sederea in Franta doar la studiul matematicii.Observa cu atentie societatea franceza,structurile si mediile sociale ale acesteia ,inclusiv pe acelea al muncitorilor din foburgurisi din orase industriale ca Lyon[6] .Prin comparatie,i se contureaza mai clar racilele de care suferea propria-i tara ,anacronismul randuielilor sociale,evaluand adevaratele  forte ale progresului.Pentru a intelege mai bine sensul si tendintele prefacerilor sociale si politice caracteristice intregii Europe,spre care aspira,este atras de cursurile predate la College de France de profesorii:Jules Michelet,Adam Mickiewicz si Edgar Quinet.Prin ideile raspandite de la catedra ,prin subiectele abordate,prin legaturile facute intre diferitele evenimente,cei trei profesori frecventati mai multi ani de Ion C.Bratianu,creau o atmosfera romanticasi de mistica revolutionara.

Asemenea idei auzite din gura unor francezi pareau la inceput de necrezut unor tineri  romani deprinsi ,inca de mici,sa-si cenzureze gandurile si sa-si masoare cuvintele exprimate.Ele raspundeau ,totodata,unor aspiratii intime ,insusiteinca dim copilarie,dar nedesavarsite din cauza regimului politic din tara bazat pe privilegiu,dar mai ales datorita dominatiei straine care se opuneaideilor liberale si egalitare.Prelegerile de istorie universala de la College de France constituiau pentru cei mai multi romani un complement ideal al studiilor de specialitete ,o poarte larg deschisa spre intelegere devenirii istorice a diverselor natiuni si totodata a datoriei de a-si pune intreaga capacitate in slujba propriilor idealuri nationale.

Influenta exercitata de Michelet si Quinet asupra unei intregi generatii de romani aflati la Paris a fost sesizata exact de C.A.Rosetti intr-o epistola mai tarzie.Datorau acestora existenta lor ca oameni politici ,orizontul larg de gandire,credinta nestramutata in idealul libertatii si democratiei propavaduit sub privirile uimite si aprobatoare ale unor tineri romani insetati de dreptate ,printre care se afla Ion C,Bratianu[7].Sub influenta lor asimilasera o vasta cultura politico-filosofica,istorica si literara,incepand cu antichitatea clasica [8],evul mediu europen si asiatic,indeosebi istoria Europei sub Carol cel Mare[9],zamislirea ideilor modernede catre promotorii “declaratiunii drepturilor omului”,dar si rolul enciclopedistilor din opera carora rememoraudiverse pasaje.

Contactul cu aceasta scoala superioara dar si cu literatura si presa franceza ii permiteau sa aprofundeze ideile avansate care contribuisera la declansarea procesului revolutionar din Franta.Ideile Enciclopedistilor dar mai cu seama cele ale lui Voltaire si Jean Jacques Rousseau,ale istoricilor restauratiei,dar si doctrinele sociale si politice liberale diseminate in Franta[10]dupa revolutia din1830 constituiau tot atatea fatete ale orizontului politic deschis acestui tanar roman.La aceste conceptii se adaugau parerile cele mai radicale de egalitate politica si sociala ,precum si cele de libertate individuala si colectiva care ,unele din ele,isi trageau obarsia din proiecte de armonie sociala ,cu puternice accente socialist utopice Peste toate aceste idei care framantau mintea si sufletul acestui tanar patruns de profunde elanuri patriotice se adauga constiinta nationala care-i sensibiliza intreaga fiinta.Discurtiile asupra “nationalitatii”in cercurile de tineri romani deveneau predominante[11],conturand clar unconcept de solidaritate si unitate romaneasca si provocand o sustinuta activitate in aceasta directie.

Frecventand oameni politici nu numai liberali ci si ultraradicali [12],alaturi de C.A.Rosseti si de fratele sau Dumitru,inca din 1844-1845,Ion C.Bratianu,devenea membru al unei loji masonice [13]Initierea lui in francmasonerieeste relevata de A.C.Rosetti care dezvaluie emotia care-l cuprinsese dupa implinirea ceremonialului[14] “Societatile secrete de care numele lui si al altor romani apar legate sunt :”L’Athenee des Etrangers”si “la Rose du Parfait Silence du Grand Orient De France “.Ion C.Bratianu participa aici la dezbateri si schimb de idei politice ,desavarsindu-si nu numai formarea ca revolutionar ,dar depinand si secretul pregatirii unor actiuni subterane[15].

Facamdu-si relatii in cercurile politice ale presei franceze,Ion C.Bratianu se straduia sa propage idealurile de regenerare romaneasca .La 20  ianuarie 1848,ziaristul Beranger ii multumea pentru un articol referitor la Principatele Romane ,incurajandu-l in activitatea lui politica prin observatia ca poporul roman  era o “santinela anarmata impotriva barbariei”[16],capabil prin lupta fiilor lui sa dobandeasca un loc demn in concertul natiunilor europene libere.In raporturi si cu deputati din Adunarea legislativa a Frantei ,Ion C.Bratianu ,ca de altfel alti tineri romani din Occident ,incearca sa contribuie la schimbarea statutului international al Principatelor romane prin scoaterea acestora de sub influienta coplesitoare a Portii otomane si Rusiei Tariste.Dar tocmai in momentul in care isi propusese sa actionezein directia mentionata surveneau evenimentele revolutionare din  februarie 1848 de la Paris considerate de acest tanar ,in prag de 27 de ani,o omprejurare fericita ,un moment favorabil in care revendicarile natiunii sale puteau fi integrate in ansamblul schimburilor europene ce pareau ca vor surpa tronurile ,regimurile politice despotice si dominatia straina .Drept consecinta ,Ion C.Bratianu se angajeaza cu toata hotararea in actiunea de rasturnare a regimului lui Ludovic Filip .In acest scop se afla pe baricadele pariziene alaturi de alti conationali ,oferindu-si serviciile noului guvern francez si propune chiar organizarea unei legiuni romane care sa contribuie la apararea regimului revolutionar.Moldo-muntenii actionau intr-o asemenea conjunctura nu ca reprezentanti ai natiunii romane in ansamblu,arborand stindardul tricolor[17].Impreuna cu fratele sau ,Dumitru ,Ion C.Bratianu reusi sa stabileasca relatii cu fruntasi ai revolutiei franceze.Poarta astfel convorbiri cu Alphonse de Lemartine,omul politic si proeminentul literat francez care actiona pentru ameliorarea situatiei claselor de jos ale societatii ,inca din 1830 intrevazand o problema proletara in cazul in care se evitau masuri adecvate de ameliorare social-politica[18].

Intors in tara participa la momentul  ’48- in zilele de 29-30 iunie ,era remarcat ca agitator si tribun in mijlocul maselor populare ,organizandu-le lupta impotriva caimacamiei reactionare care preluase fraiele puterii.Cu”lacrimi de speranta in ochi “-evoca atitudinea lui in acele momente “Pruncul roman”-alerga in mijlocul locuitorilor capitalei ,ii sfatuia ,ii incuraja si-i organiza cu mare ravna.Aflat “in capul poporului “,restabilea prin actiunea energica a acestuia autoritatea guvernului revolutionar[19] Cat timp statuse ascuns in mijlocul mahalalelorbucurestene[20],tocmai pentru a organiza rezistenta impotriva reactiunii ,umbla “din mana in mana”[21],adica de la un om la altul,i se dadu semnificativa porecla”Firfiricul”.

Privind reformele di punctul de vedere al traditiei,sau al unei dificile obstretice evolutioniste,Kogalniceanucredea ca orice”schimbare silnica,orice prefacere naprasnica,,nu pot fi decat fatale.Cand revolutiile incep,civilizatia inceteaza”.Nu de aceeasi parere era Ion C.Bratianu”De as fi silit a defini revolutia,scria el in Republica Romana din 1853,as zice ca e un  cataclism,care inchide vechiul ordin al lucrurilor si totodata o creatiunecare naste un altul nou si mai presus celui dintai”-altglas si alta conceptie!Principal,institutiile sunt expresia,nevoilor spirituale si materiale ale unei societati:in realitate insa,ideile anticipeaza asupra institutiilor ramase pe loc,prin complicitate de interesesi spirit de inertie.”Atunci,scria Bratianu,intr-o criza de desprare,sau intr-o exclamatiune sublima,de credinta pentu Dumnezeul viitorului,societatea face o miscare puternica,si adeseori cateva ore sunt de ajuns,ca sa umple pamantulcu tot edificiul cel vechi care se crede ca va impietricu dansul insasi societatea ,addica viata”[22].

Dupa ce revine in tara ,se integraza inlupta pentru Unire.La 30iulie/11 augustalaturi de St.Golescu,C.A.Rosetti,Gr.Ghica,devenea candidatal “partidului national” pentru Comitetul central al Unirii.In ciuda parerilor sale radicale,precum si a aversiunii fata de conservatori care nici ei nu-lagreau,Ion C.Bratianu,intelege necesitatea de a lasa deoparte nemultumirilede grup,in vederea mentinerii compactea frontului unionist.In acest sens este semnificativa atitudinea lui concilianta si constructiva pe timpul dezbaterilor politice[23].

Bun cunoscator al istoriei nationale,selectand faptele in functie de scopul urmarit,dezvaluia totodata aspecte nefericite din trecut cand adesea “hoardele inamice intrau in tara sub stindardul pretendentilor la tron”[24].Penrtu a starni increder e printre contemporani semnala ca ,in lumina experientei trecutului,erau puternice si stabile doar acele guverne care care se rezemau pe concursul intregii natiuni.In caz conrtar ,cand undomn se baza pe un partid,,puterea lui era tot atat de efemera,”ca focurile ce trec noaptea pe cer”.In trecut exigenta politica aPrincipatelor fusese compromisa “de o oligarhie egoista si desfranata” care ,detasandu-se de popor,avea sa cada ea insasi odat acu spolierea acestuia.Contemporanii sa stie ca tocmai in asemenea conditii se impusese regimul fanariot.Sub acest raport,blama pe boierii care ,in miopia lor,nu-si stransesera lucrurile care actiona impotriva unor domni srtaini ,retraagandu-se “ca niste ciucuvaiin vechile lor cule”[25]si supunandu-se cu pasivitate la destramarea institutiilor nationale.Considerand pe fanariori drept un corp strain asezat deasupra trupului tarii,ii blama pentru ca facusera din d esfiintarea serviajului uninstrument principal de de exploatare si spoliere a taranimii ,considerata atunci ca fiind unicul producator al tarii.

Datorita eforturilor lui Ion C.Bratianu,in Romania se puneau bazela primului nucleu organizatoric al burgheziei nationalecare dorea sa actioneze pe langa guvern in vede rea determinarii unei politici protectioniste,prin apararea industriei nationale,aflata infasa si stimularea comertului stanjenit pe piata romanieasca ,rezultat din capitulatiile otomane acordate puterii garante.

Seful radical organiza,reuniuni politice denumite ironic de adversari “cursuri”[26],tocmai pentru caracterul lor instructiv asupra masei de participanti relativ neexperimentate.Alocutiunile lui Ion C Bratianu sustineau impetios respectarea Constitutiei ,alegeri liberale si incetarea influienteai oculte,la care se deda tronul[27]In acest sens,consemna”Romanul”-societatea romaneasca nu era rezultatul “unor puteri constituie,ci numai o adunatura de efigii”[28].

Sub raportul politicii externe,,reamintea intentia de a reantregi Romania in drepturile de suveranitate.In mijlocul acestor poameni politici tineri,si inteligenti,lipsiti insa de suficienta experienta fara aureola si nimbul trecutului purtate doar de el ,faima lui Ion C.Bratianu devenea mare ,unii contemporani,incercand sa-i dea o dimensiune europeana ,asemanandu-l fie cu Cavour,fie cu Bismark[29],pentru tenacitatea cu care condusese ntiunea spre inde pendenta.Fara sa se legene cu ganduri de marire ,desi dupa Carol I,marile puteri il recunosteau ca “un om inzestrat si avand un caracter nepatat”[30]I.c.Bratianu dovedea o mare modestie ,admitand ca faptuise chiar erori ,convins ca “numai neghiobii si sarlatanii nu gresec niciodata[31]”Ramanea deci omul realist chemat sa conduca tara in noile conditii ale abolibii unei dominatii straine seculare.Guvernarea lui nesovaitoare alaturi de o pleiada intreaga de tineri ,detasarea de cele mai multe personalitati”istorice”al eepocii revolutiei si Unirii infuria opozitia conservatoare si liberala alcatuita tocmai din asemenea oameni care-si vedeau compromise perspectiveleapropiate ale venirii la putere.

AFormarea Partidului National Liberal a parcurs trei etape distinse din punct de vedere cronologic: 1866-1868; 1868-1871; 1871-1875. In primele doua etape, efectiv divizati in cel putin doua grupari importante – radicalii si moderatii – confruntati chiar din primul an, 1866, cu greutatile reale ale guvernarii, dar si cu forte, interne si externe, care nu “agreau”o consolidare nationala si un puternic partid national, liberalii au esuat. Le-a ramas experienta si optimismul, credinta in reusita si “apetitul” luptei in continuare. Paralel cu constituirea partidului, liberalii, cu vederi si chiar cAonvingeri republicane in tinerete, dar readusi la realitate de mersul evenimentelor, au urmarit sa castige de partea lor si monarhia, chiar sa o subordoneze daca se va putea – idee ce nu ii va parasi.

In prima etapa (1866-1868), dupa un an de cautari si incercari, primul succes notabil a fost la inceputul anului 1867 – constituirea unei coalitii liberale (“tractaul” de la hotelul “Concordia”), care le-a permis sa formeze, pana in noiembrie 1868, trei guverne la rand (C. A. Kretzulescu, St. Golescu, N. Golescu). Ei declanseaza si o actiune in forta pentru desfiintarea lojilor masonice, puternice prin sprijinul extern, considerand ca un partid national puternic n-ar fi putut rezista in paralel cu astfel de organizatii. Lojile masonice n-au disparut, dar o slabire a lor s-a putut constata pana dupa razboiul de independenta, adica exact in perioada de constituire si in primii ani de afirmare puternica a Partidului Liberal. Unele neintelegeri cu moderatii, atitudinea de incurajare fata de miscarile ce se puneau la cale in Balcani, dar mai ales presiunea straina in “problema evreiasca” va duce la inlaturarea radicalilor de la putere si la primul esec in efortul de constituire a partidului, prin desfacerea amintitei coalitii.

In a doua etapa (1868-1871), desi inlaturati de la putere, liberalii radicali – cei mai cunoscuti si mai bine organizati – au continuat sa actioneze, de fapt, ca o a doua putere in stat, prin majoritatile parlamentare si prin manifestarile populare. Moderatii, care preluasera puterea, n-au putut coaliza in jurul lor fortele liberale. Radicalii s-au intarit in schimb prin atragerea moderatului Ion Ghica si a sustinatorilor lui, desigur, acesta ajuns intre timp prim-ministru (decembrie 1870 – martie 1871). Si-au schimbat si mijloacele de atragere a monarhiei, nu cultivand-o cu orice pret ci cautand s-o convinga ca ei sunt o putere reala in stat si, ca atare, trebuie sa le acorde atentia cuvenita. Mai ales ca monarhia era serios “umbrita” atat de afacerea Strousberg, cat si de neinspirata actiune de santaj asupra fortelor politice. Totusi, evenimentele internationale in primul rand – infrangerea Frantei si proclamarea Imperiului German, biruinta masoneriei “liberale” impotriva “aripii” ei dure prin lichidarea “Comunei di Paris” – cat si dublicitatea lui Ion Ghica in interior, la care s-a adaugat santajul cu abdicarea printului Carol (martie 1871), imprejurari in care s-a impus un guvern conservator, incheindu-se astfel o “etapa” a guvernarii liberale (1866-1871), au facut sa esueze si aceasta a doua incercare de formare a Partidului National Liberal. Printul n-a reusit sa modifice restrictiv Constitutia, cum intentionase, iar liberalii radicali, la randul lor, au ramas convinsi sa mentina la tron dinastia germana.

Perseverenti, cu experienta actiunilor legale, dar si clandestine, in timpul guvernarii conservatoare Lascar Catargiu (1871-1876), care i-a indarjit pe liberali si i-a determinat sa-si stranga randurile, s-a desfasurat cea de-a doua etapa, decisiva (1871-1875), in care s-a constituit, in sfarsit, Partidul National Liberal. Chiar din prinmul an, 1871, s-a refacut coalitia liberala. Cele patru fractiuni liberale (radicalii, avand ca lideri pe Ion C. Bratianu si C. A. Rosetti, moderatii moldoveni cu M. Kogalniceanu si cei munteni cu Ion Ghica, precum si “Fractiunea liberala” cu profesorul de istorie N. Ionescu), au semnat impreuna documentul: “Adresa la alegatori”, semnand ca “membrii ai partiduluii liberal intrunit”. Practic insa, etapa finala de constituire a P.N.L., incepe cu Congresul presei liberale, prilej cu care in “Raportul asupra situatiei tarii”, sustinut de presedintele congresului, A. D. Holban, au fost expuse “principiile fundamentale liberale”, care aveau ca temelie principalele revendicari pasoptioste. Astfel in politica axterna, in dezacord cu conservatorii, liberalii se pronuntau pentru revizuirea “sistemei” existente, dar invocand echitatea si egalitatea (practic erau impotriva introducerii de noi impozite directe si indirecte); erau pentru intarirea securitatii nationale, sustinand adoptarea principiului “natiunii inarmate”; mai sustineau improprietarirea insurateilor; erau pentru infiintarea unei “banci judetene si urbane”, pentru autonomia judeteana si comunala, “in limitele unitatii nationale”, pentru o reforma a invatamantului public, pentru sprijinirea elementului national in acordarea concesiunilor in toate sferele activitatii economice si in general erau impotriva “invaziunii sitematice si crescande” a strainilor, indeosebi a evreilor, considerati ca o “avangarda a germanismului”. In planul conducerii politice, liberalii se pronuntau pentru un guvern romanesc “prin natiune si pentru natiune, intemeiat pe adevarata libertate nationala”, dar pentru aceasta presa liberala trebuia sa persevereze in a asigura triumful libertatii electorale, a libertatii cuvantului, a presei, a intrunirilor, a invatamantului national, a dreptului de petitie si pentru instruirea juriului.

In continuare liberalii au atras elemente din randurile tineretului studios (N. Fleva, Eugen Stanescu, Bonifaciu Florescu), cu nazuinte sincere in a crea un regim politic bazat pe democratie si liberalism. A inceput, totodata, crearea de cluburi liberale: mai intai clubul “Uniunea liberala” din Bucuresti (1871), apoi in orasele mai mari ale tarii; “Fractiunea” si moderatii incep sa se apropie si mai mult de liberali.

In vedera alegerilor parlamentare din 1875, linberalii au intreprins actiuni pentru a-si asigura reusita – un Comitet electoral pentru coordonarea si pentru mobilizarea alegatarilor, editarea ad-hoc a unui ziar, “Alegatorul liber”, difuzarea altor materiale de propaganda, demonstratii animate de tinerii liberali – dar guvernul conservator s-a dovedit mai eficient cu administratia sa credincioasa si cu politia sa plina de zel, castigand alegerile. Pierdera alegerilor din aprilie, 1875, cand, incheindu-se asa numita “Coalitie de la Mazar-pasa” – dupa numele mulsuman al maiorului englez Lakeman, stabilit definitiv in Romania, in casa caruia s-a petrecut evenimentul – l-a care s-a alaturat si conservatorul moderat Manolache Katache Epureanu, s-a infiintat, practic, Partidul Liberal (ulterior se va intitula Partidul National Liberal), avand un organ conducator format din 25 de membrii (Ion C. Bratianu, C. A. Rosetti, M. Kogalniceanu, M. C. Epureanu, I. Ghica, A. G. Golescu, D. A. Sturdza, Gh. Vernescu, Eugen Stanescu s.a.) iar ca organ de presa cotidianul “Romanul”. Programul Partidului Liberal s-a publicat la 4 iunie 1875 in “Alegatorul liber”, iar in continuare, in vara acestui an a avut loc constituirea structurilor organizatorice in intreaga tara. In anul urmator a fost creata organizatia de tineret a partidului. La randul lor, personalitati liberale intrate in Parlament, s-au angajat, cu intregul partid dealtfel, in lupta pentru putere. In martie 1876 au castigat alegerile pentru Senat iar in iunie au obtinut o majoritate confortabila in alegerile pentru Adunarea Deputatilor.

Accesul la putere l-au obtinut mai intai printr-un guvern “de tranzitie” al “Coalitiei de la Mazar-pasa”, condus de M. C. Epureanu, dupa care a inceput marea guvernare liberala, care a durat 12 ani (1876-1888). Nu reususera sa distruga Francmasoneria, care s-a cam “refugiat” insa printre conservatori. Primul lor guvern insa, cel “de tranzitie”, fusese prezidat de un “mason conservator” (trecea drept “conservator moderat”), M. C. Epureanu, care ulterior va reveni intre conservatorii “sai”, intre “fratii” sai masoni, dupa ce implinise, poate, un rol in punerea temeliilor Partidului Liberal.

Imprejurarile istorico-sociale, internationale si interne, in care s-a nascut statul roman modern, au imprimat curentului si apoi Partiduluii Liberal, cel putin doua trasaturi specifice, inconfundabile. Cea dintai este primordialitatea obiectivelor de ordin national: unirea nationala si organizarea unitara a noului stat, cucerirea si apararea independentei politice, orientarea spre asigurarea independentei economice. A doua particularitate isi are obarsia si intemeierea ulterioara in intelegerea dintre liberali si conservatori, numita in epoca “monstruasa coalitie”, care a rasturnat pe Aexandru Ioan Cuza si a stat la baza regimului politic existent in Romania din 1866 si pana la noile reglementari constitutionale de dupa unirea din 1918.

Daca primul imperativ, cel national, impingea fortele inaintate, patriotice, spre solutionarea problemelor interne sociale pentru a mobiliza masele largi ale natiunii si in primul rand cea mai numeroasa patura sociala – taranimea, in sprijinul unirii (realizate si viitoare) si al apararii statutului national, intelegerea cu principala forta conservatoare a societatii – mosierimea, frana si deforma realizarea acestui obiectiv social, rasfranganduse implicit asupra valorii si credibilitatii ideilor si programelor liberale.

Ceea ce nu anihileaza meritele primei generatii de personalitati liberale, ca Ion C. Bratianu, C. A. Rtosetti, s.a., in consolidarea statului modern, crearea unor institutii publice si civile pregatirea cu insistenta si intelepciune in vederea cuceririi idependentei politice, cea de-a a doua generatie de personalitati liberale, ca Ionel I. C. Bratianu  si fratii sai, Vintila si Constantin (Dinu), Ion G. Duca s.a., va avea meritul de a porni cu relativa fermitate, dupa dureroasa experienta sociala a rascoalei din 1907 si campania din Bulgaria, care aratase rolul taranimii in apararea tarii si pericolul degenerarii fizice a acesteia, obiectivul spargerii cercului vicios al imobilismului, prin initierea a doua mari reforme: o noua impropietarire a taranilor si largirea dreptului de vot. In lupta de idei care s-a desfasurat in jurul acestei initiative, in sanul Partidului Liberal s-au petrecut anumite mutatii calitative, care au dus la conturarea curentului neoliberal, cel mai avnsat produs ideologic si politic al miscarii liberale romanesti, manifestat in primii ani postbelici. Principalii protagonisti si teoreticieni ai neoliberalismului – Mihail Manoilescu, I. G. Duca, Dumitru Draghicescu, Stefan Zeletin, P. P. Negulescu – proveneau din diverse formatiuni politice (P.N.L. si Partidul Poporului), vederile lor, convergente in catava puncte principale, diferind mult de la unul la celalat.

I.C.Bratianu crea conceptul “prin moi insine”,adica al unei dezvoltari economice pe calea mobilizarii prioritare a tuturor energiilor nationale.Dar cine sa-si asume un asemenea rol inconditiile unei tari tinuta multe secole sub dominatie straina ,de abia intrata in concertul natiunilor libere ale lumii?Statul trebuia sa devina factorul de coeziune si de incurajare a tut uror elementelor sociale care voiau sa se afirme in calitate de intrprinzatori ,in toate sferele activitatii economice .Caci daca o natiune cucerita prin sabie isi pastra intact dreptul de revendicare a emanciparii,precum si mijloacele de atingere a acesteia,dimpotriva,in cazul in care era cucerita”mijloace  economiceeste nimicita pentru totdeaunain drept si in fapt”[32]Conationalii vor fi pierduti daca “taranul si toate fortele muncitoare”[33],adica fortele productive,nu erau emancipate de sub presiunea si spolierea capitalului uzurar.In acest scop se impunea crearea unei industrii nationale,luarea comertului din mana strainilor si asigurarea proprietatii in mana”posesorilor indigeni”[34]

Dezvoltarea “prin noi insine”este pentru I.C. Bratianu nu atat o formulare teoretica,cat mai ales un indreptar in formularea unor masuri de impulsionare a cresterii economice ,remarcate indata dupa o reluatre a puterii.Desi-cum afirma la 14 aprilie 1882,in Camera -doctrina lui economica tinea cont de utilizarea capitalurilor straine doar incazuri exceptionale ,intr-un moment de “o mare nevoie dar si atunci reglementata astfel incat sa nu existe nuci un neajuns…”  penrtu tara ,el nu se pronunta tot al impotriva acestora.

Powered by http://www.preferatele.com/

cel mai complet site cu referate


[1] Ion C.Bratianu (1821-1891),Bucuresti,1896,p.7-8;Stefan G.Botoiu,Ion C.Bratianu si opera sa ,Calafat,1921,p. 8-9;Horia Furtuna ,Ion C.Bratianu,Bucuresti1921,p.5

[2] Din corespondenta familiei ion c.Bratianu,vol.I,p. 224

[3] Ion.C.Bratianu,Acte si cuvintari,vol.V,p.63

[4] Pitesti,Marturii documentare,vol.I,p. 68-69, 72-73, 75-76

[5] Ion C.Bratianu,Viata si faptele sale, 1821-1891, p.6.

[6] Ion C.Bratianu,Acte si insemnari,vol.VIII,p.192.

[7] C.A.Rosetti,Corespondenta,p.368.

[8] Ion C.Bratianu,Discursuri,vol II,p.434;vol IV.p.305;vol.V,p.14,187

[9] Ibidem,volV,p.18,48,57,10,vol.VII,p.152,volVIII,p.10

[10] Ion C.Bratianu ,Acte si cuvantari ,volV,p.18;volVIII,p.214.

[11] An 48,vol.I p.61

[12] Ion C.Bratianu,Acte si cuvantari ,volIII p.15.

[13] I.G.Bibicescu,1848 in Romania,Buc.1898,p.44;Al.Cretzeanu,Din arhiva lui Dumitru Bratianu ,vol.I,Buc.p.115,nota3;Radu Atanasiu ,Istoria francmasoneriei romane ,Buc.1936,p.25.

[14] C.A.Rosetti,Jurnalul meu ,ed.M.Bucur,Cluj-Napoca,Editura Dacia,1974,p.143.

[15] Legaturile cu francmasoneria vor fi reluate in anii exilului ,dupa Revolutia de la 1848 ,in cadrul lojei “Fraternite des peuples “(N.P.Smochina,Sur les emigres roumains a Paris de 1850 a 1856,in “Melanges de l’Ecole Roumaine en France “,XI ,1933,p.193,nota3.

[16] An 48,volI,p.133.

[17] Maria Bucur,Un act de solidaritate al “Moldo-Romanilor”cu revolutia franceza la 1848,in “Studia et acta Musei Nicolae Balcescu “,1970-1971,Balcesti pe Topolog,p.113-118.

[18] Encyclopaedia Universalis,vol.9 ,Paris,1971,p.752-755.

[19] An 48, vol II,p.326

[20] Ibidem,volV,p.741.

[21] Ibidem,vol II,p.326.

[22] In vol.Lui Ion Bratianu ,1821-1891,Articolul Nationalitatea,p.125.

[23] Acte si documente,vol VI,p.73-74.

[24] Ibidem,p.342.

[25] Ibidem,p.347.

[26] ”Presa”,an III,1870,nr.29,p.113.

[27] A.S.B ,Micro Franta ,Rola 15 ,c.201.

[28] Romanul,an.XIV,1870,p.430.

[29] F.Dame, Elogiul Puterii,p.20,26-28.

[30] Memoriile Regelui Carol I,vol XVI,p.48.

[31] I.C.Bratianu,acte si cuvantar i,vol.V,p.49;vol.VII,p.34.

[32] Discursurile lui I.I.c.Bratianu,publicate de G.Fotino,volI (12 noiembrie 1895-9 decembrie 1903),Bucuresti ,1933,p.249-250.

[33] I.C.Bratianu,Acte si Cuvantari,volV,p.63.

[34] Discursurile lui I.I.C.Bratianu,vol I,p.249-250.

Sursa: Universitatea Babes-Bolyai; Facultatea de Istorie si Filosofie, Catedra de Istorie Moderna

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

 

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: