Memoria istoriei: Corneliu Coposu către Adrian Năstase: Iuliu Maniu mi-a transmis legatul pentru împlinirea testamentului lui Titulescu

Text+sursa informationala+document+autor: Cutia cu vechituri a lu’ Potra

Transcrierea scrisorii:

Cabinetul ministrului

Nr. 907/19.02

PARTIDUL NAȚIONAL ȚĂRĂNESC

‒ creștin și democrat ‒

 

ROMÂNIA, BUCUREȘTI

Bulevardul Republicii nr. 34

Telegraf: România ‒ PNȚ

Telefon: 11.54.40; 15.43.33

 

București 18 Februarie 1991

Nr. 116/D.R.I

DOMNULE MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE,

Anul acesta, la 17 martie, se împlinește o jumătate de veac de la moartea lui Nicolae Titulescu, ilustru diplomat și om politic român, membru marcant al Partidului Național Țărănesc.

Nicolae Titulescu și-a exprimat testamentar două dorințe:

Să fie îngropat “pe muntele Tâmpa din Brașov”;

Executor testamentar să fie prietenul său Iuliu Maniu. (Detalii, Anexa A).

În octombrie 1947, Iuliu Maniu mi-a transmis în închisoarea Malmaison (subsemnatului, Corneliu COPOSU), legatul pentru aducerea la împlinire a testamentului făcut de Titulescu (Detalii, Anexa B.)

DOMNULE MINISTRU,

Osemintele marelui Nicolae Titulescu se află în pămînt străin, iar Tâmpa așteaptă construirea unui mausoleu al lui Titulescu.

În calitate de persoană îndrituită astăzi pentru aducerea la îndeplinire a dorinței testamentare exprimate de Nicolae Titulescu,

Vă solicit să dispuneți urgent constituirea unei Comisiuni Speciale, pentru aducerea neîntîrziată la îndeplinire a dorinței lui Nicolae Titulescu. Comisia ar urma să ia legătură cu autoritățile franceze competente și cu membrii familiei factori de decizie, pentru a rezolva cele necesare în scopul aducerii în țară a osemintelor familiei Titulescu și a organizării înmormîntării pe Tâmpa, la Brașov.

Comisia ar trebui să fie formată din reprezentanți ai celor două instituții românești de care se leagă numele lui Nicolae Titulescu: M.A.E. și Partidul nostru. În cazul cînd apreciați că este cazul să se constituie respectiva comisie, vă stăm la dispoziție cu sugestii legate de componența sa.

./.

 

‒ 2 ‒

Sunt convins, Domnule Ministru, că prin constituirea Comisiei s-ar crea condiții corespunzătoare pentru îndeplinirea, în sfîrșit, a dorinței testamentare a lui Nicolae Titulescu, în acest an, al semicentenarului morții sale.

Pentru mine îndeplinirea dorinței testamentare a lui Nicolae Titulescu reprezintă o obligație moral-juridică de deosebită însemnătate. Anexa C vă oferă detalii.

Pentru Domnia-Voastră, urmaș la conducerea Ministerului Afacerilor Externe al ilustrului dispărut, sprijinirea acestei acțiuni vă oferă o frumoasă ocazie de gratitudine și respect față de Nicolae Titulescu și opera sa diplomatică.

Primiți, Domnule Ministru, asigurarea considerațiunii mele,

Corneliu COPOSU

[ss indescifrabil]

PREȘEDINTELE PARTIDULUI NAȚIONAL ȚĂRĂNESC

‒ CREȘTIN ȘI DEMOCRAT ‒

[ștampilă: PARTIDUL NAȚIONAL ȚĂRĂNESC Creștin și Democrat • ROMÂNIA • Serv. Organizatoric]

Memoria istoriei: Fuziunea esuata intre Partidul National Liberal si Partidul National Roman din Transilvania

„La 5 august 1919, Ion I. C. Bratianu a vizitat Sibiul, participand la sedinta festiva a Marelui Sfat National ales de Adunarea Nationala de la Alba Iulia. Cu acest prilej, el a discutat cu Iuliu Maniu, propunandu-i unirea Partidul National Liberal cu Partidul National Roman din Transilivania pe urmatoarele baze:

1. cele doua partide vor fuziona sub denumirea de Partidul National Liberal;

2. presedintele partidului fuzionat va fi Ion I.C. Bratianu, iar vicepresedintele Iuliu Maniu;

3. va fi ales un secretar general pentru vechiul Regat si unul pentru Ardeal;

4. in Delegatia Permanenta vor fi alesi 10 membri din vechiul Regat si 10 din Ardeal;

5. presedintele noului guvern care se va forma va fi Ion I.C. Bratianu, iar vicepresedintele Iuliu Maniu;

6. in ceea ce priveste programul partidului fuzionat se va alege o comisie mixta, care va lua ca baza principiile Rezolutiei de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918;

7. candidatii pentru Adunarea Constituanta se vor stabili in urmatoarea proportie: 50% liberali, 40% ardeleni, 7% basarabeni, 3% bucovineni;

8. dupa incoronarea regelui, Ion I. C. Bratianu se va retrage din viata politica militanta, raminind ca Iuliu Maniu sa preia conducerea partidului si guvernului”, citat din Ioan Scurtu, „Ion I.C. Bratianu”, pag. 59, Editura Museion, Bucuresti, 1992.

Pamfil Seicaru scria: „Fuziunea ar fi pus lui Iuliu Maniu o problema personala s i anume: situatia pe care ar avea-o el in cadrul noului partid. Putea sa conteste lui Ionel Bratianu dreptul de a fi seful partidului fuzionat? Putea sa se resemneze de a avea situatia de prim-secund, chiar investit cu puteri in tot ce privea organizarea partidului in judetele transilvane? Sub aparenta de totala modestie, Iuliu Maniu ascundea, cu mare grija, un imens orgoliu; iata de ce fuziunea a fost de la inceput condamnata”, citat Ioan Scurtu, „Ion I.C. Bratianu”, pag. 66, Editura Museion, Bucuresti, 1992.

La 27 noiembrie 1921 a avut loc Congresul General al Partidului National Liberal, la care Ion I.C. Bratianu a prezentat un amplu program de guvernare, declarand urmatoarele: „Declara fara sovaire ca Partidul National Liberal este in stare sa-si ia raspunderea situatie. Statul roman n-a fost creat pentru ca sa se prabuseasca si pentru aceasta nu exista alt instrument mai organizat si mai puternic decat al nostru”. Ion I.C. Bratianu a conchis: „Nu mai e vremea de pierdut”, citat din Ioan Scurtu, „Ion I.C. Bratianu”, pag. 66, Editura Museion, Bucuresti, 1992.

1947 – 2011 Recurs în procesul Maniu

Sursa informationala: Birlogul PNTCD

Prin intermediul proiectului „1947 – 2011 Recurs în procesul Maniu“, Asociaţia „Liberpedia“ susţine aducerea în prim plan a unei personalităţi ce poate servi ca exemplu generaţiilor viitoare care doresc să fi implicate în viaţa politică şi nu numai. Este un eveniment care ar fi trebuit organizat de acum douăzeci şi unu de ani, prin care românii îşi pot cinsti adevărata istorie.

Generaţiile tinere îşi pot permite multe luxruri, însă nu pe acela de a nu cunoaşte istoria şi, mai ales, greşelile istoriei naţionale. Regimul comunist l-a condamnat la moarte pe artizanul Marii Uniri. Noi, cetăţeni ai României secolului XXI, trebuie să atragem atenţia asupra greşelilor de atunci, educându-ne în spiritul democraţiei, spirit în care au crezut şi de care ne-au crezut capabili marii lideri politici ai României acelor timpuri. Lor le datorăm un omagiu, dar şi un examen de conştiinţă, pentru a rămâne loiali valorilor democratice în care ei au văzut viitorul acestui popor.

„1947 – 2011 Recurs în procesul Maniu” urmăreşte încurajarea tinerilor bucureşteni în a-şi preţui istoria şi emblemele. Proiectul oferă modelul politic Iuliu Maniu ca alternativă modelelor politice de astăzi, ca o lecţie de istorie şi de speranţă. La 29 octombrie 1947 se împlinesc 64 de ani de la procesul infam intentat foştilor lideri politici ţărănişti în frunte cu Iuliu Maniu, în urma unor evenimente absurde, care au rămas cunoscute drept „Complotul de la Tămădău”.

CÂND? Aşadar, vă aşteptăm sâmbătă, 29 octombrie, începând cu ora 17.00, în Piaţa C.A. Rosetti din Capitală, unde vom pregăti ultima pledoarie în Recursul lui Iuliu Maniu. Mergem apoi în Parcul Colţea, unde vom asculta pledoariile avocaților apărării: Ana Blandiana, Rodica și Flavia Coposu, Dinu Giurescu, Gheorghe Onișoru, Ștefan Radof, Adrian Naidin, Olga Caia și alți invitați-surpriză! Recursul continuă vineri, 11 noiembrie, începând de la ora 11.00, la Cercul Militar Naţional, cu o masă rotundă cu tema „Tămădău – realitatea“. Printre invitaţi se numără istoricii Dinu Giurescu şi Gheorghe Onişoru şi scriitoarea Ana Blandiana. Masa rotundă va fi urmată de simpozionul cu tema „Politicianul de atunci – politicianul de astăzi”, în care vom radiografia problemele principale cu care se confruntă clasa politică din România de astăzi. Studenţii sunt încurajaţi să trimită lucrări pe această temă la office@liberpedia.ro.

ISTORIA La 14 iulie 1947, liderii Partidului Naţional Ţărănesc au stabilit o delegaţie care urma să plece din ţară pe calea aerului cu destinaţia finală Marea Britanie, pentru a-i informa pe oficialii din statele occidentale despre ceea ce se petrecea cu adevărat în România, sub dictatura „roşie”. Pilotul care urma să însoţească delegaţia era, însă, un agent infiltrat, astfel că ţărăniştii, în frunte cu Ion Mihalache, au fost prinşi pe aerodromul din Tămădău. Deşi Iuliu Maniu era în sanatoriu la momentul respectiv, a fost şi el acuzat de complicitate la fugă. În urma procesului, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost găsiţi vinovaţi de „înaltă trădare” şi condamnaţi la temniţă grea cu amendamentul confiscării averii.

Memoria istoriei: Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.027 din 29 iulie 1947 privind dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc, de sub preşedinţia d-lui Iuliu Maniu

Sursa informationala: Birlogul PNTCD

DOCUMENT nr. 1.027 din 29 iulie 1947 privind dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc, de sub preşedinţia d-lui Iuliu Maniu

EMITENT: CONSILIUL DE MINISTRI

PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 30 iulie 1947

Ministerul Afacerilor Interne

Consiliul de Miniştri, în şedinţa sa dela 29 iulie 1947,
Luând în deliberare referatul d-lui ministru al afacerilor interne Nr. 22.694 din 29 Iulie 1947, Pentru respectarea ordinei publice şi siguranţei Statului; În virtutea art. 107, alin. ultim, din Constituţie,

Decide:

ART. 1

Partidul Naţional Ţăranesc, de sub preşedinţia d-lui Iuliu Maniu, este şi rămâne dizolvat, pe data publicării în Monitorul Oficial a prezentului jurnal. Această decizie de dizolvare, include şi toate organizaţiile judeţene, de plasă şi comunale ale susmenţionatului partid, organizaţiile militare, de tineret, femenine şi orice alte organizaţii sau asociaţii conduse de acest partid.

ART. 2

Sediile şi orice localuri de întâlnire ale acestui partid vor fi închise, iar arhivele şi orice corespondenţă vor fi ridicate de autorităţile respective, oriunde s-ar găsi.

ART. 3

Întreg patrimoniul acestui partid va fi lichidat conform legii.

ART. 4

D-nii miniştri secretari de Stat la Departamentul Afacerilor Interne şi Justiţiei, sunt însărcinaţi cu aducerea la îndeplinire a prezentului jurnal.

Dr. Petru Groza, Teohari Georgescu, Lucretiu Patrascanu, Gh. Gheorghiu-Dej, St. Voitec, Lotar Radaceanu, Ing. Tudor Ionescu, R. Zaroni, Radu Rosculet, Octav Livezeanu, Prof. ing. N. Profiri, general de Corp de Armata Lascar Mihail, Al. Alexandrini, Gh. Vantu.

Raportul d-lui ministru al Afacerilor interne, către Consiliului de Miniştri,

Domnilor miniştri,

Aşa cum s-a anunţat prin comunicatul Ministerului Afacerilor Interne, în dimineaţa zilei de 14 Iulie 1947, au fost arestaţi pe islazul comunei Tămadau, judeţul Ilfov, în timp ce încercau să se urce în doua avioane I. A. R., 39, pentru a fugi în străinătate: Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino şi alţii.

Acest grup de conspiratori urmau să realizeze în străinătate hotărârile şi directivele conducerii P. N. Ţ., în organizarea de acţiuni menite să ştirbească suveranitatea naţională, să primejduiască pacea şi să declanşeze războiul civil. Această activitate antinaţională, merge pe linia politicii urmate totdeauna de Partidul Naţional Ţărănesc şi intensificată după 23 August 1944, când coalizând în jurul lui, toate forţele reacţionare din ţară şi în înţelegere cu unele cercuri reacţionare din străinătate, a întreprins acţiuni cu scopul de a împiedica România să participe cu tot elanul şi capacitatea sa de luptă la războiul antihitlerist, la desfascizarea aparatului de Stat, la pedepsirea criminalilor de război şi instaurarea unui regim democrat.

Astfel, conducerea Partidului Naţional Ţărănesc a organizat gărzile Iuliu Maniu, de jaf şi masacre impotriva populaţiei civile din Ardealul de Nord eliberat, a împiedicat executarea condiţiilor generoase ale Armistiţiului, s-a opus categoric împărţirii pământurilor la ţărani prin reforma agrarã, a iniţiat şi sprijinit represiunea sângeroasă împotriva maselor populare executată de generalul Radescu.

După înfrangerea Germaniei hitleriste, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu, urmărind împiedicarea operii de reconstrucţie a ţării întreprinsă de regimul nostru democrat, a trecut la organizarea de grupuri subversive teroriste, ca: Organizaţia “T”, “Sumanele Negre”, “Haiducii lui Avram Iancu”, “M. N. R.”, “Graiul Sângelui”, iar în ultimul timp, organizaţiile “Partizanii adevăratei democraţii” şi “Corpul partizanilor albi”, care, prin manifeste şi broşuri aţâţătoare la sabotaj şi asasinate, urmăreau sa creieze o atmosferă de panică, favorabilă declanşării unui război civil.

Atitudinea Partidului Naţional Ţăranesc, înainte şi în timpul Conferinţei de pace dela Paris, a fost pe aceeaşi linie de trădare a intereselor naţionale. Conducerea acestui partid a însărcinat o delegaţie formată din Grigore Gafencu şi V. Tilea, să prezinte memorii din partea partidului, prin care se cerea nerecunoaşterea delegaţiei romaâe la conferinţă, făcând atmosferă împotriva României, a creat greutăţi în tratativele de pace şi prin aceasta a pus în pericol revenirea Transilvaniei de Nord în hotarele României.

În timpul alegerilor, Partidul Naţional Taranesc a deslantuit o campanie de învrãjbire a populaţiei, prin propaganda de tip fascist, şovinã, rasialã şi antisovietica, trecând la devastarea sediilor partidelor democrate, asasinate, incendieri de sate, indemnuri la rebeliune şi atacarea secţiilor de votare, în scopul de a produce tulburãri, ca sa împiedice libera exprimare a voinţei populare şi sa creeze pretexte de intervenţii strãine.

În perioada dupã alegeri, când Guvernul şi poporul luptau sa înlãture efectele nefaste a celor doi ani de seceta, conducerea Partidului Naţional Taranesc, în frunte cu Iuliu Maniu, direct şi prin agenţii sãi din strãinãtate, cu sprijinul unor cercuri reactionare strãine, a intervenit cu scopul de a impiedica procurarea cerealelor din unele tari, pentru regiunile infometate.

Pe lângã nenumarate memorii ale conducerii Partidului Naţional Ţărănesc, pentru a provoca amestecul străin în ţara noastră, aceeaşi conducere a trimis clandestin peste hotare doi fruntaşi ai partidului, pe Niculescu Buzeşti şi C. Vişoianu, ca, împreună cu ceilalţi trădatori de neam şi ţară: Gafencu, Tilea, Creţeanu, Bianu, Frederic Nanu etc., să intensifice campania de ponegrire a României şi să organizeze tulburări interne.

Consolidarea regimului democrat din România, prin realizările Guvernului, recolta bună din acest an, operaţiunile pentru stabilizarea monetară, în folosul poporului şi perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de trai din ţara noastră, aducând strâmtarea bazei de agitaţie a Partidului Naţional Ţărănesc, precum şi îndemnul cercurilor imperialiste răsboinice din străinătate a determinat pe Iuliu Maniu şi conducerea Partidului Naţional Ţărănesc, să trimită peste hotare acest grup din conducerea partidului.

Importanţa acordată de grupările şi cercurile reacţionare din ţară; trimiterii acestui grup de trădatori peste hotare, rezultă din declaraţia lui Iuliu Maniu, la cercetări, că ar fi plecat chiar personal, dacă dintr-un motiv oarecare Ion Mihalache ar fi fost împiedicat.

Faptele înşirate mai sus, sunt numai o parte din crimele şi trădarile comise de conducerea Partidului Naţional Ţărănesc împotriva României şi a regimului său democrat, suficiente, pentru a justifica măsura legală a disolvării partidului şi a tuturor organizaţiilor sale anexe, pe care o solicit Domniilor-Voastre.

Ministrul afacerilor interne

Teohari Georgescu

Moţiunea Victor Ciorbea la Congresul Extraordinar al PNŢCD din 18 iunie 2011

MOŢIUNEA VICTOR CIORBEA

Congresul de Reunificare al PNŢCD – Bucureşti, 18 iunie 2011

REVENIREA PNŢCD

România se confruntă în ultima decadă mai mult ca oricând cu o gravă criză morală si politică ce adânceşte haosul moral, instituţional şi administrativ.
Teroarea şi poliţia politică, aplicate metodic unei populaţii traumatizate în numele unei false democraţii, nu vor salva de la disoluţie statul nostru.
Una dintre cauzele acestei stări de lucruri o constituie absenţa de 11 ani a PNŢCD din politica activă, din viata parlamentară si guvernamentală.
Aşa cum o demonstrează şi prezentul, această absentă a avut grave consecinţe pentru toată societatea românească.

PNŢCD a fost un factor de echilibru între stânga şi dreapta politică ce, în anii 90 a împiedicat alunecarea brutală a sistemului către o extremă sau alta, sfâşierea şi amalgamarea valorilor politice si morale.

Numai prezenţa PNŢCD a fost în măsură să dea un sens real celorlalte doctrine şi încropiri politice.

Fără PNŢCD viaţa publică a ajuns expresia imposturii şi a surogatelor doctrinare, în care social- democraţia, unele forme de liberalism şi curentul popular şi-au pierdut orice noimă.

Atât societatea românească, cât si aceste tendinţe au nevoie profundă de PNŢCD pentru a se defini ferm si credibil.

Simulacrul formaţiunilor care acum îşi dispută dreapta sau stânga eşicherului politic nu mai poate înşela pe nimeni. Emanaţii ale structurilor postcomuniste, ele nu reprezintă nici nevoile celor mulţi, aflaţi în suferinţă, nici interesele celor cu spirit întreprinzător autentic.

Niciodată, de la Revoluţia din 1989, românii nu s-au găsit într-o asemenea suferinţă sufletească şi materială. Disperarea a ajuns la dimensiuni care atentează la fibra naţională şi socială a ţării.

Nici un factor politic nu a fost în măsură să gestioneze o asemenea criză, căci nici unul dintre partidele parlamentare actuale nu are vocaţia socială a PNŢCD.

Prin tradiţia şi trecutul său, PNŢCD, după anii de comunism, a fost pentru români cea mai bună garanţie istorică pentru revenirea la ceea ce a fost mare şi firesc în trecutul ţării. În acest sens, dau unele exemple:

Este adevărat că guvernul nostru a salvat România de la colapsul financiar bancar si economic în general? Categoric da!

Esta adevărat că am facut pasi decisivi pentru tranzitia la economia de piată? Indiscutabil da!

Este adevărat că am adoptat sau modificat si implementat legislatia privind o adevărată privatizare a societătilor comerciale, transformarea regiilor autonome în societăti comerciale, am restructurat economia – numai din sectorul minier părăsind acest domeniu de activitate peste 100.000 de angajati, la cererea lor, în schimbul unor plăti compensatorii consistente si a faptului că negociasem cu organismele financiare internationale sume foarte mari pentru angajarea celor disponibilizati la executarea unor lucrări de închidere ecologică a minelor, de constructie de autostrăzi, am adus modificări foarte importante în diverse domenii ale legislatiei comerciale? Răspunsul este tot afirmativ.

Este adevărat că am luat măsuri privind realizarea unor reforme profunde în agricultura românească între care mentionez acordarea de cupoane pentru sprijinul direct al agricultorilor individuali, desfiintarea structurilor de stat nerentabile din agricultură si altele? Da. Si acum agricultorii regretă că au fost stopate aceste ajutoare.

Este adevarat ca noi am refăcut rezerva valutară a tării si am redeschis colaborarea României cu FMI si BM? Este adevarat ca am pornit de la numai 500 milioane USD în decembrie 1996 si am ajuns la cca. 2,4 miliarde USD în septembrie 1997, după ce am plătit peste 2 miliarde USD datorie internă si externă si am făcut o infuzie de peste 1 miliard USD în Bancorex si Banca Agricolă, salvând întregul sistem bancar? Este bine stiut răspunsul: afirmativ!

Este adevărat că si în plan politic am condus primul guvern democratic al României ce a asigurat o orientare prooccidentală si transatlantică stabilă si fără compromisuri? Indiscutabil da.

Este adevatar ca in plan administrativ am adoptat prima lege de descentralizare, care, cu foarte mici modificări, este si în prezent în vigoare, precum si actul normativ privind actualele regiuni de dezvoltare care lasă fără obiect, caducă, orice discutie actuală în acest sens? Da.

Este adevărat că în domeniul educatiei am adoptat Statutul cadrelor didactice, asigurându-le si o salarizare mai adecvată? Desigur.

Este adevărat că am reformat sistemul sanitar, precum si sistemul de protectie socială: pe lângă plătile compensatorii, am introdus măsuri proactive, de combatere a somajului, am acordat pentru prima oară concediul de doi ani pentru cresterea si îngrijirea copilului, am reformat întreaga legislatie privind adoptiile, precum si sistemul de îngrijire a copiilor aflati în dificultate.

Este adevărat că am luat măsuri pentru continuarea reformei justitiei si salarizarea corespunzătoare a magistratilor? Răspunsul este iarăsi afirmativ.

Este adevărat că, împreună cu patronatele si sindicatele, am creat un adevărat parteneriat social si am pus bazele tripartitismului în România, prin înfiintarea Consiliului Economic si Social si al tuturor celorlalte structuri tripartite? Răspunsul este iarăsi pozitiv si exemplele ar putea continua.

Este adevărat că tot partidul nostru a fost cel mai în măsură să întoarcă România înspre NATO si UE? Inca o data da! Pentru viitor si pentru deceniul 2 al secolului XXI răspunsul îl poate da tot PNTCD.

MIŞCAREA NAŢIONAL-ŢĂRĂNISTĂ

Însuşi destinul ne arată calea pe care o avem de urmat.
De mai bine de un deceniu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat a fost marginalizat şi împins către marginea eşicherului politic.
Aflat în afara parlamentului, blocat în justiţie de mai multe facţiuni neputincioase, care se devorează între ele, subminat din afară şi din interior, boicotat de unele dintre televiziuni, discreditat de unii analişti politici, nu îi rămâne un deziderat mai demn şi mai nobil decât acela de a-şi asuma integral soarta tragică a românilor, şi ei ţinuţi în mod deliberat în afara vieţii publice.

PNŢCD trebuie să spargă graniţele înguste ale unui partid, pentru a primi în făgaşul său, cel al unei mişcări de largă reprezentare, tot ceea ce nu se regăseşte în politica actuală: formaţiuni civice, structuri monarhiste, sindicate, revoluţionari, categorii profesionale şi de vârstă aflate în suferinţă, ONG-uri, individualităţi care să readucă adevărata elită către implicarea publică.

Este o modalitate de refacere a solidarităţii sociale distrusă premeditat de cei interesaţi să guverneze după bunul plac peste o comunitate învrăjbită.

CALEA DREAPTĂ

Două mari blocuri politice, P.D.L şi U.S.L îşi dispută în acest moment miza politică.

La remorca celor de la guvernare,dar în fapt în eterna postură de a-i şantaja, se găsesc U.D.M.R. şi sateliţi, care, de la an la an, ridică tot mai multe semne de întrebare asupra integrităţii şi unităţii teritoriale a României.

Societatea românească nu se mai regăseşte de mult în aceste formaţiuni.
Doar o parte restrânsă din electorat participă la vot şi se manifestă ca opţiune în partidele parlamentare actuale.

O prăpastie s-a instituit între nevoile oamenilor şi politică.
Ea se adânceşte de la an la an, cu efecte catastrofale atât pentru populaţie cât şi pentru structurile politice blocate într-o competiţie rigidă şi egoistă.

În anul de graţie 2011, PNŢCD ia iniţiativa formării unei largi coaliţii politice „CALEA DREAPTĂ” ca posibilă alternativă de alegere pentru un electorat mereu adus în postura de a alege doar „răul mai mic”.
Naţional-Ţărănismul Crestin Democrat îşi propune ca prin „CALEA DREAPTĂ” să ofere celor nemulţumiţi de P.D.L., U.S.L. sau U.D.M.R. posibilitatea de a opta şi pentru altceva decât pentru ceea ce li s-a impus cu forţa de către oligarhii: bani, sondaje mincinoase, etc.

Pilonii fundamentali pentru „CALEA DREAPTĂ” sunt reprezentaţi de revenirea la Monarhia Constituţională şi de refacerea Societăţii Civile, avand la temelie Moralitatea, Dreptatea Socială si Justitia.

NAŢIONAL–ŢĂRĂNISMUL CRESTIN DEMOCRAT MONARHIC

Profesiunea de credinţă a lui Corneliu Coposu, către care au convers în mod esenţial eforturile sale, a vizat revenirea la Monarhia Constituţională.
A fost un fel de „Testament Politic” al său, convingerea că în România nu se va ajunge la normalitate decât atunci când vom avea Monarhie Constituţională.

Cu un instinct infailibil, ura şi eforturile postcomuniştilor au fost îndreptate împotriva Monarhiei si a PNTCD.

De Monarhie şi de PNŢCD s-au temut cel mai mult, căci amândouă aveau în comun o tradiţie mare, o Românie Întregită şi lupta anticomunistă.
Vechimea a decantat în aceste instituţii ceea ce a fost măreţ, democratic şi instituţional pentru poporul român.

În mod real şi necesar vorbim de instaurarea totală a comunismului în România numai după 6 martie 1945 dar, mai ales, dupa 15 august 1947, cand a fost interzis pentru a 2-a oara PNTCD si respectiv dupa 30 decembrie 1947.
Până atunci PNTCD si Regele Mihai au fost aceia care, într-o luptă inegală, s-au opus şi au întârziat comunizarea forţată a ţării.
PNŢCD crede că un Proces Real al Comunismului în România începe cu Procesul momentelor sus mentionate.

După 1990 la noi în ţară a avut loc o „Restauraţie Postcomunistă”, făcută prin forme subtile, în sens contrar Evenimentelor din Decembrie şi, de aceea, opusă mai ales revenirii la Monarhie.
Acum, în condiţiile haosului politic, moral şi administrativ în care se zbate România după două decenii de regim prezidenţial, tot mai mulţi români afectaţi de mizerie, suferinţă şi disperare se întorc către Monarhie, care este considerată soluţia cea mai bună pentru ţară.
O importantă parte dintre cele mai prospere naţiuni sunt cele unde există monarhii constituţionale.

PNŢCD consideră că firul istoric întrerupt în 1947 trebuie reluat prin iniţierea unui Referendum pentru modificarea Constituţiei în sensul revenirii la Monarhia Constituţională.
De aceea partidul nostru va iniţia la nivel naţional o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei şi reinstituirii Monarhiei Constitutionale.

NAŢIONAL-ŢĂRĂNISMUL CRESTIN DEMOCRAT CIVIC

Revenirea la Monarhia Constituţională trece în mod obligatoriu prin Societatea Civilă şi implicarea sa în viaţa politică.
Un vast proces de lămurire a populaţiei nu poate face abstracţie de reprezentanţii societăţii civile.
După 1990 formaţiunile civice au jucat un rol important în orientarea valorică a României către Vest.
Cristalizarea unui spirit civic, distrus de statul totalitar, a fost văzută ca un pas necesar pentru victoria politică a Dreptei.

PNŢCD a susţinut reprezentarea civismului la nivelul luptei pentru putere.

Societatea Civilă s-a atrofiat şi a dispărut din competiţia politică, nu întâmplător, în perioada în care PNŢCD a dispărut din Parlament.
O parte dintre liderii ei de opinie, pentru avantaje de moment, au devenit propagandişti şi unelte ale guvernanţilor care au urmat după anul 2000.
Alţii, vindecaţi de iluzii, au obosit, pur şi simplu, şi s-au retras în zona neutră şi cenuşie a neimplicării în viaţa Cetăţii.
Congresul nostru se constituie într-un „Apel” pentru aducerea populaţiei exclusă din politică în zona implicării civice şi politice.
PNŢCD aşteaptă Alianţa Civică, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Asociaţiile de Revoluţionari, Răniţii Revoluţiei, Asociaţia „21 Decembrie”, formaţiuni monarhiste, reprezentanţi ai mediului studenţesc şi universitar, sindicate, ONG-uri, personalităţi valoroase ş.a. alături de noi în efortul de cristalizare a unei mari coaliţii politice.

REUNIFICAREA NATIONAL-ŢĂRĂNIŞTILOR CRESTIN DEMOCRATI

Congresul nostru este unul al reunificării tuturor ţărăniştilor.

După dispariţia lui Corneliu Coposu si pe fondul uzurii de la guvernare, la vârful partidului s-a declanşat o luptă pentru putere ce a împărţit partidul în mai multe facţiuni.

Facţiunile existente, dintre care unele au fost sustinute si de alte structuri ostile partidului, au împins conflictul până la cotele pustiitoare ale unui război total.
Aceasta a fost principala cauză a declinului în care a intrat PNŢCD şi din care nu a mai reuşit să se redreseze.
La nivelul mentalului colectiv electoratul a sancţionat- şi nu a uitat nici acum- cearta dizolvantă a acelor facţiuni.
Erodarea generată de reformele dificile înfăptuite, precum si unele neîmpliniri de la guvernare sau acţiunea dizolvantă politic a P.D. ori destramarea CDR ar fi rămas doar secundare în faţa unui partid ţărănist unit care ar fi avut un candidat propriu la alegerile prezidentiale.

Într-o formă sau alta, aceste facţiuni s-au păstrat până în prezent, la care s-au adăugat desigur, în ultimul timp, si altele noi.
Nici o facţiune nu a avut autoritatea şi forţa de a se impune în faţa celorlalte şi, în cele din urmă, după mai bine de 10 ani, sciziunile au fost preluate şi în provincie care până atunci rămăsese doar ţărănistă.

Vom dispărea dacă nu realizăm unirea national-ţărăniştilor crestini democrati!

Unitatea nu trebuie aşteptată de la factori sau cauze care se găsesc în afara noastră şi care, mai degrabă ne doresc pieirea.
Ea trebuie să pornească de la noi, de la voinţa şi înţelepciunea noastră.

Practic, am pierdut 5 luni în negocieri epuizante si sterile cu grupările Pavelescu si Moiescu. După esecul acestor negocieri la vârf, în ultimele săptămâni, ne-am deplasat în aproape toate judetele tării unde existau factiuni diverse. În urma dialogului cu liderii judeteni si teritoriali ai acestor factiuni, am reusit să determin prezenta la acest Congres a delegatilor a circa 90% din organizatiile partidului, indiferent de apartenenta lor la o factiune a partidului sau alta. În acest fel, liderii celorlalte grupări au rămas “atârnati” de propriile scame imaginare, încercând să creeze o confuzie în partid şi în opinia publică, îndeplinindu-şi astfel „misiunile”.

În realitate, Congresul nostru de astăzi reuneşte practic toţi ţărăniştii, din toate facţiunile, trecute şi prezente, având astfel şansa de a ne regăsi într-un partid mare şi puternic, de care ţara noastră are nevoie mai mult ca niciodată.

REVENIREA LA MORALITATE, DREPTATE SOCIALĂ ŞI JUSTIŢIE

Criza instituţională prelungită nu a făcut altceva decât să adâncească haosul moral din societate.
Un sentiment acut de insecuritate a pus stăpânire pe români. Ei şi-au pierdut încrederea în instituţiile statului şi chiar în stat ca atare. Solidaritatea descoperită pentru o perioadă efemeră după Revoluţie a făcut loc suspiciunii şi unui individualism exacerbat.

Confruntaţi cu o pseudoelită, care de două decenii cu excepţiile cunoscute – în loc să fie un model pentru societate a devenit -mai ales în politică- depozitara imoralităţii, indiferenţei şi a egoismului, majoritatea românilor s-au izolat în soluţii individuale de salvare.

Acest fenomen este cât se poate de periculos deoarece va duce într-o perioadă scurtă de timp la disoluţia rapidă a statului.
Toată suprastructura statală este ameninţată de un vulcan social, care ar putea mătura şi bruma de democraţie câştigată în 1989.

PNTCD face un apel dramatic pentru revenirea la moralitate, singura realitate în care se forjează statele puternice, stabile şi prospere. Partidul nostru are această autoritate întrucât a dat ţării modele de o moralitate desăvârşită între care Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, precum şi membrii noştri de onoare prezenţi azi aici.

Pentru ca un stat să fie puternic are nevoie de încrederea şi devotamentul cetăţenilor săi iar, acestea se câştigă prin exemple de moralitate, dreptate socială şi justiţie reală care să vină de sus în jos.
Numai acestea vor duce la concilierea categoriilor profesionale dezbinate, învrăjbite şi risipite.
Numai acestea vor reda încrederea în instituţiile statului, le vor face pe acestea să funcţioneze real şi, deci, le vor recâştiga pentru binele şi fericirea românilor.

O reformă a statului este un biet simulacru dacă nu atinge nucleul dur al corupţiei, exersat la nivelul cel mai de sus de decizie al statului.
Respectul şi prestigiul, atât de importante pentru continuitate şi stabilitate, se câştigă prin apariţia unei elite politice a cărei principală caracteristică este cinstea, competenţa şi valoarea reală.
Prin dreptate socială şi susţinerea unei justiţii independente şi corecte PNŢCD va urmari cu tenacitate cristalizarea şi consolidarea unei clase conducătoare veritabile, fenomen care, din păcate, până acum a fost ocultat de oligarhii postcomuniste şi securiste păguboase.

UN PNŢCD MODERN

Singularitatea PNŢCD în spectrul partidelor politice româneşti este dată de trecutul şi tradiţia sa.
Predarea ştafetei politice sau schimbul de generaţii a avut un caracter aproape sacerdotal, în care recomandarea dată de Seniori a fost la fel de importantă ca şi un proces democratic de alegeri.
Este ceea ce nu au înţeles niciodată cei care s-au cramponat de un sediu sau au confundat partidul cu o ştampilă.

PNŢCD-ul modern, cel pe care îl anunţă acest Congres, va fi unul în care tradiţia se uneşte cu o generaţie nouă, ieşită din purgatoriul luptei dintre facţiuni şi care îi reuneşte pe cei care au rămas solidari cu tradiţia.

Cu premise în trecutul care îi confirmă vocaţia europeană, partidul are nevoie de un efort sporit de ancorare în prezentul şi, mai ales, viitorul României.
Nu ne putem justifica doar printr-un trecut mare.

Alegerile de anul viitor vor zămisli o nouă pleiadă de lideri, care vor verifica şi confirma o filozofie politică în care candidatul va fi acela care va ridica organizaţia , şi nu invers.
Din 1996 până în prezent potenţialul politic şi blazonul partidului au fost folosite şi golite de substanţă politică pentru a propulsa individualităţi, care au primit notorietate, slujbe şi afaceri şi care nu au oferit, de multe ori, nimic în schimb.
Asta dacă nu cumva şi-au luat tălpăşiţa către alte formaţiuni, atunci când nu mai era nimic de câştigat.
Ne aflăm într-un moment de răscruce, în care perspectiva trebuie să fie aceea de a întări un PNŢCD modern, pornind de la individualităţi valoroase ridicate de cel mai dificil examen electoral din istoria sa.

VOCAŢIA EUROPEANĂ A PNŢCD

1. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat este întruparea politică cea mai desăvârşită a spiritului european care a fost infaptuita pe pământul românesc. De la izvoarele sale vechi, care se găsesc în gândirea viguros identitară şi în acelaşi timp europeană afirmată de Simion Bărnuţiu, şi până la cele mai noi idei promovate în U.E. după anul 2000, partidul nostru nu a abdicat de la acest spirit.
2. Adânc europeană şi în acord cu alte mişcări asemănătoare din secolul al XIX-lea european a fost şi mişcarea de emancipare naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina. Aceasta îşi păstrează toată actualitatea, legată acum de integrarea românilor din Basarabia în Uniunea Europeană.
3. La înfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în 1926, Iuliu Maniu a adus în viaţa politică românească, afectată de moştenirea practicilor orientale, cel mai înalt exemplu de conduită politică europeană: moralitate, constituţionalism şi respectul sfânt pentru democraţie. Aceste înalte deziderate, de la care actuala clasă politică a făcut rabat total -cu unele exceptii- rămân la fel de necesare ca şi revenirea la modelul politic lăsat de liderul ţărănist.
Pentru mai bine de două decenii, Iuliu Maniu a fost singular în România în promovarea acestor valori europene împotriva absolutismului, a extremismului de stânga şi de dreapta.
4. În perioada interbelică, venirea la guvernare a PNŢ a pus capăt naţionalismului şi izolării economice propovăduite de liberalismul lui Vintilă Brătianu. Deschiderea României către Europa şi a Europei către România, pentru circulaţia de bunuri, valori şi capital este ceea ce PNŢCD a reeditat în guvernarea din anii ‘90, când s-a stopat macabra izolare ceauşistă şi cea postdecembristă a regimului Iliescu. Dacă naţionalismul autarhic liberal a dus la crearea unei oligarhii şi a unui aparat birocratic aservit, în cel mai desăvârşit dispreţ pentru o ţărănime sărăcită, naţionalismul comunist şi postcomunist a generat o oligarhie a nomenklaturii şi a infrastructurii acesteia, pe care guvernarea ţărănistă nu a reuşit să le disloce. Ridicarea unei clase mijlocii la orase si sate şi crearea unui aparat al funcţionarilor de tip occidental rămân pentru PNŢCD provocări viitoare ale destinului său european.
5. În condiţiile instaurării comunismului, Partidul Naţional Ţărănesc a rămas printre ultimele redute de rezistenţă şi de apărare ale civilizaţiei occidentale în Europa de Răsărit. Pilda sa, ajunsă şi mai tragică prin abandonarea Estului European de către acelaşi Occident, poate fi asemuită doar cu şarja executată de cavaleria poloneză împotriva blindatelor naziste.
6. Asumarea de către PNŢ a Creştin-Democraţiei a demonstrat identitatea sa europeană, înaintea altor partide din România, prin recunoaşterea acelei ideologii care defineşte Continentul European şi care a pus bazele de reclădire şi regândire a Europei după al doilea război mondial.
7. Prin aderarea la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană, România a intrat în cea mai fastă şi mai generoasă constelaţie a existenţei sale ca stat din întreaga sa istorie.Punctul de cotitură pentru acest proces l-a constituit guvernarea ţăranistă din anii 1996- 2000. Preţul plătit de PNŢCD pentru reformele sale din acea perioadă se resimte până în prezent. Dar a fost un sacrificiu făcut de PNŢCD, în numele unui ideal, înalt european, care în ultimă instanţă îi defineşte menirea şi chemarea.

ZECE DOLEANŢE NAŢIONAL ŢÂRÂNISTE CREŞTIN DEMOCRATE

1. Demnitate pentru romani
Mai mult decat de saracie si coruptie endemica institutionalizata, romanii sufera de stirbirea, degradarea si abdicarea de la ultima farama de demnitate, pe care o mai pastrau in asemenea vremuri grele. Ei stiu ca cel care isi pierde demnitatea, pierde in cele din urma totul.

2. Politica de sustinere onesta si reala a intreprinzatorilor si salariatilor de la orase si politica rurală: unii dintre pilonii centrali ai politicii social economice a PNŢCD
Nu numai trecutul, dar si un viitor mai bun isi gasesc dezlegarea in lumea intreprinzatorilor, functionarilor si salariatilor din orase.
De asemenea prosperitatea romanilor depinde de investitii curajoase si masive in agricultura, uitata in mod criminal pana acum, exceptând ajutoarele (mai ales sub forma “cupoanelor”) acordate de către PNŢCD.
National-Taranismul este mai actual ca niciodata: Romania, cu un destin istoric european, este de neconceput fara ridicarea intreprinzatorilor, functionarilor si salaratilor de la oras.
Viitoarea clasa de mijloc se va zamisli în mare parte şi la sate.

Dezvoltarea rurală, ca şi modernizarea vieţii săteşti după standardele europene vor atrage forţa de muncă disponibilizată spre exploataţia pământului într-o lume confundată astăzi cu o criză alimentară şi într-o lume care reclamă tot mai insistent agricultura şi alimentaţia ecologică.

3 “Porti Deschise“ pentru elitele si tinerii romani de valoare
Aducerea in tara, pentru salarii mari si pozitii importante , a elitelor si a tinerilor valorosi.Ei si-au luat lumea in cap , au fost risipiti si vanturati in lume, manati de o tranzitie nesfarsita, paguboasa, ca si de indolenta guvernantiilor de pana acum.
Aceasta pierdere, cea mai mare suferita de tara, se cere indreptata cat mai grabnic.
Popoarele sunt ridicate de elite.
De asemenea, trebuie consolidate continuu relatiile cu romanii si elitele romanesti din strainatate.

4 “Ferestre Deschise“ pentru reforma politicii romanesti
“Aer proaspat“ in politica “inchisa“ a Romaniei!
Intre institutiile politice de la noi si oameni s-a creat o prapastie.
Politica in Romania nu mai reflecta si nu mai reprezinta cerintele reale ale societatii noastre.
Aceasta situatie poate fi depasita doar prin deschiderea accesului la viata politica pentru toata societatea.
Este nevoie de reducerea pragului electoral pentru accederea in Parlament a partidelor politice, de reducerea conditiilor restrictive necesare pentru intemeierea partidelor politice, si de permiterea accesului real la televiziunile nationale si pentru partide neparlamentare sau alte institutii, care doresc sa se exprime politic.
“Piata politica“ nu trebuie restrictionata prin corective, care alterează sau impiedica existenta unui peisaj politic divers.
Ultimul si supremul judecator este doar electoratul corect informat.

5. Legea Lustratiei pentru indreptarea vietii publice romanesti
De douzeci de ani, pe pamant romanesc, inca se confrunta doar doua” partide“: urmasii fostului aparat de comanda si represiune comunista si, respectiv, poporul roman.
Ultimul a fost mereu infrant, redus din aceasta cauza la o viata politica masluita, la saracie si neputinta.
Procesul Comunismului si alungarea spectrului comunismului, vor avea loc in Romania doar prin aplicarea acestei legi, care este de mult ceruta de PNTCD.

6. Nimic fara Dumnezeu
Esenta si destinul european al romanilor isi au izvorul in crestinismul lor.
Recunoscand aceasta, prin pilonul „moralei crestine”, PNTCD face apel la toate religiile, confesiunile religioase si la institutiile lor, sa se implice activ in acte de caritate si misionarism, pentru ajutorarea celor- tot mai multi- afectati de criza si de un capitalism salbatic.
Acelasi apel il facem catre romani ca, de pe o baza crestina, sa il respecte si sa il ajute pe romanul de langa el, aflat in suferinta.
Marile reforme sociale incep cu gestul marunt, indreptat catre cel din apropierea noastra.
Este singura atitudine ce se opune relativismului si individualismului, care ne-a afectat viata sociala, politica si, chiar, fibra noastra nationala.
Crestin-democratia national taranista este nascatoare de dreptate sociala, civism si Societate Civila.

7. Salvarea Sanatatii si a Educatiei romanilor
Ne putem pastra individualitatea si creativitatea in Europa si in lume, doar prin salvarea fiintei noastre biologice si intelectuale, grav amenintate.
Acum si in viitor se impun, cu necesitate, alocarea de bugete mai mari pentru educatie si sanatate, chiar in detrimentul altor sectoare. Este o problema de prioritati, de o optiune pentru viata si spirit, care sunt sacre.
Tarati biologic si fara spirit vom ajunge o natiune de mana a treia.
Cele mai prospere popoare ale momentului sunt cele care au investit, in primul rand, in educatie.

8. Monarhie Constitutionala
Este in traditia PNTCD si in traditia poporului roman sa se regaseasca si sa se recunoasca cel mai firesc in monarhie.
Este forma istorica cea mai “naturala“ care i se potriveste tarii cel mai bine.
Cele mai mari momente ale istoriei noastre nationale au fost cele infaptuite sub monarhie.
Doua decenii de regim prezidential, cu alunecari inspre dictatura si politie politica, au demonstrat indeajuns superioritatea monarhiei, mai ales dupa o perioada de postcomunism.

9. Unirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord cu Romania în/prin si pentru Europa Unita.

10. Punerea salariilor, pensiilor, dimensiunii sociale a economiei de piaţă, dialogului şi parteneriatului social la adapost de hazardul si comanda politica.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Bucuresti, 18.06.2011

Sursa informationala: Barlogul PNTCD

Adnotari asupra motiunea „Calea Dreapta”:

Motiunea „Calea Dreapta” este motiunea gruparii Ciorbea. Pe data de 8 iulie se va desfasura un congres extraordinar al gruparii Pavelescu. Ambele grupari se infrunta in 14 procese civile care vizeaza titulatura, sigla, stampila si patrimoniul imobiliar PNTCD. Daca ambele grupari nu rezoneaza si nu ajung la un numitor comun, atunci PNTCD risca sa fie sters din registrul partidelor politice, fiindca conform legii fiecare partid politic trebuie sa prezinte intr-un an preelectoral pana la data de 31.12.2011 un statut (recunoscut juridic de catre toti membrii partidului), un program, o conducere aleasa intr-un congres statutar, descarcarea fiscal-financiara si 25.000 de semnaturi din 20 de judete.

Un alt aspect este colectarea semnaturilor. Conform legiii trebuie colectate 500.000 de semnaturi din care minim 25.000 in Bucuresti. Colectarea acestor semnaturi reprezinta un efort logistic, care solicita capital uman si resurse materiale.

Proiectul de referendum va intra in comisia parlamentara de petiitii, care poate respinge din motive formale proiectul de referendum.

In cazul avizarii proiectul de referendum va fi dezbatut si aprobat sau respins de camerele reunite ale parlamentului.

In actualul parlament ideea monarhica nu detine o majoritate. Sa presupunem ca proiectul de referendum este avizat de catre parlament.

Organizarea referendumului intra in aceasta etapa in atributia executivului (ministerul de interne, prefecturi). In aceasta etapa exista doua mari obstacole: cvorumul (50% + 1 din totalul corpului electoral) si aprobarea referendumului (50% + 1 din totalul votantilor prezenti la vot). In prezent nimeni nu cunoaste numarul exact al corpului electoral. Date exacte le vom avea la sfarsitul anului cand se va finaliza recensamintul populatiei.

Corpul electoral poate fi derutat, prost informat si data sustinerii referendumului poate fi plasata intr-o perioada de vacanta sau sarbatori religioase, si astfel referendumul risca sa fie respins de catre slaba participare.

Un alt aspect priveste organizarea si centralizarea referendumului. Si la aceasta etapa voturile pot fi viciate.

In cazul aprobarii referendumului, legislativul trebuie sa dezbata o noua constitutie si sa organizeze un nou referendum.

Constitutia monarhista din 1866 a fost aprobata de catre o elita (votul cenzitar) intr-un pasalic otopan, ocupat de trupe tzariste si girat de pentaputerile europe (Frana, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman, Marea Britanie).

In Italia restauratia monarhista a fost repinsa prin votul popular in 1946, iar in Grecia restauratia monarhista a detinut majoritati parlamentare calificate , dar a fost respinsa de catre poporul suveran in referendumurile din 1973 si 1974.

Memoria istoriei: „PNŢ si restauratia lui Carol al II-lea”

Sursa informationala: Historia.ro

Autor:  Diego – Maricel Ciobotaru

Material republicat de blogul „Barlogul PNTCD”

Foto: Carol Caraiman

….Aminteam în rândurile de mai sus de „încheierea prematură a domniei glorioase a Regelui Ferdinand I” şi de „criza constituţională dinastică”. Observăm încă din numărul 1 al publicaţiei (17 octombrie 1927) grija naţional-ţărăniştilor pentru monarhie, pentru continuitatea dinastiei de România. „Criza dinastică” izbucnită prin renunţarea la prerogativele regale de către Carol şi moartea regelui Ferdinand I în 1927 a creat premisele unei anarhii la nivelul conducerii ţării. Decesul lui Ion I. C. Brătianu (tot în 1927) a destabilizat total scena politică a României, formându-se un „vacuum de putere”, ce a fost acoperit de personalitatea lui Iuliu Maniu.

Din 1927 (din perspectivă proprie) putem vorbi despre ascensiunea marelui om politic Iuliu Maniu. Pentru înlăturarea de la putere a liberalilor, Maniu a folosit şantajul cu revenirea lui Carol.  Criza economică şi situaţia creată prin înăbuşirea violentă a grevei muncitorilor de la Lupeni din 1929 a reprezentat un regres în politica guvernului Maniu, iar societatea considera că situaţia putea fi redresată doar de Principele Carol.

Jos ai noştri, trăiască Regele

„Dreptatea” titra pe prima pagină a ediţiei din 9 iunie 1930 „Criză politică. Sosirea A. S. R. Principele Carol. Demisiunea Cabinetului Maniu – Noul minister Mironescu”. Este relatată detaliat întoarcerea în ţară a Principelui Carol şi traseul acestuia, începând cu aterizarea de pe aerodromul Băneasa. Întâlnirea de la Cotroceni dintre Iuliu Maniu (preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Miniştri) şi Principele Carol urmată de o convorbire între aceştia, dă o notă de mister asupra demisiei ulterioare a cabinetului. Şedinţa Consiliului de Miniştri, ce a urmat întâlnirii Maniu-Carol, prin faptul că s-a desfăşurat imediat şi s-a încheiat la ora 2:30 noaptea arată voalat implicaţiile discuţiilor purtate.

După şedinţa Consiliului, fiindcă Maniu a mers din nou la Cotroceni, deducem că discuţiile guvernamentale vizau noua situaţie politică a ţării şi implicit a „cabinetului Maniu” în problema reîntoarcerii prinţului moştenitor al României. Solemnitatea pelerinajului de la Cotroceni a elitei politice şi militare ale României, exprimă situaţia bulversantă a societăţii la noile realităţi politice, fie o tentativă de linguşitorism politic faţă de noul conducător al statului. Bulversantă este şi situaţia de a doua zi, când atât lucrările Consiliului de Miniştri, cât şi faptul că decretul pentru convocarea Adunării Naţionale nu apăruse în „Monitorul Oficial”, au stagnat lucrările Parlamentului. Toate grupările politice au redactat comunicate de presă asupra importanţei evenimentului şi a necesităţii redactării a unui manifest către ţară.

„Dreptatea” prezenta şi comunicatul de presă al Consiliului de Miniştri, referitor la demisia „cabinetului Maniu”, pe fondul neînţelegerilor asupra „chestiunii constituţionale la ordinea zilei”. Maniu remitea Înaltei Regenţe demisiunea cabinetului, concomitent cu „demisiunea Înalţilor Regenţi S. Sa Patriarhul Miron şi D. C. Sărăţescu din înaltele posturi prevăzute de art. 83 din Constituţie.” „Reprezentaţiunea naţională” era convocată a decide asupra dreptului exercitării puterii regale. Cotidianul „Dreptatea” prezenta şi perspectiva ziarului francez „Le Temps”, care milita pentru unitatea partidelor, indiferent de doctrină, în problema regală ca şi pas fundamental în consolidarea României. Clasei politice i se recomanda sacrificiul unităţii, „sacrificiul spiritului de partid, pentru menţinerea securităţii şi unităţei Regatului”, în contextul vecinătăţii „Sovietelor şi a îndrăzneţelor întreprinderi de propagandă ale Moscovei.”

Situaţia era oarecum nestatutară şi ilegală din varii motive. Principele Carol se angajase, în decembrie 1925, să nu se întoarcă în ţară „timp de zece ani, iar după expirarea acestui termen să nu mă întorc fără autorizaţia suveranului”. Acum, în iunie 1930, el călca în picioare acest angajament scris. Iuliu Maniu cunoştea prea bine respectivul document, dar a acceptat faptul împlinit, asumându-şi acest act ilegal. În al doilea rând, era limpede că principele nu venea în ţară ca o personalitate particulară, ci ca un pretendent la domnie; dar pe tron se afla regele Mihai, căruia primul-ministru îi jurase credinţă; cu alte cuvinte, Maniu îşi încălca jurământul depus la 10 noiembrie 1928.

Criza politică urma a fi rezolvată de un nou cabinet, tot „naţional-ţărănist” în frunte cu G. G. Mironescu, fostul ministru de externe al guvernării Maniu. După depunerea jurământului şi preluarea mandatului de către noii miniştri, Prinţul Nicolae le adresa următoarele cuvinte: „Sunteţi chemaţi să îndepliniţi un vis al regelui Ferdinand. Sunteţi cei mai indicaţi să o faceţi.” Intuim caracterul provizoriu al noului Consiliu de Miniştri, destinat a legitima noua situaţie politică. „Primul proect propus de guvern” urma a fi abrogarea art. 6 şi 7 din legea privitoare la actele stării civile a membrilor familiei domnitoare din data de 4 ianuarie 1926. Astfel, lui G. G. Mironescu îi era încredinţată misiunea de a-l reabilita pe Carol şi de a desfiinţa Regenţa.

Numărul de miercuri, 11 iunie 1930 al oficiosului P. N. Ţ. relatează evenimentele din şedinţa Adunării Naţionale. Cotidianul considera justeţea actului, de „dreptate istorică” prin înscăunărea Principelui Carol ca şi rege, folosindu-se din plin de elemente ale simbolisticii naţionale: „Moştenitor al tronului românesc, prin graţia divină, purtător al Coroanei de oţel, prin investirea dată de voinţa naţională în urma votului unanim al reprezintanţilor ei legiuiţi, după vicisitudini pe cari această manifestare îl îmbie să le uite – şi pe cari s’a declarat şi gata să le dea personal uitării – urcând treptele Tronului României întregite, Carol al II-lea aduce poporului român nădejdi”. Susţinătorii înverşunaţi ai continuităţii dinastice prin Principele Carol, „naţional-ţărăniştii” grupaţi în redacţia „Dreptăţii” salutau proclamarea acestuia rege şi realizarea unuia dintre proiectele P. N. Ţ-ului, desfiinţarea Regenţei şi reintrarea pe un făgaş normal şi liniar a dinastiei de România.

Manifestul către Ţară al noului rege, „Către Români”, aflat tot pe prima pagină a ziarului „Dreptatea” din 11 iunie 1930 întregeşte viziunea „naţional-ţărănistă”, de susţinere a cauzei lui Carol, care folosindu-se de patriotism, însufleţeşte poporul şi îl încredinţează de bunele sale intenţii şi de dragostea faţă de ţară. Lipsa resentimentelor faţă de cei care în perioada exilului l-au atacat se dovedeşte a fi în timp doar o promisiune, regele Carol al II-lea atacându-şi adversarii politici şi stârnind discuţii spre a slabi puterea internă a partidelor. Iuliu Maniu, susţinătorul fervent al restauraţiei carliste, şi P. N. Ţ vor fi principalii adversari ai lui Carol în lupta spre deplina supremaţie politică.

Cazurile G. G. Mironescu, Alexandru Vaida-Voevod şi Armand Călinescu, mai precis susţinerea dizidenţelor din partid şi oferirea acestora de mandate guvernamentale, erau pur şi simplu simple pretexte în acţiunea de destabilizare a P. N. Ţ, partid important în ecuaţia puterii şi cu aderenţa în masele largi. Propaganda „naţional-ţărănistă” în succesul restauraţiei carliste se va dovedi ulterior a fi o mare greşeală politică.

Din nou, ziarul „Dreptatea” publica extrase ale publicaţiilor din străinătate referitoare la noua ordine din politica românească. „Daily Telegraph” vorbea despre rezultatele fericite ale evenimentului şi spera în faptul că „noul rege va urma exemplul excelentului său tată şi va şti să-şi îndeplinească datoria de bun rege”. „Revoluţia fără sânge”, aşa cum apare evenimentul tot în cotidianul britanic amintit mai sus, era prezentată de „Dreptatea” ca fiind rodul căldurii dar şi al satisfacţiei occidentale faţă de acţiunea „naţional-ţărănistă”, în fond o exaltare a meritului propriu prin raportarea la atitudinile celorlalţi.

„Concluziunile presei franceze” indică aceeaşi atitudine faţă de revenirea lui Carol şi proclamarea lui ca rege: „Revenirea regelui Carol nu este o lovitură de Stat, ci soluţia firească a unei nedreptăţi, primejdioase desvoltării României”. Prin simpla negare aflăm totuşi ca a existat şi percepţia evenimentului ca fiind o lovitură de stat coordonată de conducerea P. N. Ţ. Lovitura de stat, în sensul desfiinţării Regenţei şi a aborgării legilor prin care Carol pierdea prerogativele de moştenitor al tronului, era combătută prin sprijinul popular al mişcării şi excluderea caracterului politic al restauraţiei. Totuşi, instalarea cabineului G. G. Mironescu, a cărui existenţă a fos efemeră în comparaţie cu predecesorii săi, demonstrează necesitatea factorului politic pentru autoritatea monarhică, şi interdependenţa dintre monarhia constituţională şi mediul politic.

Consiliul de Miniştri condus de G. G. Mironescu devenea o „unealtă politică” în mâinile viitorului suveran, destinată a restabili continuitatea dinastică menţionată în Constituţia din 1923. Succesul înregistrat de P. N. Ţ. trebuia însă completat prin atacarea adversarilor politici, în special a Partidului Naţional Liberal (P. N. L.). Discursul jurnalistic al ziarului „Dreptatea” este structurat pe două coordonate care se întrepătrund: proclamarea Principelui Carol rege al României şi situaţia economică a ţării înainte şi după venirea la guvernare a partidului condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.

Politica economico-financiară reprezentată prin d. Vintilă Brătianu, a dus la cunoscutul faliment financiar precum şi la discreditarea creditului ţării în străinătate. Acest fapt de foarte mare importanţă pentru viaţa ţării, a contribuit şi el în mare măsură la demiterea guvernului liberal, care, prin politica sa ne izolase de restul Europei… Guvernul naţional-ţărănesc a realizat într’un timp relativ scurt stabilizarea… Ţara a fost scoasă din izolarea în care o dusese politica financiară a partidului liberal. În această situaţiune ne-am găsit în momentul urcării pe tron a  M. S. Regelui Carol II.*

* PNL sustinea capitalul national. PNT sustinea privatizarea societatilor comerciale de stat (metale rare, gaze, petrol) favorizand investitorii straini.

Urcarea pe tron a lui Carol venea pe traseul ascendent al guvernării naţional-ţărăniste şi încununa creşterea vizibilităţii României în Occident. Normalizarea economiei era în strânsă legătură cu echilibrul şi cu stabilitatea politică, incompatibilă în viziunea liderilor ţărănişti cu Regenţa, definită ca şi o stare politică temporară. „Se deschiderea o nouă eră”, aşa cum titra „Dreptatea”, şi se îndemna la optimism şi la ferma credinţă că „orice rezerve au încetat şi o eră nouă , pregătită cu tenacitate de guvernarea naţional-ţărănistă, se deschide ţării.”

Solemnitatea proclamării lui Carol rege este continuată prin manifestaţii cu simbolistică naţională, printre care jurământul armatei către rege şi întâlnirea acestuia cu Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Membrii Sf. Sinod al B. O. R. în frunte cu I. P. S. S. Patriarhul dr. Miron Cristea au mers la Palatul Regal pentru a-i transmite noului rege „urări de fericită şi lungă domnie şi să-i asigure în acelaşi timp de întregul sprijin al bisericei.” Felul în care este expus evenimentul dă o notă de mistificare momentului, Carol asemeni voievozilor din perioada medievală, prin jurământul armatei şi sprijinul Bisericii deţinând cel puţin în sfera de influenţă cele două instituţii fundamentale ale Statului.

În concluzie, „Dreptatea” proslăvea acţiunea conducerii P. N. Ţ., de încoronare a Principelui Carol ca şi rege al României, considerând evenimentul ca fiind cu impact propagandistic şi electoral, o modalitate de recâştigare a capitalului electoral pierdut în mare parte în evenimentele de la Lupeni şi cu criza economică.

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: