Raspuns blogului Paralele//Paralele


Raspuns blogului Paralele//Paralele

Dle Ocs, sa enumeram emergenta si geneza liberalismului.

In spectrul nepartinic domina curentul anarcho-liberalist.

Exista liberalism de stanga sau radicaldemocratie, emanata din experienta Comunei din Paris si care se regaseste in mare parte in miscarea ecologista si partial in partidele centriste membre ALDE.

Doresc sa precizez ca grupul ALDE cuprinde atat partidele centriste, dar si partidele membre ale Federatiei Liberalilor si Democratiilor Europeni ELDR. Atat PNL, cat si LibDem sunt membrii ELDR.

Exista insa si liberalism de centru si de centru-dreapta. Partidul Liberaldemocrat din Marea Britanie cuprinde atat liberalismul de stanga cat si cel de centru-stanga, si acest lucru din motivele genezei sale. Infintat in 1859 formatiunea liberala a profitat de avantajele remise de sistemul electoral cenzitar. Partidul Liberal avea sa guverneze in alternanta cu Psrtidul Conservator Imperiul Britanic in perioada 1859-1918. Prin reforma electorala din 1918 Partidul Liberal si-a pierdut privilegiul electoral si in locul sau sa asezat Partidul Laburist.

Despre acest subiect cititi aici.

La mijlocul aniilor 70 in sanul miscarii laburiste sau nascut celule trozkiste, conduse de Artur Scargill si au rachetat conducerea partidului laburist si au declansat lupte sindicale care au basculat Marea Britanie in haos si anarhie.

Curentul trozkist exista si astazi. Despre aceasta cititi aici.

Din mijlocul partidului laburist se rupe aripa de dreapta care va infiinta Partidul Social-Democrat. Datorita sistemului politic arhaic, Partidului Social-Democrat a format o alianta electorala cu Partidul Liberal sub titulatura Aliance-SDP.

Mai multe cititi aici.

In alegeriile din 1983 alianta electorala social-liberala obtinea cel mai bun scor electoral din istoria liberalismului modern: 7.780.949 voturi valabile exprimate.

In orice alta tara democrata Alianta ar fi guvernat alaturi de un partener politic. In 1988 cele doua formatiuni au fuzionat in actualul Partid Liberaldemocrat. Noul partid cuprinde in sanul sau toste curentele liberalismului: libertarianism, centrism, neoliberalism si specific pentru Marea Britanie un curent radicaldemocratic-ecologist.

In Realpolitik liberalii britanici guverneaza la nivel local in 4.088 entitati locale in coalitii diferite, in Zona Metropolitana Londra liberalii au format o coalitie cu Partidul Conservator, in alte entitati locale liberalii guverneaza alaturi de laburisti sau in alianta cu formatiuni regionaliste.

Emergenta liberalilor sub Nick Clegg are mai multe cauze:

– erodarea sistemului politic britanic dominat de partidele-siameze-de-stat-stangist-populiste
– anacronismului sistemului electoral uninominal, care nu reflecta diversitatea politica. Acest anacronism este reperat de rezultatele obtinute de catre partidele britanice la ultimele alegeri europarlamentare.
– diversitatea doctrinara emanata de Partidul Liberal din Marea Britanie, diversitate care a propulsat acest partid la o popularitate de 35%, scor care il va indreptati sa guverneze Marea Britanie

Marti, 6 mai 2010 Nick Clegg, liderul revolutiei liberale din Marea Britanie va scrie istorie.

Foarte interesant este implozia si haosul doctrinar care sa asternut in cele doua partide-siameze-de-stat-stangist-populiste. Laburistii sunt concurati de TUSC (Noua Stanga). Despre acest subiect cititi aici.

Despre dezordinea doctrinara din Partidul Conservator cititi aici.

David Cameron a patinat de la dreapta la stanga. Exact acum un an de zile David Cameron sustinea ideea organizarii unui referendum asupra Tratatului de la Lissabona. Insusi Cameron a dictat rezilierea contractului de colaborare cu fundatia crestindemocrata Konrad Adenuaer si evacuarea acestei fundatii din sediul central conservator din Londra. Saptamina trecuta David Cameron sa sucit din nou. Liderul conservatorilor britanici sustinea cu totul alte pozitii. Este cunoscut faptul ca emergenta UKIP este generata de migratia in masa dinspre conservatori spre disidenta eurosceptica UKIP.

Spre deosebire de Partidul Comunist Roman si platforma Komintern, in cadrul ELDR exista o diversitate de idei si curente care se emuleaza in mod productiv.

Suntem constienti si ne simtim mandri de faptul ca PNL acopera doctrina atat spatiul de centru-dreapta din PPE si din ELDR. Aceasta este flexibilitatea doctrinara a liberalismului.

In doctrina comunista abaterea de la doctrina majoritara era pedepsita cu detentia in lagar. Imi rezerv privilegiul permanent de a fi in permanenta opozitie cu blogosfera portocalie.

Despre conflictul Fini-Berlusconi vizionati aici.

Mai nou despre planurile de sciziune in PdL cititi in oficiosul AN.

Da, recunosc evolutia politica a lui Fini este remarcabila.

Despre infiintarea noului partid de centru din Franta cititi aici.

Cat priveste stangismul partidelor crestindemocrate, despre aceasta tema am scris si voi scrie in continuare. In primul rand afirm ca ii cunosc foarte bine pe crestindemocrati, in mod speciali pe cele doua ramuri germane: Uniunea Crestidemocrata si Uniunea Crestinsocialista din Bavaria.

Uniunea Crestinsocialista din Bavaria este un partid regionalist, un Führerpartei in miniatura regionala. Liderul acestui partid a fost Franz Josef Strauss. In manualele de istorie Franz Josef Strauss este definit drept lider de dreapta. 22 de ani dupa disparitia acestuia realitatea istorice ne invata ca acest lider a trait o viata politica dubla. In fata electoratului FJS poza in lider anticomunist, in spatele culiselor liderul bavarez finanta impreuna cu Nicolae Ceausescu si departamentul de finante externe a Securitatii, regimul comunist estgerman. Rezultatele sunt vizibile. Seful departamentului de relatii economice estgermane Schalck-Golodkowski este cetatean bavarez si in permanenta pazit de intrebarii persistente.

Pe plan politic, activitatiile desfasurate de trilaterala bavarez-estgermana-romana a generat o plusvaloarea economica tezaurata in seifurile fondului de investitii NOVUM, holding cu sediul permanent in Elvetia, respectiv in Ducatul Lichtenstein.

Departamentul politic al fondului de investitii NOVUM este inregistrat in registrul partidelor politice din Germania sub titulatura: Noua Stanga, fostul Partid al Socialismului Democratic, fostul Partid al Unitatii Socialiste, fostul Partidul Comunist German, fostul Partid Socialidemocrat Independent.

Partidul Noua Stanga este un succes story nemaintilnit in democratiile consolidate. La ultimele alegeri parlamentare Noua Stanga a obtinut 11,9% si guverneaza alaturi de socialdemocrati Landul Berlin.

Daca Uniunea Crestinsocialista din Bavaria promoveaza modelul economic al socialismului de piata, model care este promovat cu succes de Partidul Comunist Chinez, si mai nou de catre Partidul Comunist al Republicii Populare din Coreea-de-Nord, in sanul Uniunii Crestindemocrate erodarea doctrinara a atins cote alarmante.

Uniunea Crestindemocrata era dominata la infiintarea ei de curentul de centru-stanga reprezentat de Jakob Kaiser, care promova un socialism de factura crestina. Unica perioda in care Uniunea Crestindemocrata a fost cu adevat de dreapta a fost perioda Adenuaer. Revenirea la putere in octombrie 1982 este marcat de dirigism de stat.

Si supravietuirea politica a crestindemocratiei germane se datoreaza in exclusivitate numeroaselor coalitii alaturi de liberali. Astazi Uniunea Crestindemocrata este un partid-non-ideologic care doreste sa ramina in orice conditii la putere. Crestindemocratii guverneaza la nivel federal alaturi de liberali, dar la nivel regional partenerii de coalitie cuprind tot spectrul politiic, inclusiv coalitiile vizibil invizibile cu Noua Stanga. In Landul Orasul Hansa Hamburg crestindemocratii guverneaza alaturi de ecologisti, in Landul Orasul Hansa Bremen alaturi de socialdemocrati, iar in Saarlouis alaturi de ecologisti si liberali. In Bavaria, Hessa, Renania de Nordvestfalia, Saxonia si Saxonia Inferioara alaturi de liberali.

Intr-un cuvant pentru crestindemocratii mai important este mentinerea la putere, decat regenerarea in opozitie.

Unicele partide de dreapta din Partidul Popular European sunt partide liberale, din care enumar: Partidul Noua Democratie, Partidul Socialdemocrat din Portugalia (in opozitie cu titulatura numelui), Partidul Civic Ungar, Platforma Civica din Polonia.

Crestindemocratii germani au excelat prin sabotarea mediatica, continua si zilnica a Romaniei, in mod special in perioada de preaderare (2004-07) si in prima decada de postaderare (2007-09).

Venirea la guvernare a fostului Front al Salvarii Nationale, actualmente Partidul Democrat, membru al Internationalei Socialiste in perioda 1992-2005, a transformat Romania in pasalik FMI, a defrisat si falimentat clasa de mijloc si va propulsa dupa 9 mai 2010 Romania in randul tarilor bananiere subdezvoltate.

Ce legatura are acesta evolutie cu Dreapta????

Dle Osc va explic eu ce inseamna Dreapta!

In primul rand Dreapta inseamna credinta in Dumnezeu!
In al doilea rand Dreapta inseamna responsabilitate fata de societate
In al treilea rand Dreapta inseamna apararea interesului national.

Unicele partide care promoveaza aceste principii sunt Partidul Conservator, Partidul National Taranesc Crestindemocrat si Partidul National Liberal.

Si in ultimul rand Dreapta inseamna promovarea si respectul fata de monarhia constitutionala si nu flasnetarea lozincilor partidului-stat.

Liberalismul este o ideologie apersonala. Liberalismul nu poate exista intr-un partid-stat. Liberalismul nu poate exista in fata plutonului de executie din Piata Universitatii. Liberalismul nu poate exista in lagarul de detentie open-air Ghencea.

Partidul-stat, parlamentul unicameral, populismul emaneaza in fascism. Literatura suplimentara: Julius Evola

Acestea sunt diferentele pe care ne separa. La dreapta liberalismul, crestindemocratia autentica si conservatorismul. Langa dumneavoastra este parcat combinezonul de lupta portocaliu.

Si fata de fascism si tiranie exista o singura solutie: contradictia permanenta si dreptul natural de rezistenta si revolta impotriva Tiranului.

Si prin aceasta il enumar pe ofiterul Carl Graf von Stauffenberg, simbolul nemuritor al nesupunerii fata de partidul-stat si fata de tirania personala.

Dupa 9 mai 2010 Romania va intra in faliment de stat si colaps economic. Gratie guvernarii portocalii Romania se va regasi alaturi de tari cu falimentare (parlament unicameral + 300 de deputati) gen Zimbawbe si Sierra Leone.

Inchei sinteza parafranzandu-l pe Ion Bratianu: „Oricare ar fi vicisitudinile zilelor si anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora rasplatei”.

Insist ca dna Ciobanu sa inceteze sa caracterizeze minoritatea de culoare drept „negri”. Politically correct acestia sunt migranti.

Inchei sa semnalez o noua victorie a revolutiei liberale britanice fata de ancient-regimul partidelor-siameze-de-stat-stangist-populiste.

Detalii mai jos:

There are four new polls tonight – YouGov in the Sun, Opinium in the Express and ICM in the Guardian. ComRes is not officially out yet, but the Guardian are reporting it here. That gives us:

YouGov/Sun CON 33%(-1), LAB 28%(nc), LDEM 29%(-1)
Opinium/Express CON 34%(+2), LAB 25%(-1), LDEM 28%(-1)
ICM/Guardian CON 33%(-2), LAB 28%(+2), LDEM 30%(-1)
ComRes/ITV/Independent CON 32%(-2), LAB 28%(nc), LDEM 31%(+2)

Opinium show a slight movement towards the Conservatives since their last poll, but without any political weighting I would expect them to be rather more erratic anyway. The other three polls all show the Conservatives falling. Again it is just one day’s polls, and the movements are within the margin of error, but it does create the impression that the slight Tory recovery towards the end of last week is fading.

Sursa: UK Polling Report

Media sondajelor:

CON: 33%, 252 mandate
LAB: 27%, 263 mandate
LIBDEM: 30%, 104 mandate

La Storia siamo noi!

Gabriel Savulescu

GSPublicRelations2010

Literatura neoconservatorism/doctrina de dreapta:

Carl Schmitt

Leo Strauss

Eric Voegelin


Mesajul lui Valeriu Stoica către PDL

Întotdeauna citesc cu mare atenţie ceea ce scrie Valeriu Stoica. Mi-a fost profesor şi îl respect nu doar în această calitate, ci şi pentru că îl consider ca fiind unul dintre puţinii oameni de analiză, strategie şi doctrină din spectrul politic românesc.

Valeriu Stoica a produs recent un fel de analiză pe tema dreptei româneşti. El sesizează, în mod corect, că spaţiul dreptei nu a fost încă adjudecat de democrat-liberali şi că în această zonă competiţia se poartă între PNL şi PDL. Cred că profesorul Stoica a citit cu mai multă atenţie „Moţiunea Crin Antonescu” decât au făcut-o mulţi liberali. Din unghiul său de vedere, propunerile profesorului Valeriu Stoica mi se par interesante şi judicioase.

După cum însă cred că materialul lui Valeriu Stoica e nu atât un mesaj către exterior, ci mai degrabă către interiorul PDL. El ar putea fi rezumat astfel: „Băieţi, aveţi nevoie de noi, de foştii liberali, ca să vă bateţi cu PNL-ul!” Mai multe semnale indică faptul că la viitorul congres al PDL foştii liberali nu se vor simţi prea bine sau, cu alte cuvinte, că ei vor fi raşchetaţi din toate funcţiile din partid. Probabil că analiza lui Valeriu Stoica ar vrea să preîntâmpine cumva acest lucru.

Într-un fel, înţeleg preocuparea lui Valeriu Stoica. Într-un partid al banilor, manelelor, şmenurilor, el rămâne un doctrinar singular. Dar asta este calea pe care a ales-o el însuşi.

Sursa: Dan Mihalache

Nelinistea PD-L

Recentul congres al PNL – ca si ulterioarele demiteri si excluderi din partid – nu a punctat prea bine la impresia artistica. Modul in care Crin Antonescu si-a asigurat controlul asupra partidului nu a fost cel mai elegant cu putinta – ceea ce produs un oarecare disconfort printre obrazele subtiri ale liberalilor. Dar considerentele contextului politic actual au primat – in primul rand instinctul de aparare in fata ofensivei pe toate planurile a PDL, noul partid-stat. Cum am scris la vremea respectiva:

Nu mi-a placut cum a castigat Antonescu lupta din PNL, dar daca asta reduce riscurile de rupere a partidului, fie si asa. Vom mai avea multe ocazii sa discutam despre democratia interna din PNL, acum urgentele sunt altele: apararea parlamentului ca institutie de baza a democratiei reprezentative; rezistenta fata de politizarea in profunzime a administratiei; impiedicarea jafului resurselor publice; prezervarea cadrului constitutional.

De catva timp, se inmultesc semnele ca deciziile luate de liberali la congres si in perioada urmatoare au atins un nerv sensibil la PDL. Nu spun ca PDL a intrat in panica. Dar in mod clar este nelinistit.

Cea mai interesanta luare de pozitie este acest document intern redactat de Valeriu Stoica, unul dintre ideologii partidului (din aripa fost liberala) si artizan – impreuna cu presedintele Basescu – al proiectului de „unificare a dreptei”. Stoica poate fi extrem de antipatic multora, dar nu se poate nega faptul ca eminenta albinoasa are un instinct de supravietuire politica foarte acut. Iar acest instinct ii da acum un serios semnal de alarma:
„…pozitia PDL pe scena politica romaneasca, si mai precis pe zona de centru-dreapta, nu este inca definitiv consolidata […] lupta cu PNL pentru castigarea culoarului de centru-dreapta romanesc nu este inca incheiata. PDL trebuie sa priveasca foarte serios aceasta problema daca nu vrea sa aiba surprize mari pe termen scurt si probleme majore pe termen lung.”

Problema la care se refera Stoica (sigur, nu in aceste cuvinte) este, pe scurt, ca PNL s-a dovedit a fi o nuca tare. Nu numai ca a rezistat asalturilor repetate ale fostului PD, nelasandu-se inghitit (desi in 2007 i-a fost smulsa o halca serioasa de catre PD, iar din 2009 incoace a mai pierdut parlamentari sub presiunea PDL); dar si-a fortificat pozitiile sapand transee de aparare impotriva fostului aliat (tabara care ar fi vrut intrarea la guvernare cu PDL a pierdut fara drept de apel la congres) si si-a mentinut surprinzator de bine bazinul electoral liberal, pe care PDL spera sa i-l ia. Mai mult decat atat, pozitia politica asumata la congres de Crin Antonescu identifica PDL ca principalul adversar politic al PNL in perioada urmatoare si fixeaza obiectivul eliminarii PDL de pe scena politica. Un astfel de obiectiv a mai fost urmarit in trecut de PSD (cand si-a propus desfiintarea PD pe vremea guvernarii Nastase), dar in secret, nu in public; in plus, nu s-a mai pomenit ca un partid aflat in opozitie sa puna problema in acest fel fata de unul aflat la putere!

Si totusi, de ce s-ar teme puternicul PDL, care controleaza in acest moment cvasi-totalitatea resurselor si aparatului de stat, care a fost in stare sa schimbe configuratia politica a parlamentului ca sa-si asigure majoritatea, de un PNL aflat intr-o pozitie de relativa slabiciune?

Raspunsul simplu este: pentru ca de „rezolvarea” disputei cu PNL ar putea depinde chiar supravietuirea politica a PDL, pe termen mediu si lung.

Din memorandumul lui Stoica (textul integral aici) se degaja anxietatea identitara a partidului, care, desi a maturat scena politica de la stanga la dreapta si a aspirat oameni din toate partidele – sau poate tocmai de aceea – nu a reusit sa prinda radacini. Pur si simplu, PDL nu are un loc al lui, clar identificabil in spectrul politic romanesc.
Este simptomatic ca discutia interna despre doctrina partidului nu a putut niciodata sa aiba loc, desi a fost incercata de mai multe ori. Ideea de schimbare a numelui PDL in „Partidul Popular”, cu asumarea definitiva a optiunii apartenenetei la familia politica a PPE, s-a lovit de impotrivirea celor care doresc pastrarea „mostenirii” ideologice multiple a partidului – de fapt, un mozaic de fragmente doctrinare fara un fir conducator clar. In cautarea unui principiu unificator, Sever Voinescu a lansat de acum celebrul termen basescianism – din care fiecare a inteles ce a vrut sau ce a putut (vezi de exemplu incercarea de un comic involuntar a lui Sebastian Lazaroiu, consilierul politic al presedintelui Basescu, de a explica termenul).
De fapt, cred ca Voinescu, fara sa vrea, a pus punctul pe i: singurul principiu unificator in PDL este Basescu, singura valoare sigura este unitatea stransa in jurul presedintelui.

De ce vorbim, totusi, de ideologie?
Identitatea ideologica ar putea parea o miza falsa. Multi spun – si au dreptate – ca doctrina nu castiga alegeri in Romania. Iar de aici se trage concluzia ca nici nu este importanta. Chestiunea nu este insa atat de simpla. Adevarul este ca ocuparea unei nise ideologice clare nu este suficienta pentru a castiga alegeri, dar este esentiala pentru a asigura supravietuirea unui partid pe termen lung, atat in perioade favorabile, cat si in conditii vitrege, pentru ca asigura acel „nucleu dur” electoral care insoteste partidul la bine si la rau. Identificarea si pastrarea unui nucleu electoral reprezinta plasa de siguranta a unui partid, care ii asigura o anumita stabilitate si baza de crestere.

Din acest punct de vedere, plaja posibila a spectrului politic romanesc – determinata de structura sociala si de reperele culturii politice nationale – are un numar foarte limitat de nise ideologice viabile, care sa poata sustine un partid.
Esentialmente, in Romania exista un nucleu electoral semnificativ – dar in descrestere lenta – de tip anti-modern, cu sensibilitati colectiviste, autoritare si xenofobe, despre care am mai scris. Acest electorat voteaza pentru politicieni ca Vadim Tudor sau Becali; partea mai „soft” a acestui grup tinde sa voteze cu puterea, mai ales cand are o oferta politica paternalista: a votat cu Iliescu pe vremea cand acesta proiecta imaginea securizanta a unui tatuc ce promitea sa fereasca Romania profunda de incertitudinile si dezordinea tranzitiei accelerate spre diversitatea capitalist-democratica, si voteaza cu Basescu de cand acesta se pozitioneaza ca lider autoritar, dominand parlamentul (intotdeauna privit cu suspiciune de acest grup electoral, pentru ca intruchipeaza diversitatea de interese din societate, nu unitatea organica a natiunii) si celelalte institutii. PDL a putut atrage partea mai periferica a acestui grup electoral de la PSD (mai ales de cand Iliescu a pierdut prim-planul in PSD), dar este putin probabil ca va reusi vreodata sa puna stapanire pe nucleul dur. In plus, fiind in descrestere (nu a reusit sa treaca pragul de reprezentare parlamentara la ultimele alegeri) si greu de gestionat in politica mainstream, acel nucleu electoral nu este foarte atractiv pentru un partid care vine din alta zona.
Un al doilea pol electoral este cel de stanga, peste care este acum stapan PSD. Justitia sociala este o tema profitabila politic, mai ales in vreme de criza. Din perioada comunista, multi romani au mostenit un soi de egalitarism rezidual care ii face sensibili la oferta politica de stanga, chiar cand nu pare foarte sincera (oameni ca Nastase sau Geoana, cu gust pentru lux, arata mai degraba a ceea ce francezii numesc „gauche caviar”). Cand Petre Roman s-a despartit de aripa Iliescu a FSN (pastrand numele FSN – apoi PD; in timp ce grupul din jurul lui Iliescu s-a numit FDSN, apoi PDSR), noul partid de stanga reformist, opus stangii conservatoare a lui Iliescu, a parut capabil sa prinda radacini in partea stanga a esichierului politic. La alegerile din 1996, formatiunea social-democrata a lui Roman (intr-o uniune – USD – cu social-democratii lui Sergiu Cunescu, unul dintre „partidele istorice”) a fost cea care a inclinat balanta in favoarea lui Emil Constantinescu si a CDR. Dar intre 2000-2004, PSD-ul lui Nastase si Iliescu a revenit in ofensiva, obstructionand intrarea PD-ului in Internationala Socialista si incercand dislocarea lui politica din zona de stanga. Miza pentru PSD a fost sa se instituie ca partid unic al stangii, acoperind atat zona moderna a stangii de tip social-democrat, dar beneficiind si de electoratul captiv al stangii conservatoare post-comuniste (unde a avut concurenti ocazionali de genul PSM-ului lui Verdet sau PS-ului lui Mohora, dar care nu i-au pus probleme serioase).
Dupa alegerile din 2004, PD-ul lui Basescu a parasit de bunavoie stanga politica si s-a deplasat spre dreapta, fiind si partener de alianta cu PNL. Basescu a promovat proiectul de „unitate a dreptei” prin fuziunea dintre PNL si PD din care sa rezulte un partid popular. Proiectul a esuat insa, pentru ca PNL nu a acceptat sa-si abandoneze identitatea ideologica bine conturata pe componenta liberala a dreptei (ca si apartenenta solida la familia politica europeana ALDE), iar PD a trebuit sa se multumeasca cu absorbtia unui grup desprins din PNL (din care au facut parte V. Stoica si Th. Stolojan printre altii). Astfel a rezultat PDL, partid afiliat la PPE.
Problema pentru PDL este insa ca, in partea dreapta a esichierului politic romanesc, nu exista decat un singur nucleu electoral bine identificat – cel liberal. Nu foarte mare (cam 20%), nu foarte disciplinat si cu performante fluctuante de mobilizare, ceea ce si explica scorul variabil al partidului in plaja 13-18%; dar durabil si – important – cu un trend de crestere lenta. Iar Crin Antonescu a aratat in 2009 ca acest electorat (in general tanar, urban, cu venituri si studii peste medie) poate fi mobilizat la un nivel superior: nu numai ca, pentru prima data, un candidat liberal a trecut pragul de 20%; dar votantii lui Antonescu i-au urmat cu o disciplina neobisnuita indicatia de vot in turul doi, mergand in proportie de 75% pe mana lui Geoana.

Pe scurt, nucleele electorale capabile sa sustina partide politice in momentul de fata in Romania sunt cel situat in zona de stanga (teritoriu abandonat de PD dupa 2004 si unde PSD s-a instapanit deocamdata solid), cel nationalist (cu un nucleu dur greu frecventabil, dar cu un strat periferic din care atat stanga, cat si dreapta pot atrage temporar votanti daca prezinta o oferta populista) si – in dreapta spectrului politic – cel liberal.
Si cam asta este tot. Nu exista, in prezent, un nucleu electoral identificabil care sa poata sustine un partid popular in Romania… whatever that may be. Dupa cum o dovedeste si experienta PNT-cd, un alt partid romanesc din familia PPE: partidul a intruchipat in anii 1990 opozitia fata de regimul neo-comunist al lui Iliescu, devenind un federator de facto al dreptei prin Conventia Democratica; a atins un maxim istoric in 1996 si a fost patru ani principalul partid de guvernare, dar in 2000, cand liberalii (condusi pe atunci chiar de V. Stoica) s-au retras din alianta si au mers separat in alegeri, PNT-cd nici macar nu a mai trecut pragul electoral… iar de atunci a ajuns la categoria „si altele” in sondaje. Lectia este ca un partid „popular” este viabil pe termen lung doar daca reuseste sa unifice dreapta politica – in particular, daca reuseste sa inglobeze nucleul liberal, singura componenta stabila si bine conturata a dreptei in Romania.


De aceea, Valeriu Stoica are dreptate cand identifica incastrarea durabila a PNL in nisa liberala ca fiind o amenintare existentiala serioasa pentru PDL, pe termen mediu si lung. Cu toata cresterea sa din ultimul timp – in mare parte artificiala, pentru ca s-a petrecut in interiorul institutiilor statului pe care le-a acaparat cvasi-total, nu printr-o crestere a sprijinului electoral si alegeri – PDL se poate dovedi fragil, un urias cu picioare de lut. Pentru ca inca ii lipseste elementul de rezistenta care este ocuparea unei nise ideologice clare, cu un segment electoral bine definit. Cum am mai spus, o astfel de nisa nu asigura victoria in alegeri, dar asigura continuitatea unui partid prin ciclurile electorale; este ca o ancora pe vreme de furtuna. Iar in acest moment, PDL nu are o astfel de ancora. Este in bataia vantului. Vantul ii este deocamdata favorabil, dar pentru cat timp?
Cu toata cresterea din ultimul timp, PDL nu a reusit sa-si faca un „cuib”, nu a reusit sa-si converteasca controlul asupra statului in ocuparea unui loc stabil in spectrul politic romanesc, ceea ce genereaza o anumita anxietate printre mintile mai lucide din partid.

O alta ilustrare a acestei anxietati este un recent articol al lui Sever Voinescu pe blogul sau, in care se dezice de proiectul transformarii scenei politice romanesti intr-una bipolara. Argumentele cu care vine acum Voinescu sunt valide, dar nu asta este ceea ce conteaza (ele sunt demult cunoscute adversarilor acestui proiect).
Important de notat este ca apar primele semne ca PDL ar abandona „proiectul bipolar”, unul urmarit insistent pana nu demult de presedintele Basescu si care a reprezentat o parte esentiala a actiunilor sale politice din timpul primului mandat. Incercarea PD de a inghiti PNL in scopul declarat al „unificarii dreptei” a fost parte a acestui proiect bipolarist, ca si intelegerea din 2009 cu PSD (dar care nu a apucat sa fie pusa in practica) de a reforma sistemul electoral prin trecerea la votul majoritar in doua tururi, considerat a favoriza polarizarea scenei politice intre doua partide mari.

Desigur, ideea bipolarismului a fost una atragatoare pentru PDL atat timp cat se vedea pe sine ca fiind unul dintre cele doua partide ramase pe scena politica. Acum, insa, datorita rezistentei PNL, acest lucru nu mai este sigur, modelul nu mai functioneaza, iar proiectul bipolarist devine brusc neinteresant pentru PDL. Adevarul este ca, asa cum am argumentat mai demult, PNL are o nisa electorala suficient de solida incat sa reziste chiar si trecerii la votul majoritar in doua tururi.

Ma astept deci sa auzim din ce in ce mai des dinspre PDL despre virtutile unei scene politice diverse si din ce in ce mai rar despre avantajele bipolarismului. Sigur, asta nu va impiedica PDL sa continue sa stranga parlamentari de la celelalte partide, umflandu-se in parlament dupa tipicul unui partid-stat. Dar pe termen mediu, PDL – un partid fara doctrina clara, fara un nucleu electoral durabil, izolat pe scena politica (cu un bagaj toxic in relatia cu toate celelalte partide), lipsit de un prezidentiabil care sa traga partidul dupa el (Basescu nu mai poate candida) – chiar ar putea avea probleme de supravietuire politica. Pe cat de rapida i-a fost cresterea, pe atat de brusca ii poate fi si caderea.

Se pare ca unii dintre pedelisti incep sa realizeze acest lucru. Si sunt nelinistiti.

Sursa: Rational-Idealist

Bloguvernul din umbra al PNL

Dragii mei interlocutori, dupa ce v-ati facut ceva timp incalzirea, propun discutiilor voastre o tema noua: cum sa guvernezi din opozitie.

Institutional vorbind, elitele unei societati sunt acelea care pot influenta agenda publica. Poate ca n-o sa credeti, dar potrivit acestei definitii, Emil Boc si ai lui fac parte din elitele Romaniei. Ramanem noi doar contra-elite sau putem, chiar si in aceasta postura de opozanti, sa orientam si sa solutionam cate ceva din agenda publica a romanilor?

Dupa cum stiti, Congresul Partidului Naţional Liberal din 5-6 martie 2010 a adoptat două documente strategice: moţiunea „PNL- prin noi înşine, ACUM” reprezentând proiectul politic al PNL şi documentul „Platforma liberală pentru România”,  proiectul economic aflat în stadiul de consultare publică. Conform celor două documente, PNL are ca obiectiv central ocuparea culoarului de centru-dreapta pe eşichierul politic românesc. Întărirea poziţiei Partidului Naţional Liberal, insa, ca forţă de centru dreapta implică atât promovarea principiilor şi valorilor dreptei la nivelul discursului politic cât şi formularea şi exprimarea clară a setului de politici publice.

Pentru a-şi asigura coerenţa discursului politic, economic şi social, PNL trebuie să se bazeze pe experienţa obţinută în precedentul ciclu guvernamental  şi pe întreaga resursă umană pe care o poate atrage prin deschiderea partidului. În acest context rolul comisiilor de specialitate consta in: susţinerea  activităţii parlamentare a PNL, elaborarea documentelor  de strategie şi monitorizarea acţiunilor Guvernului la nivel central şi  local.

Obiectivul comisiilor de specialitate este elaborarea programului de guvernare al PNL şi prezentarea acestuia opiniei publice. Comisiile de specialitate vor asigura resursa umană pentru reprezentarea PNL în structurile executive în plan central şi local. Cu alte cuvinte, vrei sa faci parte din administratie, cand PNL va fi la guvernare? Pune-ti fantezia si priceperea la treaba inca de pe acum, lucreaza in echipa si vom vedea.

Maine dimineata voi propune conducerii PNL regulamentul de functionare al comisiilor de specialitate (in numar de 15). Daca el va fi aprobat, intr-o saptamana vom numi presedintii acestor comisii. Va fi alcatuit un comitet de coordonare al comisiilor care va fi un fel de guvern din umbra. Sau poate, daca va functiona bine, un guvern care sa-l puna in umbra pe cel de la Palatul Victoria.

Am primit responsabilitatea de a coordona aceasta actiune in cadrul PNL. Dar, noi, nu-i asa, distinsi membri clubului nostru, nu suntem cu nimic mai prejos. Ne vom face pe blogul acesta propriul nostru guvern din umbra. Astept saptamana viitoare ofertele voastre. Maine, dupa ce va fi aprobat regulamentul, voi afisa pe blog cele 15 domenii, astept sa va alegeti dintre ele si sa ne punem pe treaba. O sa avem si sedinte de bloguvern, sper sa nu avem si greve. Ce spuneti?

Sursa: Varujan Vosganian

Varujan Vosganian:”Consolidarea dreptei româneşti în jurul PNL”

Precizare: Varujan Vosganian dezvolta in sinteza de mai ideiile expuse in perioada 1996-2002, idei care au fost expuse in „Manifestul Dreptei”, sinteta care a stat la baza infiintarii formatiunii civice „Alternativa2000″ in 1996, respectiv al Partidului Alternativa Romaniei PAR in 2006, formatiune care in 1998 sa transformat in „Uniunea Fortelor de Dreapta UFD„. UFD a fuzionat prin absorbtie in PNL in 2002. Astfel in PNL au fuzionat atat disidentele liberale: PNL-AT/PL-93, PNL-CD, PNL-Campeanu, cat si formatiuni de sorginte crestindemocrata/conservatoare precum „Alianta Populara”  si „Uniunea Fortelor de Dreapta„, formatiuni de sorginte civica „Partidul Aliantei Civice PAC„, precum formatiuni de centru-stanga precum „Partidul Taranist Progresist„, „Alianta pentru Romania” si „Partidul Forta Democrata„.

In acest mod Partidul National Liberal demonstreaza abilitatea de a concentra si coagula toate formatiuniile extraparlamentare de centru-dreapta existente pe esichierul politic roman: PNTCD si PNG-CD.

In acest mod Alianta Dreptei, alianta care va cuprinde PNL, PC si PNTCD, prinde contur.

Va invit sa parcurgeti textul supus spre dezbatere, in sustinerea motiunii, din care am prezentat anterior un fragment. Proiectul politic al PNL arata ca esenta evolutiei partidului in faza post-integrare este imbogatirea viziunii sale prin aceasta sinteza doctrinara, trecerea de la doctrina la ideologie, respectiv de la doctrina liberala la o viziune mai complexa si anume ideologia dreptei.

 

Necesitatea sintezei doctrinare

 

România se află în faţa unei opţiuni fundamentale în ceea ce priveşte destinul său. Este pentru a treia oară, în istoria recentă, când evoluţia ţării noastre trebuie marcată printr-o asemenea opţiune. Cea dintâi a fost asumată în decembrie 1989 când poporul român a optat pentru democraţie, societate deschisă şi economie concurenţială. Marcată de sindromul tergiversării, de contradicţii, ambiguităţi şi jumătăţi de măsură, această opţiune a învins, în cele din urmă, căci a fost urmată de exprimarea celei de-a doua opţiuni, un deceniu mai târziu: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Aceasta a dus la o seamă de evoluţii favorabile dar, precum se poate observa din rezultatele economice şi din conflictele sociale ale anului 2009, statutul de membru în NATO şi UE nu a dus, implicit, la înlăturarea unor vulnerabilităţi.

Pentru România, după schimbarea din 1989 şi aderarea la Uniunea Europeană, aceasta este a treia oportunitate de a-şi clarifica modelul socio-economic de dezvoltare.

Un partid politic responsabil este dator sa conştientizeze cerinţele  timpului pe care îl trăim si sa se ridice la înălţimea lor. Aceasta presupune pentru Partidul National Liberal, pe de o parte, activitatea politică de obţinere a unui suport popular consistent care să îi permită accesul la guvernare si, pe de altă parte, asigurarea unei bune guvernări. Pentru ca să constituie o alternativă şi să răsplătească speranţa românilor într-o bună guvernare. PNL trebuie să dea dovadă de voinţă politică în îndeplinirea opţiunilor asumate, de viziune strategică, de capacitate managerială, să dobândească o susţinere parlamentară majoritară, dedicată aceleiaşi opţiuni, şi să aibă o bună imagine publică.

Acest Program este expresia voinţei noastre politice. Viziunea noastră strategică este prezentată in cadrul Platformei „Pentru o nouă economie”. În ce priveşte capacitatea managerială ea va depinde de modul în care vom şti să ne respectăm profesioniştii din partid şi să deschidem porţile către cei care doresc să ni se alăture. Realizarea unei susţineri parlamentare va fi rezultatul deciziilor noastre politice si al eficienţei electorale. Cât despre o bună imagine publică, depinde de noi în ce măsură vom convinge pe români că ştim să perseverăm în atitudinea pe care am proclamat-o în campania PNL pentru alegerile prezidenţiale, prin proclamarea culturii politice a bunului simţ.

 

Nu este pentru prima oară când Partidul Naţional Liberal răspunde „prezent” provocărilor realităţii. Procesul de integrare europeană a însemnat un amplu proces de liberalizare. Acest proces legislativ şi instituţional s-a îndreptat atât către promovarea libertăţilor individuale in raport cu statul şi cu societatea, dar şi către intrarea României in sfera liberei circulaţii a persoanelor, a mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor. Toate aceste procese sunt o consecinţă aplicării doctrinei liberale. Prezenţa Partidului Naţional Liberal la guvernare a fost un mare atu pentru România. Nu întâmplător partidul care a îndeplinit acest deziderat, care a recuperat întârzierile şi a devansat termenul de aderare a fost tocmai PNL. În acest fel, liberalismul românesc s-a aflat din nou la datorie, că în toate momentele înălţătoare ale istoriei moderne a ţării noastre.

Aderarea la Uniunea Europeană presupune pentru liberalismul din România o diversificare, o rafinare a viziunii sale doctrinare. Ideea însăşi care a stat la baza construcţiei instituţionale europene este de esenţa liberala. Uniunea Europeană este întemeiată pe principiile democraţiei liberale. Consacrarea libertăţilor cetăţeneşti, a principiului separaţiei si controlului reciproc al puterilor în stat, a principiului liberei concurenţe, a liberei circulaţii era esenţială pentru PNL în perioada de preaderare. În Uniunea Europeană aceste valori sunt asumate iar spiritul proiectului noi Constituţii Europene este grăitor în acest sens.

Liberalismul constituie esenţa viziunii noastre despre lume, cel care a asigurat compatibilitatea dintre Uniunea Europeană şi România, consfinţită prin aderarea ţării noastre la construcţia Europei Unite. Trăim într-o Europă a naţiunilor. Aceasta înseamnă că trebuie să fim compatibili, dar să fim, conştienţi, în acelaşi timp de trăsăturile distinctive ale fiinţei noastre, să nu ne dizolvăm într-un sistem ci, dimpotrivă, să ne afirmăm personalitatea. Partidul Naţional Liberal a trecut cu succes examenul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Acum PNL trebuie să îşi diversifice sistemul de valori, trecând în faza sa post-integrare.

România trebuie să încheie o tranziţie de la dictatură la democraţie, de la socialism la capitalism şi de la o societate închisă la o societate deschisă. Bătălia politică reală se duce între stânga populista şi dreapta democratică. Modernizarea specifică desprinderii de trecutul comunist se duce pe trei direcţii: economică, socială şi culturală. Acţiunea pe cele trei direcţii trebuie să fie corelată. Nici una nu poate, de una singură, să asigure eficienţa transformării. Mai mult decât atât, tentativa de a acţiona asupra uneia dintre cele trei direcţii, în mod unilateral, nu face decât să adâncească crizele tranziţiei.

Acţiunea corelată asupra bazei economice, sociale şi culturale îşi propune depăşirea unei crize cu forme de manifestare pe acelaşi sistem tridimensional: criza economică, criza socială, criza culturală şi morală. Tentativa de soluţionare a crizei economice, ignorând componenţa socială sau culturală, va duce, inevitabil, la agravarea tensiunilor sociale şi la adâncirea crizei mentalităţilor. Tentativa de soluţionare unilaterală a problemei sociale, fără substanţa oferită de dezvoltare, adânceşte deficitele şi agravează criza economică, mărind şi mai mult riscurile pentru persoanele defavorizate. Depăşirea crizei culturale şi emanciparea mentalităţilor nu se pot susţine fără un suport economic şi social.

Din toate acestea decurge necesitatea înfăptuirii sintezei doctrinare, căci viziunea privind modernizarea economică este precumpănitor liberală, cea privind transformarea bazei sociale este precumpănitor creştin-democrată iar cea privind emanciparea culturală este predominant conservatoare. Strategia corelată de transformare sistemică are nevoie, în planul viziunii, de o sinteză doctrinară, rezultatul acestei sinteze fiind însăşi ideologia dreptei.

Aşadar, esenţa evoluţiei Partidului Naţional Liberal în faza post-integrare este îmbogăţirea viziunii sale prin această sinteză doctrinară, trecerea de la doctrină la ideologie, anume de la doctrina liberală la o viziune mai complexă şi anume ideologia dreptei.

Conţinutul sintezei doctrinare

 

In ceea ce priveşte liberalismul el continuă să aibă un rol decisiv în configurarea viziunii economice a Dreptei. Depăşirea crizei economice şi consolidarea statului de drept nu presupun abandonarea principiilor liberalismului, ci, dimpotrivă, consacrarea lor. Soluţiile de ieşire din criză economică sunt de esenţă liberală. Evoluţia post-criză a României şi proiectarea politicilor publice în decada următoare trebuie să ducă la schimbarea paradigmei de dezvoltare caracterizată în ultimii douăzeci de ani prin liberalizare accelerată şi integrare în economiile europene. S-a dovedit că doar liberalizarea în absenţa politicilor liberale a făcut din economia României una vulnerabilă. După douăzeci de ani de tranziţie la capitalism, economia românească este mai mult o economie complementară şi nu una competitivă cu economiile statelor membre ale Uniunii Europene.

 

Opţiunea noastră este fără echivoc: stat de drept şi capitalism. Aceasta înseamnă respect faţa de principiile liberale ale echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat, ale apărării libertăţilor individuale, ale garantării proprietăţii şi ale încurajării dezvoltării capitalului sub toate formele sale : uman, industrial, financiar, tehnologic, cultural ori funciar, în scopul creşterii bunăstării românilor.

Iată o seamă dintre valorile liberalismului, a căror rezonanţă trebuie să se faca auzită:

–         Liberalul respectă şi cultivă ca valori supreme libertatea, proprietatea privată, individualismul, piaţa liberă, concurenţă, liberă iniţiativă .

–         Libertatea este suportul acţiunii umane. Libertatea, în forma individuală şi spontană, cunoaşte o singură limită: dreptul şi libertatea celorlalţi.

–         Liberalul acceptă şi cultivă dreptul la diferenţă.

–         Liberalul are încredere în om şi în raţionalitatea lui. În acest fel, liberalismul este o formă de umanism.

–         Statul este şi rămâne „un rău necesar”. El este reglator şi arbitru, nu actor părtinitor şi corupt. Statul are drept scop eliminarea sărăciei şi nu fructificarea ei populistă.

–         Liberalismul este potrivnic colectivismului şi totalitarismului. Astfel, liberalul este un democrat.

Mesajul economic de esenţă liberală al Dreptei nu se poate susţine şi nu poate înfrunta gradul scăzut de suportabilitate al populaţiei, dacă nu are în vedere un raport just între dezvoltarea capitalistă şi coeziunea socială. Viziunea liberală a dezvoltării capitaliste se asociaza viziunii creştin-democrate privind coeziunea socială. Astfel:

–         Construcţia instituţională se bazează pe principiul subsidiarităţii. Potrivit acestui principiu, statul şi comunităţile locale renunţă la preluarea unor sarcini care pot fi îndeplinite de cetăţeni particulari, respectiv de comunităţi mai mici. Acele lucruri pe care cetăţeanul le poate realiza la fel de bine singur, în familie sau în colaborare benevolă cu alţii, i se pot lăsa în seamă. Principiul subsidiarităţii este valabil şi între comunităţi mai mici şi mai mari, precum şi între uniunile libere şi instituţiile statale.

–         Politica socială se întemeiază pe principiul solidarităţii. Într-o formă simplă, solidaritate înseamnă preluarea de către comunitate sau, după caz, de către stat, a riscurilor pe care persoana nu le poate înfrunta singură. Acelaşi lucru este valabil şi în situaţia în care statul sau comunităţile mai mari preiau riscurile unor comunităţi expuse peste riscurile lor. Solidaritatea cunoaşte dimensiuni diferite, de la aspecte legate de protecţia socială până la armonizarea unor segmente cu interese potrivnice. Solidaritatea induce în actul de guvernare şi în conduita socială un anumit grad de moralitate. Solidaritatea, în formele sale diverse, de la plata corectă a impozitului, pana la asistenţa sociala şi solidaritatea între generaţii este o expresie a moralei, în cele două dimensiuni ale sale: morala civică şi morala crestină. Acestea nu sunt două înţelesuri diferite ale moralei, ci două expresii ale sale. Morala înseamnă respectarea rânduielilor dar, deşi pare o constrângere, morală este o formă a libertăţii. Morala civică îţi dă libertate exterioară şi deprinderea de a respecta libertăţile celorlalţi, iar etica creştină îţi dă forţa libertăţii interioare.

Solidaritatea şi subsidiaritatea se îmbină într-o concepţie unitară, care are în vedere descentralizarea, sporirea rolului comunităţilor locale, o politică socială activă precum şi creşterea siguranţei persoanei.

–         Parteneriatul social se găseşte în strânsă legătură cu subsidiaritatea şi solidaritatea. Dacă în ce priveşte solidaritatea se pune problema suplinirii unui deficit de responsabilitate a unor categorii expuse de către categoriile active, iar în ce priveşte subsidiaritatea se pune problema delegării de responsabilitate, în ceea ce priveşte parteneriatul, se pune problema cumulării de responsabilitate, partenerii sociali fiind, prin informare şi consultare, parte a procesului decizional.

–         Construcţia liberală a pieţei libere se însoţeşte cu viziunea creştin-democrată a eticii economiei de piaţă. Această presupune o justă întrepătrundere a ordinii economice şi a ordinii sociale. Viziunea etică a liberalismului este completată astfel încât proprietatea privată capătă o dimensiune socială, iar dreptatea socială se instituie la întrepătrunderea dintre individualism şi solidaritate.

Esenţa tranziţiei este de natură culturală. Când vorbim în acest context de cultură, avem în vedere sensul larg al termenului, şi anume cultură înţeleasă ca o componentă esenţială a civilizaţiei. Conservatorismul este cel care poate armoniza, într-o formă adecvată, raportul naţional-universal, adaptând evoluţia societăţii româneşti la un circuit larg de valori, păstrând totodată specificul naţional şi promovând cultura autentică. Elementele utile ale conservatorismului în construcţia ideologică a Dreptei sunt:

–         Asigurarea unei evoluţii organice, pragmatice a societăţii şi evitarea anarhiei, a experimentelor şi a crizei de autoritate. Conservatorul nu alege între terapia lentă şi terapia şoc; calea lui este terapia fermă, bazată pe paşi siguri. Pentru conservatorism, valorile fundamentale sunt ordinea, stabilitatea şi continuitatea. Aceasta presupune un minuţios management al riscului în eficientizarea actului de guvernare.

–         Înţelegerea tranziţiei ca un proces esenţialmente cultural şi preocuparea pentru emanciparea mentalităţilor. Pentru conservatori politica şi cultura sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede.

–         Cultivarea tradiţiei, ca important factor de stabilitate. Societatea este inţeleasă într-o viziune organică, ce leagă indivizii printr-o ţesătura socială, a cărei împletitură e realizată tocmai prin valorile consacrate, tradiţionale.

–         Formula novatoare a conservatorismului, aşa numitul conservatorism individualism (Reagan, Thatcher), este o viziune complexă privind restrângerea rolului statului şi garantarea proprietăţii private.

–         Dintre toate elementele sintezei doctrinare a Dreptei, conservatorismul are cel mai pronunţat caracter anticomunist. În acest fel, conservatorismul poate fi un instrument doctrinar util în delimitarea clară de comunism şi de tarele sale. Şi aşa cum istoria secolului XX a dovedit, conservatorismul este instrumentul doctrinar cel mai eficace în lupta împotriva extremismului, fie că e vorba de comunism, fie că este vorba de fascism.

Revine Dreptei româneşti sarcina de a recupera conservatorismul, care contribuie la formarea unei atitudini ferme, profund democratice şi naţionale.

Între doctrinele pomenite există, în mod tradiţional, şi o seamă de diferenţe. Cum diferenţele se accentuează pe măsura maturizării democraţiei, în acest stadiu tranzitoriu diferenţele sunt neglijabile, căci în atitudinea lor cu privire la necesitatea instaurării democraţiei şi a economiei libere, precum şi în raportarea lor faţă de totalitarism, aceste doctrine sunt compatibile. În ceea ce priveşte, aşadar, desprinderea de totalitarism, de etatism, de egalitarism şi de sărăcie, precum şi căile prin care acestea ar putea fi înlocuite de democraţie şi de capitalism, nu există incompatibilităţi între doctrinele pomenite, acest lucru ne fereşte ca sinteza doctrinară a Dreptei româneşti să pară o construcţie eclectică. Poate că cea mai serioasă dintre deosebiri ar fi cea dintre individualismul liberal şi tradiţionalismul conservator. În condiţiile actuale, în care Dreapta democratică românească militează pentru o Europă unită,  a naţiunilor, această incompatibilitate este inlăturată. Ca şi în timpul celei dintâi modernizări a României, în procesul celei de-a doua modernizări, noi nu vedem incompatibilităţi între liberalism şi spiritul naţional.

Cetăţeanul ca instituţie

În ultimii ani s-a vorbit, cu temei, despre necesitatea modernizării statului. Importanţa pe care Dreapta o dă construcţiei instituţionale nu trebuie să ignore fiinţa umană care trebuie să rămână miezul  acestei construcţii.

Când ne gândim la om, avem în vedere miracolul unicităţii sale. Când abordăm construcţia instituţională, avem în vedere tocmai funcţia modelatoare a guvernării, care abstractizează raporturile umane şi care se poate găsi într-un raport de contradicţie cu vocaţia unicităţii persoanei. Se află, însă, vocaţia instituţională a Dreptei româneşti în contradicţie cu vocaţia sa umanistă?

Atitudinea faţă de om nu se poate mărgini la mesaje de solidaritate sau la abilităţi propagandistice. Ea trebuie să se regăsească într-un sistem normativ şi într-un set de politici. Sistemul normativ are ca obiectiv statuarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Setul de politici are în vedere crearea şi buna funcţionare a instituţiilor care să garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor respective şi a opţiunilor strategice pe care instituţiile respective să le îndeplinească.

Autoritatea nu se poate implica în trăirile interioare ale omului. În ceea ce priveşte cunoaşterea de sine şi căile prin care omul comunică celorlalţi rodul acestei cunoaşteri, ingerinţele societăţii constituie un abuz. Societatea şi statul nu trebuie să constituie o ameninţare şi nu trebuie percepute de cetăţean în acest fel. Primejdia uniformizează. În faţa unei primejdii naturale oamenii se solidarizează. Dar nu şi în faţa unei primejdii sociale. În faţa unui stat autoritar, a unei agresiuni sociale, tendinţele de dezbinare prevalează în faţa celor de solidarizare şi omul se simte mai străin ca oricând.

Autoritatea trebuie, aşadar, să îndeplinească acest obiectiv esenţial care este garantarea siguranţei cetăţeanului. Modernizarea instituţională are, ca scop final, ameliorarea raporturilor dintre om şi lume, astfel încât el să aibă vocaţia şi harul propriei unicităţi. O construcţie instituţională adecvată este o şansă pentru ca fiecare să trăiască în demnitate.

Trecerea de la economia socialistă la capitalism a presupus un uriaş proces de liberalizare. Aceasta înseamnă recunoaşterea caracterului nativ-optimal al individului, încurajarea iniţiativei private a întreprinzătorului şi a libertăţii alegerii individuale. Ca actor al pieţei libere, ca subiect al sistemului normativ, omul este privit ca individ abstract, egal cu ceilalţi, în acest fel, Dreapta are vocaţie individualistă.

În acelaşi timp, însă, omul nu poate fi imaginat în afara motivaţiilor sale intime, a particularităţilor şi năzuinţelor sale. Avem în vedere, pe de o parte, asemănările dintre oameni, în privinţa accesului la resurse, al gradului de informare, al egalităţii de şanse şi în faţa legii precum şi al răspunderilor aferente, iar, pe de altă parte, deosebirile dintre oameni, ce decurg din matricea unicităţii lor.

Modernitatea tinde să abstractizeze fiinţa umană, tradiţia şi morala au calitatea de o personaliza. Acceptând provocarea necesară a îmbinării tradiţiei cu modernitatea Dreapta devine, în acelaşi timp, individualistă şi personalistă. Această dualitate trebuie să fie marca specifică a Dreptei începutului de secol XXI românesc.

 

Astfel, construcţia instituţională nu este o simplă altimetrie socială, ci e o construcţie organicţ, umanizată. Întreaga construcţie ideologică a dreptei, ca sinteză doctrinară, reformatoare şi pragmatică, este dedicată definirii şi consolidării instituţiei numite cetăţean. Aceasta presupune o schimbare de paradigmă, corelarea tentativelor reformatoare abstracte, birocratice, de sus în jos, cu reforma societăţii, în ansamblul sau, fără de care nici o modernizare reală a statutului nu e posibilă.

Orice construcţie instituţională trebuie să aibă în centrul ei instituţia numită cetăţean. Compatibilizarea acestei dualităţi dintre individ şi persoană, dintre cultură şi piaţă, dintre competiţie şi comunicare este esenţială în demersul nostru ideologic. Căci, în cele din urmă, finalitatea este aceea de a transforma radical un sistem care îl consideră pe om un interlocutor pasiv, supus egalitarismului şi populismului, într-un alt sistem, unde instituţia fundamentală este cetăţeanul, ale cărui prestigiu şi bunăstare devin pentru toate celelalte instituţii criteriul fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe.

Obiectivul Dreptei în următorul deceniu – combaterea sărăciei

 

Problema centrală a românilor este sărăcia. Toate celelalte – de la precaritatea democraţiei până la gradul scăzut de cultură civică, de la energiile reduse de reformare a sistemului şi până la anacronismul structurilor economice şi sociale – se datorează sărăciei.

Când generaţii întregi trăiesc în sărăcie se petrece unul dintre cele mai dramatice lucruri pentru destinul unui popor: oamenii se obişnuiesc cu sărăcia. Din acel moment, nimic nu le mai e de folos, nici democraţia, nici libertatea, căci nu vor şti ce-ar putea face cu ele.

Proprietatea privată este o formă de protecţie a persoanei. Cel care dispune de o anumită bunăstare nu poate fi ţinut la cheremul statului, nu va fi nevoit să facă orice compromis pentru a-şi întreţine familia. Pentru a fi dominaţi, oamenii trebuie să rămână săraci şi, pe cât posibil, izolaţi. Nici un alt regim din istorie nu a fost atât de lipsit de respect precum comunismul faţă de propriii cetăţeni, încât să acţioneze atât de tenace pentru a-i aduce la sapă de lemn. Şi nici o altă tranziţie nu a fost atât de neindemânatică ori, poate, de abilă în a întreţine starea de sărăcie.

Cu cât omul ştie să-şi fructifice mai bine drepturile, cu atât starea lui de dependenţă scade. Bunăstarea îi permite să nu se mai gândească cu teama la ziua de mâine, să-şi construiască un viitor. Se eliberează de capcana imediatului şi îşi proiectează un destin. În acest fel, începe să selecteze între diferite opţiuni şi are posibilitatea, dar şi discernământul de a alege.

Un popor nu trebuie să se resemneze cu soarta sa. Fiecare om, fiecare popor nu are decât acea putere pe care ştie să şi-o ia singur. Am intâlnit români care spun că ne e sortit să ne naştem şi să murim săraci. Trebuie să luptăm împotriva acestei mentalităţi.

Platforma „Pentru o nouă economie” este o viziune îndreptată către combaterea sărăciei şi către realizarea celei de-a doua modernizări a României. Ea presupune o schimbare de paradigmă, însoţind eforturile de modernizare a statului cu cele de identificare a resurselor societăţii, de  îmbunătăţire a performanţelor individuale şi de consacrare a principiilor manageriale.

Acest model este, aşadar, nu numai economic, ci şi cultural. Esenţa actualei tranziţii constă în trecerea, în plan politic, de la totalitarism la democraţie şi, în plan economic, de la socialism la capitalism. Acest proces nu este numai economic sau instituţional. Tranziţia este în primul rând un proces cultural. Ea are în vedere emanciparea mentalităţilor, recuperarea unor valori tradiţionale şi consacrarea altora noi, reconfigurarea spiritului comunitar, structurarea societăţii civile şi a spiritului civic, asumarea identităţii naţionale în termenii integrarii europene etc.

Din punct de vedere instituţional, principala noastră provocare constă în redimensionarea rolului statului, fără însă a face vreo concesie nostalgiilor socialiste. Singurul sistem socio-economic bazat pe drepturile individului este cel capitalist. Capitalismul recunoaşte că orice om este stăpân pe viaţa sa şi pe dreptul de a o trăi aşa cum doreşte, atâta vreme cât nu încalcă drepturile celorlalţi. Capitalismul se bazează pe esenţa naturii umane şi nu cere sacrificarea interesului individual de dragul “binelui colectiv” ca în socialism. În capitalism “binele public” reprezintă  însumarea realizărilor individuale. Capitalismul este singurul sistem economic în care consensul este voluntar şi negociat. Un stat paternalist nu este nici social şi cu atât mai puţin liberal.

 

Redimensionarea rolului statului nu înseamnă, în mod automat, reducerea ponderii şi funcţiilor sale în societate. Redimensionarea rolului statului semnifică reducerea ponderii acestuia ca agent economic dar şi rafinarea funcţiilor sale ca stat de drept, garant al bunei funcţionări a pieţelor şi a liberei competiţii. Lipsa unei viziuni clare în această privinţă aduce prejudicii reformei şi sporeşte costurile acesteia. De altfel, politica bugetară este grevată în primul rând de lipsa unei evoluţii în ceea ce priveşte redimensionarea rolului statului. În România, statul îşi asumă mai multe obligaţii decât este în măsură să onoreze. În aceste condiţii, nu trebuie să ne surprindă faptul că veniturile sunt neîndestulătoare. Asumându-şi prea multe responsabilităţi pe care le-ar putea onora mai eficient sectorul neguvernamental, statul, oricât de puternic ar fi, nu poate face faţă.

Redimensionarea rolului statului, prin reducerea rolului său ca agent economic şi diminuarea ponderii sale decizionale precum şi întărirea rolului său ca garant al drepturilor constituţionale şi al bunei funcţionări a pieţelor constituie fundamentul „noii economii”. Într-o societate democratică şi aşezată pe baze capitaliste, statul trebuie să aibă trei funcţiuni principale: a) stabilirea cadrului legislativ şi supravegherea respectării acestuia; b) realocarea prin bugete a impozitelor; c) siguranţa naţională.

Proiectul nostru politic are în vedere cosolidarea Dreptei româneşti, al cărui reprezentant legitim este Partidul Naţional Liberal.

Îndeplinirea tututor acestor obiective presupune o schimbare radicală a comportamentului politic. Partidul Naţional Liberal va trece de la politică la politici. Eficienţa politicilor publice constituie criteriul principal al bunei guvernări.

 

Sursa: Varujan Vosganian

Polul Libertatilor (Alianta PNL-PNTCD)

După alegerea lui Victor Ponta în funcţia de Preşedinte al PSD, cu susţinerea lui Adrian Năstase, a lui Ion Iliescu şi a altor lideri ai partidului, este mai mult decât evident că o colaborare strânsă între partidele de opoziţie parlamentară şi extraparlamentară din România nu mai este posibilă.

Imputarea concesiilor doctrinare, în ton iliescian, de către Victor Ponta lui Mircea Geoană pentru Acordul de Reconciliere Naţională încheiat cu PNŢCD, evidenţiază revenirea PSD la matcă, după „erezia” politică a lui Mircea Geoană. Acest recul la valorile propăvăduite de Ion Iliescu, Adrian Năstase şi alţi „grei” ai partidului, face imposibilă reformarea PSD şi transformarea lui într-un partid social-democrat de factură europeană. Pentru argumentarea suplimentară a acestei constatări, facem precizarea că Victor Ponta a fost cel care a insistat să se modifice textul Acordului de Reconciliere Naţională, având obiecţii la articolele privind recunoaşterea de către PSD a necesităţii condamnării trecutului comunist şi desprinderea definitivă de acesta.

Concomitent, putem întrezări materializarea visului preşedintelui Traian Băsescu de subordonare a întregii palete doctrinare din politica românească, prin transformarea treptată a FSN într-un nou Front al Renaşterii Naţionale, anacronic, pandoctrinar şi totalitar. Confiscarea luptei anticomuniste de către acest conglomerat amorf din punct de vedere doctrinar, însă foarte vocal, crează premisele unui regim fascistoid în România.

În acest context, este mai necesară ca oricând coalizarea partidelor democratice netributare comunismului sau structurilor sale opresive – PNL şi PNŢCD -, în baza Protocolului de colaborare între PNL şi PNŢCD, încheiat la 27 octombrie 2009. Doar constituirea unui Pol al Libertăţilor pe punctele de convergenţă doctrinară între cele două partide poate evita transformarea României într-un câmp de bătălie între comuniştii nostalgici şi comuniştii deghizaţi în democraţi pur-sânge.

Facem un apel public la preşedinţii celor două partide, domnul Crin Antonescu şi domnul Radu Sârbu, să urgenteze consultările şi demersurile necesare constituirii alianţei între PNL şi PNŢCD, cu păstrarea identităţii doctrinare a fiecărui partid în parte, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor tuturor românilor, periclitate de lupta la baionetă între o guvernare iresponsabilă, incompetentă şi criminală şi o opoziţie comunistă nereformabilă.

Sursa: Paul Sorin Tita

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: