#NouaPolitica – PNŢCD invită bloggerii la constituirea Forumului Aleşilor Locali

Nu este pentru prima dată când vorbesc despre #NouaPolitica pe blog. De această dată o fac pentru a lansa către bloggeri invitaţia la un eveniment care se încadrează în această campanie iniţiată de Cristi de la Rating Politic. După cum mă aşteptam, nu a fost deloc greu să conving liderii PNŢCD de necesitatea creşterii transparenţei evenimentelor de partid şi deschiderea uşilor către blogosferă.

Invitaţia făcută bloggerilor vizează participarea celor interesaţi la constituirea Forumului Aleşilor Locali, o premieră pentru PNŢCD, un for menit să popularizeze intern exemplele de bună practică în administraţia locală date de aleşii PNŢCD. Nu este un eveniment de amploarea celor care au intrat până acum în campania #NouaPolitica, însă arată măsura implicării partidului în viaţa politică internă.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 aprilie 2010, la Timişoara, ora exactă de începere şi locaţia urmând a fi comunicate ulterior prin intermediul acestui blog şi pe adresa de poştă electronică a celor care îşi vor manifesta intenţia de a participa la eveniment trimiţând un mesaj la adresa contact@pntcd.eu sau pe formularul de contact al acestui site. Mesajul de solicitare va trebui trimis cu cel puţin două zile înainte de eveniment şi va trebui să conţină numele solicitantului sau pseudonimul de blogger şi adresa de internet a blogului personal sau colectiv.

Sperăm ca evenimentul să stârnească interesul bloggerilor şi ca aceştia să onoreze şi invitaţiile noastre viitoare la evenimente de partid.

Sursa: Paul Sorin Tita

De la Congresul PNL, ziua 2 #NouaPolitica (updates)

Ziua 1 a fost obositoare si fara “transmisie” din cauza de defectiune de utilaj laptop.

Ziua 2 a inceput, cu bloggerii alaturi. Inca mai asteptam sa soseasca multi dintre ei. Delegatii PNL s-au adunat destul de greu, suntem inca la discursurile invitatilor: lideri de sindicate samd

– Probabil va fi o zi linistita dupa cum se asteapta majoritatea celor de aici, victoria lui Crin Antonescu fiind 99% asigurata inca de la la Delegatia Permanenta de joi.
– Ludovic Orban a reusit sa adune “de-o lista” azi-noapte, dar grosul liderilor influenti este prezent pe lista lui Crin.

– Discurs Crin. Nu am apucat sa aud pre mult. Lumea vrea sa cunoasca bloggerii si ma transform in interfata 🙂 Intre timp se preda mandatul actualei conduceri.

– Au inceput prezetarile platformelor. Crin citeste, nu vorbeste liber, entuziasmul e redus de aceea in sala. De retinut: “Democratia in Romania e o partitocratie”. On a collision course cu discursul Basescu. Hm. O sa revin pe tema asta.

– Discurs lung pentru Crin. O ora si ceva cred. Durata lecturarii e probabil legata si de dorinta lui CA de a puncta ideea de”program” ca nucleul al candidaturii sale. Intre timp o parte din bloggeri au fost mutati ca sa se faca loc birourilor de vot. Spatiul e resursa rara 🙂

– La un moment dat au “tabarat” si televiziunile pe bloggeri, curiosi despre ce fac ei aci ;). Poate se apuca sa ii intrebe si ei pe jurnalisti ce fac pe aici :-p

– (13:45) S-a terminat scurta prezentare facuta de Orban. Degajat, usor dezinteresat as spune. Si lista pe care a construit-o e formata de altfel din oameni aflati mai putin in atentia publica in ultima vreme sau lideri locali PNL mai necunoscuti in plan national. O lista a unei candidaturi “de principiu”.

– (14:05) Discursuri de sustinere: Fenechiu, Petre Roman, Vosganian …

– (15:25) Dupa cele cateva discursuri a incept procesul de vot. Atmosfera foarte linistita, doar aglomeratia de la vot aduce aminte de tumultul de anul trecut de la Congresul in care a fost ales Crin presedinte. Probabil ca numaratoarea va fi gata undeva in jur de ora 19.00. Intre timp au mai plecat dintre bloggeri si in curand cred ca vom pleca toti; nu mai sunt evenimente de nici un fel.

Sursa: Agentia de Rating Politic

Congresul PNL si Noua Politica

La inceput nu a fost cuvantul, la inceput a fost Radu Stroe (singur!) care, fara prea mult succes, ii invita pe delegati sa intre in sala. Bine, vorba lui Adi, cred ca era important si modul in care Stroe incerca sa isi cheme colegii (vicepresedinti sau simpli delegati): “rog colegii sa vina in sala, rog vicepresedintii sa vina in fata” (o limba de lemn…minunata, am cazut amandoi de acord).

Dupa o serie destul de indelungata de saruturi tandre, corleonice, toti vicepresedintii, “juniori” sau seniori ai partidului, si-au ocupat locul.  La intonarea imnului, mi-a atras atentia stimabilul Relu Fenechiu care, cu o mana pe piept si cu spatele drept, fredona imnul de parca ar fi debutat, din nou vorba lui Adi, la nationala mare.

La partea discursurilor incurajatoare din zona societatii civile, speech-ul cel mai putin miscator i-a apartinut presedintelui Emil Constantinescu (poate si pentru ca a fost citit de un tert). Multimea a fost miscata cat de cat de speech-ul domnului Coraci, presedintele UGIR, care si-a declarat (in mod evident) sustinerea fata de politicile de dreapta, promovate de PNL. Cornea de la sindicatul educatiei a fost, insa, cel mai aplaudat, dovada ca si liberalilor le sunt simpatici liderii clasei muncitoare, iar daca un spot vorbea despre natura care intalneste orasul, discursul lui Cornea a fost o buna ocazie pentru ca dreapta sa aplaude reprezentantul stangii (ca pretentii, cel putin).

Un moment emotionant a fost cel in care presedintele Quintus a fost mandatat sa conduca lucrarile Congresului si, pentru ca varsta il apropia mai mult de Caragiale, seniorul liberal i-a invitat pe delegati sa aiba “putintica rabdare”. Dupa cateva balbe, inclusiv cea de a-l anunta pe fostul presedinte, C. P. Tariceanu, drept candidat pentru functia suprema in partid, Quintus s-a scuzat si a dat vina pe oboseala cauzata de o noapte furtunos de agitata. Pe langa toate acestea, nu am putut sa nu observ zambetul discret pe care conducatorul de Congres l-a avut in momentul in care, lecturand o scrisoare a afaceristului Catarama, retras din orice cursa, a anuntat absenta fizica de la Congres (“bravo, domnule Catarama!”). Per ansamblu, timpul si publicul si-au aratat rabdarea si simpatia fata de vechiul liberal.

Discursul, dar si motiunea lui Antonescu, se legitimeaza din istorie – deh, reminiscente ale fisei profesionale. Astfel, ca formulari care au ramas in mentalul colectiv, si care au fost readuse in atentia publicului de catre presedintele PNL reiau, pentru voi, urmatoarele: motiunea Antonescu se poate face doar prin noi insine; Romania post-comunista este o mare forma fara fond; guvernul Boc – nu este (si nu poate fi) legitimat de nicio ideologie, de nicio traditie istorica, asemanand PDL cu un bastard al parintelui FSN, ajuns ulterior la tron, in dauna fiului risipitor. La nivel discursiv, Antonescu a conturat inca o data principalul dusman al partidului – PDL – si a enuntat principiile si tacticile prin care acest dusman va trebui atacat de catre PNL.

Nimic nou sub soare, ceea ce ma face sa cred ca principala arma a lui Crin, speech-ul politic, incepe sa nu mai fie bazat pe o argumentatie proaspata. Plus ca nu stiu cine i-a recomandat sa lectureze cele 80 de pagini care vorbeau, puse laolalta, de acelasi lucru. Ma intreb, deci, ce va face, dar mai ales ce va zice, timp de doi ani de opozitie. Ar fi fost de un mai bun augur, cred eu, un discurs indreptat cu precadere spre problemele economice pe care le confrunta Romania, respectiv pe ineficienta din aceasta zona a PDL-ului (din acest punct de vedere, Tariceanu este, chiar si in acest moment, mult mai percutant si mai credibil).

Sursa: WeThinkFar

Noua Politica: Blogosfera politica la congresul PNL

Am primit provocarea lui Cristi Andrei sub deviza “Noua Politica”. Cred ca este o idee buna ca Partidul National Liberal sa le faca o invitatie la Congresul martie. Multi dintre ei au un spirit de observatie si analiza mai bun decat al multor jurnalisti.

“Invitati bloggerii la evenimente politice!” este un apel-campanie adresat politicienilor, partidelor si celor implicati activ in viata politica. Este un apel simplu pentru a chema/invita bloggerii care doresc sa ”transmita” stiri sau sa comenteze online si Live din miezul evenimentelor importante, dintr-o postura asemanatoare cu cea a jurnalistilor.

#NouaPolitica este tagul pentru cei care vor sa sustina si sa promoveze campania.

Ar fi si o recunoastere a locului pe care aceasta “forma” noua de comentator l-a capatat in viata politica romaneasca si a interesului urias care se manifesta in mediul online fata de evenimentele politice majore.  Plus ca ar fi un exercitiu suplimentar de transparenta.

Logistic nu e nimic mai simplu:
anuntati ca primiti bloggeri la un eveniment,
– anuntati cate locuri sunt disponibile (daca nu vreti sa aglomerati zona),
– dati o adresa de mail unde se pot inscrie,
– iar la locul faptei organizati un mic punct de primire si un E-Desk pentru aceastia cu facilitati internet;
– ah, si dati-le un badge de E-Journalist sau, simplu, “blogger” :).

Primul pas – Am discutat azi cu cativa tineri politicieni liberali despre a fi pusa in practica ideea la foarte apropiatul Congres PNL (5-7 martie).
Au spus “DA” si sustin ideea: Alina Gorghiu (deputat, Bucuresti), Romeo Nicoara (senator, Teleorman), George Dumitrica (deputat, Teleorman). Sper ca vor duce vorba si mai departe catre colegii lor de partid; iar cei care au blog si acolo.

Transmit ideea si altor “bloggeri” liberali si, daca sunt de acord, ii invit sa sustina Campania #NouaPolitica: Mihai Voicu, Diana Tusa, Cristina Pocora, Dan Mihalache, Razvan Pop, Varujan Vosganian si, ultimul pe lista cu voia dvs, Crin Antonescu :).

Evident rolul cel mai importat va revine voua, bloggerilor si comentatorilor de politica online, si va multumesc anticipat daca veti decide sa sustineti aceasta idee. Asadar, ce ziceti? Mihnea, NeneaLars, Lilick, Theophyl, Ionut Iancu, Adi Zabava, Sutu, Comanescu, Doc, Roxana, Reporter Virtual, Piticu?

Cum puteti sustine campania:
– daca aveti ocazia sa vorbiti cu politicieni spuneti-le despre campania #NouaPolitica.
– scrieti postari despre campania #NouaPolitica si tematica ei.
– invitati si alti comentatori de politica din online sa scrie despre campanie si tema.
– comentati pe blogurile politicienilor din orice partid despre #NouaPolitica; cu cat mai mult cu atat mai bine 🙂
– folositi tagul #NouaPolitica pe twitter si dati anunturi si acolo despre campanie.
– sprijiniti initiativele campaniei pentru diverse evenimente politice (cum e cazul Congresului PNL de acum).

O motivatie generala a campaniei #NouaPolitica. Evenimentele politice suscita in ultima vreme un interes urias in mediul online romanesc. Pentru un singur eveniment se scriu zeci sau chiar sute de postari pe bloguri, mii de comentarii, hashTaguri (teme) de succes pe twitter. O multime de oameni “transmit” virtual evenimentele sau pur si simplu le comenteaza. Sunt comentatori de toate orientarile politice, comentatori consacrati sau mai amatori.

Doar cateva exemple ce imi vin repede in minte: Motiunea de cenzura impotriva guvernului Boc, toate rundele de alegeri din 2009, marile dezbateri electorale sau abia incheiatul Congres PSD.

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

 

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: