Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I

Sursa informationala: Romania, Altfel. Un blog de Principele Radu al Romaniei

în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României,
25 octombrie 2011, ora 10

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.

Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați. Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Parteneriatul institutional stat-Casa Regala

Reintroducerea Casei Regale în circuitul instituțional românesc a fost subiectul unei dezbateri ce a avut loc la Cafeneaua Liberală, în prezența președintelui PC, Daniel Constantin ,initiatorul unui proiect de lege care dorește a da un cadru de manifestare publica institutionalizata Casei Regale a României prin infiintarea functiei de ,,Înalt Reprezentant,,.

Video: „Discutii pe marginea proiectului de lege care priveste relatia dintre stat si Casa Regala de Romania. Clubul Bloggerilor Liberali si Asociatia „Regele este Patria” la Cafeneaua Liberala. Intalnire cu Daniel Constantin, Partidul Conservator.”

Ideea parteneriatului stat-Casa Regală nu este una tocmai nouă ori inedită în contextul politicii europene, ci este doar un mic gest de respect pentru Regalitatea româneasca , Regalitate care prin institutionalizare își poate aduce contribuția sa la eforturile naționale care deseori depășesc ușor capacitatea de răspuns a administrațiilor guvernamentale și prezidențiale. Ideea parteneriatului stat-Casa Regală ,printr-o lege adoptată de Parlament ,lege care să asigure cadrul juridic ,autonomia de funcționare și transparența finanțării proiectului este un mare câștig pentru România ,țară care suferă deosebit de mult la capitolul reprezentativității internaționale ,a diplomației neoficiale și a imaginii de care ,,beneficiaza ,, România astăzi, percepută pe nedrept ca o țară marginală a Europei. Inserarea dinspre mediul politic,dincolo de diferențele doctrinare, de interese de moment și de apartenență la vreun partid ori altul ,a Regalității în sistemul instituțional este o măsură reparatorie și care deschide ușa unei viziuni de dezvoltare națională în care respectul pentru tradiție, respectul pentru valoare și conștiința istoriei de neam să-și găsească locul meritat.

Regele Mihai I s-a implicat in perioda de pre-aderare in structurile euro-atlantice alături de Casa Regală în numeroase acțiuni diplomatice și de susținere a intereselor României în țară și mai ales în străinătate și cred că un astfel de parteneriat este doar un pas pe un drum pe care România trebuie să-l parcurgă până la revenirea ei în matca firească a destinului național.

Regalitatea nu poate fi așezată, în contextul instituționalizării în subordinea guvernului ori a președenției, ea trebuie să fie parte a unui acord special, precum este cel dintre stat și instituția divin-umană a Bisericii.

Regalitatea este una din instituțiile fundamentale ale națiunii românești și ea poate colabora, dar rămâne o entitate independentă capabilă să lucreze deschis, ferm și hotărât cu statul român într-un cadru constituțional dar și cutumiar-istoric asumat ca atare.

Parlamentul, ca instituție a reprezentativității naționale, în virtutea rolul său suveran și legislativ, este acea putere a statului prin care relația cu Casa Regală, poate fi gestionată la nivel de formă juridico-administrativă. Dar cum Casa Regală este mai presus de politic, locul ei este între acele forme perene care dau consistență ideei de civilizație românească !

În speranța că alianța PSD-PNL-PC dorește să pornească un proiect național pe termen lung, cred că parteneriatul cu Casa Regală, dublat de unul cu Biserica, sunt elemente fundamentale ale durabilității oricărui proiect politic.

Indiferent de apartenența politică, indiferent de putere ori opoziție trebuie să fim cu toții de acord asupra faptului că monarhia simbolizează deopotrivă suveranitatea și integritatea națională cât și prestigiul statal.

Deasemenea în cadrul aceleiași dezbateri s-au luat în calcul și inițierea unei largi dezbateri naționale cu caracter academic și public în care să se evalueze rolul și importanța monarhiei în cadrul istoriei românești dar și în prezent ,cât și posibilitatea depunerii unor proiecte legislative cu un larg impactul în sectorul simbolismului identitar și național precum ar fi repunerea coroanei pe stema României ori declararea zilei de 10 Mai ca și sărbătoare legală.

Un astfel de parteneriat consolidat ar putea să ne arate tuturor cât de importantă și utilă este o Casa Regală în viața unei societăți moderne și în contextul așteptărilor de onorabilitate ale unei națiuni cu valențe de mare cultură însă cu greutăți în generarea unei solidarități politice ori sociale pe teme de destin și identitate națională.

În rest poate că o bătaie cu flori la Șosea de 10 Mai ne-ar mai putea retrezi instinctul demnității naționale!

Autor: Daniel Gheorghe

Adnota: In 1996 executivul social-liberal ungar condus de premierul Gyula Horn la desemnat pe nepotul ultimului Imparat al Austriei, Georg von Habsburg drept „Inaltul Reprezentant al Ungariei pentru Integrarea Europeana”. Astfel Casa de Habsburg detinea trei pozitii oficiale: doi europarlamentari membri in fractiunea PPE si un inalt oficial al guvernului ungar. Sursa informationala: The Indepedent

Citeste la Dreapta!

Citeste AliantaDreptei!

Ceremonii cu ocazia Zilei de 10 Mai si a Jubileului de 90 de ani ai Regelui Mihai

 


Asa arata Bucurestiul de ziua nationala 10 mai 1945, entuziasmul fiind fondat de deciziile monarhului. In fata Palatului Regal din Calea Victoriei lumea s-a strans sarbatorind ziua Regatului dar si victoria puterilor aliate in cel de-al doilea razboi mondial, imediat dupa capitularea Germaniei naziste. Trebuie amintit aportul important al MS Regelui Mihai la scurtarea razboiului cu 6 luni, prin actul de la 23 august 1944 inlaturand pe maresalul Ion Antonescu, Romania iesind din razboiul alaturi de nazisti si alaturandu-se Aliatilor.

Text+foto+sursa informationala: Diana Mandache

Ceremonii cu ocazia Zilei de 10 Mai si a Jubileului de 90 de ani ai Regelui Mihai

Sursa informationala: ASR Principele Radu

Anul 2011 este anul consacrat Jubileului de 90 de ani ai Regelui Mihai I. In luna mai si in luna octombrie, la Bucuresti, vor avea loc ceremonii si activitati publice menite sa omagieze pe Majestatea Sa.

In perioada 9 -13 mai vor avea loc, la Bucuresti, primele evenimente celebrand aniversarea a 90 de ani ai Majestatii Sale Regelui Mihai I. Pentru a sarbatori acest moment unic, alaturi de Regele Mihai se vor afla Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu.

Cu aceasta ocazie, Casa Majestatii Sale Regelui organizeaza urmatoarele momente publice:

Luni, 9 mai, Regele, insotit de Principesa Mostenitoare, va face o vizita la Calarasi pentru a dezveli bustul Majestatii Sale si pentru a primi titlul si medalia de Cetatean de Onoare al Muncipiului Calarasi.

In aceeasi zi, la Targoviste, Principele Radu va participa la deschiderea Conferintei Extrardinare: “130 de ani de la declararea Regatului Romaniei si a Unirii Dobrogei cu Tara Mama (10 mai 1881 – 10 mai 2011” si va lansa volumul „Provizoratul istoric”.

Marti, 10 mai, la ora 11, Regele va primi, la Palatul Elisabeta, reprezentantii Asociatiei Motociclistilor din Romania, cu ocazia oferirii Inaltului Patronaj acestei organizatii. Accesul presei la ceremonie este liber.

Regele Mihai impreuna cu Principesa Mostenitoare si Principele Radu vor depune, la ora 11.45, un buchet de flori la statuia Regelui Carol I din Piata Palatului.

Apoi, Majestatea Sa Regele va participa la evenimentul de lansare a volumul „Lumea Regelui”, publicat de Editura Polirom, la Muzeul National de Istorie a Romaniei, Sala Lapidarium. Intrarea publicului si a presei va fi libera.

In cursul dupa amiezii de 10 mai, la ora 18, in cadrul unei ceremonii ce se va desfasura la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Regele va primi distinctia „The Freedom of the City of London” din partea reprezentantilor „Guild of Freemen of the City of London”. Evenimentul va fi urmat de un dineu oficial. Accesul presei la ceremonie este liber.

Miercuri, 11 mai, în cursul dimineții, Regele Mihai va conferi la Palatul Elisabeta decoratii regale unor personalitati ale vietii publice romanesti si internationale. La ora 12, in Sala Regilor, Majestatea Sa va conferi Decoratia Regala „Nihil Sinei Deo” doamnei Virginia Zeani. Accesul presei este liber.

In cursul serii, Palatul Elisabeta va gazdui un dineu oficial, in prezenta Majestatii Sale Regelui Mihai, cu ocazia zilei de 10 Mai.

Joi, 12 mai, la ora 12, Principesa Mostenitoare primeste la Palatul Elisabeta, participantii Festivalului Jeunesse Musical, competitie ce se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Altetelor Lor Regale Principesa Mostenitoare si Principele Radu. Accesul presei este liber.

La ora 17.30, Regele va gazdui un Garden Party in gradina Palatului Elisabeta, unde vor participa aproximativ 2,000 de persoane, reprezentanti de frunte ai comunitatilor locale din Romania. Accesul presei la ceremonie este liber.

Vineri, 13 mai, la ora 10, in cadrul unei ceremonii ce se va desfasura la Palatul Elisabeta, Regele va conferi titlul de Furnizor al Casei Regale a Romaniei: Hotelului Carol Parc, Companiei BCR Asigurari, Companiei Best Broker, Retelei Private de Sanatate Regina Maria, Companiei Electrolux si Sangria Com precum si Inaltul Patronaj Parteneriatului Roman de Siguranta Rutiera initiat de Asociatia Romana de Bioritm Integrat, Retromobil Clubului Romania si Asociatiei Astra Romana.

Accesul presei la ceremonie este liber.

In ziua de 13 mai, la ora 11.30, Principesa Mostenitoare va reprezenta pe Regele Mihai la ceremonia de acordare a Inaltului Patronaj Asociatiei Liceelor Centenare din Romania. Evenimentul va avea loc la Liceul Sfantul Sava.

Pentru detalii suplimentare, va invitam sa contactati Biroul de presa al Majestatii Sale Regelui Mihai.

Semnificatia zilei de 10 mai

Istorie

La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu (PNL), ministru de Externe, răspunzând unor interpelări, a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte (cu Poarta Otomană), ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.  Camera deputaţilor şi senatul au votat ulterior moţiunea de declarare a independenţei României, urmată a doua zi, pe 10 mai, de proclamaţia regelui Carol I. Părerea mea este că istoriografia comunistă a accentuat în mod special ziua de 9 mai pentru a înlătura importanţa monarhiei din istoria ţării.

10 Mai 1866 – Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite, prin plebiscit. În aceeaşi zi, Domnitorul Carol I al României a depus jurământul de credinţă faţă de ţară

10 Mai 1877 – Senatul României votează proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman, recunoscută prin Tratatul de la Berlin din 1878

10 Mai 1881 – Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881-1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881)

10 Mai 1947 – Ca o recunoaştere a contribuţiei României la cauza Naţiunilor Unite, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, a acordat regelui Mihai cea mai înaltă distincţie de război a SUA

10 Mai – Ziua Regelui

Totul a început cu 10 Mai 1866 când, în urma plebiscitului naţional, România avea să aibă ca Principe Conducător pe Carol I. A continuat apoi cu 10 Mai 1877 când în Parlamentul de la Bucureşti, Mihail Kogalniceanu, ministrul de Externe, avea să dea citire Declaraţiei de Independenţă totală a statului naţional ce luase numele de România, odată cu Unirea Principatelor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Pe 14-26 martie 1881, România s-a proclamat Regat şi, la 10 Mai 1881, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost încoronat ca Rege al României; coroana şi sceptrul regal fiind confecţionate din metalul unui tun turcesc capturat pe cămpul de lupta la Plevna, unde Regele Carol I a contribuit decisiv, cu sabia în mână, la câştigarea independentei României.

Din 1867 şi până în 1947, Ziua Naţională a României era pe 10 mai. Şi în acea perioadă aveau loc defilări militare şi festivităţi populare. Un asemenea moment a fost filmat în 1897, la parada condusă de Regele Carol I.

După 1947, comuniştii au încercat cu obstinaţie să şteargă această dată din calendar, iar dupa 1989, aceiaşi politicieni – care s-au intitulat FSN-isti, PD sau PD-L n-au vrut să accepte sub nici o formă ca 10 Mai să redevină zi naţională a României, aşa cum ar fi trebuit de fapt să fie.

Au ales 1 Decembrie dar, ironia sortii, chiar şi această zi vine, încă o dată, prin prezenta Regelui Ferdinand, supranumit Întregitorul, să certifice ceea ce istoria a parafat de mult. Monarhia constituţională şi România modernă au avut un destin comun.

Rari sunt suveranii care să fi fost pătrunsi de sentimentul răspunderii şi să fi respectat angajamentele luate cu sfinţenia cu care a făcut-o Regele Ferdinand, un suverean ce a domnit cu adevărat pentru popor şi nu pentru sine.

«Când am luat moştenirea – spunea la încoronarea de la Alba Iulia întemeietorul României Intregite – am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi bun român. Cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost jertfele, dar strălucită este răsplata. Şi, astăzi, pot spune cu fruntea senină faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, că am conştiinţa curată.»

Înainte de revoluţie, ziua naţională era sărbătorită pe 23 august. Iarăşi soarta fiind ironică cu românii deoarece şi acea dată, 23 august 1944, este străns legată de decizia unui rege al României.

Regele Mihai a decis atunci, iar armata a executat înlăturarea de la putere a mareşalui Ion Antonescu şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste în cel de-al doilea Război mondial.

Comuniştii au sărbătorit-o, din 1947 până în 1989, ca Ziua insurecţiei armate antifasciste şi anti imperialiste.

În ultimii ani ai regimului comunist, manifestările deveniseră doar un pretext pentru proslăvirea lui Nicolae Ceauşescu.

Interzisă de comunişti, ignorată de autorităţile de după decembrie 1989, ziua de 10 Mai ilustrează, poate, cel mai bine încercarea la care a fost supus poporul român prin tentativele de ştergere a tradiţiilor româneşti, de desfigurare şi răstălmăcire a sensurilor acestora.

Motivul principal pentru această situaţie este faptul că ziua de 10 Mai este indisolubil legată de instituţia monarhică – probabil cea mai atacată şi hulită instituţie românească, din cauza simbolului de luptă împotriva comunismului pe care aceasta îl reprezintă.

Sursa informationala: SoimPress

 

Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Regele Mihai I

Români,

Pentru câteva minute, vă spun bun găsit din liniştea căminului nostru de la Săvârşin. Am trecut cu toţii printr-un an greu, cu destule suferinţe şi nemulţumiri. Dar în viaţa multora dintre noi au existat şi motive de bucurie şi speranţă.

Felicit pe cei care au reuşit performanţe economice, mai ales micii întreprinzători şi companiile mijlocii. Felicit pe tineri şi pe profesorii din universităţi, licee şi şcoli, care au continuat munca lor importantă, în ciuda greutăţilor. Felicitări celor din agricultură, care au reuşit să meargă mai departe, deşi rămaşi fără resurse şi încurajare. Felicit funcţionarii publici, diplomaţii, militarii, oamenii de artă, pentru stăruinţa lor de a-şi face datoria, deşi puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional.

Sunt mâhnit pentru toate momentele prin care mamele, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă.

România are nevoie de infrastructură şi de instituţii respectate. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este o piatră de temelie a societăţii. Universităţile răspund administrativ faţă de guvernare, dar au nevoie să fie libere din punct de vedere organizatoric şi ştiinţific.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, am mers în oraşele şi comunele ţării, încurajând profesii, iniţiative, organizaţii şi instituţii. Am făcut în anul care se încheie multe vizite internaţionale, în care am susţinut interesele fundamentale ale României.

Suntem cu gândul la militarii români din teatrele de operaţii. Sunt mândru de sutele de mii de români aflaţi la lucru în străinătate pentru o viaţă mai bună şi mai demnă. Ei ajută mult familiile lor şi România. Toate guvernele europene au acum greutăţi. Criza economică obligă la măsuri impopulare. Totuşi, există multe feluri de a micşora asprimea consecinţelor pentru populaţie. 2011 va fi poate ceva mai bun, dar vor exista dificultăţi, drept pentru care ţara trebuie să fie protejată.

Sper ca anul viitor să aducă respect şi etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism în viaţa publică. Valorile şi competenţa ar trebui să fie criteriile noastre. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi în regulile lor!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Material prealuat de pe blogul Starea Natiunii

La Multi Ani Romania! Traiasca Regele!

Regele Ferdinand, regele tuturor Romanilor

La moartea Regelui Carol I, tronul a fost mostenit de catre Ferdinand, fiul fratelui mai mare al defunctului Rege. Ferdinand, dupa cum ne spune Nicolae Iorga in „Istoria Romanilor”, „era pentru cei mai multi un necunoscut si un netinut in seama, pentru cativa o taina, aproape pentru nimeni o certitudine”. Timiditatea sa innascuta nu lasa sa se intrevada prea usor faptul ca era un om de o vasta cultura, pasionat botanist si vorbitor curent de mai multe limbi straine, intre care greaca veche si ebraica. Insa in numai 13 ani de domnie, dintr-un „necunoscut”, Ferdinand avea sa devina un mare Rege, supranumit fie „Intregitorul”, fie „Lealul” pentru felul in care si-a dedicat viata tarii sale.

Ferdinand s-a nascut la Sigmaringen, in anul 1865, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al Regelui Carol, si al Principesei Antoaneta, infanta Portugaliei. El a venit pentru prima oara in Romania la numai 19 ani, in 1884, dupa care s-a reintors in Germania pentru a-si continua studiile liceale si universitare. In 1889, dupa terminarea Universitatii din Leipzig si a Scolii Superioare de Stiinte Politice si Economice din Tubingen, Principele s-a stabilit la Bucuresti pentru a-si putea indeplini atributiile de mostenitor al tronului Romaniei.

In 1914, Ferdinand a devenit Rege al Romaniei, la 49 de ani, depunand juramantul solemn si promitand ca va fi „un bun roman”. In timpul razboilului mondial Regele Ferdinand s-a alaturat curentului favorabil Antantei, si, in 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroana in cadrul caruia a luat o hotarare dramatica: intrarea Romaniei in razboi impotriva tarii sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul romanilor, situatia de pe campul de lupta nu a fost favorabila, o buna parte din teritoriul Romaniei fiind ocupat de catre trupele Puterilor Centrale.

Ferdinand si intregul guvern roman s-au refugiat, in noiembrie 1916, la Iasi. Pentru Rege si Familia sa a fost o perioada extrem de grea, perioada in care toate planurile pareau sa se naruie.

==>Astfel, el a refuzat sa ratifice pacea separata intre Puterile Centrale si Romania. In cele din urma, situatia avea sa se schimbe in cursul anului 1918, anul de nastere al Romaniei Mari. Ferdinand s-a intors triumfal la Bucuresti, in fruntea armatei sale eroice, trecand pe sub Arcul de Triumf, intampiant fiind de populatia entuziasta.<==

Evenimente cu ocazia implinirii de catre Principele Nicolae al Romaniei a varstei de 25 de ani si primirea titlului de Principe al Romaniei si Alteta Regala

Foto:  Romania Altfel

Luni, 14 iunie a.c., ora 18:00, Majestatea Sa Regele Mihai I va decora pe Alteta Sa Regala Principele Nicolae cu Decoratia Regala Nihil Sine Deo. In continuarea acestui eveniment, Palatul Elisabeta va fi gazda unei receptii organizate cu ocazia implinirii a 25 de ani de catre Principele Nicolae si primirii de catre acesta a titlului de Alteta Regala si Principe al Romaniei.
In dimineata zilei de 14 iunie, Familia Regala va vizita Manastirea Dealu si Catedrala Arhiepiscopala din Targoviste, fiind oaspetii Inalt Prea Sfintitului Parinte Nifon, Arhiepiscopul Targovistelui, care va binecuvanta pe membrii Familiei Regale intr-un scurt Serviciu Religios.
Marti, 15 iunie a.c., ora 19:30, Camerata Regala va sustine un concert la Universitatea Nationala de Muzica. Regele Mihai I si Regina Ana, precum si Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu vor fi alaturi de Principele Nicolae la ambele evenimente.
Miercuri, 16 iunie a.c., Principele Nicolae va porni intr-un tur al tarii, vizitand Sinaia (16 iunie), Alba Iulia (17 iunie), Cluj (18 iunie), Targu Mures (19 iunie) si Brasov (20 iunie). Sambata, 19 iunie, Principele Nicolae va participa la un serviciu religios, in comuna Comori, judetul Mures. Duminica, 20 iunie, oaspetele regal va participa la un alt serviciu religios in Brasov, la parohia Sf. Imparati Constantin si Elena. Pe parcursul vizitei in tara, Alteta Sa Regala va vizita principalele obiective istorice si religioase din fiecare oras, urmarind sa cunoasca viata, obiceiurile si dorintele romanilor.

Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei s-a nascut la 1 aprilie 1985 in Geneva, Confederatia Helvetica. A absolvit Colegiul Shiplake, din localitatea Henley-on-Thames, Marea Britanie, fiind in prezent student al Colegiului Royal Holloway din cadrul Universitatii Londrei. Alteta Sa Regala este fiul si primul copil al ASR Principesei Elena. Sora Principelui Nicolae este Domnisoara Elisabeta Karina De Roumanie. Sotul ASR Principesei Elena este Domnul Alexander Phillips Nixon.
Potrivit Normelor Fundamentale adoptate de Majestatea Sa Regele Mihai I la 30 decembrie 2007, Coroana Romaniei, alaturi de pozitia de Sef al Familiei Regale se transmite ASR Principesei Mostenitoare Margareta, apoi ASR Principesei Elena si, mai departe, ASR Principelui Nicolae, acesta fiind, deci, al treilea in ordinea de succesiune.
ASR Principele Nicolae a mai vizitat Romania si in anii trecuti, implicandu-se in activitati caritabile, in special in domeniul protectiei mediului. Alteta Sa Regala este primul voluntar al MaiMultVerde (www.maimultverde.ro).

Decoratia Regala Nihil Sine Deo face parte din suita de Decoratii Regale instituite de Majestatea Sa Regele incepand cu 30 Decembrie 2007, alaturi de Ordinul Carol I, Crucea Casei Regale a Romaniei si Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate. Ele sunt acordate personal de catre Majestatea Sa Regele romanilor si strainilor care au merite deosebite in sustinerea si promovarea valorilor si initiativelor Familiei Regale.

Camerata Regala este un grup de 21 de tineri studenti ai Universitatii Nationale de Muzica. Acestia au primit anul trecut Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principelui Radu, sustinandu-si tot atunci concertul inaugural. Au mai sustinut un concert si cu ocazia Jubileului Principelui Radu. Familia Regala promoveaza, prin Camerata Regala, pasiunea tinerilor pentru muzica de inalta calitate si stradania acestora de a se face cunoscuti si de a participa la competitii prestigioase de profil. Camerata Regala beneficiaza de sustinerea Conducerii Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti prin domnul rector Dan Dediu.

Info: FamiliaRegala

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: