Alegeri parlamentare anticipate din Republica Moldova, 28.11.2010

Rezultate finale

Voturi centralizate = 100%

Partidul Comunistilor din Republica Moldova PCRM 39,30%, 42 mandate (alegeri 07/2009: 44,69%, 48 mandate)

Partidul Liberal Democrat din Moldova PLDM 29,40%, 32 mandate (alegeri 07/2009: 16,57%, 18 mandate)

Partidul Democrat din Moldova PDM 12,70%, 12 mandate (alegeri 07/2009: 12,54%, 13 mandate)

Partidul Liberal PL 10,0%, 12 mandate (alegeri 07/2009, 14,68%, 15 mandate)

Alianta Moldova Noastra AMN 2,1%, 0 mandate

Miscarea „Actiunea Europeana” MAE 1,2%, o mandate

Partidul Conservator  PC 0,1%, 0 mandate

Partidul National Liberal PNL 0,6%, 0 mandate

Partidul Social Democrat PSD 0,5%, 0 mandate

Partidul „Moldova Unita” PMU 0,5%, 0 mandate

Partidul Popular Crestin Democrat PPCD 0,5%, o mandate

Informatii generale

Astăzi, 28 noiembrie 2010, se desfăşoară alegerile în Parlamentul Republici Moldova, în cadrul cărora vor fi aleşi 101 deputaţi.

Secţiile de votare sînt deschise între orele 7:00 şi 21:00.

La alegeri participă 39 concurenţi electorali: 20 partide politice şi 19 candidaţi independenţi.

Pentru a accede în Parlament, este necesară depăşirea următorului prag minim de reprezentare:

pentru partide politice — 4%,

pentru un candidat independent — 2%.

Alegerile vor fi declarate valabile dacă la ele vor participa mai mult de 1/3 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Participarea la vot

Participarea la vot:

orele 12.45: 22,46% (alegeri parlamentare 07/2009, orele 12.45: 30%)

orele 15.45: participare la vot: 41,87% (alegeri parlamentare 07/2009, orele 15,45:40%)

orele 17.00: potrivit celor mai recente date, prezentate de Comisia Electorală Centrală, cu o prezență la vot de 42%, adică peste 1/3 dintre alegători, alegerile parlamentare pot fi considerate valide.
orele 18.45: participare la vot: 54,95% (alegeri parlamentare 07/2009, orele 18.45: 49.30%)
orele 23.00: Potrivit CEC, alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010 în Parlamentul Republicii Moldova sînt considerate valabile, prezenţa la vot a alegătorilor fiind de 59.10%

Sursa: alegeri.md

Transmisiune live

Publika TV

Antena3.ro

Concurenti electorali

Partidul Naţional Liberal (PNL)

Partidul Democrat din Moldova (PDM)

Partidul Liberal (PL)

Partidul “Moldova Unită — Единая Молдова” (PMUEM)

Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD)

Mişcarea “Acţiunea Europeană” (MAE)

Partidul “Patrioţii Moldovei” (PPM)

Partidul “Pentru Neam şi Ţară” (PpNŢ)

Partidul Republican din Moldova (PRM)

Alianţa “Moldova Noastră” (AMN)

Partidul Umanist din Moldova (PUM)

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM)

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM)

Valeriu Pleşca (candidat independent)

Partidul Conservator (PC)

Gabriel Stati (candidat independent)

Partidul Popular Republican (PPR)

Mişcarea social-politică “Ravnopravie” (MR)

Partidul Social Democrat (PSD)

Victor Stepaniuc (candidat independent)

Mişcarea social-politică a Romilor din Republica Moldova (MRRM)

Evghenii Nazarenco (candidat independent)

Gheorghe Russu (candidat independent)

Partidul Muncii (PM)

Maia Laguta (candidat independent)

Partidul Ecologist “Alianţa Verde” din Moldova (PEMAVE)

Tatiana Ţîmbalist (candidat independent)

Romeo Cereteu (candidat independent)

Afanasie Bîrladeanu (candidat independent)

Leonid Volneanschi (candidat independent), s-a retras din competiţia electorală

Oleg Bolotnicov (candidat independent)

Oleg Cazac (candidat independent)

Vitalie Ţaulean (candidat independent)

Elena Burghilă-Leonte (candidat independent)

Valentina Cuşnir (candidat independent)

Alexandru Demian (candidat independent)

Sergiu Iachim (candidat independent)

Natalia Axenova (candidat independent)

Vasile Lupaşcu (candidat independent)

Sergiu Banari (candidat independent)

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Republica Moldova analizata de George Friedman (Stratfor.com)

Sursa informationala: Stratfor.com

Autor: George Friedman

Moldova is a country in need of explanation, two explanations in fact. First, there is the question of what kind of country Moldova is. Second, there is the question of why anyone should care. Oddly, I went to Moldova thinking I knew the answer to the second question but not the first. I came away unsure of either. Let’s begin with the second question: Why does Moldova matter?

The second article in this series, “Borderlands,” described the re-emergence of Russian regional power following the collapse of the Soviet Union in 1991. Russian national security is dependent on two countries that became independent following the collapse. Belarus is the buffer between Russia and Europe on the North European Plain. Ukraine is the buffer between Russia and the Carpathian Mountains. From the Russian point of view, dominating these countries is less important than Europe and the United States not dominating them. The Russians have achieved this and perhaps more.

Ukraine is Russia’s southwestern anchor and its Achilles’ heel. It is difficult for Russia to be secure without Ukraine both for economic and strategic reasons. Russia would be hard to defend if Ukraine were under the control of a hostile power. What Ukraine is to Russia, Moldova is to Ukraine. It is a salient that makes Ukraine difficult to defend, and if Ukraine can’t be defended Russia can’t be defended either. Or so my reasoning went at the beginning of my visit.

Moldova’s Strategic Position

I had strong historical arguments for this. My thinking was in line with Stalin’s. In 1939, the Soviets signed a nonaggression pact with Nazi Germany. One part of the agreement secretly partitioned Poland between Germany and the Soviet Union. Another part of the treaty secretly ceded Bessarabia to the Soviets, even though Bessarabia was part of Romania. The Soviets seized Bessarabia in 1940, renaming it the Moldavian Soviet Socialist Republic and changing its boundaries somewhat. Bessarabia can thus be thought of as Moldova’s predecessor.

There were many things the Soviets might have demanded from the Germans, but this, along with eastern Poland, was what they asked for. The reason was strategic:

  1. The eastern frontier of Bessarabia, and therefore of Romania, was less than 50 miles from the Soviet port of Odessa, the Soviet Union’s major outlet to the Black and Mediterranean seas.
  2. Romania was anchored in the east on the Dniester River. Should the Soviets decide to attack westward at any point, the Dniester was a formidable defensive line.
  3. By taking Bessarabia, the Soviets eliminated part of a salient from which Kiev could be threatened.
  4. The Soviets pushed their frontier west to the Prut River.
  5. The Soviets could interdict the Danube from Bessarabia. Close the Danube and European trade — in this case, German trade — would be damaged.

Stalin wanted to increase Ukraine’s security and increase Romania’s and the Danube basin’s vulnerability. As obscure as it was to the rest of the world, Bessarabia became a key piece on the chessboard between Hitler and Stalin, just as the Russian and Ottoman empires had sought after it before. Places that are of little interest to the rest of the world can be of great importance to great powers.

As it was, the bet didn’t pay off for Stalin, as Hitler attacked the Soviets and quickly seized all the regions conceded to them. But what Stalin lost in 1941, he regained in 1944. He had no intention of returning Bessarabia to Romania. He shifted some Moldovan territory to Ukraine and transferred some Ukrainian territory east of the Dniester River to Moldova. Since it was all under Soviet control, these were merely administrative shifts with no strategic significance at the time.

After the Soviet collapse, this territory became the Republic of Moldova. The portion east of the Dniester revolted with Russian support, and Moldova lost effective control of what was called Transdniestria. Moldova remained in control of the area between the Prut and Dniester rivers, for about 18 years a fairly insignificant region. Indeed, from a global point of view, Moldova was just a place on a map until 2010. The Ukrainian elections of 2010 brought what seems to be a pro-Russian government to power, repudiating the Orange Revolution. As I argued in “Borderlands,” this was a key step in the resurrection of Russian strategic power. Consequently, Moldova began to shift from being a piece of land between two rivers to being a strategic asset for both the Russians and any Western entity that might wish to contain or threaten Ukraine and therefore Russia.

Let me emphasize the idea that it “began to shift,” not that it is now a strategic asset. This is an unfolding process. Its importance depends on three things:

These are all moving parts; none is in place. Moldova is therefore a place of emerging importance, as the saying goes. But however slow this process, this fairly obscure country has lost its insignificance, as it does whenever great powers clash in this part of the world.

This is why I wanted to visit Moldova: It seemed to be evolving into strategic terrain, and I wanted to understand it.

The Moldovan Identity

Moldova, of course, is not just a strategic chip. It is a place where people live, caught between their Romanian heritage and their Soviet past. It is a mistake to think of Moldova simply as part of the Romania that had been taken by the Soviets, which once freed from Soviet domination would simply rejoin Romania. Seventy years after the partition, Moldova has become more than a Romanian province, far from a Russian province and something less than a nation. This is where geopolitics and social reality begin to collide.

The Soviets brutalized Moldova. I had a conversation with a Moldovan journalist in which he described how he and his family had been deported in 1948 to Tomsk in Siberia. He put it almost casually; it was the common heritage of Moldovans. Stalin was concerned that the Moldovans would want to rejoin Romania, and although Romania was a Soviet satellite, Stalin didn’t want to take any chances. His solution, repeated many times in many places in the Soviet Union, was the deportation of the Romanian population, importing Russians, a small famine and the terror designed to break the Moldovan spirit.

The difference between Eastern Europe and the former republics of the Soviet Union was driven home to me in Moldova. In the Eastern European countries, the Soviet era is regarded as a nightmare and the Russians are deeply distrusted and feared to this day. In Moldova, there is genuine nostalgia for the Soviet period as there is in other parts of the former Soviet Union. Indeed, in Moldova communist rule didn’t end in 1992. The Party of Communists of the Republic of Moldova (PCRM), heir to the Communist Party that was banned, continued to rule Moldova until 2009. The PCRM was not ideologically communist; it had no real ideology at all. What it offered was continued ties to Russia and a sense of continuity to a country that preferred the familiar.

Bessarabia was a province of Romania, and Bessarabians generally spoke Romanian. In today’s Moldova, Romanian is not the only language spoken. As in most former Soviet republics, Russian is widely spoken, and not simply by Russians living there. For a large part of the Moldovan population, Russian is the preferred language. Older Moldovans were taught Russian in school and learned to use it in everyday life. But younger Moldovans also speak Russian, and signs are in Romanian and Russian. In addition, it was pointed out to me (I don’t speak any Romanian) that the Romanian spoken in Moldova is not quite the same as that spoken in Romania today. It has not evolved the same way and has an archaic cast to it. You can easily distinguish between a Romanian and a Moldovan speaking Romanian.

There is genuine tension about this. A member of our staff who lives in Romania accompanied us to Moldova. She told us about going into a store that sold chocolate. (Apparently, it was quite famous for its chocolates.) When she spoke, her Romanian was clearly distinguishable from the Moldovan variety and obviously from Russian. She was not served, was ignored for a while and then shuttled between lines. As she explained it, the Moldovans feel that Romanians look down on them, and so Moldovans resent them. Obviously, this is a single anecdote, but others spoke of this three-way tension between Romanians, Moldovan Romanian speakers and Russian speakers.

This split runs parallel to political fault lines. While there are those who want union with Romania, this is far from the dominant group. The real struggle is between those who back the communists and those who support an independent Moldova oriented toward the European Union and NATO. In broad terms, the communists’ strength is among the rural, poor and elderly. The pro-Western parties are handicapped by being divided into a series of parties that vary by personality more than ideology. This means that the government created after demonstrators routed the communists in 2009 is a highly fragmented coalition made more fragile by the complex interests, personalities and ambitions of each. The communists may not get a majority, but they don’t need as many coalition partners as do the pro-Western parties.

There will be an election Nov. 28. The country has billboards with various candidates all around and rallies throughout the country. Western nongovernmental organizations (NGOs) are there. Some are funded, we were told, by the American National Endowment for Democracy, others supported by NATO and so on. The Russians, too, have learned the NGO gambit from the West by watching the various color revolutions. Russian-supported NGOs are in the country, and as one journalist told me, they are serving wine and cheese to young people. That appears to be having an impact.

The real issue behind the complex politics is simply this: What is Moldova? There is consensus on what it is not: It is not going to be a province of Romania. But Moldova was a province of Romania and a Soviet Socialist Republic. What is it now? What does it mean to be a Moldovan? On this question I could see no consensus. There are nations that lack a state, like the Kurds. Moldova is a state that lacks a nation. Nation-building in Moldova is not so much about institutions but about creating a national consensus about the nation.

As in Romania, the pro-Western faction has a clear solution to this problem: membership in NATO and membership in the European Union. If they get this, they feel, they will then have a secure definition of a nation — a European country — and protection from the Russians and others who might threaten them. Romania sees membership in these organizations as a way to overcome its past. Moldova sees this as providing definition to their country. But where being European is a general goal in Romania, it is hotly disputed in Moldova, although what the communists want in practice, aside from power, is quite unclear.

And this is the core problem in Moldova. The pro-Western factions’ idea is to join the European Union and NATO and have that stamp a definition on the country. It does not take into account the powerful Communist Party with its Russian ties, nor does it take into account the substantial portion of the country that identifies with Russia rather than with the West. Some of the pro-Western parties, sensitive to this problem, have reached out to the Russians, either with visits to Moscow or indirectly. Committed to the Western option, they are trying to accommodate pro-Russian sentiment. But squaring the circle is not easy, and the basic divisions remain in place. In that sense, the country is in gridlock. Whoever wins this or succeeding elections governs a country that is significantly divided and with very different ideas about what the country should look like and who should govern it.

An Economy of Shadows

This is made even more difficult when you consider Moldova’s economic condition. It is said to be one of the poorest countries in Europe, if not the poorest. About 12 percent of its gross domestic product is provided by remittances from emigrants working in other European countries, some illegally. This has fallen from 19 percent, not by economic growth, but since the global recession cut remittances. Romania has begun a program of providing Moldovans with Romanian passports. This allows the Moldovans to travel and work anywhere in the European Union. They were already doing this illegally. Now the process of emigration and remittance has become formal. Some in Moldova charge that this is an attempt by Romania to undermine Moldova by encouraging emigration. But given the remittance situation, it is probably a lifeline.

People in Moldova and in Romania have told me that that the largest export of Moldova is women, who are lured into or willingly join (depending on who you might ask) the Moldovan diaspora to work as prostitutes. Some say (and I can’t verify) that Moldovan women constitute the largest number of prostitutes working in Europe’s legal brothels. This is a discussion for which there are few valid statistics and many opinions. Yet in talking to people, the claim does not seem controversial. This is a sign of a desperate country.

Consider this anecdote from a Saturday night spent walking the streets of Chisinau, the capital. The sidewalks of the main street filled with young people, from their late teens to their mid-twenties. I was told that there were no clubs for young people to party in, so they gather in the streets. That’s not all that odd: It reminds me of Queens Boulevard in New York during my high school years. What was odd was the way they clustered in groups of five to 15. At the center of each group was a small number of girls, one to three, all dressed stunningly compared to the boys, who were one cut above slobs. The oddity was the extent to which the boys outnumbered girls. I could never find out if the other girls were home with their parents or there was a shortage of young women. Regardless, my wife assured me the girls were not wearing cheap clothes; she estimated the boots alone ran into the hundreds of dollars.

I don’t quite know how to read this, but add to this the fact that there were bank branches up and down the main street. When we visited a small town north of the capital, it also had a string of bank branches lining the street. Bank branches are expensive to build and maintain. They need depositors to keep them going, and when you have seven competing banks in a small town that means there is money there. Certainly, the town didn’t look poor.

So, we have a paradox. The numbers say Moldova is extremely poor, yet there are lots of banks and well and expensively dressed young women. The young men all seemed to share my taste in clothes, which might come from poverty or indifference, so they don’t fit the analysis. But I am fairly confident in saying that the official statistics of Moldova and the economic reality are not in sync.

There are three possible explanations. The first is that remittances are flooding the country, from women or other expatriates, and that the banks are there to service the money coming in. The second is that there is a massive shadow economy that evades regulation, taxation and statistical analysis. The third explanation is that the capital and a few towns are fairly affluent while the rural areas are extraordinarily poor. (I saw some Soviet-era apartments that might confirm that.) I suspect the answer is all three are correct, explaining the split politics in the country.

The Republic of Moldova has a profound identity crisis, a deeply divided political system and an economy which does not have, as they say, full transparency. It is therefore difficult to think about it geopolitically.

Moldova and Strategy

From the Moldovan point of view, at least among the pro-Western factions, Moldova’s strategic problems begin and end with Transdniestria. They want to regain the east bank of the river. The region would have real benefits for Moldova, as it would be its industrial heartland, in relative terms at least. Like some other disputed territories in the former Soviet Union, however, it is the dispute, more than the strategic value of the territory, that is important. It is a rallying point, or at least an attempt to find one. It also a basis for pro-Western groups to attack pro-Russian groups since the Russians protect the breakaway region.

The Germans, who are getting close to the Russians, appear to be trying to facilitate negotiations regarding Transdniestria. The Russians may accommodate the Germans. But if they do, I doubt the outcome will deny the Russians control of the east bank of the Dniester. From the Russian point of view, hostile forces east of the Dniester could threaten Odessa, and they see no reason to leave the Dniester River regardless of how benign conditions appear right now. The Russian view, driven home by history, is that benign situations can turn malignant with remarkable speed.

There is an oddity here, of course. I am talking about Russian troops on the Dniester, but this in a country surrounded by Ukraine, not Russia. The Russians are supporting the Transdniestrian republic while the Ukrainians have not. Since 1992, the Ukrainians have not made an effective demand for the Russians to stop interfering in what is essentially a Ukrainian-Moldovan issue. This might be because the Ukrainians don’t want other lands that had been taken from Moldova and given to Ukraine put on the table as a bargaining chip. But I suspect the reason is simpler: Regardless of the collapse of the Soviet Union, the Russians are the ones concerned about things like a defensive river position while the Ukrainians see the matter with more detachment.

A Net Assessment

On a map, Moldova is valuable real estate. It is a region that in the hands of NATO or any other Western power could provide leverage against Russian power, and perhaps strengthen Ukraine’s desire to resist Russia. Putting NATO troops close to Odessa, a Ukrainian port Russians depend on, would cause the Russians to be cautious. The problem is that the Russians clearly understand this and are doing what they can to create a pro-Russian state in Moldova, or at least a state sufficiently unstable that no one can use it to threaten the Russians.

Moldova is caught between its Romanian roots and its Soviet past. It has not developed a national identity independent of these two poles. Moldova is a borderland-within-a-borderland. It is a place of foreign influences from all sides. But it is a place without a clear center. On one side, there is nostalgia for the good old days of the Soviet Union — which gives you a sense of how bad things are now for many Moldovans. On the other side is hope that the European Union and NATO will create and defend a nation that doesn’t exist.

If geopolitics were a theoretical game, then the logical move would be to integrate Moldova into NATO immediately and make it a member of the European Union. There are equally strange nations that are members of each. But geopolitics teaches that the foundation of national strategy is the existence of a nation. That may be obvious, but it is something that needs to be said. I came to Moldova looking in the borderland for a nation that might be a counter to Russian resurgence. I thought I had found the nation on the map. It turned out that while there were people living there, they were not a nation. What appeared promising on a map was very different in reality.

This is not to say that Moldova cannot evolve a sense of nationhood and identity. But such things take a long time to create and rarely emerge peacefully. In the meantime, powerful forces on all sides might make the creation of a Moldovan nation difficult if not impossible. This may well be a case of a state that could forge a nation if it were a member of the European Union and NATO, but the European Union is dealing with Ireland, and NATO has no appetite to confront Russia. This will be up to the Moldovans. It is not clear to me how much time history will give them to reach a consensus.

It is certainly not for me to advise the Moldovans, since I don’t share their fate. But given that I won’t be listened to anyway, I will offer this observation. Moldova was once part of Romania. It was once part of the Soviet Union. Moldova makes a great deal of sense as part of something. The Soviet Union is gone. Europe has more problems than it can handle already; it is not looking for more. Romania is still there. It is not a perfect solution, and certainly not one many Moldovans would welcome, but it is a solution, however imperfect.

Stratfor: Eşecul referendumului înseamnă creşterea influenţei ruse în Moldova

Material preluat de pe situl: Timpul.md

Importanţa referendumului care a avut loc în Republica Moldova merge dincolo de politica internă a acestei ţări, în condiţiile în care Republica Moldova este un câmp de luptă între Occident şi Rusia – această este opinia agenţiei americană de analiză geopolitică Stratfor.

Referendumul constituţional eşuat, propus de coaliţia proeuropeană de la Chişinău, este un semnal clar pentru Rusia să depună mai multe eforturi pentru a-şi reface influenţa în regiune. Rezultatele referendumului nu înseamnă că R. Moldova s-a apropiat de Rusia, însă Moscova şi-a dovedit astfel, în primul rând ei însăşi, că are suficientă influenţă pentru a bloca acţiunile proeuropene ale guvernării actuale de la Chişinău, consideră experţii Stratfor.

Stratfor menţionează că, în timp ce Ucraina este vitală pentru supravieţuirea Rusiei, R. Moldova, aflată între Munţii Carpaţi şi Marea Neagră, reprezintă ultima bucată de teritoriu, de care Rusia are nevoie pentru a-şi asigura graniţa de sud-vest.

De facto, Rusia deţine deja controlul asupra Transnistriei, regiune separatistă din estul Republicii Moldova, dar aceasta nu asigură protecţia pe care o oferă Republica Moldova în faţa puterilor din Europa de Sud-Est, potrivit Stratfor.

În ceea ce priveşte puterile din Europa de Sud-Est, „principala ameninţare de astăzi provine din partea României, ţara cu care Republica Moldova are legături istorice şi culturale puternice”, scrie centrul de analiză.

Cu toate că România nu poate concura cu puterea militară sau economică a Rusiei, apartenenţa sa la blocurile occidentale, precum Uniunea Europeană şi NATO, şi în special alianţa sa cu Statele Unite, reprezintă o adevărată ameninţare pentru Rusia.

România sprijină activ partidele pro-europene ale Moldovei, şi pe preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, care a cerut Rusiei să-şi retragă trupele sale din Transnistria, subliniază Stratfor.

Analiştii Stratfor consideră că Rusia exercită propria presiune asupra partidelor pro-occidentale de la Chişinău prin interzicerea exporturilor de vinuri din Moldova şi susţinerea opoziţiei comuniste.

În plus, Moscova şi-a asigurat ajutorul Kievului în abordarea problemei transnistrene – cele două ţări au format un parteneriat strategic pentru a găsi o soluţie, iar Ucraina foloseşte propriile sale legături etnice în Republica Moldova pentru a sprijini acţiunile Rusiei. Acest lucru demonstrează că Ucraina este din nou în tabăra Rusiei şi că Moscova foloseşte Kievul pentru a contribui la realizarea obiectivelor Kremlinului în politică externă, precizează analiştii.

5 septembrie 2010: Referendumul constitutional din Republica Moldova

Conform Constituţiei (art.75), cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sînt supuse referendumului, iar hotărîrile adoptate potrivit rezultatelor referendumului republican au putere juridică supremă.

La 5 septembrie 2010, pentru prima dată în Republica Moldova se va desfăşura referendumul constituţional, în cadrul căruia alegătorii urmează să se expună asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova, care propune alegerea directă a şefului statului. Alegătorilor li se propune să răspundă la întrebarea

“Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”,

votînd pentru una din opţiunile:

  • “Pentru”
  • “Contra”

Mai jos lista cu opţiunile partidelor care vor participa la campania electorală pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010:

Pro:

Partidul Democrat din Moldova

Alianţa „MOLDOVA NOASTRĂ”

Partidul Liberal

Partidul Liberal Democrat din Moldova

Mişcarea Acţiunea Europeană

Partidul Popular Republican

Partidul Naţional Liberal – Moldova

Partidul Republican din Moldova

Partidul Ecologist „Alianţa Verde din Moldova”

Partidul Politic „PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ”

Mişcarea Social-Politică a Romilor

Partidul Naţional Român

Partidul Muncii

Partidul Umanist din Moldova

Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”

Partidul „Uniunea Centristă din Moldova”

Contra:

Partidul Politic ,,Patrioţii Moldovei”

Partidul Conservator

Partidul Popular Creştin Democrat

Miscarea socia-politica „Forta Noua”

Formaţiunile care boicotează referendumul:

Partidul Comuniştilor din Moldova

Partidul Social Democrat

Miscarea social-politica „Ravnopravie”

Partidul Socialistilor din Moldova „Patria-Rodina”

Nu si-a expus optiunea

Partidul Socialist din Moldova

Sursa: Alegeri.md

Legaturi utile:

OSCE Moldova

Promolex.md

Coalitia 2009

Gabriel Savulescu

GSPublicRelations@2010


Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Basarabia e parte a Europei, pentru că a fost parte a Europei

Regele Mihai al României

RADIO EUROPA LIBERA
Luni, august 31, 2009, ora locala 20.01
INTERVIURI

Basarabia e parte a Europei, pentru că a fost parte a Europei

31.08.2009
Eugen Tomiuc

Interviu exclusiv acordat Europei Libere de Regele Mihai I

RFE/RL: Majestate, in zilele acestea se implinesc 70 de ani de la doua evenimente fatidice pentru istoria Europei – si care au avut ulterior un impact tragic si asupra Romaniei. La 23 august 1939, URSS si Germania nazista semnau pactul Molotov-Ribbentrop, cu un protocol secret care avea sa rezulte, un an mai tarziu, in sfasierea teritoriala a Romaniei, iar la 1 septembrie, ca o consecinta directa a pactului, Germania nazista ataca Polonia, declansand, astfel, cel de-al doilea razboi mondial. V-am ruga sa evocati momentul in care ati aflat de inceputul razboiului – ce sentimente v-au incercat?

Regele Mihai: In acel moment eram inca la liceu si nu eram implicat in conducerea tarii, tatal meu [Regele Carol al II-lea] se ocupa de aceasta, impreuna cu guvernul sau. Desigur, stiam ce se intampla in jurul nostru, dar implicatiile mai profunde erau mai greu de vazut atunci, mai ales ca eram preocupat de pregatirea scolara. Insa undeva, in adancul fiintei noastre, presimteam, dincolo de vorbe, ca se petrecea ceva foarte rau. In cele din urma, presimtirea s-a adeverit.

Regele Mihai I în reședința de la Aubonne (Elveția), în cursul interviului acordat corespondentului Europei Libere, Eugen Tomiuc (13 aug. 2009

RFE/RL: Anglia si Franta au declarat razboi Germaniei pe 3 septembrie, iar la 17 septembrie, URSS invada partea de est a Poloniei, pecetluind astfel disparitia statului polonez. Puterile aliate nu au declarat, insa, razboi URSS-ului. Romania se simtea amenintata din doua parti.

Aceasta presimtire pe care Majestatea Voastra a amintit-o, ca se apropia ceva rau, avea legatura cu faptul ca Romania stia ca problema Basarabiei ramasese in suspensie, in pofida stabilirii de relatii diplomatice cu Moscova?

Regele Mihai: Desigur. Uniunea Sovietica ne preocupa in permanenta ca fiind o problema careia trebuia sa-i acordam foarte multa atentie, pentru ca nimeni nu stia ce avea sa se intample mai departe. Tot ce se intamplase pana atunci in istorie [intre Romania si Rusia] era suficient ca sa ne faca sa intelegem ca am fi putut sa ajungem intr-o situatie periculoasa. Asta deoarece nazistii germani pregateau si ei ceva iar Romania era oarecum prinsa la mijloc intre rusi si nemti. Sunt multe lucruri pe care unii le-au criticat, dar – si acest lucru l-am inteles abia mai tarziu, nu la vremea respectiva – noi eram in pericol ca, nefacand pe plac fie sovieticilor, fie nazistilor, sa ne pierdem independenta. Cand te uiti inapoi, intelegi cat de dificila era pozitia noastra. Cum sa navighezi fara ca situatia ta sa devina prea periculoasa? Aceasta era dilema noastra [a Romaniei].

RFE/RL: Majestate, unii istorici afirma ca Romania, daca ar fi ales sa reziste ultimatumului sovietic din 1940 si sa apere Basarabia si Bucovina de Nord cu armele, chiar daca ar fi pierdut cateva zeci de mii de soldati si ar fi suferit o infrangere, ar fi avut mai mult de castigat in cele din urma, in plan moral si chiar politic.

Regele Mihai: E o intrebare care ne-a framantat foarte mult. Evident ca ne-am pus aceasta intrebare cu totii, mai devreme sau mai tarziu. Poate ca ar fi trebuit sa facem ceva in acest sens, cel putin din punct de vedere moral. Ne confruntam, insa, cu un colos – Uniunea Sovietica – si ar fi fost foarte posibil ca, daca am fi opus vreo forma de rezistenta, desi din punct de vedere moral am fi procedat corect, sa ne fi confruntat cu o invazie sovietica, iar rusii sa ocupe toata tara. Nu stim exact cum ar fi decurs lucrurile, dar sunt unele situatii care trebuie abordate cu mare, mare precautie. Este posibil ca oamenii care conduceau tara sa se fi gandit ca era poate mai bine sa accepte o situatie umilitoare si sa salvgardeze independenta restului tarii. Desigur, multi occidentali nu se gandesc la asta si nu inteleg cu adevarat in ce situatie ne gaseam noi.

RFE/RL: Deci, in esenta, Romania se afla in pericol de moarte ca stat, ar fi putut disparea de pe harta, de vreme ce era posibil ca, pe de alta parte, si Ungaria sa intre in Transilvania?

Regele Mihai: Chiar asta s-ar fi putut intampla, pentru ca nazistii erau intr-o parte, sovieticii in cealalta, iar noi aveam anumite diferende cu Ungaria. Cine stie ce s-ar fi putut intampla? Noi incercaseram sa stabilim relatii cat mai amicable cu vecinii nostri. Dar, cateodata, nu stii unde se poate ajunge daca nu esti prevazator.

RFE/RL: Da, cineva a spus odata ca Marea Neagra a fost singurul vecin bun al Romaniei. Sire, in 1941, Romania a luat parte la invazia URSS-ului initial avand ca justificare eliberarea Basarabiei, dar a continuat si dupa aceea sa lupte alaturi de Germania pe teritoriul Rusiei si a trecut prin catastrofa de la Stalingrad. Multi au spus ca Romania ar fi trebuit sa se opreasca la Nistru. Ar fi fost acest lucru posibil in 1941? Ce ar fi riscat Romania printr-un asemenea gest?

D0D55A9E-AB62-4A31-9068-F1F9F4059BA8_mw800_s
Regele Mihai I (1947)

Regele Mihai: Situatia era foarte complicata. Noi incercam sa recuperam macar Basarabia si nordul Bucovinei si ar fi fost absolut imposibil sa facem asta singuri. Deci, Antonescu, care era conducatorul statului – nu era seful statului (n.b. Regele Mihai era official seful statului), el conducea statul, era Fuehrer-ul… [Regele zambeste] – Antonescu a decis ca, probabil pentru o scurta perioada, cea mai buna solutie era sa ne alaturam nemtilor si sa luam inapoi Basarabia si nordul Bucovinei. Dar, se punea problema, cat de departe puteam noi merge alaturi de nemti? Pentru ca, imi amintesc foarte clar, in Finlanda, maresalul von Mannerheim a fost la un moment dat in aceeasi situatie ca si noi, a intrat in razboi impotriva sovieticilor, dar s-a oprit la vechea frontiera a Finlandei [dupa ce a recuperat Karelia ocupata de URSS in Razboiul de Iarna din 1939-40]. Iar rezultatul a fost ca oricum a pierdut aceeasi regiune ulterior. Deci si noi am fi putut ajunge in aceeasi situatie, sa pierdem din nou teritoriile iar situatia sa fie chiar mai rea. Daca ne gandim la ce s-a intamplat ulterior, situatia ar fi putut fi foarte periculoasa.

RFE/RL: Dar, cel putin, ar fi putut fi prezentata ulterior marilor puteri ca fiind nu un razboi de agresiune, ci mai degraba o incercare justificata de recuperare a teritoriilor pierdute?

Regele Mihai: Imi pare foarte rau ca trebui sa o spun, dar Statele Unite erau inca mult prea departe, in vreme ce englezilor si francezilor, si o afirm bazandu-ma pe experienta mea ulterioara, le pasa prea putin de partea asta a Europei. Imi amintesc foarte bine cum, in 1938, tatal meu, Regele Carol al II-lea, m-a luat cu el intr-o vizita oficiala la Londra. Nu eram direct implicat in discutii, dar imi aduc aminte ca incerca sa obtina de la guvernul britanic nu neaparat garantii de securitate, dar macar sa trezeasca un minimum de interes fata de tara noastra si de ceea ce se intampla in partea aceasta a Europei. Din nefericire, nu s-a putut. Am mai spus-o, multe tari occidentale nu stiau mare lucru si nu le pasa prea mult de istoria acestei parti a Europei. Nu le pasa prea mult ce se putea intampla daca ne pierdeam independenta si daca ajungeam sub ocupatie – nu era suficient interes.

RFE/RL: In 2005 ati fost invitat de presedintele de atunci al Rusiei, Vladimir Putin, actualmente prim ministru, sa participati la festivitatile de la Moscova consacrate aniversarii a 60 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Si aceasta, desi ati declarat in repetate randuri ca actiunile URSS-ului au fost „extrem de oribile pentru romani” si ati spus ca Rusia ar trebui sa condamne in mod official Pactul Molotov-Ribbentrop. Va mentineti aceasta pozitie?

Regele Mihai: Am spus-o cu mult inainte de 2005 si am fost extrem de surprins si numai pentru simplul fapt ca am fost invitat la Moscova la festivitati. Am fost foarte surprins, trebuie sa spun asta, nu mi-a venit sa-mi cred urechilor, tinand cont de istoria relatiilor noastre cu Rusia. Dar, trebuie sa spun si ca acum, cand Uniunea Sovietica a disparut, mi-ar place sa-i vad pe rusi mai deschisi, mai cinstiti in legatura cu lucrurile acestea. Moscova ar trebui sa spuna ceva despre Pactul Molotov-Ribbentrop, pentru a pune lucrurile in ordine. Cred ca asa ar fi corect sa procedeze.

RFE/RL: Sire, ati mentionat mai devreme ca Maresalul Antonescu era liderul statului – conducatorul – dar Majestatea Voastra erati oficial seful statului, iar in aceasta postura ati tratat cu cei care conduceau ostilitatile in cel de-al doilea razboi mondial. L-ati intalnit personal pe vreunul dintre ei? Ce impresie v-au lasat?

Regele Mihai: Desi eram seful statului, nu eram lasat sa fac nimic, pentru ca el [Antonescu] se ocupa de politica si de toate celelalte. Asadar, eu nu purtam negocierile propriu-zise. I-am intalnit insa pe unii lideri, nu pe toti, doar pe cativa. L-am intalnit pe Winston Churchill dupa razboi si pe presedintele american Harry Truman in 1948, cand am vizitat Statele Unite. Churchill a fost foarte politicos, ca de obicei, dar impresia mea a fost ca nu stia in realitate prea multe despre Romania. La un moment dat, discutam despre o problema oarecare, iar el a intrebat brusc ceva de genul, “nu stiu, Romania are Constitutie?” Am fost uimit cand am auzit asa ceva, si i-am spus, “bineinteles ca avem o Constitutie!” Churchill era un om atat de inteligent, si facuse atat de mult pentru Marea Britanie in timpul razboiului, dar, despre restul Europei… Nu cred ca intr-adevar nu stia mai mult, dar nu pot intelege cum a putut spune asa ceva.

Inca un lucru despre Churchill. La conferinta de la Yalta, din Februarie 1945, el nu ne-a recunoscut. Din cate am inteles, ei [Stalin, Churchill si Roosevelt] au scris cu mana, pe o bucata de hartie, sferele de influenta. Deci, noi fuseseram deja abandonati, ca sa spun asa.

RFE/RL: Dar Hitler? L-ati intalnit vreodata?

Regele Mihai: Da, l-am intalnit pe Hitler de doua ori. Prima data, cand ne-am intors din Anglia si Franta in 1938 cu tatal meu, Regele Carol al II-lea, iar ei doi au purtat discutii. Nu stiu ce au discutat, pentru ca eu nu vorbesc germana. A doua oara, l-am intalnit cand mama mea, Regina Elena, a vrut sa se calatoreasca la Florenta pentru a rezolva anumite treburi si i-am cerut permisiunea lui Antonescu, iar el ne-a dat-o, dar ne-a spus, daca mergeti in Italia, va trebui sa va intalniti cu familia regala italiana, asa ca probabil ca va trebui sa va intalniti si cu Mussolini si cu Hitler. Asa ca Antonescu ne-a aranjat in asa fel calatoria incat sa mergem la Florenta prin Berlin! Mama nu a vrut, dar pana la urma am mers. Am luat pranzul cu Hitler undeva la Berlin. Dupa cum am spus, eu nu vorbesc germana, dar mama mea stia un pic de germana. Nu a fost o intalnire prea fructuoasa, desi am avut un translator.

RFE/RL: Majestate, ce impresie V-a facut Hitler? Era o personalitate iesita din comun sau era numai legenda construita in jurul lui?

Regele Mihai: Cand discutia a ajuns la un subiect care il interesa, nu-mi mai amintesc exact ce anume, dar cand s-a pornit, totul s-a transformat intr-un discurs adresat celor care se aflau acolo doar pentru a lua pranzul. Deodata, ochii lui au capatat o expresie fixa, care mie mi s-a parut foarte neplacuta. Odata ce a inceput sa vorbeasca, parca a intrat in priza, si a inceput sa se repete. Totul a durat doar cateva minute, dar s-a vazut pe fața lui, atunci cand a atins un subiect care il interesa, nu se mai putea opri… cam neplacut.

RFE/RL: Va rog sa imi iertati indrazneala, sire, dar L-ati vazut in realitate: era Hitler infricosator?

Regele Mihai: Nu, eram atat de indepartati din punct de vedere al mentalitatilor, incat atitudinea lui intimidanta m-a deranjat precum apa penele ratei. (Regele zambeste din nou). Nu m-a atins, si nici pe mama. Nici ea nu a fost deloc impresionata.

RFE/RL: L-ati amintit pe Mussolini, Il Duce, cum ii placea sa i se spuna. L-ati intalnit si pe el?

Regele Mihai: L-am intalnit pe Mussolini la Roma pentru 20 de minute, in timpul aceleiasi calatorii. Era… ei bine, era ca toti italienii. Cum de se incurcase atat de tare cu Hitler, e greu de spus.

RFE/RL: In 1940, in timpul Dictatului de la Viena, unde Hitler si Mussolini au hotarat sa rupa nordul Transilvaniei si sa il dea Ungariei, Mussolini i-a socat pe romani cerand „dreptate Ungariei ranite.” Romanii s-au simtit tradati de cel pe care ei il vazusera ca pe un „frate intru latinitate” intr-o asemenea masura incat ministrul de externe de atunci, Mihail Manolescu, si-a pierdut cunostinta cand a vazut harta ciuntita a Romaniei.

Regele Mihai: A fost ceva ce nici noi nu am inteles pe deplin. Ce avea Mussolini in comun cu ungurii? De ce ii sustinea si ii impingea inainte pe ei si nu pe noi? La urma urmei, eram o natie latina la fel ca si italienii. E foarte greu de inteles.

RFE/RL: Majestate, alianta Romaniei cu Germania nazista a fost marcata, pe langa pierderile militare romanesti de sute de mii de soldati, si de acte reprobabile, cum ar fi deportarea si exterminarea unui numar de evrei si romi din Romania in Transnistria. As vrea sa Va rog sa ne vorbiti despre actiunile pe care Voi si Regina Mama le-ati intreprins pentru a stavili aceste crime.

Regele Mihai: Antonescu avea un caracter foarte ciudat, intr-un fel. Trebuie sa amintesc ca fusese atasatul nostru militar la Londra inainte de razboi. Daca a lasat acea perioada anumite urme in mintea lui, e greu de spus. Dar, avea o anumita doza de respect pentru mama mea, Regina Elena. Dupa ce tatal meu, Regele Carol al II-lea, a plecat in 1940 din tara, iar Antonescu a preluat puterea, el i-a transmis imediat mamei ca se poate intoarce din Italia. Dar, pe mine ma trata ca pe un copil, de aceea era imposibil sa port discutii cu el, era inutil.

Despre situatia evreilor, noi stiam, pentru ca aveam relatii foarte stranse cu rabinul sef al Romaniei, Alexandru Safran si multumita lui, stiam cu precizie ca se pregatea ceva impotriva evreilor. Safran venea sa ne vada, mai ales pe mama, si ne explica exact ce se intampla, iar mama ii trimitea vorba Maresalui Antonescu si lui Mihai Antonescu (ministrul de externe) si reusea sa obtina anumite lucruri. Nu atat cat si-ar fi dorit, dar reusea. Mama a reusit sa salveze cam o suta si ceva de mii de evrei din Romania si din Transnistria. Nu era atat de mult cat ar fi dorit ea, dar era totusi ceva. Si asta, pentru ca Antonescu o respecta pe mama.

Ea a reusit sa opreasca ceva foarte urat ce se pregatea in Bucovina si a reusit totodata sa-l determine pe Antonescu sa stopeze macar partial deportarea evreilor bucovineni in Transnistria. Mama a izbutit, de asmenea, sa obtina aprobarea lui Antonescu sa trimita cateva garnituri de tren cu alimente si imbracaminte pentru evreii si romii din Transnistria. Toate acestea au fost posibile o buna bucata de vreme pentru ca rabinul Safran obisnuia sa vina odata la doua-trei saptamani sa ne dea de stire ca iar se pregatea ceva impotriva evreilor, iar mama ii spunea imediat lui Antonescu parerea ei despre aceste lucruri, reusind chiar sa il atraga de partea ei pe Patriarhul Nicodim. Eu personal, am putut face foarte putin, de vreme ce Antonescu nu ma considera important (regele zambeste din nou)…

RFE/RL: Cat de mult s-a inselat in cele din urma?

Regele Mihai: Celalalt Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu imi arata mai mult respect, dar Ion Antonescu nu imi comunica niciodata deciziile lui.

RFE/RL: Majestate, aveati vreun indiciu la momentul respectiv ca in teritoriile ocupate de nazisti de petrecea ceva ingrozitor? Circulau macar zvonuri despre exterminarea in masa a evreilor de catre nazisti?

Regele Mihai: Se stia foarte putin, dar aveam o vaga idee. Unii din oamenii nostri, care se intorceau din Europa mirosisera ceva. Insa detalii despre unde sau cum se petreceau aceste acte, nu aveam. Stiam doar ca se intampla ceva foarte nesanatos, fara a sti exact ce anume.

RFE/RL: Regina Mama a fost ulterior onorata de Yad Vashem.

Regele Mihai: Da, un numar de ani mai tarziu, pentru ca exista reguli foarte stricte la Yad Vashem si a durat cam doi-trei ani sa verifice documentatia, si aveau o multime de documente ale SS-ului referitoare la mama mea.

Ar mai trebui, poate sa amintesc ceva. Antonescu a vrut sa vizitez trupele romane in timpul razboiului, pentru ca eram si seful fortelor armate. Asadar, mi-a cerut sa merg la Odesa, in Transnistria, si asa mai departe. Am refuzat cu hotarare. I-am spus ca nu avem ce cauta acolo. Dupa care am luat un avion si am zburat direct de la Bucuresti in Crimeea. Am petrecut doua zile acolo trecand in revista fortele noastre si apoi m-am intors. Am refuzat sa pun piciorul in Transnistria. Rusii au fost informati de gestul meu, pentru ca mi-au amintit ceva despre asta ulterior.

RFE/RL: Data de 23 august are o dubla semnificatie pentru Romania – una profund negativa – si ma refer la pactul sovieto-nazist din 1939 – dar si una pozitiva, si anume 23 august 1944, cand Majestatea Voastra ati ordonat arestarea lui Antonescu si ati scos Romania din razboiul impotriva aliatilor. Istoricii sunt de accord ca actul Vostru curajos a scurtat razboiul cu cateva luni si a salvat practic Romania. Ati putea evoca acea zi de 23 august 1944?

Regele Mihai: Pregatirile pentru 23 august incepusera deja de la sfarsitul lui 1942. In pofida dictaturii lui Antonescu, partidele politice traditionale din Romania – partidele istorice – fusesera lasate in pace, si nu fusesera desfiintate, iar noi aveam contacte multiple cu ele. In plus, atat eu cat si partidele trimiseseram emisari la discutiile cu aliatii de la Ankara si Cairo. Cu cat trecea vremea, cu atat discutiile deveneau mai acute, pentru ca pe front situatia incepea sa scape de sub control, iar noi le spuneam aliatilor, “avem nevoie de ajutor, vrem sa iesim din asta [alianta cu Hitler], dar nu o putem face singuri.”

Mult mai tarziu am inteles ca toate apelurile de ajutor pe care le trimiteam americanilor si englezilor, ei le transmiteau si rusilor, ceea ce nu era foarte, cum sa ma exprim… ma abtin sa comentez. Si situatia asta a continuat vreme indelungata, pentru ca nu am primit niciodata nici cel mai mic ajutor. Moral, poate, dar asta nu ajuta prea mult cand esti cu streangul de gat. Asadar, cand situatia a scapat complet de sub control, dupa Stalingrad, iar rusii erau din nou foarte aproape de Basarabia, am discutat situatia cu partidele politice. Pentru ca anglo-americanii insistasera sa ii cooptam si pe comunisti in grupul nostru, am facut-o.

Si apoi, in mod absolut accidental – e foarte ciudat cum se scrie istoria – eram la Sinaia in acel moment, cand doctorul nostru personal a comis o indiscretie – a fost o situatie foarte neobisnuita, dar asa s-au petrecut lucrurile – cu vreo doua zile inainte de 23 august. Discutam despre necesitatea de a-i cere lui Antonescu sa declare armistiu si sa iasa din razboi, nu stabilisem inca o data precisa, cand am hotarat in cele din urma data de 26 august. Doctorul nostru personal care se afla la locuinta lui din Sinaia gazduia pe unul din ofiterii aflati in preajma lui Antonescu. Ofiterul a fost chemat la telefon de la Bucuresti si cum casa docorului avea trei aparate telefonice care sunau in acelasi timp, doctorul a ridicat din intamplare receptorul si a auzit fara sa vrea convorbirea ofiterului, in care i se anunta ca Antonescu va merge pe front in ziua urmatoare. Iata cum se scrie istoria! Doctorul a venit in fuga la noi si ne-a spus : “am auzit ca Antonescu pleaca pe front poimaine!” iar noi am inteles imediat ca trebuia sa facem ceva de urgenta. M-am intors imediat la Bucuresti si i-am adunat pe toti cei cu care vorbisem si i-am informat. Asa am ajuns sa actionam pe data de 23 august.

Am decis ca eu sa-l convoc pe Antonescu in audienta ca sa ii explic ce se intampla si sa vedem ce este de facut fiindca rusii sunt la Nistru. Apoi am avut o convorbire de doua ore cu [Maresalul Palatului] Generalul Constantin Sanatescu, si am pus la punct detaliile, hotarand ca daca Antonescu refuza, sa-l arestam. Cand a venit Antonescu, dupa multe discutii, i-am spus ca trebuie sa facem ceva ca sa oprim razboiul, iar Generalul Sanatescu i-a spus, “Daca tu nu poti, lasa pe altcineva s-o faca!” iar Antonescu s-a intors spre el si i-a spus, de fata cu mine, “Cum, sa las tara pe mainile unui copil?”

In cele din urma, cand Antonescu ne-a spus ca refuza clar sa declare armistiu, am folosit o parola pe care o stabilisem dinainte, rostind cu glas puternic, “Imi pare rau, dar nu mai pot face nimic!” iar in acel moment in incapere au intrat trei subofiteri si un capitan care l-au escortat pe Antonescu si l-au inchis intr-o incapere din cladirea in care ne aflam.

RFE/RL: Cum a reactionat Antonescu? A spus ceva cuiva?

Regele Mihai: S-a intors spre Generalul Sanatescu si a spus, “Ce inseamna asta?” Apoi, nu a mai rostit nicio vorba si a fost inchis.

RFE/RL: Potrivit unor relatari, cand stirea arestarii lui Antonescu a ajuns la Berlin, Hitler ar fi ordonat ambasadorului sau la Bucuresti, Manfred von Killinger, sa Va aresteze. Gestul curajos al Majestatii Voastre ar fi putut avea un final diferit pentru Voi. Majestatea Voastra era constienta ca acesta era un joc cu defasurare rapida, iar cel care se misca mai repede avea sa castige initiativa.

Regele Mihai: Totul s-a desfasurat foarte rapid, intr-adevar. Ne inteleseseram cu ofiterii care comandau garnizoana Bucuresti, unde aveam relativ putine efective, dar reusiseram sa aducem trupe si din afara capitalei si le daduseram instructiuni ca in cazul in care mie mi s-ar fi intamplat ceva, sa nu lase lucrurile neimplinite. Am aflat ulterior ca Berlinul a incercat sa gaseasca un alt general roman care sa preia conducerea in Bucuresti in locul lui Antonescu, dar nu a existat niciun asemenea general. Toti generalii imi erau loiali mie. Ambasadorul Killinger a venit apoi la mine la palat, dar nu a incercat sa ma aresteze, sau ceva in genul acesta, ci doar mi-a spus ca ma joc cu focul.

RFE/RL: Sire, voi incerca sa clarific un aspect. Exista voci in Romania care sustin ca Antonescu se bucura de o popularitate imensa in randurile armatei si in tara, in vreme ce Majestatea Voastra era izolata. Or, insusi faptul ca armata a stat alaturi de Rege si nu de Antonescu, arat ca Voi ati luat decizia corecta din punct de vedere al istoriei.

Regele Mihai: Este adevarat, desigur, pentru ca eram comandantul suprem al armatei si avusesem deja contacte cu comandantii unor mari unitati de pe linia frontului. Nimeni, absolut nimeni nu a incercat sa-l elibereze pe Antonescu.

RFE/RL: Majestate, Republica Moldova, al carei teritoriu este in mare parte cel al Basarabiei, este o entitate aparuta ca o consecinta directa a pactului Molotov-Ribbentrop. Am putea spune ca Republica Moldova este locul unde al doilea razboi mondial nu s-a incheiat inca: separatism in Transnistria, instabilitate politica, lupta pentru sfere de influenta geopolitica, saracie imensa, toate acestea sunt consecinte ale aparitiei unui stat artificial rezultat din ocupatia sovietica a Basarabiei. Cum vedeti viitorul acestei entitati – in vest, sau in est?

Regele Mihai: E intr-adevar o intrebare foarte dificila. Ma gandesc la acel teritoriu si la locuitorii lui foarte, foarte des, si cateodata ma cuprinde un sentiment… Stiu foarte bine ca situatia e extrem de grea acolo, chiar oribila, stiu foarte bine acest lucru. Din pacate, insa, nu putem face prea multe pentru ei. Ceea ce putem face, insa, este sa avem relatii foarte bune cu ei, chiar si asa cum stau lucrurile acum, pentru ca, in fapt, numai basarabenii insisi pot face ceva. Noi nu putem sa ne amestecam. Am remarcat ca ultimele alegeri acolo au fost un pic diferite de celelalte. Este aceasta o evolutie pozitiva? Sper ca da. Dar ma gandesc la cei de acolo foarte des, si este extrem de dureros.

RFE/RL: Majestate, vedeti Republica Moldova indreptandu-se spre est sau spre vest in viitor?

Regele Mihai: Din cate inteleg, poporul vrea spre vest. Dar, e posibil? Aceasta este marea intrebare, pentru ca, asa cum am spus, depinde de popor ca sa decida.

RFE/RL: Credeti ca Uniunea Europeana ar trebui sa se angajeze mai mult in a sprijini Moldova sa se apropie de Europa?

Regele Mihai: Da, asa ar fi normal, asa ar fi logic. Dar intrebarea e, cat de departe sunt ei dispusi sa mearga. Pentru ca, in mod inexplicabil pentru mine, exista inca un fel de fascinatie pe care Rusia o emana. Nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta, dar rusii sunt un popor deosebit si au trecut si ei la randul lor printr-un iad absolut vreme de vreo 80 de ani, sau cati or fi fost. Vestul e inca fascinat de Rusia, desigur, e o tara enorma si uneori occidentalii nu pun piciorul in prag asa cum ar trebui. Ei ar trebui sa incerce sa aduca Basarabia inapoi in Europa. Nu ar fi vorba de schimbarea frontierelor deocamdata, dar Basarabia e parte a Europei pentru ca a fost parte a Europei.

RFE/RL: Sire, dupa 1989 ati depus eforturi substantiale pentru a promova integrarea euroatlantica a Romaniei, chiar si in momentele in care noua putere de la Bucuresti v-a tratat cu ostilitate. Recunoasterea si influenta de care Majestatea Voastra se bucura in cancelariile occidentale a contribuit substantial la accelerarea procesului de integrare a Romaniei. Sunteti, Sire, exemplul ca, indiferent de adversitatile istoriei si ale sortii, patriotismul si rectitudinea morala inving intotdeauna, oricat de lunga ar fi batalia. A fost un drum lung si marcat de sacrificii pe care Regele l-a parcurs, dar acum regele e acasa, chiar daca e o casa schimbata. Cum se vede acest drum cand va uitati inapoi?

Regele Mihai: E greu de exprimat in cuvinte. Noi am fost intodeauna parte a Europei, iar eu consider ca una din indatoririle mele a fost intotdeauna sa duc tara inapoi unde ii era locul, pe cat posibil, ceea ce este foarte greu.

Nu uitati ca abia dupa 1997 am putut sa ma intorc acolo, dupa ce Emil Constantinescu a fost ales presedinte. Guvernele [post-decembriste] de dinainte, nici nu ma lasau sa ma intorc in Romania. Acum, suntem acolo unde trebuie sa fim, dar mai avem un drum lung de parcurs. Oricum, suntem aliati cu cine trebuie si trebuie sa fim alaturi de ceilalti europeni. In timpul campaniei pentru intrarea in NATO, eu si restul familiei mele ne-am implicat in acest efort si am avut intalniri foarte interesante cu militari occidentali si cu politicieni si am reusit. Am avut chiar contacte cu factori militari cu care nu ar fi fost permis sa ma intalnesc pentru ca admiterea Romaniei in NATO nu era inca decisa oficial. Dar, exista anumite abordari si noi am reusit sa ducem treaba la bun sfarsit. Sunt multe explicatii. Si, nu s-a pus niciodata problema, si nici nu ar trebui sa se puna, dar realitatea este ca am reusit sa ma intalnesc cu un numar oarecare de persoane si in cele din urma, Romania a reusit. Dar, a trebuit sa ne folosim de influenta noastra (Regele zambeste).

RFE/RL: Intr-o carte aparuta acum cativa ani, Majestatea Voastra si-a afirmat credinta in miracole. Anul acesta, Sire, desi marcam multe evenimente nefaste, se implinesc doua decenii de la un eveniment care ar putea fi calificat drept un miracol: caderea comunismului. In vara lui 1989, Europa de Est era inca sub dominatia regimurilor totalitare. Cateva luni mai tarziu, lagarul „socialist” se prabusea ca un castel de nisip, culminand cu revolta violenta din Romania. Dupa doua decenii, Sire, considerati ca miracolul a fost dus pana la capat?

Regele Mihai: Nu… As spune ca nu… S-au realizat multe, da. Dar, am mai spus-o si alta data, desi, probabil ca multora nu le place – ca Uniunea Sovietica s-a prabusit ca sistem politic, dar comunismul nu a disparut. Nu. Multe s-au schimbat, dar sunt inca multe alte lucruri mai profunde… e suficient sa zgarii putin suprafata si vei gasi acel lucru din nou. Vreme de 40-50 de ani, ceea ce am suferit noi a fost asemanator picaturii chinezesti. Picatura dupa picatura… nu stiu cati inteleg asta, dar dupa ce ti se administreaza ideologia picatura cu picatura vreme de atatia ani, incepi sa crezi ca este propriul tau fel de a gandi. Este o metoda foarte subtila. La suprafata, multe s-au schimbat. Dar din cand in cand, mici detalii care tin de trecut reapar. Si, cu toata sinceritatea, asta nu se intampla numai in tara mea, ci si in alte locuri.

Ideile si simtamintele mele in legatura cu anumite lucruri ar putea fi exprimate asa: se vorbeste foarte mult despre iertare, care este buna din punct de vedere al moralei crestine. Exista insa anumite nuante si anumite pozitii. Datoria mea, fie ca sunt inca sau nu regele in functie al Romaniei, ramane sa am grija de tara mea. Ati amintit mai devreme ca s-au purtat urat cu mine (Regele tace prelung)… Da, e adevarat. Si cat am fost departe, si dupa ce m-am intors. Dar aceasta este o problema personala, iar in chestiuni de ordin personal, poti ierta sau nu, e o decizie proprie. (Regele tace din nou). Dar, atunci cand vezi ce au facut unii din tara ta, poti ierta asa ceva? Eu, ca un crestin, consider ca nu, nu poti. Zeci de milioane de oameni au fost practic distrusi, au trecut printr-un iad absolut, iar dintr-o data vine cineva si spune, ei bine, totul s-a sfarsit, sa uitam. Nu, sa nu uitam. Poporul evreu are un fel de rugaciune, cred ca titlul ei e “Ne amintim.” Iar daca poporul nostru si alte popoare vor tine minte [crimele comunismului], acela va fi un fel de a gandi perfect moral si pozitiv. Dar, e un lucru extrem de dificil dupa atatia ani, pentru ca iti pierzi simtul de orientare.

RFE/RL: Sire, ca suveran al Regatului Romaniei Mari, cu care Majestatea Voastra se identifica, aveti, acum, la 7 decenii de la tragicele evenimente din 1939, un mesaj pentru toti romanii – dinlauntrul si din afara granitelor?

Regele Mihai: Pentru ca lucrurile sa mearga mai bine decat acum, ceea ce ii rog pe romani din tot sufletul este sa fie uniti, pentru ca exista forțe care incearca sa-i separe, si altfel nu vom ajunge acolo unde trebuie sa fim. Trebuie sa fim solidari unul cu celalalt, sa ne reamintim ca suntem in Europa, si sa ne purtam cum se cuvine unii cu altii. Pentru ca nu este bine ca se fac anumite lucruri acum in Romania despre care stie toata lumea, iar cand strainii ne critica, noi raspundem ca nu e treaba lor. Bineinteles ca e si treaba lor, pentru ca acum suntem parte din Europa. Poporul roman ar trebui sa stranga cu adevarat randurile si sa se destepte, pentru ca mai avem de parcurs o cale lunga. Trebuie sa fim uniti si sa ramanem uniti si sa aducem Romania inapoi acolo unde-i este locul. Nu neaparat asa cum a fost, pentru ca acela este trecutul. Dar acel trecut trebuie sa fie inspiratia pentru viitor.

Aceasta este dorinta mea cea mai fierbinte pentru poporul roman: sa fie unit si sa se gandeasca la viitor. Nu numai la cel personal, desi si acela este important. Daca esti parte din tara ta, trebuie sa te pui in slujba tarii.

(Interviu realizat de Eugen Tomiuc, la 13 august 2009, la Aubonne, in Elvetia).

Sursa: Blogul Printului Radu

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: