Iasi, 14 decembrie 1989: „Primavara cade joi”

14 decembrie 1989. Revoluţia a început la Iaşi.

Material preluat de pe websitul „Procesul Comunismului„.

Autor: Eduard Alexandru.

Revoluţia din Decembrie 1989 ar fi putut începe, cu câteva zile mai devreme, la Iaşi. Pe 13 şi 14 decembrie 1989, ieşenii au avut surpriza de a găsi în cutiile poştale sau chiar pe stradă manifeste prin care erau chemaţi la demonstraţie.

“Participaţi la demonstraţia din Piata Unirii la 14 XII, ora 16”, era scris pe fluturaşii răspândiţi în întreg oraşul. Era un mare curaj pentru acele timpuri să răspândeşti astfel de apeluri fără acordul partidului unic sau fără controlul Securităţii. Cu toate acestea, o mână de oameni a reuşit să alunge teama şi să răspundă la apelul necunoscuţilor. Au plătit scump pentru curajul lor, în după-amiaza zilei de 14 decembrie, când au fost încolonaţi şi duşi în linişte la sediul poliţiei politice din str. Triumf nr. 6.

Capii revoltei erau Ştefan Prutianu, economist la acea dată, scriitorul Cassian Maria Spiridon, inginerii Vasile Vicol şi Ionel Săcăleanu. Cu câteva luni înainte, în luna octombrie, ei au format clandestin un partid, Frontul Popular Român, a cărui menire era de a îndepărta dictatura ceauşistă. Ulterior, în mişcarea politică au mai intrat juristul Valentin Odobescu, maistrul Titi Iacob şi Emilian şi Vasile Stoica. Iniţial, Frontul îşi propusese să iniţieze acţiuni de protest locale pe data de 16 decembrie, însă, data a fost decalată cu două zile.

Fiecare membru trebuia să contacteze câte trei oameni de încredere. Unii dintre aceştia s-au dovedit, totuşi, a fi informatori, protestele din Piaţa Unirii fiind înăbuşite din faşă. Locul manifestării a fost împânzit, cu două ore înainte de ora stabilită, de maşini de pompieri (sosite în zonă, chipurile, “pentru o aplicaţie”), de “băieţi cu ochi albaştri” şi de… sportivi care au umplut la maximum Hotelul “Sport” şi care, în dimineaţa aceea, ocupau întreg centrul oraşului, în zone-cheie pentru ochit şi observaţie. Culmea, miliţienii (cel puţin cei în uniforme) erau destul de puţini.

Organizatorii mizau pe cel puţin două-trei mii de persoane. La ora 16.00, însă, nu eru decât vreo 50 de ieşeni care au depăşit teama. Erau pregătite cuvântări împotriva Guvernului şi a dictaturii, s-ar fi aprins lumânări şi s-ar fi cântat “Deşteaptă-te române!”. Nimic din toate acestea, însă, nu s-a întâmplat.

Primul arestat a fost ing. Vasile Vicol care a fost “ridicat” la ora 8.00, în dimineaţa zilei de 14 decembrie. El avea misiunea de a trage clopotele de la Mănăstirea Golia pentru a trezi conştiinţa ieşenilor. Pe 17 decembrie, în arest i-au urmat Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon dar şi curioşii care se strânseseră, la o bere, în apropiere de Piaţă. Ultimul “contrarevoluţionar” prins de Securitate a fost Titi Iacob, arestat pe 18 decembrie, chiar la locul de muncă. El a rezistat torturii până la ora 18.00, când a recunoscut că este unul dintre “duşmanii de clasă”. Acest lucru, însă, nu i-a mulţumit pe anchetatori care au continuat “să-l frigă”. Toţi cei arestaţi “s-au bucurat” de acelaşi tratament din partea orânduirii socialiste multilateral dezvoltate.

Pe 22 decembrie, iniţiatorii revoltei de la Iaşi au fost eliberaţi. Nu ştiau nimic despre ceea ce se întâmpla în întreaga ţară. Dictatorul fugise iar picioarele lor arse şi pline de vânătăi călcau cu nesimţire chipul sfâşiat al comunismului.

Nici până astăzi, curajul ieşenilor nu a fost recunoscut oficial de către autorităţi. Micul grup de protestatari (trei dintre ei deja au murit) urma să fie condamnat la moarte, pe 25 decembrie 1989. Din când în când, câte un politician mai pomeneşte şi de 14 decembrie. E o problemă de imagine. Doar atât…

Discurs sustinut de Varujan Vosganian (PNL) privind omagierea rezistentei anticomuniste

In ziua de 8 decembrie 2010, in Senat a fost dezbatuta o initiativa legislativa a senatorului PNL Puiu Hasotti privind instituirea unei Zile pentru omagierea detinutilor anticomunisti. Cum Senatul, prin avizul negativ al Comisiei Juridice, insotit de cel negativ al Guvernului, era tentat sa respinga propunerea legislativa, iar dl Senator Varujan Vosganian (PNL ) a cerut cuvantul. In urma celor prezentate mai jos, Senatul a decis sa sustina propunerea respectiva.

„Domnul Varujan Vosganian:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Eu cred că ceea ce parcurge societatea românească astăzi nu este atât o criză politică sau economică, ci este o criză de sens. Este vorba de sensul societăţii româneşti şi sensul se judecă socotind locul de unde vii şi proiectul pe care îl ai. Nu vreau să insist asupra proiectului, vom discuta altădată.

În schimb, dacă ar fi să discutăm despre istoria recentă a românilor, veţi vedea că noi nu avem curajul să privim în ochi pe morţii noştri cei noi, adică cei care au murit în locul nostru pentru ca noi să putem trăi în locul lor. Din acest motiv, neasumându-ne istoria recentă şi neîmpăcându-ne cu morţii cei noi, sufletul românesc este bântuit de tot felul de nelinişti.

Eu aş vrea să întreb această sală, aş vrea să întreb poporul român, câţi dintre noi ştim numele vreunui tânăr mort în Revoluţia din 1989? Câţi dintre noi, închizând ochii, pot vizualiza pe Tudor Vladimirescu, pe Gheorghe Doja pe tronul acela de fier încins, pe Decebal tăindu-şi beregata înconjurat de soldaţii romani? Probabil ca foarte multi. Dar câţi dintre noi vizualizează chipul vreunui tânăr mort în Revoluţie? Câţi dintre români ştiu care este ultimul român care a murit cu arma în mână împotriva Securităţii? Era un ţăran, îl chema Ion Banda, şi a murit prin 1962 în Munţii Banatului. Nu era nici intelectual, nu era nici ofiţer, ci era un ţăran. A murit iată, cu arma in mana, la 17 ani după terminarea războiului.

Câţi copii învaţă la şcoală despre faptul că România a avut cea mai sângeroasă şi cea mai dârză luptă împotriva comunismului? Câţi ştiu de căpitanul Timaru, de fraţii Paragină, care au aparat in Muntii Vrancei Hrisovul lui Stefan cel Mare? De atâţia alţi eroi… Elisabetei Rizea nu am reuşit să-i facem un monument în Bucureşti nici măcar până astăzi. Câţi ştiu că Mircea Vulcănescu dormea, in inchisoare, pe pardoseala de beton pentru ca Iuliu Maniu să doarmă pe el ca pe o saltea, omenească, şi să-şi mai lungească puţin zilele?
Câţi cunosc numele generalilor români care au fost udaţi cu apă rece şi lăsaţi să îngheţe în frig? Câţi cunosc, de pildă, faptul că am avut o Ana a lui Manole în zilele noastre? Noi învăţăm la şcoală că Ana a lui Manole a murit din iubire necondiţionată ducând mâncare iubitului ei care era seful constructorilor catedralei de la Curtea de Arges.
Câţi au auzit de Ioana Sălăgean, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Iulia Haşdeu”, care a murit împuşcată ducând mâncare iubitului ei care era soldat? De ce copiii nu învaţă la şcoală şi de Ioana Sălăgean? Pentru că la Ana lui Manole putem explica sacrificiul prin faptul că prin moartea ei s-a construit o catedrală. Poate că nu ştim ce să explicăm prin moartea Ioanei Sălăgean, pentru că prin jertfa ei nu ştim exact ce am reuşit să construim.
Câţi cunosc numele lui Liviu Babeş care şi-a dat foc pe pârtia de la Poiana Braşov? Există doar un mic monument în curtea capelei de la Poiana Braşov care sa aminteasca de sacrificiul lui.
În schimb, lui Jan Palach, cehii i-au făcut un monument în centrul Pragăi, ba, chiar, au dat şi numele unui asteroid, pentru ca toată omenirea să ştie cine a fost eroul care şi-a dat foc atunci când ruşii au invadat Cehoslovacia.
De aceea, opinia mea este că acest proiect, chiar dacă dumneavoastră socotiţi astăzi să-l respingeţi, urmând avizul guvernamental, nu trebuie totuşi dat de o parte cu atâta uşurinţă.
Câtă vreme noi nu ne asumăm morţii cei noi, câtă vreme jertfa lor nu face parte din educaţia copiilor noştri, câtă vreme nu avem şi noi Jean Monnet-ul nostru, ca şi francezii, care au făcut din el un erou naţional şi îl sărbătoresc în fiecare an, iar noi nu avem niciun erou al rezistenţei anticomuniste, pe care să-l sărbătorim, vom fi neliniştişi în sufletul nostru şi vom avea impresia că asta e din cauza votului uninominal sau din cauza Acordului cu Fondul Monetar Internaţional, când este, de fapt, din cauză că noi nu ne asumăm istoria noastră, aşa cum este ea. Neştiind exact de unde venim, cine a murit în locul nostru, pentru ca noi să trăim în locul lor şi să avem datoria să facem lumea pentru care ei au murit, n-o să ştim nici încotro ne îndreptăm. Mulţumesc!”

Sursa: Varujan Vosganian Blog

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: