Datoria externă a României explodează la 82% din PIB

Text+autor+sursa informationala: Rares Manescu

 

Potrivit ultimul raport al FMI privind Romania, datoria externă totală a tarii noastre va atinge anul acesta un vârf de circa 82% din PIB. Aceasta cifra marcheaza practic o creştere galopantă faţă de nivelul de 51% inregistrat la sfârşitul lui 2008.
Încă din octombrie 2010 datoria externă tindea să se apropie de 90 mld. euro, în creştere cu 11,5 mld. euro în decurs de numai un an.
In  2013 şi 2014 Romania va avea  două vârfuri de plată mari, in  rambursarea imprumuturilor catre către FMI. Acestea  reprezenta 11,7% şi respectiv 12% din rezervele valutare.
Pentru a avea o imagine cat mai corecta, iata cateva date concludente.
La intrarea in 2011, România contabiliza obligatii de plata de 90 miliarde euro:
* 18 miliarde euro pe termen scurt (sub un an)
* 72 miliarde euro pe termen mediu si lung.
BNR are o rezerva internationala de 36 miliarde euro, egala cu dublul datoriei scadente in 2011, dar jumatate din datoria ce va trebui achitata in acest deceniu.
Potrivit datelor BNR, datoria externa a Romaniei s-a ridicat la finalul lunii aprilie 2011 la peste 93 de miliarde de euro, fiind cu aproape 2,1 miliarde de euro mai mare comparativ cu nivelul  de la sfarsitul anului trecut.
Asadar, se recunoaste in mod oficial, faptul ca romanii vor fi nevoiti sa sustina in urmatorii ani, o datorie publica imensa.
Astfel, in conditiile in care datoria externă totală, publică şi privată, este de 93 miliarde euro si daca la aceasta adaugam si  datoria publică internă, de peste 15 miliarde euro, ne apropiem de o datorie de 5000 euro pe cap de locuitor  al Romaniei sau 25000 euro pe cap de angajat.
Din pacate, toate aceste informatii ma duc cu gandul la perioada anilor ’80, cand,  intr-un alt regim, ni se servea tema “eforturilor pentru plata datoriilor externe”.

Geopolitica: Stratfor.com – „The Next Decade”

Text + clipuri + analiza + sursa informationala: Stratfor.com

STRATFOR CEO George Friedman, author of the new book „The Next Decade,” examines the role of the American president in preserving the republic while managing an empire.

Observing the ever-closer ties between Germany and Russia, STRATFOR founder George Friedman, author of the new book „The Next Decade,” discusses the likely impact on Poland – and the rest of Europe

STRATFOR founder George Friedman challenges the widely accepted view of China’s continuing economic growth and increasing influence on the world stage.

STRATFOR founder Dr. George Friedman says the Middle East will preoccupy the United States in the next decade, and Iran will be the center of that preoccupation.

Reactia FRJ MediaSind fata de protestul lui Adrian Sobaru

Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind este alaturi de suferinta colegului Adrian Sobaru, angajat al Societatii Romane de Televiziune, membru al Sindicatului pentru Unitatea Salariatilor TV, afiliat MediaSind.

FRJ MediaSind considera ca gestul disperat al colegului nostru este determinat de politica iresponsabila si inumana promovata de  Guvern impotriva propriilor cetateni, precum si de hotararea actualei puteri de  a nu accepta nicio forma de dialog cu partenerii sociali.

In dimineata zilei de 23 decembrie a.c., In timpul sedintei In care se dezbatea motiunea de cenzura Impotriva Guvernului Boc, Adrian Sobaru s-a aruncat, In semn de protest,  de la balconul Parlamentului, strigand  „Pentru tine, Boc ! Asta este viata pe care o traim noi!

El purta un tricou pe care era scris „ Ne-ati ciuruit si ne-ati vandut, ne-ati ucis viitorul copiilor nostri, libertatea!” In timp ce era transportat pe targa, acesta a mai avut puterea sa strige Libertate!

Adrian Sobaru In varsta de 43 de ani, are doi copii, dintre care unul sufera de autism, familia sa avand mari probleme financiare pentru asigurarea tratamentului necesar, In urma eliminarii de catre guvern a unor drepturi pentru copiii cu deficiente.

FRJ MediaSind si Sindicatul pentru Unitatea Salariatilor TV vor sprijini prin toate mijloacele, inclusiv financiar, pe Adrian Sobaru si familia sa. FRJ MediaSind atrage atentia ca acest caz nu este unul izolat.

In data de 18 noiembrie a.c. un alt angajat al televiziunii publice,  In varsta de 45 de ani, s-a spanzurat din cauza situatiei financiare precare In care se afla.

FRJ MediaSind  face un apel la membrii sai aflati In  situatii disperate sa nu aleaga ca solutie de rezolvare a problemelor astfel de proteste  care pun In pericol viata  sau integritatea fizica. Cerem  guvernantilor sa puna capat actualei politici inumane Indreptate Impotriva propriilor cetateni, deoarece disperarea populatiei a atins cote dramatice.

Comitetul Executiv al FRJ MediaSind

Material preluat de pe websitul SROSCAS.ro

Iasi, 14 decembrie 1989: „Primavara cade joi”

14 decembrie 1989. Revoluţia a început la Iaşi.

Material preluat de pe websitul „Procesul Comunismului„.

Autor: Eduard Alexandru.

Revoluţia din Decembrie 1989 ar fi putut începe, cu câteva zile mai devreme, la Iaşi. Pe 13 şi 14 decembrie 1989, ieşenii au avut surpriza de a găsi în cutiile poştale sau chiar pe stradă manifeste prin care erau chemaţi la demonstraţie.

“Participaţi la demonstraţia din Piata Unirii la 14 XII, ora 16”, era scris pe fluturaşii răspândiţi în întreg oraşul. Era un mare curaj pentru acele timpuri să răspândeşti astfel de apeluri fără acordul partidului unic sau fără controlul Securităţii. Cu toate acestea, o mână de oameni a reuşit să alunge teama şi să răspundă la apelul necunoscuţilor. Au plătit scump pentru curajul lor, în după-amiaza zilei de 14 decembrie, când au fost încolonaţi şi duşi în linişte la sediul poliţiei politice din str. Triumf nr. 6.

Capii revoltei erau Ştefan Prutianu, economist la acea dată, scriitorul Cassian Maria Spiridon, inginerii Vasile Vicol şi Ionel Săcăleanu. Cu câteva luni înainte, în luna octombrie, ei au format clandestin un partid, Frontul Popular Român, a cărui menire era de a îndepărta dictatura ceauşistă. Ulterior, în mişcarea politică au mai intrat juristul Valentin Odobescu, maistrul Titi Iacob şi Emilian şi Vasile Stoica. Iniţial, Frontul îşi propusese să iniţieze acţiuni de protest locale pe data de 16 decembrie, însă, data a fost decalată cu două zile.

Fiecare membru trebuia să contacteze câte trei oameni de încredere. Unii dintre aceştia s-au dovedit, totuşi, a fi informatori, protestele din Piaţa Unirii fiind înăbuşite din faşă. Locul manifestării a fost împânzit, cu două ore înainte de ora stabilită, de maşini de pompieri (sosite în zonă, chipurile, “pentru o aplicaţie”), de “băieţi cu ochi albaştri” şi de… sportivi care au umplut la maximum Hotelul “Sport” şi care, în dimineaţa aceea, ocupau întreg centrul oraşului, în zone-cheie pentru ochit şi observaţie. Culmea, miliţienii (cel puţin cei în uniforme) erau destul de puţini.

Organizatorii mizau pe cel puţin două-trei mii de persoane. La ora 16.00, însă, nu eru decât vreo 50 de ieşeni care au depăşit teama. Erau pregătite cuvântări împotriva Guvernului şi a dictaturii, s-ar fi aprins lumânări şi s-ar fi cântat “Deşteaptă-te române!”. Nimic din toate acestea, însă, nu s-a întâmplat.

Primul arestat a fost ing. Vasile Vicol care a fost “ridicat” la ora 8.00, în dimineaţa zilei de 14 decembrie. El avea misiunea de a trage clopotele de la Mănăstirea Golia pentru a trezi conştiinţa ieşenilor. Pe 17 decembrie, în arest i-au urmat Ştefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon dar şi curioşii care se strânseseră, la o bere, în apropiere de Piaţă. Ultimul “contrarevoluţionar” prins de Securitate a fost Titi Iacob, arestat pe 18 decembrie, chiar la locul de muncă. El a rezistat torturii până la ora 18.00, când a recunoscut că este unul dintre “duşmanii de clasă”. Acest lucru, însă, nu i-a mulţumit pe anchetatori care au continuat “să-l frigă”. Toţi cei arestaţi “s-au bucurat” de acelaşi tratament din partea orânduirii socialiste multilateral dezvoltate.

Pe 22 decembrie, iniţiatorii revoltei de la Iaşi au fost eliberaţi. Nu ştiau nimic despre ceea ce se întâmpla în întreaga ţară. Dictatorul fugise iar picioarele lor arse şi pline de vânătăi călcau cu nesimţire chipul sfâşiat al comunismului.

Nici până astăzi, curajul ieşenilor nu a fost recunoscut oficial de către autorităţi. Micul grup de protestatari (trei dintre ei deja au murit) urma să fie condamnat la moarte, pe 25 decembrie 1989. Din când în când, câte un politician mai pomeneşte şi de 14 decembrie. E o problemă de imagine. Doar atât…

Romania analizata de George Friedman (Stratfor.com)

In school, many of us learned the poem Invictus. It concludes with the line, “I am the master of my fate, I am the captain of my soul.” This is a line that a Victorian gentleman might bequeath to an American businessman. It is not a line that resonates in Romania. Nothing in their history tells Romanians that they rule their fate or dominate their soul. Everything in their history is a lesson in how fate masters them or how their very soul is a captive of history. As a nation, Romanians have modest hopes and expectations tempered by their past.

This sensibility is not alien to me. My parents survived the Nazi death camps, returned to Hungary to try to rebuild their lives and then found themselves fleeing the communists. When they arrived in America, their wishes were extraordinarily modest, as I look back on it. They wanted to be safe, to get up in the morning, to go to work, to get paid — to live. They were never under the impression that they were the masters of their fate.

The problem that Romania has is that the world cares about it. More precisely, empires collide where Romania is. The last iteration was the Cold War. Today, at the moment, things seem easier, or at least less desperate, than before. Still, as I discussed in Borderlands, the great powers are sorting themselves out again and therefore Romania is becoming more important to others. It is not clear to me that the Romanians fully appreciate the shift in the geopolitical winds. They think they can hide in Europe, and perhaps they can. But I suspect that history is reaching for Romania again.

Geopolitics and Self-Mutilation

Begin with geography. The Carpathian Mountains define Romania, but in an odd way. Rather than serving as the border of the country, protecting it, the Carpathians are an arc that divides the country into three parts. To the south of the mountains is the Wallachian Plain, the heart of contemporary Romania, where its capital, Bucharest, and its old oil center, Ploesti, are located. In the east of the Carpathians is the Moldavian Plain. To the northwest of the Carpathians is Transylvania, more rugged, hilly country.

And this is the geopolitical tragedy of Romania. Romania is one nation divided by its geography. None of the three parts is easy to defend. Transylvania came under Hungarian rule in the 11th century, and Hungary came under Ottoman and Austro-Hungarian rule. Wallachia came under Ottoman rule, and Moldavia came under Ottoman and Russian rule. About the only time before the late 19th century that Romania was united was when it was completely conquered. And the only time it was completely conquered was when some empire wanted to secure the Carpathians to defend itself.

Some of us experience geopolitics as an opportunity. Most of humanity experiences it as a catastrophe. Romania has been a nation for a long time, but rarely has it been a united nation-state. After becoming a nation-state in the late 19th century, it had a precarious existence, balanced between Austria-Hungary, the Ottoman Empire and Russia, with Germany a more distant but powerful reality. Romania spent the inter-war years trying to find its balance between monarchy, authoritarianism and fascism, and it never quite found it. It sought safety in an alliance with Hitler and found itself on the front lines in the German invasion of Russia. To understand Romania as an ally one must bear this in mind: When the Soviets began their great counterattack at Stalingrad, they launched it over Romanian (and Hungarian) troops. Romanians maneuvered themselves into the position of fighting and dying for the Germans, and then got their revenge on the Germans by being slaughtered by the Soviets.

All of this led to Romania’s occupation by the Soviets, toward whom the Romanians developed a unique strategy. The Hungarians rose up against the Soviets and were crushed, and the Czechoslovaks tried to create a liberal communist regime that was still loyal to the Soviets and were crushed. The Romanians actually achieved a degree of autonomy from the Soviets in foreign affairs. The way the Romanians got the Soviets to tolerate this was by building a regime more rigid and oppressive than even that of the Soviet Union at the time. The Soviets knew NATO wasn’t going to invade, let alone invade through Romania. So long as the Romanian regime kept the people in line, the Russians could tolerate their maneuvers. Romania retained its national identity and an independent foreign policy but at a stunning price in personal freedom and economic well-being.

Contemporary Romania cannot be understood without understanding Nicolae Ceausescu. He called himself the “Genius of the Carpathians.” He may well have been, but if so, the Carpathian definition of genius is idiosyncratic. The Romanian communist government was built around communists who had remained in Romania during World War II, in prison or in hiding. This was unique among the Soviet Union’s Eastern European satellites. Stalin didn’t trust communists who stayed home and resisted. He preferred communists who had fled to Moscow in the 1930s and had proved themselves loyal to Stalin by their betrayal of others. He sent Moscow communists to rule the rest of the newly occupied countries that buffered Russia from the West. Not so in Romania, where native communists ruled. After the death of the founder of communist Romania, Gheorghe Gheorghiu-Dej, another Romanian communist who stayed in Romania ultimately took over: Ceausescu. This was a peculiarity of Romanian communism that made it more like Josip Broz Tito’s Yugoslavia in foreign policy, and more like a bad dream in domestic policy.

Ceausescu decided to pay off the national debt. His reason seemed to flow from his foreign policy — he didn’t want Romania to be trapped by any country because of its debt — and he repaid it by selling to other countries nearly everything that was produced in Romania. This left Romania in staggering poverty; electricity and heat were occasional things, and even food was scarce in a country that had a lot of it. The Securitate, a domestic secret police whose efficiency and brutality were impressive, suppressed unrest. Nothing in Romania worked as well as the Securitate.

Herta Muller is a Romanian author who writes in German (she is part of Romania’s ethnic German community) and who won the Nobel Prize for Literature in 2009. One of her books, The Appointment, takes place in Romania under the communists. It gives an extraordinary sense of a place ruled by the Securitate. It is about a woman who is living her life, working at her job and dealing with an alcoholic husband while constantly preparing for and living in dread of appointments with the secret police. As in Kafka, what they are looking for and what she is hiding are unclear. But the danger is unrelenting and permeates her entire consciousness. When one reads this book, as I did in preparing for this trip, one understands the way in which the Securitate tore apart a citizen’s soul — and remembers that it was not a distant relic of the 1930s but was still in place and sustaining the Romanian regime in 1989.

It was as if the price that Romania had to pay for autonomy was to punch itself in the face continually. Even the fall of communism took a Romanian path. There was no Velvet Revolution here but a bloody one, where the Securitate resisted the anti-communist rising under circumstances and details that are still hotly debated and unclear. In the end, the Ceausescus (Nicolae’s wife Elena was also a piece of work, requiring a psychological genius to unravel) were executed and the Securitate blended into civil society as part of the organized-crime network that was mistaken for liberalization in the former Soviet empire by Western academics and reporters at the time.

Romania emerged from the previous 70 years of ongoing catastrophe by dreaming of simple things and having no illusions that these things were easy to come by or things Romanians could control. As with much of Eastern Europe but perhaps with a greater intensity, Romanians believed their redemption lay with the West’s multilateral organizations. If they were permitted to join NATO and especially the European Union, their national security needs would be taken care of along with their economic needs. Romanians yearned to become European simply because being Romanian was too dangerous.

The Redemption of Being European

In thinking of Romania, the phrase “institutionalized prisoner” comes to mind. In the United States it is said that if someone stays in prison long enough, he becomes “institutionalized,” someone who can no longer imagine functioning outside a world where someone else always tells him what to do. For Romania, national sovereignty has always been experienced as the process of accommodating itself to more powerful nations and empires. So after 1991, Romania searched for the “someone else” to which it could subordinate itself. More to the point, Romania imbued these entities with extraordinary redemptive powers. Once in NATO and the European Union, all would be well.

And until recently, all has been well, or well in terms of the modest needs of a historical victim. The problem Romania has is that these sanctuaries are in many ways illusions. It looks to NATO for defense, but NATO is a hollowed-out entity. There is a new and ambitious NATO strategy, which sets a global agenda for the organization. Long discussed, it is an exercise in meaninglessness. Countries like Germany have no military with which to fulfill the strategy, assuming that any agreement to act could be reached. NATO is a consensual organization, and a single member can block any mission. The divergent interests of an expanded NATO guarantee that someone will block everything. NATO is an illusion that comforts the Romanians, but only if they don’t look carefully. The Romanians seem to prefer the comforting illusion.

As for the European Union, there is a deep structural tension in the system. The main European economic power is Germany. It is also the world’s second-largest exporter. Its economy is built around exporting. For a country like Romania, economic development requires that it take advantage of its wage advantage. Lower wages allow developing countries to develop their economy through exports. But Europe is dominated by an export superpower. Unlike the postwar world, where the United States absorbed the imports of Germany and Japan without needing to compete with them, Germany remains an exporting country exporting into Romania and leaving precious little room for Romania to develop its economy.

At this stage of its development, Romania should be running a trade surplus, particularly with Germany, but it is not. In 2007, it exported about $40 billion worth of goods and imported about $70 billion. In 2009, it exported the same $40 billion but cut imports to only $54 billion (still a negative). Forty percent of its trade is with Germany, France and Italy, its major EU partners. But it is Germany where the major problem is. And this problem is compounded by the fact that a good part of Romania’s exports to Germany are from German-owned firms operating in Romania.

During the period of relative prosperity in Europe from 1991 to 2008, the structural reality of the EU was hidden under a rising tide. In 2008 the tide went out, revealing the structural reality. It is not clear when the tide of prosperity will come rolling back in. In the meantime, while the German economy is growing again, Romania’s is not. Because it exists in a system where the main engine is an exporter, and the exporter dominates the process of setting rules, it is difficult to see how Romania can take advantage of its greatest asset — a skilled workforce prepared to work for lower wages.

Add to this the regulatory question. Romania is a developing country. Europe’s regulations are drawn with a focus on the highly developed countries. The laws on employment guarantees mean that Europeans don’t hire workers, they adopt them. That means that entrepreneurship is difficult. Being an entrepreneur, as I well know, means making mistakes and recovering from them fast. Given the guarantees that every worker has in Europe, an entrepreneur cannot quickly recover from his mistakes. In Romania, the agility needed for risk-taking is not readily available under EU rules drawn up for a mature economy.

Romania should be a country of small entrepreneurs, and it is, but there is extensive evasion of Brussels’ — and Bucharest’s — regulations. It is a gray market that creates legal jeopardy and therefore corruption in the sector that Romania needs the most. Imagine if Germany had the regulations it champions today in 1955. Could it possibly have developed into what it is in 2010? There may be a time for these regulations (and that is debatable), but for Romania it is not now.

I met a Romanian entrepreneur who marketed industrial products. In talking to him, I raised the question of the various regulations governing his industry and how he handled them. There was no clear answer or, more precisely, I didn’t realize the answer he had given me until later. There are regulations and there are relationships. The latter mitigate the former. In Germany this might be called corruption. In Romania it is survival. A Romanian entrepreneur rigorously following EU regulations would rapidly go out of business. It may be that Romania is corrupt, but the regulatory structure of the EU imposed on a developing economy makes evasion the only rational strategy. And yet the entrepreneur I talked to was a champion of the European Union. He too hoped for the time when he could be a normal European. As Rousseau said, “I have seen these contradictions and they have not rebuffed me.”

It is difficult to for an outsider to see the specific benefits of NATO and EU membership for Romania. But for the Romanians, membership goes beyond the specifics.

Romania’s Choice

August and September are bad months in Europe. It is when wars and crises strike. August and September 2008 were bad months. That August, Russia struck Georgia. In September, the financial crisis burst wide open. In the first, Russia delivered a message to the region: This is what American guarantees are worth. In the European handling of the financial crisis in Eastern Europe, the Germans delivered a message on the limits of German responsibility. Both NATO and the European Union went from being guarantors of Romanian interests to being enormous question marks.

In my conversations with Romanians, at all levels and almost universally, I have found the same answer. First, there is no doubt that NATO and the European Union did not work in Romania’s favor at the moment. Second, there is no question of rethinking Romania’s commitment to either. There are those Romanians, particularly on the far right, who dislike the European Union in particular, but Romania has no strategic alternative.

As for the vast majority, they cannot and will not conceive of a Romania outside the confines of NATO and the European Union. The mere fact that neither is working well for Romania does not mean that they do not do something important: NATO and the European Union keep the anti-democratic demons of the Romanian soul at bay. Being part of Europe is not simply a matter of strategic or economic benefits. It represents a transitional point in Romanian history. With membership in the European Union and NATO, Romania has affirmed its modernity and its democratic institutions. These twin amulets have redeemed Romania’s soul. Given this, I suppose, an unfavorable trade balance and the absence of genuine security guarantees is a small price to pay. I am not Romanian, so I can’t feel their ineffable belief in Brussels.

Romanians do acknowledge, again almost universally, the return of Russia to the historical stage, and it worries them. Of particular concern is Moldova, a region to the east that was historically Romanian, taken by the Soviets in a treaty with Hitler and the rest of which was seized after World War II. Moldova became an independent country in 1991 (a country I will be visiting next). For much of the post-Cold War period it had a communist government that fell a few years ago. An election will be held on Nov. 28, and it appears that the communists might return. The feeling is that if the communists return this time, the Russians will return with them and, in the coming years, Russian troops will be on Romania’s borders.

Romanian officials are actively engaged in discussions with NATO officials about the Russians, but the Germans want a more active involvement of Russia in NATO and not tension between NATO and Russia. The Western Europeans are not about to be drawn into Eastern European paranoia fed by nostalgic American strategists wanting to relive the Cold War, as they think of it.

I raised two strategic alternatives with Romanian officials and the media. One was the Intermarium — an alliance, perhaps in NATO, perhaps not — of Poland, Slovakia, Hungary, Romania and Bulgaria. (To readers who asked why I did not go to Bulgaria on this trip, it was simply a matter of time. I will go there as soon as I can.) Very interestingly, one official pointed out substantial levels of cooperation on military planning between Hungary and Romania and discussions between Romania and Poland. How serious this is and whether it will go beyond the NATO context is unclear to me. Perhaps I can get a better sense in Warsaw.

But military planning is one thing; the wherewithal to execute military plans is quite another. The Romanians are now caught in a crisis over buying fighter planes. There are three choices: the Swedish Gripen, the Eurofighter and used American F-16s. The problem is that the Romanians don’t have the money for any of these aircraft, nor does it seem to me that these are the defense measures they really need. The Americans can provide air cover in a number of ways, and while 24 F-16s would have value, they would not solve Romania’s most pressing military problem. From where I sit, creating an effective mobile force to secure their eastern frontier is what is needed. The alternative I’ve heard was buying naval vessels to block a very real Russian naval buildup in the Black Sea. But if Romania has trouble buying 24 fighters, naval vessels are out of the question.

The Romanians are approaching defense planning from a NATO perspective — one used for planning, not implementation, and one that always leads to sophisticated systems while leaving the basics uncovered. This may seem like an unnecessary level of detail for this essay, but the Romanians are deep in this discussion, and questions like this are the critical details of strategies growing out of geopolitics. It is the difference between planning papers drawn up by think tanks and the ability to defend a nation.

The Black Sea is a critical part of Romania’s reality, and the rise of Turkey makes the system of relationships interesting. Turkey is Romania’s fourth largest export target, and one of the few major trading partners that imports more from Romania than it exports. I pointed out to Romanians that it is the great good fortune of Turkey that it was not admitted to the European Union. Turkey’s economy grew by an annualized rate of 12 percent in the first quarter of 2010 and has been surging for years.

Turkey is becoming a regional economic engine and, unlike Germany, France and Italy, it offers compatibilities and synergies for Romania. In addition, Turkey is a serious military force and, while not seeking confrontation with Russia, it is not subservient to it. Turkey has adopted a “360 degree” strategy of engagement with all countries. And since Turkey is a NATO member, as are Hungary, Slovakia and Poland, there is no incompatibility with a dual strategy of the Intermarium and the Black Sea. For now, they fit. And the irony of Romania reaching out to the heir to the Ottomans is simply that and no more. This is the neighborhood that Romania inhabits. These are the options it has.

What doesn’t fit for Romania is the NATO/EU system alone. Perhaps this is part of a rational mix, but it cannot be all of it. For Romania, the problem is to move beyond the psychological comfort of Europe to a strategic and economic understanding that accepts that the post-Cold War world is over. More important, it would be a move toward accepting that Romania is free, responsible for its future and capable of managing it.

It is this last step that is the hardest for Romania and many of the former Soviet satellites — which were also bound up with World War I and Hitler’s disaster — to come to terms with. There is a connection between buying more expensive German cars than you can afford, and more of them than you need, and the novels of Herta Muller. The appointment can be permanently cancelled, but the fear of the interrogation is always with you. In this region, the fear of the past dominates and oppresses while the confident, American-style military planning and economic restructuring I suggested is alien and frightening.

The Romanians emerged from a world of horror, some of it of their own making. They fear themselves perhaps more than they fear others. For them, becoming European is both a form of therapy and something that will restrain the demons within and without. When you live with bad memories, you live with the shadows of reality. For the Romanians, illusory solutions to haunting memories make a great deal of sense.

It makes sense until war comes, and in this part of the world, the coming of war has been the one certainty since before the Romans. It is only a question of when, with whom and what your own fate will be when it arrives. The Romanians believe with religious fervor that these things will be left behind if they become part of Europe. I am more skeptical. I had thought that Romania’s problem was that it was part of Europe, a weak power surrounded by stronger ones. They seem to believe that their solution is to be part of Europe, a weak power surrounded by stronger ones.

I leave Romania confused. The Romanians hear things that I am deaf to. It is even at a pitch my Hungarian part can’t hear. I leave now for another nation, Moldova, which has been even more exposed to history, one even stranger and more brutal than Romania’s.

Memoria istoriei: Motiunea de cenzura PSD, PNL si PC din 27 octombrie 2010

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută pe 27 octombrie, asumarea răspunderii Guvernului pe 28 octombrie.

Motiunea de cenzura a fost semnata de 158 parlamentari PSD, 4 parlamentari PC si 75 parlamentari PNL. Astfel Opozitia Unita formata din PSD+PNL+PC detine 237 mandate parlamentare (50,32%) din 471 de portofolii parlamentare.

18 octombrie 2010

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari!

Domnule prim-ministru,

Moţiunea de cenzură pe care v-o prezentăm astăzi este o moţiune populară, semnată de aproape 3 milioane dintre compatrioţii noştri.

Conform tuturor sondajelor, putem spune că ea este moţiunea majorităţii populaţiei – care sperăm să devină astăzi şi moţiunea unei  majorităţi parlamentare!

Prezenta moţiune nu este o moţiune ideologică, de stânga sau de dreapta. Ea este mai mult decât un document politic. Este un act de sancţionare a activităţii actualei guvernări, asumat de reprezentanţii opoziţiei, indiferent de orientarea lor ideologică şi susţinut de majoritatea covârşitoare a românilor, care considera in proporţie de 90% ca România merge într-o direcţie greşită. Prezenta moţiune exprimă voinţa tuturor segmentelor societăţii româneşti – mediul privat, sectorul bugetar, tineri dominaţi de spirit întreprinzător, cărora actualii guvernanţi le fură şi le vând viitorul, dar şi bătrânii batjocoriţi şi condamnaţi la moarte prin foame, frig şi boală, România care suferă în tăcere, dar şi România care îşi strigă furia în stradă. Sunt uniţi de o nevoie stringentă, pe care o afirmăm în această moţiune: guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase trebuie să plece.

Criza economică  este folosită ca justificare pentru instaurarea unei politici de dictat, pe care o comandă cel care ocupă, vremelnic, funcţia de preşedinte şi care este pusă în aplicare de o grupare lipsită de legitimitate electorală, condusă de un personaj fără personalitate, fără identitate doctrinară şi fără simţ al ridicolului– premierul Emil Boc.

România este condusă astăzi, într-o perioadă de gravă criză economică mondială, de o grupare de persoane lipsite de orice competenţă, caracterizate de oportunism şi unite de un singur obiectiv: menţinerea cu orice preţ la putere, în scopul utilizării resurselor publice pentru satisfacerea intereselor clientelei politice. Cu orice preţ, chiar cu preţul sacrificării intereselor societăţii  româneşti, căreia i-au declarat un război nemilos. Guvernul Băsescu-Udrea-Boc-Anastase, distruge cu perseverenţă cei doi piloni pe care se construieşte orice societate liberă şi prosperă: economia şi instituţiile fundamentale ale statului de drept.

Considerăm că, în faţa acestei situaţii, prin care este pus în pericol viitorul naţiunii, noi, toţi membrii Parlamentului, indiferent de afilierea politică, sau de orientarea doctrinară personală, ca reprezentanţi legitimi ai puterii suverane a poporului, trebuie să acţionăm neîntârziat, în apărarea intereselor României şi ale cetăţenilor ei. Trebuie să acţionăm în conformitate cu manifestarea de voinţă a majorităţii covârşitoare a societăţii româneşti.

Avem datoria de a asculta vocea României majoritare şi de a vota moţiunea României majoritare.

Guvernul actual trebuie să plece din cel puţin 10 motive:

1. Pentru că actualul Guvern Boc nu mai respectă demult Programul de guvernare aprobat de Parlament, la învestitură, în decembrie 2009.

Niciuna dintre prevederile esenţiale ale programului de guvernare nu a fost respectată de către Guvern. Mandatul încredinţat de Parlament a fost încălcat grosolan, iar Guvernul Boc, aici de faţă, este ilegitim, întrucât conduce ţara doar sub comanda preşedintelui de partid şi de stat. Nici unul dintre angajamentele personale rostite de premierul Emil Boc în discursul de investitură din decembrie 2009 nu a fost respectat. Astfel, unul dintre obiectivele de politică economică şi anume „menţinerea cotei de TVA la acelaşi nivel pe întreaga perioadă a mandatului de guvernare” a fost abandonat la câteva luni, iar din iulie a.c. plătim cu toţii un TVA mărit de la 19 la 24%. Un alt exemplu de populism şi demagogie al domnului Boc este ideea unui pact între toate partidele politice de stabilitate a funcţiei publice, promisiune rostită în faţa Parlamentului, şi de care s-a ales praful !

2. A declanşat un veritabil război economic împotriva românilor, început cu un atac devastator împotriva mediului privat, împotriva acelor oameni care produc valoare adăugată în societatea românească, care vor să muncească mai bine, pentru a câştiga mai bine, pentru a putea trăi mai bine. La învestire, Guvernul Boc a anunţat o serie de măsuri necesare susţinerii mediului de afaceri. Niciuna nu s-a pus în practică. Pentru a înfiinţa o companie, trebuie plătite nu mai puţin de 15 taxe, iar timpul necesar procedurilor plasează România aproape de ţări precum Congo si Tadjikistan. Controalele la firme sunt făcute la comandă politică şi au scopul strângerii de bani pentru partid.

3. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a produs un dezastru generalizat în economie, prin sugrumarea cu taxe şi impozite aberante a liberei iniţiative şi a investiţiilor în mediul privat care generează noi locuri de muncă. În timp ce societăţile cu capital majoritar de stat, căpuşate de clientela politică a PD-L, rămân principalii debitori către bugetele de stat, mediul privat este în continuare principalul plătitor nu doar al costurilor crizei economice, ci şi al menţinerii la putere a acestui guvern incompetent şi ticălos.

România mai funcţionează doar pe datorie, ritmul în care se împrumută de la începutul anului fiind de 600 de euro/secundă – adică 52 milioane de euro pe zi.

4. Politica haotică şi fiscalitatea excesivă impuse de Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase adâncesc şi mai mult criza. Bugetul pe acest an a prevăzut o creştere economică de 1,3%. După aplicarea măsurilor, România a devenit singura ţară din Estul Europei cu cădere economică de 1,7 – 1,9% în 2010. Puterea reală de cumpărare a scăzut deja cu 8-10% numai din majorarea preţurilor din TVA, combinată cu sporirea ratei inflaţiei. Peste acestea se suprapune diminuarea salariilor cu 25, 40 sau chiar 60% în unele cazuri.  În termen de opt luni de zile, acest Guvern, aici de faţă, a modificat de 10 (zece!) ori Codul Fiscal.

Politica de sufocare a mediului privat a dus la scăderea dramatică a încasărilor la bugetele de stat, fapt ce a determinat guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase să deschidă un al doilea front în războiul economic împotriva românilor: agresiunea împotriva pensionarilor şi a celor care produc valoare intelectuală şi sunt recompensaţi prin sistemul bugetar – profesori, doctori, cercetători, funcţionari.

5. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a luat măsuri prin care umileşte toate categoriile de cetăţeni. Este pentru prima dată după 1990, când românilor le scad, practic, toate veniturile nete câştigate până în prezent. Guvernarea Boc a aruncat România cu zeci de ani în urmă, dând iarăşi cetăţenilor români sentimentul că ţara noastră este un spaţiu al resemnării şi al deznădejdii. Colapsul economic a provocat grave probleme sociale, iar sărăcirea populaţiei României a fost transformată de „dinastia Boc” în politică de stat. Cetăţeanul  este pus în situaţia de a munci la fel de mult, dar pe bani mai puţini. Practic, salariaţii instituţiilor publice muncesc un trimestru pe gratis. Românii sunt cei mai săraci europeni, „depăşind” chiar şi Bulgaria – aceasta fiind „performanţa” de sinteză a acestor guvernanţi!

6. Direcţia spre care ţara este condusă de Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase este cea a colapsului social. Activitatea guvernamentală dezastruoasă a declanşat şi întreţine  războiul împotriva cetăţenilor români, – războiul între români. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a generat cel mai mare grad de conflict şi de contestare din ultimii 15 ani  şi un val de nemulţumire publică fără precedent, încât nu a fost categorie socială care să nu fi protestat şi să nu îşi fi căutat dreptatea în stradă. Niciodată un Guvern care a intenţionat să adopte măsuri de reformă nu a avut o ripostă mai solidă din partea unor categorii profesionale, din partea sindicatelor, a unei largi părţi a societăţii.

7. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase este singurul guvern din Europa care a îndrăznit să ceară limitarea drepturilor cetăţeneşti pentru asanarea finanţelor publice. Asimilarea situaţiei din economie cu un război sau un cataclism reprezintă actul de capitulare al unei guvernări care s-a declarat neputincioasă în faţa realităţii. Aşa cum arătam în precedenta moţiune de cenzură, de acum 6 luni, Art.53 din Constituţie n-a putut să justifice măsurile luate de guvern; situaţia este exact pe dos: aceste măsuri sunt cele care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa naţională!

Aceste măsuri şi nu altceva scot  oamenii în stradă! Niciodată legile propuse sau ordonanţele adoptate de vreun guvern nu au fost mai contestate ca acum.

Aceste măsuri au generat o stare generală de nemulţumire şi de protest în întreaga ţară!

Guvernul trebuie să-şi aplice Art.53 în primul rând sieşi, iar această moţiune de cenzură îl ajută să facă acest lucru!

8. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a instalat în România un sistem clientelar care căpuşează instituţiile statului, de la cel mai înalt nivel până la ultima comună din România, în care banii publici se scurg prin “sitele” portocalii către camarila politică. S-a ajuns ca orice alocare bugetară să aibă în spate un raţionament bazat pe interesul personal sau de partid şi nu pe interesul comunităţilor şi al cetăţenilor. În paralel, se plătesc aiurea scene de 75.000 de euro, patinoare de 12 milioane de euro, brand-uri de ţară plagiate de numai 75 de milioane de euro ori programe fanteziste, precum e-România de 500 milioane de euro.

9. Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase a inoculat sentimentul de frică, de teamă, de represalii, specifice regimurilor totalitare, pentru a încerca să se  menţină la  putere cu orice preţ. În  cel mai pur stil populist, acest regim politic se raportează tot timpul  la „popor”, „mulţimi” sau „indivizi”, uitând esenţialul: că  România este o ţară de CETĂŢENI cu drepturi şi responsabilităţi şi care, mai ales, nu datorează nimic acestei guvernări. Mai mult, credem că noi toţi am plătit prea mult pentru a ispăşi, în aceşti doi ani chiar şi vina celor care i-au ales.

10. Actualul Prim-ministru trebuie să plece pentru că a oferit pe tavă lui Traian Băsescu Guvernul pe care îl conduce, reuşind să-l şteargă din paginile Constituţiei, de la capitolul Putere executivă. Guvernul Boc s-a legitimat doar în faţa preşedintelui Băsescu şi în favoarea acestuia,  şi nu, cum este normal şi constituţional, în faţa Parlamentului, pentru  a da seamă în ce fel respectă programul de guvernare şi apără interesele celor pentru care ar trebui sa guverneze.

Într-un mod fără precedent şi deosebit de periculos pentru democraţie, în total dispreţ faţă de cetăţenii României, puterea executivă se subsumează doar Palatului Cotroceni, Guvernul nemaifiind decât o armă folosită de Traian Băsescu în lupta politică.

Dar Parlamentul poate corecta, prin mijloace democratice şi constituţionale această anomalie, punând capăt acestei guvernări prin votarea moţiunii de cenzură şi deschizând, astfel, calea punerii în acord a puterii executive cu voinţa politică a Legislativului.

Recăpătarea  legitimităţii politice

Stimaţi colegi,

Depăşirea crizelor este imposibilă fără existenţa încrederii milioanelor de cetăţeni în soluţiile ce le sunt propuse. Or, dificultatea majoră şi impasul fundamental de care se loveşte actualul Guvern constau în epuizarea definitivă a încrederii din partea populaţiei.

Neîncrederea din partea poporului reprezintă stigmatul iremediabil al guvernării Băsescu-Udrea-Boc-Anastase.

Sunteţi, domnule Boc, un om fără onoare, fără principii şi mai ales fără moralitate! Şi asta o ştie şi domnul Băsescu şi o speculează la maxim în fiecare zi. Vă foloseşte pentru a vă mobiliza locotenenţii, care ocupă locuri importante în conducerea Camerei Deputaţilor – chiar preşedintele acestei instituţii, transformată în agent de hoţie politică – pentru a vă atinge scopurile meschine, pentru a instituţionaliza furtul politic şi a legifera corupţia politică.

De doi ani încoace, România a ajuns într-o situaţie fără precedent şi de o gravitate maximă: cele mai importante instituţii ale statului român, colorate în portocaliu fură orice: banii oamenilor, fonduri publice, voturile din Parlament!, sănătatea şi educaţia cetăţenilor României. Aici, în această sală, aţi hotărât că 80 este egal cu 170! Şi asta sub privirile unei ţări întregi, ale ziariştilor şi fără a ţine seama că sunteţi filmaţi. Nu aveţi nici o jenă şi nu vă mai este frică de nimic: nici o lege nu vă poate opri pentru că furtul dumneavoastră beneficiază de înalta protecţie de la Cotroceni şi a altor instituţii.

Nu ne mai miră că există o ruptură majoră între guvernanţii României şi cei care îşi cer drepturile prin mitinguri şi acţiuni neluate în seamă de către autorităţi.

Protestele tuturor categoriilor socio-profesionale, aflate în stradă aproape zilnic, paralizia sistemelor publice de educaţie şi sănătate, blocajul mediului privat de afaceri,  nemulţumirile pensionarilor, profesorilor, medicilor, poliţiştilor, militarilor, copiilor, mamelor – toate acestea demonstrează că ţara are un guvern incompetent, care nu este dedicat interesului legitim al cetăţenilor. Moţiunea de astăzi este a tuturor acestor oameni,  a României majoritare!

Actualul Guvern este complet rupt de adevăratul izvor de legitimitate democratică – rezultatul alegerilor – şi este  momentul să restabilim, în limitele constituţionale, ordinea raporturilor dintre Legislativ şi Executiv.

Acest guvern trebuie să plece, pentru a lăsa loc liber aplicării unor soluţii multiple, indiferent de paternitatea lor, dar care sunt capabile să stopeze de urgenţă prăbuşirea spre care împinge ţara guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase.

După căderea guvernului B.U.B.A, noi, semnatarii acestei moţiuni, împreună cu cei care ni se vor alătura, dorim să realizăm un guvern de criză, care să-şi asume două obiective: stabilizarea societăţii prin câteva măsuri de urgenţă şi organizarea de alegeri anticipate în maxim 6 luni.

Există alternative la soluţia dispreţuitoare „fiecare să se descurce cum poate, noi să trăim bine”,  pe care o propune românilor regimul politic Băsescu-Udrea-Boc-Anastase.

Pot să fie puse pe primul plan salvarea locurilor de muncă, salvarea mediului privat, salvarea clasei de mijloc, salvarea bugetelor publice, salvarea politicilor sociale, salvarea educaţiei şi sănătăţii, salvarea pensionarilor.

Există alternative pe care un „guvern de criză”, instalat după căderea cabinetului Boc, poate să le aplice imediat, pe baza unui program de guvernare legitimat de dezbaterea în Parlament, actualizat cu toate ideile pe care dumneavoastră, cu toţii, le veţi valida pentru scoaterea ţării din criză şi reîndreptarea ei pe o direcţie corectă.

Suntem convinşi că fiecare dintre dvs., indiferent de partid, are experienţa necesară, ca şi a cetăţenilor din colegiile electorale pe care le reprezentaţi, pentru a formula, într-o ambianţă de dezbatere constructivă şi colegială, idei, propuneri şi soluţii care pot fi folositoare ţării.

De aceea, această moţiune trebuie adoptată prin votul nostru şi, pe cale de consecinţă, ultima ediţie a guvernărilor Băsescu-Udrea-Boc-Anastase  să depună armele şi să plece acasă! Definitiv! Chiar de azi!

Stimaţi colegi,

Această moţiune de cenzură nu este doar o formă de luptă parlamentară, nu este o formalitate! Este singura şansă pe care milioane de pensionari şi de salariaţi o au pentru a nu se afunda şi mai mult în sărăcie.

România se află în faţa unei opţiuni majore: fie este aruncată într-o criză socială şi economică şi mai profundă, sub guvernarea incompetentă a unui Guvern expirat politic, fie Cabinetul Emil Boc este demis, deschizându-se calea pentru găsirea altor soluţii politice, economice şi sociale.

Alegerea este clară, chiar dacă ea poate fi dificilă pentru parlamentarii care compun arcul guvernamental.

Cei care vor vota pentru această moţiune a celor mulţi votează pentru stoparea condamnării la sărăcie şi la faliment a milioane de români.

Cei care vor vota împotriva acestei moţiuni trebuie să îşi asume, fiecare în parte, responsabilitatea pentru dezastrul pe care actuala guvernare îl produce zi de zi în România, inclusiv în colegiilor lor.

Azi, avem şansa cu toţii de a ne pune în slujba oamenilor care ne-au votat şi ne-au desemnat uninominal să le reprezentăm interesele în Parlament. Avem şansa să dovedim că suntem de partea celor mulţi care vor  S C H I M B A R E A GUVERNĂRII!

Vă solicităm, aşadar, să votaţi această moţiune, pentru a deschide calea acordării unei noi  şanse pentru România.

Ţara are nevoie de o altă abordare, de un nou contract social, de o nouă viziune în ceea ce priveşte soarta sa  şi a cetăţenilor săi.

Este nevoie de un nou model, care să stimuleze creşterea economică pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor.

Un nou contract social presupune construcţia unui alt guvern, format din oameni competenţi şi capabili să inspire încredere compatrioţilor noştri.

Este nevoie de recâştigarea încrederii din partea oamenilor, pe care o pot obţine numai  un nou guvern şi un plan cinstit ce poate scoate ţara din criză. Este şansa recredibilizării clasei politice care va risca, altminteri, o condamnare şi o sancţiune capitală la urne! Iar pentru a începe, cât mai grabnic, acest  nou drum, pentru a se da o speranţă milioanelor de români care sunt speriaţi de ziua de mâine, este nevoie ca moţiunea României majoritare să devină moţiunea majorităţii românilor din această sală!

Ca atare, votul de astăzi înseamnă şi un vot pentru ceea ce credem noi că trebuie să respecte şi să adopte, de urgenţă, un nou guvern:

Direcţii de acţiune

Pachet de măsuri (Termen scurt 6-9 luni)

Pe termen scurt, vom urmări stimularea cererii agregate prin creşterea investiţiilor guvernamentale, care să creeze puternice efecte de multiplicare şi să antreneze şi investiţii ale agenţilor economici privaţi pentru a crea locuri de muncă. De asemenea, urmărim restabilirea încrederii în economia românească prin măsuri de stabilizare macroeconomică şi atragerea de investiţii străine directe. Astfel, vom putea menţine locurile de muncă şi putem crea noi locuri de muncă şi mai multe şi mai bune.

Noi susţinem abordarea echilibrată a reformei sistemului public. Măsurile de raţionalizare a cheltuielilor trebuie să fie completate de măsuri de creştere a veniturilor la buget. În fapt, doar tăierea cheltuielilor bugetare presupune reducerea unei nevoi de finanţare vulnerabilizând domeniile de interes naţional, dar nu presupune un plus de bani la buget, deci nu avem ce reorienta spre investiţii.

Propunem ca reducerea cheltuielilor publice să se facă în urma unor analize cost /beneficiu bine fundamentate, iar pe de altă parte creşterea veniturilor bugetare să se realizeze prin simplificarea fiscalităţii, îmbunătăţirea colectării şi reducerea evaziunii fiscale, astfel încât efectele negative asupra mediului de afaceri să fie minime.

O guvernare eficientă este obligată să adopte măsuri de reformă instituţională şi de modernizare a marilor sisteme publice (educaţie, sănătate, pensii, ordine publică ş.a.) însoţite de programe investiţionale adecvate, care să stopeze declinul economic şi să asigure, începând cu anul viitor, reluarea creşterii economice.

§  Renegocierea angajamentelor cadru convenite de România în acordul de împrumut convenit cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană;

§  Revizuirea politicilor economice şi sociale ale actualului Guvern  cu aplicabilitate de la 01.01.2011;

§  Revenirea asupra reducerii cu 25%  a salariilor bugetarilor, readucandu-le la nivelul de dinainte de 1 iulie 2010;

§  Revizuirea cotei de TVA în concordanţă cu rezultatele economice din 2010;

§  Neimpozitarea pensiilor sub plafonul de 1.000 lei;

§  Reconsiderarea achiziţiilor publice pe baza criteriilor de oportunitate, prioritate, eficienţă si eficacitate;

§  Eliminarea corupţiei prin decuplarea clientelei politice de la banul public şi transparentizarea folosirii acestuia;

§  Asumarea angajamentului politic ca împrumuturile să fie îndreptate cu prioritate către investiţii, garantându-se astfel obţinerea resurselor financiare pentru rambursarea datoriei publice;

§  Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor structurale prin simplificarea procedurilor de accesare  si prin soluţii de  creditare pentru cofinanţare a IMM-urilor.

Dragi colegi,

Vă solicităm votul pentru a da o nouă şansă României.

Vă solicităm votul în sprijinul moţiunii de cenzură.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: