PSD: Doctrina si evolutie politica

Esichierul politic romanesc este dominat de doua formatiuni politice: Partidul National Liberal la centru-dreapta si Partidul Social Democrat la centru-stanga. Un rezumat istoric si o genealogie politica a PSD o cititi mai jos:

„După Revoluţia din 1989, perioada de tranziţie de la comunism la democraţie a fost gestionată, în mare parte, de partide cu vocaţie social-democrată. Din punct de vedere cronologic, primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea vechiului regim a fost Partidului Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). PSDR s-a declarat continuator al social-democraţiei româneşti interbelice. Beneficiind de legitimitate istorică, PSDR nu a reuşit, însă, să obţină şi o legitimitate electorală aptă de a-l face să exercite o influenţă semnificativă asupra actului de guvernare. După o alianţă temporară cu CDR, PSDR s-a aliat cu PD în 1995 în vederea participării la alegerile parlamentare din 1996. Noua alianţă, Uniunea Social Democrată a participat la guvernare în cadrul coaliţiei CDR-USD-UDMR, dar existenţa sa a fost de scurtă durată, până în 1999.

La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvarii Nationale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mişcare populară. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferinţă Naţională a FSN, care l-a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Iliescu. Deşi a câştigat alegerile din 20 mai 1990, FSN era în pragul destrămării. Convenţia Naţională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de aşezare pe baze doctrinare a partidului. Potrivit moţiunii „Un viitor pentru România”, FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democraţiei moderne europene”.

Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferenţele de viziune au determinat divizarea FSN. Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi” au câştigat în urma votului iar Petre Roman a devenit preşedintele FSN. Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN s-a desprins şi a format un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naţionale. La prima Conferinţă Naţională a noului partid, care a avut loc în 27-28 iunie 1992, s-a hotărât susţinerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidenţiale.
Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi”, deşi au reuşit să se impună în interiorul FSN, au pierdut alegerile parlamentare din 1992. Ulterior, FSN şi-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD).

La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 FDSN, proaspăt înfiinţat după sciziunea FSN, a obţinut primul loc, iar Ion Iliescu a devenit preşedintele României cu 61,5% din voturi.

La un an de la constituire, FDSN şi-a reafirmat orientarea social-democrată, cu prilejul Conferinţei Naţionale din 9-10 iulie 1993, când şi-a schimbat denumirea în Partidul Democraţiei Sociale din România. Totodată s-a realizat şi fuziunea prin absorbţie cu Partidul Solidarităţii Sociale, Partidul Republican, Partidul Cooperatist şi Partidul Socialist Democratic din România.

Aflat la guvernare în legislatura 1992-1996, PDSR a suferit un proces accentuat de erodare şi a pierdut alegerile din toamna anului 1996. Între anii 1996-2000, PDSR s-a aflat în opoziţie, perioadă în care a acumulat o experienţă extrem de importantă şi şi-a construit în mod realist şi pragmatic strategia pentru a reveni la putere.

Pe fundalul unei prelungite crize politice şi economice, Uniunea Social Democrată, se destramă în 1999, astfel încât social-democraţii tradiţionali, sub conducerea lui Alexandru Athanasiu (devenit preşedinte al PSDR în 16 octombrie 1999) se orientează spre o fuziune cu PDSR. Alexandru Athanasiu a fost promotorul menţinerii PSDR pe linia social-democrată, reuşind să învingă gruparea care dorea reorientarea partidului spre social-liberalism, printr-o fuziune cu Alianţa pentru România.

În anul 2000, PDSR împreună cu PSDR şi PUR, partid de orientare social-liberală, au constituit Polul Democraţiei Sociale din România (7 septembrie 2000). Acest bloc electoral a câştigat alegerile legislative din noiembrie 2000. Una dintre clauzele contractului politic dintre PDSR si PSDR a fost prevederea potrivit căreia, după alegeri, se va realiza fuziunea dintre cele două partide social democrate. Astfel, în 16 iunie 2001 pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de centru-stânga, prin constituirea Partidului Social Democrat, rezultat din unificarea celor două partide.
La Congresul de constituire a PSD, Adrian Nastase a afirmat voinţa politică a noii formaţiuni de a reprezenta social-democraţia modernă, dinamică, racordată la problemele şi priorităţile actualităţii. Alexandru Athanasiu a evocat dimensiunea istorică a momentului, prin fuziunea dintre PSDR şi PDSR social-democraţia românească asumându-şi o istorie ale cărei rădăcini instituţionale se află în secolul al XIX-lea.

Preocuparea pentru conexarea doctrinară a PSD la noile realităţi a determinat apariţia în 2002 a documentului „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”, material care propune principalele direcţii de acţiune ale perioadei post- tranziţie.

La reuniunea de la Snagov din februarie 2003, preşedintele PSD, Adrian Nastase a afirmat că se consacră astfel refacerea unităţii social-democrate pe baze ideologice clare şi neconflictuale, precum şi concilierea dintre tradiţia şi modernitatea stângii democrate româneşti. În iulie 2003 PSD a fuzionat cu Partidul Socialist al Muncii, condus de Ion Sasu şi cu Partidul Socialist al Renaşterii Naţionale, fondat de Ioan Radu, viceprimar al Capitalei în acel moment, după plecarea din PRM. Miza acestor fuziuni nu era în primul rând electorală ci simbolică, pentru a realiza simplificarea scenei politice, transmiţând mesajul unei necesare clarificări ideologice în politica românească.

Procesul de unificare şi modernizare a stângii democrate româneşti a favorizat apropierea PSD de structurile social-democrate internaţionale – Internaţionala Socialistă şi Partidul Socialiştilor Europeni. PD nu a putut împiedica primirea în Internaţionala Socialistă a PSD ca membru cu drepturi depline, la Congresul de la São Paulo din octombrie 2003, reprezentantul democraţilor fiind singurul care a votat împotrivă. În iunie 2005 PSD a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Partidului Socialiştilor Europeni. PSD a dezvoltat relaţii consistente de colaborare cu partidele social-democrate europene, semnificative în acest sens fiind reuniunile grupurilor parlamentare de lucru româno – germane (PSD-SPD). PSD a semnat acorduri de cooperare şi parteneriat cu partide membre ale familiei social-democrate, având o agendă consistentă de întâlniri bilaterale cu conducerile principalelor formaţiuni ale Internaţionalei Socialiste.

Perioada 2000-2004 a fost extrem de importantă pentru afirmarea şi consolidarea PSD ca unic reprezentant al social-democraţiei în România, atât din punct de vedere instituţional, cât şi ideologic.

PSD a fost însă supus unui inerent proces de erodare ca urmare a actului guvernării, partidul fiind nevoit să intre în opoziţie în urma alegerilor din noiembrie-decembrie 2004. Adrian Năstase, deoarece a pierdut alegerile prezidenţiale, precum şi pentru a respecta decizia Congresului Extraordinar al PSD din august 2004, care îi cerea lui Ion Iliescu să revină în fruntea PSD după expirarea mandatului de Preşedinte al României, nu a mai candidat la preşedinţia partidului. La Congresul din 21 aprilie 2005, în urma unei competiţii dramatice, Mircea Geoană a devenit preşedinte al PSD. În 2005 a fost lansat un manifest al PSD, sub titlul “România europeană – România solidarităţii sociale”. Documentul reprezintă un pas important către racordarea doctrinară a PSD la realităţile interne şi europene. La 10 decembrie 2006 a avut loc un Congres Extraordinar al PSD, care l-a reconfirmat pe Mircea Geoană în fruntea PSD, iar Ion Iliescu a devenit Preşedinte de Onoare, în semn de respect şi apreciere a rolului şi contribuţiei acestuia la promovarea idealurilor şi valorilor social-democrate.

În perioada 2005-2009 PSD a realizat eforturi de racordare la acţiunile şi politicile Partidului Socialiştilor Europeni, însă credibilitatea partidului a fost pusă la îndoială de oscilaţiile din politica internă: pe de-o parte social-democraţii au participat la suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu (în anul 2007), pe de altă parte au intrat la sfârşitul anului 2008 într-un guvern de mare coaliţie, alături de PDL. Eşecul lui Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale din 2009 a însemnat pierderea posibilităţii PSD de a-şi pune în aplicare programul politic. La Congresul PSD din 20 februarie 2010 preşedinte al PSD a devenit Victor Ponta, acesta asumându-şi obiectivul de a nu repeta greşelile din istoria recentă a partidului.”

Sursa: PSD

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Next Left. Stânga, încotro?

Deși sunt o visătoare stângistă (sau stângace) și, de asemenea, practic un soi de militantism personal de această factură, nu m-a prea interesat niciodată arena sau „scena„. N-aș putea spune ce anume din structura mea mă face să nu suport nedreptatea, diferențele sociale artificiale – pentru că oamenii se nasc egali de la natură, ori că se nasc într-un palat, ori că se nasc într-un bordei de pământ – ideile preconcepute și schemele de gândire anchilozate. Întotdeauna i-am apărat pe cei neajutorați și înșelați de soartă și întotdeauna am crezut că fiecare om merită șansa de a trăi într-o societate echitabilă. Aici, părerile mele se deosebesc fundamental de opțiunile celor de Dreapta, care cred că societatea trebuie împărțită apriori în cei vânători și masa amorfă a celor care nu merită nicio șansă, în cei cu instincte de luptător mai ascuțite și cu apanajul dreptului divin de a înșfăca o felie mai mare din darurile lumii în care trăim – opțiuni pe care le respect dar le dezavuez. Din nefericire, expansiunea democrației nu a garantat și nu garantează consolidarea unei societăți mai corecte cu toți cetățenii ei ci, aș spune că dimpotrivă, a potențat forța celor îndrăzneți, a celor care-și asumă riscuri, a întreprinzătorilor – câțiva, foarte puțini – în detrimentul marei mase care, teoretic, decide, însă este condusă și mânată ca o turmă încoace și-ncolo de interesele decidenților (un grup omogen și compact) care se rotesc la decizie într-un cerc închis. În democrațiile foarte tinere cum este și cea românească, noul val al oportuniștilor venind din eșaloanele II și III ale aparatului comunist s-a adaptat uluitor de repede condițiilor prielnice loviturilor mișelești, nebănuite de vreun strop de onestitate, ale unei jungle fără reguli și fără repere. Regulile și reperele s-au făcut din mers în favoarea puternicilor zilei. Astfel, avem un stat dezetatizat constituit din aglutinări consolidate ale micilor și marilor interese – cu pârghii interschimbabile, o societate dezorganizată, atomizată, ca o oglindă spartă ale cărei cioburi oglindesc, fiecare, propria realitate. Avem o lume în mișcare browniană, fără legi care s-o guverneze. Am ajuns la o opoziție și ostilitate ireconciliabile între stat (atât cât e și așa cum e) și cetățean care se urăsc și încearcă să se fenteze reciproc. Ori, într-o țară în care categoriile sociale s-au structurat cu ziduri de netrecut între ele, Stânga, cea românească, nu vrea să-i reprezinte pe cei aflați la subsolul și în catacombele societății, pe cei foarte săraci care abia se târăsc la limita subzistenței. Reprezentanților stângii românești nici nu le trece prin minte să-și murdărească pantofii de sute de euro și manșetele costumelor de mii de euro și să coboare în noroaiele celor pe care, absolut teoretic și pur convențional, spun că-i reprezintă, pentru a intra în contact cu masa electorală proprie. Huntele politice românești se abat cu obstinație asupra unei singure categorii incerte: aceea care are aparența, spoiala, unei ipotetice bunăstări – așa-intitulata „clasă de mijloc”. Formată din bugetari, cu un nivel mediu sau superior al studiilor, cu proprietate personală și automobil și din mici întreprinzători debitori la bănci și trăind cu spaima apocaliptică indusă actualmente de un guvern imbecil care-i hărțuiește continuu. Aceștia formează o categorie luată în prizonierat de politicieni, asupra căreia se abat toate strategiile de seducție electorală, prizonieratul manifestându-se acerb și amețitor în perioada campaniilor electorale și ostil sau indiferent între campanii. Stânga românească îmi pare încremenită pe crenelurile zidului dintre cei foarte săraci și cei cu aparența de bunăstare. Iar Stânga europeană se zbate între un discurs umanistoid și iluzia măreției de altă dată. Este aproape o cutumă ca board-ul unei formațiuni politice să cliveze și să se distanțeze de marea masă a membrilor iar comunicarea internă, tot mai subțiată, se face într-un mediu izolat adiabatic de realitate, astfel că semnalele socialului nu pot fi nici înțelese nici descifrate. De parcă o pisică ar vorbi cu peștii din acvariu. Am primit câteva invitații la evenimente ale unor organisme asociate ale PES. Invitații care m-au amuzat. Sigur, ele pot fi doar formale, simple gesturi de amabilitate automată. Nu cred că-l interesează pe Poul Nyrup Rassmusen viziunea mea despre ce ar trebuie să fie sau cum ar trebui sa facă Stânga europeană. Am vrut la un moment dat să mă duc la Praga, la unul dintre evenimente. Am făcut niște calcule și mi-am dat seama că-mi destabilizez bugetul pe jumătate de an. Cred că Stânga, dacă vrea să devină Următoarea Stângă (Next Left) are nevoie de reinventare nu doar de rebrand-uire. De o infuzie de capital ideologic umanist. De un viraj strâns către grija pentru Pământ și pentru Viață. De o reașezare pe pilonii unui ecologism manifest. De viziunea unei lumi curate, a unei economii ecologizate, construite progresiv. Pentru că Terra se află în pragul colapsului resurselor convenționale. Pentru egalizarea șanselor și reducerea decalajelor economice. Dar nu doar în discursuri ci prin fiecare acțiune. Altfel, vorbim ca-n acvariu.

Autor: Gabriela Savitsky

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: