PAS CU PAS SPRE COSUL DE GUNOI AL ISTORIEI

img_0212PAS CU PAS SPRE COSUL DE GUNOI AL ISTORIEI.

Iohannis si-a anuntat candidatura pentru mandatul 2019-2024

Prin anuntul acestei candidaturi nu mai exista niciun candidat alternativ la dreapta. Cine se visa prezidentiabil din partea USR sau RO+, este nevoit sa renunte la vise si sa se replieze in spatele lui Iohannis.

PSD a devenit sacul de box al scenei politice

Ura viscerala anti-PSD este numitorul comun al intregii opozitiei. Basistii sunt astazi frati de sange si de cruce cu hipsterii, penelistii, activistii anti-sistem, gruparile #rezist si tot ce traieste pe malurile Dambovitei si il refuza pe baskanul din Teleorman.

PSD nu mai detine discursul politic

Nu exista niciun intelectual care se etaleaza la Stanga. Dihotomia este clasica: Raul este PSD & Dragnea si Binele este Restul Romaniei. PSD colecteaza toate energiile negative. Principalul profitor este ALDE si Tariceanu. Inevitabil Tariceanu va candida la prezidentiale. Daca PSD mai are suflu politic dupa europarlasmentare il va sustine, Candidatura lui Tariceanu il legitimeaza insa pe Iohannis. PSD a ajuns paria Europei. Este greu sa ataci PiS, AfD, Lega si M5S, dar este infinit mai usor sa dai in PSD. UE a scapat astazi de povara penalizarii Poloniei. Copilul irecuperabil si imposibil de domesticit este PSD & Dragnea.

Motiunea de cenzura genereaza o noua majoritate si un nou guvern

Motinea trece, gruparea Grindeanu-Tudose schimba macazul si trece la ProRomania. In doua saptamini o noua majoritate si un nou guvern tricolor format din PNL-USR-PMP-ProRomania. Ajuns in opozitie in interiórul PSD vor incepe lupte diadohice pentru putere. Dupa acest lokal kombat, cine va mai ramine in picioare va conduce un partid imposibil de reformat.

Finalitatea doctrinara

Socialdemocratia este un concept politic care si-a indeplinit misiunea istorica. Viitorul apartine formatiunilor conservatoare, populist-eurosceptice si neocomuniste. . In ziua cand scriu aceste randuri Alternativa pentru Germania este cotata la 16% si Noua Stanga, mostenitorii lui Engels, Marx si Lenin sunt masurati la 20%. La mijloc Uniunea Crestin Sociala ating 18%. Socialdemocratii zgarie pragul de 5%.

Perpetuarea partidului-stat

Romania este guvernata timp de 72 de ani de partidul-stat populist-stangist, corporatist si patrimonial-sultanist (vezi definitia la Max Weber) care asemanator unui cameleon se adapteaza fiecarui sistem politic.

Fenomenul partid-stat se regaseste in Frontul Romanesc infiintat in 1935 de Alexandru Vaida-Voievod. Formatiunea sa transformat in 1938 in Frontul Renasterii Nationale prezidat de acelasi lider. Interzis de catre Antonescu, partidul-stat a renascut in 1944 prin aparitia Frontului National Democrat, ulterior transformat in Blocul Partidelor Democratice. Fraudarea alegerilor din 1946 a intemeiat dictatura comunista.

In noul sistem comunist partidul-stat sa numit Frontul Democratiei Populare. In 1969 pe fundalul eurocomunismului emanat de partidele comuniste din UE si miscarea reformista din blocul stalinist („Primavarai de la Praga”) FDP se transforma in Frontul Unitatii Socialiste.

Anticipand Prerestroika Ceausescu relanseaza FUS in Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste.

In noul sistem FDUS se adapteaza la normele democratice si guverneaza Romania in perioada 90-92 sub denumirea de Frontul Salvarii Nationale FSN.

Sciziunea FSN intr-un partid-prezidential FDSN si un partid-prim-ministru PD (FSN) intareste de facto controlul partidului-stat asupra sistemului de partide.

Emanatiile feseniste au guvernat non-stop Romania si/sau au controlat legislativul in perioada 2007-08. La polul opus Partidul National Liberal, formatiune care integreaza toate curentele dreptei in randuriile sale, ii revine misiunea istorica sa guverneze singur si sa reconstruiasca Romania conform princiipilor conservatoare: traditie, ordine si prosperitate.

Analogii partide-stat:

Frontul Romanesc – Vaterländische Front (Austria)
Frontul Renasterii Nationale – Falanga Popular (Spania)
Blocul Partidelor Democratice – Demokratischer Block (RDG)
Frontul Democratiei Populare – Nationale Front (RDG)
Frontul Salvarii Nationale – Partidul Revolutiei Institutionalizate (Mexic)
Partidul Democrat-Liberal – Uniunea Crestin Socialista din Bavaria (RFG)

Gabriel Savulescu

 

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Raspuns blogului Paralele//Paralele


Raspuns blogului Paralele//Paralele

Dle Ocs, sa enumeram emergenta si geneza liberalismului.

In spectrul nepartinic domina curentul anarcho-liberalist.

Exista liberalism de stanga sau radicaldemocratie, emanata din experienta Comunei din Paris si care se regaseste in mare parte in miscarea ecologista si partial in partidele centriste membre ALDE.

Doresc sa precizez ca grupul ALDE cuprinde atat partidele centriste, dar si partidele membre ale Federatiei Liberalilor si Democratiilor Europeni ELDR. Atat PNL, cat si LibDem sunt membrii ELDR.

Exista insa si liberalism de centru si de centru-dreapta. Partidul Liberaldemocrat din Marea Britanie cuprinde atat liberalismul de stanga cat si cel de centru-stanga, si acest lucru din motivele genezei sale. Infintat in 1859 formatiunea liberala a profitat de avantajele remise de sistemul electoral cenzitar. Partidul Liberal avea sa guverneze in alternanta cu Psrtidul Conservator Imperiul Britanic in perioada 1859-1918. Prin reforma electorala din 1918 Partidul Liberal si-a pierdut privilegiul electoral si in locul sau sa asezat Partidul Laburist.

Despre acest subiect cititi aici.

La mijlocul aniilor 70 in sanul miscarii laburiste sau nascut celule trozkiste, conduse de Artur Scargill si au rachetat conducerea partidului laburist si au declansat lupte sindicale care au basculat Marea Britanie in haos si anarhie.

Curentul trozkist exista si astazi. Despre aceasta cititi aici.

Din mijlocul partidului laburist se rupe aripa de dreapta care va infiinta Partidul Social-Democrat. Datorita sistemului politic arhaic, Partidului Social-Democrat a format o alianta electorala cu Partidul Liberal sub titulatura Aliance-SDP.

Mai multe cititi aici.

In alegeriile din 1983 alianta electorala social-liberala obtinea cel mai bun scor electoral din istoria liberalismului modern: 7.780.949 voturi valabile exprimate.

In orice alta tara democrata Alianta ar fi guvernat alaturi de un partener politic. In 1988 cele doua formatiuni au fuzionat in actualul Partid Liberaldemocrat. Noul partid cuprinde in sanul sau toste curentele liberalismului: libertarianism, centrism, neoliberalism si specific pentru Marea Britanie un curent radicaldemocratic-ecologist.

In Realpolitik liberalii britanici guverneaza la nivel local in 4.088 entitati locale in coalitii diferite, in Zona Metropolitana Londra liberalii au format o coalitie cu Partidul Conservator, in alte entitati locale liberalii guverneaza alaturi de laburisti sau in alianta cu formatiuni regionaliste.

Emergenta liberalilor sub Nick Clegg are mai multe cauze:

– erodarea sistemului politic britanic dominat de partidele-siameze-de-stat-stangist-populiste
– anacronismului sistemului electoral uninominal, care nu reflecta diversitatea politica. Acest anacronism este reperat de rezultatele obtinute de catre partidele britanice la ultimele alegeri europarlamentare.
– diversitatea doctrinara emanata de Partidul Liberal din Marea Britanie, diversitate care a propulsat acest partid la o popularitate de 35%, scor care il va indreptati sa guverneze Marea Britanie

Marti, 6 mai 2010 Nick Clegg, liderul revolutiei liberale din Marea Britanie va scrie istorie.

Foarte interesant este implozia si haosul doctrinar care sa asternut in cele doua partide-siameze-de-stat-stangist-populiste. Laburistii sunt concurati de TUSC (Noua Stanga). Despre acest subiect cititi aici.

Despre dezordinea doctrinara din Partidul Conservator cititi aici.

David Cameron a patinat de la dreapta la stanga. Exact acum un an de zile David Cameron sustinea ideea organizarii unui referendum asupra Tratatului de la Lissabona. Insusi Cameron a dictat rezilierea contractului de colaborare cu fundatia crestindemocrata Konrad Adenuaer si evacuarea acestei fundatii din sediul central conservator din Londra. Saptamina trecuta David Cameron sa sucit din nou. Liderul conservatorilor britanici sustinea cu totul alte pozitii. Este cunoscut faptul ca emergenta UKIP este generata de migratia in masa dinspre conservatori spre disidenta eurosceptica UKIP.

Spre deosebire de Partidul Comunist Roman si platforma Komintern, in cadrul ELDR exista o diversitate de idei si curente care se emuleaza in mod productiv.

Suntem constienti si ne simtim mandri de faptul ca PNL acopera doctrina atat spatiul de centru-dreapta din PPE si din ELDR. Aceasta este flexibilitatea doctrinara a liberalismului.

In doctrina comunista abaterea de la doctrina majoritara era pedepsita cu detentia in lagar. Imi rezerv privilegiul permanent de a fi in permanenta opozitie cu blogosfera portocalie.

Despre conflictul Fini-Berlusconi vizionati aici.

Mai nou despre planurile de sciziune in PdL cititi in oficiosul AN.

Da, recunosc evolutia politica a lui Fini este remarcabila.

Despre infiintarea noului partid de centru din Franta cititi aici.

Cat priveste stangismul partidelor crestindemocrate, despre aceasta tema am scris si voi scrie in continuare. In primul rand afirm ca ii cunosc foarte bine pe crestindemocrati, in mod speciali pe cele doua ramuri germane: Uniunea Crestidemocrata si Uniunea Crestinsocialista din Bavaria.

Uniunea Crestinsocialista din Bavaria este un partid regionalist, un Führerpartei in miniatura regionala. Liderul acestui partid a fost Franz Josef Strauss. In manualele de istorie Franz Josef Strauss este definit drept lider de dreapta. 22 de ani dupa disparitia acestuia realitatea istorice ne invata ca acest lider a trait o viata politica dubla. In fata electoratului FJS poza in lider anticomunist, in spatele culiselor liderul bavarez finanta impreuna cu Nicolae Ceausescu si departamentul de finante externe a Securitatii, regimul comunist estgerman. Rezultatele sunt vizibile. Seful departamentului de relatii economice estgermane Schalck-Golodkowski este cetatean bavarez si in permanenta pazit de intrebarii persistente.

Pe plan politic, activitatiile desfasurate de trilaterala bavarez-estgermana-romana a generat o plusvaloarea economica tezaurata in seifurile fondului de investitii NOVUM, holding cu sediul permanent in Elvetia, respectiv in Ducatul Lichtenstein.

Departamentul politic al fondului de investitii NOVUM este inregistrat in registrul partidelor politice din Germania sub titulatura: Noua Stanga, fostul Partid al Socialismului Democratic, fostul Partid al Unitatii Socialiste, fostul Partidul Comunist German, fostul Partid Socialidemocrat Independent.

Partidul Noua Stanga este un succes story nemaintilnit in democratiile consolidate. La ultimele alegeri parlamentare Noua Stanga a obtinut 11,9% si guverneaza alaturi de socialdemocrati Landul Berlin.

Daca Uniunea Crestinsocialista din Bavaria promoveaza modelul economic al socialismului de piata, model care este promovat cu succes de Partidul Comunist Chinez, si mai nou de catre Partidul Comunist al Republicii Populare din Coreea-de-Nord, in sanul Uniunii Crestindemocrate erodarea doctrinara a atins cote alarmante.

Uniunea Crestindemocrata era dominata la infiintarea ei de curentul de centru-stanga reprezentat de Jakob Kaiser, care promova un socialism de factura crestina. Unica perioda in care Uniunea Crestindemocrata a fost cu adevat de dreapta a fost perioda Adenuaer. Revenirea la putere in octombrie 1982 este marcat de dirigism de stat.

Si supravietuirea politica a crestindemocratiei germane se datoreaza in exclusivitate numeroaselor coalitii alaturi de liberali. Astazi Uniunea Crestindemocrata este un partid-non-ideologic care doreste sa ramina in orice conditii la putere. Crestindemocratii guverneaza la nivel federal alaturi de liberali, dar la nivel regional partenerii de coalitie cuprind tot spectrul politiic, inclusiv coalitiile vizibil invizibile cu Noua Stanga. In Landul Orasul Hansa Hamburg crestindemocratii guverneaza alaturi de ecologisti, in Landul Orasul Hansa Bremen alaturi de socialdemocrati, iar in Saarlouis alaturi de ecologisti si liberali. In Bavaria, Hessa, Renania de Nordvestfalia, Saxonia si Saxonia Inferioara alaturi de liberali.

Intr-un cuvant pentru crestindemocratii mai important este mentinerea la putere, decat regenerarea in opozitie.

Unicele partide de dreapta din Partidul Popular European sunt partide liberale, din care enumar: Partidul Noua Democratie, Partidul Socialdemocrat din Portugalia (in opozitie cu titulatura numelui), Partidul Civic Ungar, Platforma Civica din Polonia.

Crestindemocratii germani au excelat prin sabotarea mediatica, continua si zilnica a Romaniei, in mod special in perioada de preaderare (2004-07) si in prima decada de postaderare (2007-09).

Venirea la guvernare a fostului Front al Salvarii Nationale, actualmente Partidul Democrat, membru al Internationalei Socialiste in perioda 1992-2005, a transformat Romania in pasalik FMI, a defrisat si falimentat clasa de mijloc si va propulsa dupa 9 mai 2010 Romania in randul tarilor bananiere subdezvoltate.

Ce legatura are acesta evolutie cu Dreapta????

Dle Osc va explic eu ce inseamna Dreapta!

In primul rand Dreapta inseamna credinta in Dumnezeu!
In al doilea rand Dreapta inseamna responsabilitate fata de societate
In al treilea rand Dreapta inseamna apararea interesului national.

Unicele partide care promoveaza aceste principii sunt Partidul Conservator, Partidul National Taranesc Crestindemocrat si Partidul National Liberal.

Si in ultimul rand Dreapta inseamna promovarea si respectul fata de monarhia constitutionala si nu flasnetarea lozincilor partidului-stat.

Liberalismul este o ideologie apersonala. Liberalismul nu poate exista intr-un partid-stat. Liberalismul nu poate exista in fata plutonului de executie din Piata Universitatii. Liberalismul nu poate exista in lagarul de detentie open-air Ghencea.

Partidul-stat, parlamentul unicameral, populismul emaneaza in fascism. Literatura suplimentara: Julius Evola

Acestea sunt diferentele pe care ne separa. La dreapta liberalismul, crestindemocratia autentica si conservatorismul. Langa dumneavoastra este parcat combinezonul de lupta portocaliu.

Si fata de fascism si tiranie exista o singura solutie: contradictia permanenta si dreptul natural de rezistenta si revolta impotriva Tiranului.

Si prin aceasta il enumar pe ofiterul Carl Graf von Stauffenberg, simbolul nemuritor al nesupunerii fata de partidul-stat si fata de tirania personala.

Dupa 9 mai 2010 Romania va intra in faliment de stat si colaps economic. Gratie guvernarii portocalii Romania se va regasi alaturi de tari cu falimentare (parlament unicameral + 300 de deputati) gen Zimbawbe si Sierra Leone.

Inchei sinteza parafranzandu-l pe Ion Bratianu: „Oricare ar fi vicisitudinile zilelor si anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora rasplatei”.

Insist ca dna Ciobanu sa inceteze sa caracterizeze minoritatea de culoare drept „negri”. Politically correct acestia sunt migranti.

Inchei sa semnalez o noua victorie a revolutiei liberale britanice fata de ancient-regimul partidelor-siameze-de-stat-stangist-populiste.

Detalii mai jos:

There are four new polls tonight – YouGov in the Sun, Opinium in the Express and ICM in the Guardian. ComRes is not officially out yet, but the Guardian are reporting it here. That gives us:

YouGov/Sun CON 33%(-1), LAB 28%(nc), LDEM 29%(-1)
Opinium/Express CON 34%(+2), LAB 25%(-1), LDEM 28%(-1)
ICM/Guardian CON 33%(-2), LAB 28%(+2), LDEM 30%(-1)
ComRes/ITV/Independent CON 32%(-2), LAB 28%(nc), LDEM 31%(+2)

Opinium show a slight movement towards the Conservatives since their last poll, but without any political weighting I would expect them to be rather more erratic anyway. The other three polls all show the Conservatives falling. Again it is just one day’s polls, and the movements are within the margin of error, but it does create the impression that the slight Tory recovery towards the end of last week is fading.

Sursa: UK Polling Report

Media sondajelor:

CON: 33%, 252 mandate
LAB: 27%, 263 mandate
LIBDEM: 30%, 104 mandate

La Storia siamo noi!

Gabriel Savulescu

GSPublicRelations2010

Literatura neoconservatorism/doctrina de dreapta:

Carl Schmitt

Leo Strauss

Eric Voegelin


YouGov.co.uk: CON 31%(-2), LAB 26%(-1), LDEM 34%(+3)

Blogul doctrinar „Transildania” analizeaza atent implicatiile colaterale ale scrutinului din Marea Britanie.

Liberaldemocratii erau cotati la inceputul lunii aprilie la 14%. Dupa primul meeting TV Nick Clegg are o cota de simpatie de 60%, iar LibDem au sarit in toate sondajele cu peste 15%. Am atasat ultimele sondaje de pe platforma UKPollingReport

„YouGov’s daily poll has topline figures of CON 31%(-2), LAB 26%(-1), LDEM 34%(+3). YouGov seem to be bouncing back and forth between Lib Dem and Conservative leads, realistically the movement is probably all margin of error stuff and true position that the Conservatives and Lib Dems are neck and neck. It’s worth noting however that this is the highest Lib Dem score recorded so far by YouGov.”

Referitor la alegerile din Marea Britanie mai trebuie precizat:

Conservatorii pierd masiv in mediul urban in favoarea ecologistiilor si liberalilor. Ramine de vazut daca conservatorii isi vor mobiliza electoratul in mediul rural, in mod special in colegiile din sudul si centrul Angliei. Deasemnea conservatorii pierd masiv in favoarea euroscepticilor de dreapta UKIP. Aici voturile provin atat din mediul urban, cat si din cel rural.

Mai exista o necunoscuta, numarul extrem de mare de candidati independenti, care concureaza in toate cele 650 de colegii cu restul partidelor.

Laburistii pierd de asemea in favoarea ecologistilor. Deasemenea laburistii pierd in doua colegii masiv in favoarea Noii Stangi TUSC.

Castigurile ecologistilor afisate de catre sondaje nu se pot cuantifica in voturi valabile exprimate, deoarece ecologistii britanici nu sunt uniti intr-un singur partid, ci formeaza o umbrela din cinci partide regionale.

Regionalistii scotieni vor castiga toate colegiile.

De asemenea regionalistii din Tara Galilor si Irlanda de Nord vor castiga colegiile de referinta. Ramine de vazut daca Sinn Feinn isi vor revendica mandatele obtinute. Pana in prezent Sinn Feinn refuza juramantul de parlamentar si mandatele obtinute raminea neutilizate. Sinn Feinn a aderat in iunie 2009 la grupul liberal european ALDE si este de asteptat o schimbare de atitutudine.

LibDem castiga sigur 80 de colegii, in 150 de colegii situatia este head-to-head.

Portalul politic UK Polling Report calculeza conform sondajelor mandatele obtinute de fiecare partid. Conform sondajului YouGov.co.uk viitorul parlament britanic ar avea urmatoarea configuratie:

CON 31%, 228 mandate

LAB 26%. 246 mandate

LDEM 34%, 143 mandate

Alte partide 9%, 15 mandate

Irlanda de Nord, 18 mandate

Total: 650 mandate

Sursa: Swing-Calculator

Conform cutumei speakerul parlamentului ramine in functie si este in prezent detinut de laburisti. Cu siguranta laburistii vor avea 30 colegii in plus fata de restul partidelor. Si atunci se va forma un guvern de coalitie social-liberala care va schimba din temelii sistemul politic britanic.

Pe scurt punctele esentiale din sistem-changul britanic:

Camera Lorzilor va fi reformat dupa modelul Senatului, iar lorzii vor fi ales dupa sistemul de vot majoritar.

Camera Inferioara va fi reformata geometric, dupa modelul continental. In prezent parlamentul britanic este configurat face-to-face, fractiuniile minoritare nu au drept de apel, opozitia este monopolizata de partidul clasat pe locul secund in alegeri.

Reforma electorala este un punct esentiala. Exista doua modele:

uninominal mixt (dupa modelul roman)

si proportional. In ultimul caz parerile sunt diferite modelul atribuitie votului (unui singur partid sau voturi multiple)

Implicatiile pentru Romania:

Victoria LibDem va consolida pozitia ELDR in Parlamentul European
Mitul binefacator al sistemului de vot uninominal va fi anihilat de argumentele reale.
Popularii europeani PPE isi vor pierde pe vesnicie vectorul politic in Marea Britanie, conservatorii britanici transferandu-se in vara la Grupul Eurospectic.

Implicatiile pentru Europa

Ramine de vazut daca scotienii nationalisti vor aplica reteta Kosovo in scopul edificarii independentei statale.

Detalii suplimentare le cititi aici:

Revolutie Liberala in Marea Britanie

Capitalismul dintr-o altă perspectivă (recenzie)

Istoria ne învaţă că, de cele mai multe ori, omul îşi pune întrebări esenţiale doar atunci când se află pe marginea prăpăstii sau, mai rău, chiar pe fundul acesteia, privind neputincios în sus şi invocând ajutorul lui Dumnezeu cu o atitudine ce tinde să arunce întreaga responsabilitate în mâinile divitiniăţii.

Când zbuciumul visceral al primelor puseuri de disperare a trecut deja, începem să ne întrebăm cum a fost cu putinţă?, cine este responabil?, ce am făcut greşit? şi când minţile ni se liniştesc începem să ne dăm seama că orice criză, orice prăpastie întunecată în care ne regăsim neputincioşi, este, de fapt, una morală. La fel se întâmplă şi cu criza economică!

Din 2008, mijloacele de informare în masă vorbesc zilnic de criza economică, evitând să sublinieze că această criză este, înainte de toate, una morală. Din fericire, există şi oameni mai luminaţi care, plecând de la o introspecţie necosmetizată a comportamentului uman, îşi dau seama că unde nu-i moralitate e vai de buzunar. Şi cum nimeni dintre noi nu trăieşte ca o monadă autarhică, bătaia din aripi a unui fluture din Australia ne va influenţa, mai devreme sau mai târziu, pe toţi.

În contextul unei introspecţii necosmetizate asupra cauzelor crizei economice, trebuie să menţionăm o aparţie editorială realmente edificatoare a juritului şi analitului politic american Stephen Young. Este vorba de volumul Capitalism moral.

O reconciliere a interesului privat cu binele public, un volum care propune o revizuire din temelii a capitalismului, pentru a trece de la un sistem capitalit sălbatic la unul reponsabil. Ediţia în limba română a apărut în anul 2009 la editura Curtea Veche. Tratatul lui Stephen Young este structurat, din punct de vedere tematic, în trei părţi distincte.

Primele 5 capitole sunt menite să aducă argumente în favoarea capitalismului moral. Următoarele 7 capitole oferă un ghid practic pentru oamenii de afaceri şi micii întreprinzători care doresc să aplice principiile capitalismului moral, în timp ce în ultimile două capitole se discută despre contruirea şi promovarea unui leadership adecvat pentru implementarea capitalimului moral.

În închiere, Young ne propune analiza sa personală asupra crizei economice ce ne macină de aproximativ doi ani. Citind rândurile aşternute pe hârtie într-un mod cât se poate de sintetic şi punctual de către Stephen Young, putem intui că nu este încă totul pierdut. Capitalismul moral teoretizat în volumul despre care vorbim nu este doar o născocire idealistă a unei minţi omeneşti, ci o tare de fapt, un concept ce poate părea abstract dar, totuşi, extrem de palpabil.

Aflăm astfel că în anul 1986, mai mulţi oameni de afaceri importanţi ai planetei s-au întâlnit în cantonul elveţian Caux pentru a discuta despre modalităţile de a răspunde atitudinilor xenofobe ce divizau economia de la acea vreme. Succesul acelei întâlniri i-a îndemnat pe participanţi să se reunească în fiecare an, dând, astfel, naştere organizaţiei Caux Round Table, organizaţie care a devenit unul dintre promotorii cei mai importanţi ai capitalismului moral, elaborân în 1994 un ghid al oamenilor de afaceri responsabili.

Ca un bun cunoscător al gândirii occidentale dar şi a culturilor Orientului Îndepărtat, Stephen Young încearcă să argumenteze necesitatea unui capitalism moral pornind de la valorile morale pe care le promovează cele mai importante religii ale lumii. Astfel, Young consideră că moralitatea este o dimensiune ontologică a omului, de care nimeni nu se poate dispensa, dar pe care nu toţi doresc să şi-o cultive.

Mergând pe acest fir logic, moralitatea este un act de cultură, o cultură a responsabilităţii faţă de sine şi faţă de oamenii dimprejur. Prin urmare, dorinţa de câştig cinstit nu este un păcat dacă aceasta nu devine un scop în sine, ci este considerată la stadiul de instrument în vederea ajutorării celorlalţi. Pornind de la aceste consideraţii, Stephen Young propune o sintagma care devine laitmotivul întregii cărţi: interesul propriu considerat din perspectiva întregului!

Prin urmare, „provocarea capitalismului moraleste aceea de a îndepărta preocesul de creare a bunăstării de la dimensiunea comportamentului primitiv şi de a-l apropia de sfera opţiunilor morale”. Pentru a demonstra viabilitatea capitalismului moral, Young îl compară cu capitalismul sălbatic, probabil forma de capitalism cel mai larg răspândită în lume la ora actuală. Capitalismul sălbatic se revendică de la darwinismul social, care propune o viziune excesiv concurenţială asupra mediului de afaceri, în care cel mai puternic supravieţuieşte.

Prin urmare, ideea de afacere este plasată incolo de orice constrângere socială, într-un context total antisocial al luptei pe viaţă şi pe moarte. Astfel, ideea de afacere este văzută drept o oportunitate pentru a impune asupra celorlalţi o formă de autoritate şi de a-i subjuga. Şi totuşi, adepţii înverşunaţi ai capitalismului sălbatic sunt chiar oamenii de afaceri care au ajuns la cele mai răsunătoare falimente, ca de exemplu compania Enron.

Cei care îşi fac un scop în viaţă din a frauda tot ce se poate sunt cei care plătesc cele mai usturătoare amenzi, pierd încrederea clienţilor sau a asociaţilor şi, în cele din urmă, dau faliment. În capitolul 3, Stephen Young enumeră nenumerate cazuri care prezintă această simptomatologie, propunân chiar şi un veritabil bilanţ contabil al costurilor capitalismului sălbatic care se răsfrâng asupra bunzunarelor patronilor.

Prin urmare, se întrevede faptul că a urma principiile capitalismului moral poate fi chiar profitabil pentru oamenii de afaceri. Există, însă, două condiţii sine qua non pentru adoptarea şi implementarea unui capitalism moral: proprietatea privată şi piaţa liberă. Prin urmare, nu poate exista un capitalism moral într-un stat unde cetăţenilor le este negat dreptul la proprietate, iar economia este planificată „la centru”.

Aceste observaţii nu sunt neapărat tipice pentru gândirea lui Young, ci sunt preluate de la alţi gânditori. Hegel, de exemplu, considera că unui om îi trebuie garantată proprietatea privată pentru a putea cere de la el un comportament moral. Proprietatea privată este factorul care-i facilitează omului o considerare reală a lumii. Fără proprietate privată, lumea rămâne pentru individ o realitate abstractă iar comportamentul moral poate exista doar atunci când abstractul devine tangibil.

În ceea ce priveşte necesitatea unei economii libere pentru dezvoltarea viabilă a capitalismului, unul dintre teoreticienii cei mai cunoscuţi este Francis Fukuyama, care arată în Sfârşitul istoriei că un stat autoritar poate avea efect oarecum benefic doar pe termen foarte scurt, în timp ce un regim democratic poate favoriza o dezvoltare economică pe termen lung. Partea a doua a cărţii este, poate, mai puţin interesantă, căci este un ghid de aplicare al principiilor capitalismului moral, fiind, prin urmare, un demers interesant doar pentru oamenii de afaceri sau micii întreprinzători.

În schimb, foarte interesant este capitolul conclusiv despre criza economică, un capitol inedit, scris de curând de către Stephen Young şi inclus, deocamdată, doar în ediţia în limba română a cărţii, originalul în engleză apărând în 2003. Stephen Young nu ezită să sublinieze că această criză economică este rezultatul lăcomiei omeneşti şi dorinţa de câştig imediat prin speculaţii financiare adesea fără acoperire în economia reală. Nu dorim să oferim, însă, prea multe detalii, pentru a nu lua nimic din savoarea intelectuală, morală şi etică pe care această carte o oferă cititorilor interesaţi de o viziune eminamente etică asupra capitalismului.

Dincolo de uşoarele tendinţe relativiste în ceea ce priveşte discursul religios cuprins în aceste pagini, lucrarea lui Stephen Young cred că poate fi considerată drept un semnal de alarmă demn de luat în seamă, inclusiv în ceea ce priveşte „originalul” capitalism românesc, care a avut nefericirea de a fi implementat într-o societate care, în aproape jumătate de veac, a uitat ce e libertatea şi când a redescoperit-o a interpretat-o eronat.

Autor: Dan Patrascu

Next Left. Stânga, încotro?

Deși sunt o visătoare stângistă (sau stângace) și, de asemenea, practic un soi de militantism personal de această factură, nu m-a prea interesat niciodată arena sau „scena„. N-aș putea spune ce anume din structura mea mă face să nu suport nedreptatea, diferențele sociale artificiale – pentru că oamenii se nasc egali de la natură, ori că se nasc într-un palat, ori că se nasc într-un bordei de pământ – ideile preconcepute și schemele de gândire anchilozate. Întotdeauna i-am apărat pe cei neajutorați și înșelați de soartă și întotdeauna am crezut că fiecare om merită șansa de a trăi într-o societate echitabilă. Aici, părerile mele se deosebesc fundamental de opțiunile celor de Dreapta, care cred că societatea trebuie împărțită apriori în cei vânători și masa amorfă a celor care nu merită nicio șansă, în cei cu instincte de luptător mai ascuțite și cu apanajul dreptului divin de a înșfăca o felie mai mare din darurile lumii în care trăim – opțiuni pe care le respect dar le dezavuez. Din nefericire, expansiunea democrației nu a garantat și nu garantează consolidarea unei societăți mai corecte cu toți cetățenii ei ci, aș spune că dimpotrivă, a potențat forța celor îndrăzneți, a celor care-și asumă riscuri, a întreprinzătorilor – câțiva, foarte puțini – în detrimentul marei mase care, teoretic, decide, însă este condusă și mânată ca o turmă încoace și-ncolo de interesele decidenților (un grup omogen și compact) care se rotesc la decizie într-un cerc închis. În democrațiile foarte tinere cum este și cea românească, noul val al oportuniștilor venind din eșaloanele II și III ale aparatului comunist s-a adaptat uluitor de repede condițiilor prielnice loviturilor mișelești, nebănuite de vreun strop de onestitate, ale unei jungle fără reguli și fără repere. Regulile și reperele s-au făcut din mers în favoarea puternicilor zilei. Astfel, avem un stat dezetatizat constituit din aglutinări consolidate ale micilor și marilor interese – cu pârghii interschimbabile, o societate dezorganizată, atomizată, ca o oglindă spartă ale cărei cioburi oglindesc, fiecare, propria realitate. Avem o lume în mișcare browniană, fără legi care s-o guverneze. Am ajuns la o opoziție și ostilitate ireconciliabile între stat (atât cât e și așa cum e) și cetățean care se urăsc și încearcă să se fenteze reciproc. Ori, într-o țară în care categoriile sociale s-au structurat cu ziduri de netrecut între ele, Stânga, cea românească, nu vrea să-i reprezinte pe cei aflați la subsolul și în catacombele societății, pe cei foarte săraci care abia se târăsc la limita subzistenței. Reprezentanților stângii românești nici nu le trece prin minte să-și murdărească pantofii de sute de euro și manșetele costumelor de mii de euro și să coboare în noroaiele celor pe care, absolut teoretic și pur convențional, spun că-i reprezintă, pentru a intra în contact cu masa electorală proprie. Huntele politice românești se abat cu obstinație asupra unei singure categorii incerte: aceea care are aparența, spoiala, unei ipotetice bunăstări – așa-intitulata „clasă de mijloc”. Formată din bugetari, cu un nivel mediu sau superior al studiilor, cu proprietate personală și automobil și din mici întreprinzători debitori la bănci și trăind cu spaima apocaliptică indusă actualmente de un guvern imbecil care-i hărțuiește continuu. Aceștia formează o categorie luată în prizonierat de politicieni, asupra căreia se abat toate strategiile de seducție electorală, prizonieratul manifestându-se acerb și amețitor în perioada campaniilor electorale și ostil sau indiferent între campanii. Stânga românească îmi pare încremenită pe crenelurile zidului dintre cei foarte săraci și cei cu aparența de bunăstare. Iar Stânga europeană se zbate între un discurs umanistoid și iluzia măreției de altă dată. Este aproape o cutumă ca board-ul unei formațiuni politice să cliveze și să se distanțeze de marea masă a membrilor iar comunicarea internă, tot mai subțiată, se face într-un mediu izolat adiabatic de realitate, astfel că semnalele socialului nu pot fi nici înțelese nici descifrate. De parcă o pisică ar vorbi cu peștii din acvariu. Am primit câteva invitații la evenimente ale unor organisme asociate ale PES. Invitații care m-au amuzat. Sigur, ele pot fi doar formale, simple gesturi de amabilitate automată. Nu cred că-l interesează pe Poul Nyrup Rassmusen viziunea mea despre ce ar trebuie să fie sau cum ar trebui sa facă Stânga europeană. Am vrut la un moment dat să mă duc la Praga, la unul dintre evenimente. Am făcut niște calcule și mi-am dat seama că-mi destabilizez bugetul pe jumătate de an. Cred că Stânga, dacă vrea să devină Următoarea Stângă (Next Left) are nevoie de reinventare nu doar de rebrand-uire. De o infuzie de capital ideologic umanist. De un viraj strâns către grija pentru Pământ și pentru Viață. De o reașezare pe pilonii unui ecologism manifest. De viziunea unei lumi curate, a unei economii ecologizate, construite progresiv. Pentru că Terra se află în pragul colapsului resurselor convenționale. Pentru egalizarea șanselor și reducerea decalajelor economice. Dar nu doar în discursuri ci prin fiecare acțiune. Altfel, vorbim ca-n acvariu.

Autor: Gabriela Savitsky

Varujan Vosganian:”Consolidarea dreptei româneşti în jurul PNL”

Precizare: Varujan Vosganian dezvolta in sinteza de mai ideiile expuse in perioada 1996-2002, idei care au fost expuse in „Manifestul Dreptei”, sinteta care a stat la baza infiintarii formatiunii civice „Alternativa2000″ in 1996, respectiv al Partidului Alternativa Romaniei PAR in 2006, formatiune care in 1998 sa transformat in „Uniunea Fortelor de Dreapta UFD„. UFD a fuzionat prin absorbtie in PNL in 2002. Astfel in PNL au fuzionat atat disidentele liberale: PNL-AT/PL-93, PNL-CD, PNL-Campeanu, cat si formatiuni de sorginte crestindemocrata/conservatoare precum „Alianta Populara”  si „Uniunea Fortelor de Dreapta„, formatiuni de sorginte civica „Partidul Aliantei Civice PAC„, precum formatiuni de centru-stanga precum „Partidul Taranist Progresist„, „Alianta pentru Romania” si „Partidul Forta Democrata„.

In acest mod Partidul National Liberal demonstreaza abilitatea de a concentra si coagula toate formatiuniile extraparlamentare de centru-dreapta existente pe esichierul politic roman: PNTCD si PNG-CD.

In acest mod Alianta Dreptei, alianta care va cuprinde PNL, PC si PNTCD, prinde contur.

Va invit sa parcurgeti textul supus spre dezbatere, in sustinerea motiunii, din care am prezentat anterior un fragment. Proiectul politic al PNL arata ca esenta evolutiei partidului in faza post-integrare este imbogatirea viziunii sale prin aceasta sinteza doctrinara, trecerea de la doctrina la ideologie, respectiv de la doctrina liberala la o viziune mai complexa si anume ideologia dreptei.

 

Necesitatea sintezei doctrinare

 

România se află în faţa unei opţiuni fundamentale în ceea ce priveşte destinul său. Este pentru a treia oară, în istoria recentă, când evoluţia ţării noastre trebuie marcată printr-o asemenea opţiune. Cea dintâi a fost asumată în decembrie 1989 când poporul român a optat pentru democraţie, societate deschisă şi economie concurenţială. Marcată de sindromul tergiversării, de contradicţii, ambiguităţi şi jumătăţi de măsură, această opţiune a învins, în cele din urmă, căci a fost urmată de exprimarea celei de-a doua opţiuni, un deceniu mai târziu: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Aceasta a dus la o seamă de evoluţii favorabile dar, precum se poate observa din rezultatele economice şi din conflictele sociale ale anului 2009, statutul de membru în NATO şi UE nu a dus, implicit, la înlăturarea unor vulnerabilităţi.

Pentru România, după schimbarea din 1989 şi aderarea la Uniunea Europeană, aceasta este a treia oportunitate de a-şi clarifica modelul socio-economic de dezvoltare.

Un partid politic responsabil este dator sa conştientizeze cerinţele  timpului pe care îl trăim si sa se ridice la înălţimea lor. Aceasta presupune pentru Partidul National Liberal, pe de o parte, activitatea politică de obţinere a unui suport popular consistent care să îi permită accesul la guvernare si, pe de altă parte, asigurarea unei bune guvernări. Pentru ca să constituie o alternativă şi să răsplătească speranţa românilor într-o bună guvernare. PNL trebuie să dea dovadă de voinţă politică în îndeplinirea opţiunilor asumate, de viziune strategică, de capacitate managerială, să dobândească o susţinere parlamentară majoritară, dedicată aceleiaşi opţiuni, şi să aibă o bună imagine publică.

Acest Program este expresia voinţei noastre politice. Viziunea noastră strategică este prezentată in cadrul Platformei „Pentru o nouă economie”. În ce priveşte capacitatea managerială ea va depinde de modul în care vom şti să ne respectăm profesioniştii din partid şi să deschidem porţile către cei care doresc să ni se alăture. Realizarea unei susţineri parlamentare va fi rezultatul deciziilor noastre politice si al eficienţei electorale. Cât despre o bună imagine publică, depinde de noi în ce măsură vom convinge pe români că ştim să perseverăm în atitudinea pe care am proclamat-o în campania PNL pentru alegerile prezidenţiale, prin proclamarea culturii politice a bunului simţ.

 

Nu este pentru prima oară când Partidul Naţional Liberal răspunde „prezent” provocărilor realităţii. Procesul de integrare europeană a însemnat un amplu proces de liberalizare. Acest proces legislativ şi instituţional s-a îndreptat atât către promovarea libertăţilor individuale in raport cu statul şi cu societatea, dar şi către intrarea României in sfera liberei circulaţii a persoanelor, a mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor. Toate aceste procese sunt o consecinţă aplicării doctrinei liberale. Prezenţa Partidului Naţional Liberal la guvernare a fost un mare atu pentru România. Nu întâmplător partidul care a îndeplinit acest deziderat, care a recuperat întârzierile şi a devansat termenul de aderare a fost tocmai PNL. În acest fel, liberalismul românesc s-a aflat din nou la datorie, că în toate momentele înălţătoare ale istoriei moderne a ţării noastre.

Aderarea la Uniunea Europeană presupune pentru liberalismul din România o diversificare, o rafinare a viziunii sale doctrinare. Ideea însăşi care a stat la baza construcţiei instituţionale europene este de esenţa liberala. Uniunea Europeană este întemeiată pe principiile democraţiei liberale. Consacrarea libertăţilor cetăţeneşti, a principiului separaţiei si controlului reciproc al puterilor în stat, a principiului liberei concurenţe, a liberei circulaţii era esenţială pentru PNL în perioada de preaderare. În Uniunea Europeană aceste valori sunt asumate iar spiritul proiectului noi Constituţii Europene este grăitor în acest sens.

Liberalismul constituie esenţa viziunii noastre despre lume, cel care a asigurat compatibilitatea dintre Uniunea Europeană şi România, consfinţită prin aderarea ţării noastre la construcţia Europei Unite. Trăim într-o Europă a naţiunilor. Aceasta înseamnă că trebuie să fim compatibili, dar să fim, conştienţi, în acelaşi timp de trăsăturile distinctive ale fiinţei noastre, să nu ne dizolvăm într-un sistem ci, dimpotrivă, să ne afirmăm personalitatea. Partidul Naţional Liberal a trecut cu succes examenul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Acum PNL trebuie să îşi diversifice sistemul de valori, trecând în faza sa post-integrare.

România trebuie să încheie o tranziţie de la dictatură la democraţie, de la socialism la capitalism şi de la o societate închisă la o societate deschisă. Bătălia politică reală se duce între stânga populista şi dreapta democratică. Modernizarea specifică desprinderii de trecutul comunist se duce pe trei direcţii: economică, socială şi culturală. Acţiunea pe cele trei direcţii trebuie să fie corelată. Nici una nu poate, de una singură, să asigure eficienţa transformării. Mai mult decât atât, tentativa de a acţiona asupra uneia dintre cele trei direcţii, în mod unilateral, nu face decât să adâncească crizele tranziţiei.

Acţiunea corelată asupra bazei economice, sociale şi culturale îşi propune depăşirea unei crize cu forme de manifestare pe acelaşi sistem tridimensional: criza economică, criza socială, criza culturală şi morală. Tentativa de soluţionare a crizei economice, ignorând componenţa socială sau culturală, va duce, inevitabil, la agravarea tensiunilor sociale şi la adâncirea crizei mentalităţilor. Tentativa de soluţionare unilaterală a problemei sociale, fără substanţa oferită de dezvoltare, adânceşte deficitele şi agravează criza economică, mărind şi mai mult riscurile pentru persoanele defavorizate. Depăşirea crizei culturale şi emanciparea mentalităţilor nu se pot susţine fără un suport economic şi social.

Din toate acestea decurge necesitatea înfăptuirii sintezei doctrinare, căci viziunea privind modernizarea economică este precumpănitor liberală, cea privind transformarea bazei sociale este precumpănitor creştin-democrată iar cea privind emanciparea culturală este predominant conservatoare. Strategia corelată de transformare sistemică are nevoie, în planul viziunii, de o sinteză doctrinară, rezultatul acestei sinteze fiind însăşi ideologia dreptei.

Aşadar, esenţa evoluţiei Partidului Naţional Liberal în faza post-integrare este îmbogăţirea viziunii sale prin această sinteză doctrinară, trecerea de la doctrină la ideologie, anume de la doctrina liberală la o viziune mai complexă şi anume ideologia dreptei.

Conţinutul sintezei doctrinare

 

In ceea ce priveşte liberalismul el continuă să aibă un rol decisiv în configurarea viziunii economice a Dreptei. Depăşirea crizei economice şi consolidarea statului de drept nu presupun abandonarea principiilor liberalismului, ci, dimpotrivă, consacrarea lor. Soluţiile de ieşire din criză economică sunt de esenţă liberală. Evoluţia post-criză a României şi proiectarea politicilor publice în decada următoare trebuie să ducă la schimbarea paradigmei de dezvoltare caracterizată în ultimii douăzeci de ani prin liberalizare accelerată şi integrare în economiile europene. S-a dovedit că doar liberalizarea în absenţa politicilor liberale a făcut din economia României una vulnerabilă. După douăzeci de ani de tranziţie la capitalism, economia românească este mai mult o economie complementară şi nu una competitivă cu economiile statelor membre ale Uniunii Europene.

 

Opţiunea noastră este fără echivoc: stat de drept şi capitalism. Aceasta înseamnă respect faţa de principiile liberale ale echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat, ale apărării libertăţilor individuale, ale garantării proprietăţii şi ale încurajării dezvoltării capitalului sub toate formele sale : uman, industrial, financiar, tehnologic, cultural ori funciar, în scopul creşterii bunăstării românilor.

Iată o seamă dintre valorile liberalismului, a căror rezonanţă trebuie să se faca auzită:

–         Liberalul respectă şi cultivă ca valori supreme libertatea, proprietatea privată, individualismul, piaţa liberă, concurenţă, liberă iniţiativă .

–         Libertatea este suportul acţiunii umane. Libertatea, în forma individuală şi spontană, cunoaşte o singură limită: dreptul şi libertatea celorlalţi.

–         Liberalul acceptă şi cultivă dreptul la diferenţă.

–         Liberalul are încredere în om şi în raţionalitatea lui. În acest fel, liberalismul este o formă de umanism.

–         Statul este şi rămâne „un rău necesar”. El este reglator şi arbitru, nu actor părtinitor şi corupt. Statul are drept scop eliminarea sărăciei şi nu fructificarea ei populistă.

–         Liberalismul este potrivnic colectivismului şi totalitarismului. Astfel, liberalul este un democrat.

Mesajul economic de esenţă liberală al Dreptei nu se poate susţine şi nu poate înfrunta gradul scăzut de suportabilitate al populaţiei, dacă nu are în vedere un raport just între dezvoltarea capitalistă şi coeziunea socială. Viziunea liberală a dezvoltării capitaliste se asociaza viziunii creştin-democrate privind coeziunea socială. Astfel:

–         Construcţia instituţională se bazează pe principiul subsidiarităţii. Potrivit acestui principiu, statul şi comunităţile locale renunţă la preluarea unor sarcini care pot fi îndeplinite de cetăţeni particulari, respectiv de comunităţi mai mici. Acele lucruri pe care cetăţeanul le poate realiza la fel de bine singur, în familie sau în colaborare benevolă cu alţii, i se pot lăsa în seamă. Principiul subsidiarităţii este valabil şi între comunităţi mai mici şi mai mari, precum şi între uniunile libere şi instituţiile statale.

–         Politica socială se întemeiază pe principiul solidarităţii. Într-o formă simplă, solidaritate înseamnă preluarea de către comunitate sau, după caz, de către stat, a riscurilor pe care persoana nu le poate înfrunta singură. Acelaşi lucru este valabil şi în situaţia în care statul sau comunităţile mai mari preiau riscurile unor comunităţi expuse peste riscurile lor. Solidaritatea cunoaşte dimensiuni diferite, de la aspecte legate de protecţia socială până la armonizarea unor segmente cu interese potrivnice. Solidaritatea induce în actul de guvernare şi în conduita socială un anumit grad de moralitate. Solidaritatea, în formele sale diverse, de la plata corectă a impozitului, pana la asistenţa sociala şi solidaritatea între generaţii este o expresie a moralei, în cele două dimensiuni ale sale: morala civică şi morala crestină. Acestea nu sunt două înţelesuri diferite ale moralei, ci două expresii ale sale. Morala înseamnă respectarea rânduielilor dar, deşi pare o constrângere, morală este o formă a libertăţii. Morala civică îţi dă libertate exterioară şi deprinderea de a respecta libertăţile celorlalţi, iar etica creştină îţi dă forţa libertăţii interioare.

Solidaritatea şi subsidiaritatea se îmbină într-o concepţie unitară, care are în vedere descentralizarea, sporirea rolului comunităţilor locale, o politică socială activă precum şi creşterea siguranţei persoanei.

–         Parteneriatul social se găseşte în strânsă legătură cu subsidiaritatea şi solidaritatea. Dacă în ce priveşte solidaritatea se pune problema suplinirii unui deficit de responsabilitate a unor categorii expuse de către categoriile active, iar în ce priveşte subsidiaritatea se pune problema delegării de responsabilitate, în ceea ce priveşte parteneriatul, se pune problema cumulării de responsabilitate, partenerii sociali fiind, prin informare şi consultare, parte a procesului decizional.

–         Construcţia liberală a pieţei libere se însoţeşte cu viziunea creştin-democrată a eticii economiei de piaţă. Această presupune o justă întrepătrundere a ordinii economice şi a ordinii sociale. Viziunea etică a liberalismului este completată astfel încât proprietatea privată capătă o dimensiune socială, iar dreptatea socială se instituie la întrepătrunderea dintre individualism şi solidaritate.

Esenţa tranziţiei este de natură culturală. Când vorbim în acest context de cultură, avem în vedere sensul larg al termenului, şi anume cultură înţeleasă ca o componentă esenţială a civilizaţiei. Conservatorismul este cel care poate armoniza, într-o formă adecvată, raportul naţional-universal, adaptând evoluţia societăţii româneşti la un circuit larg de valori, păstrând totodată specificul naţional şi promovând cultura autentică. Elementele utile ale conservatorismului în construcţia ideologică a Dreptei sunt:

–         Asigurarea unei evoluţii organice, pragmatice a societăţii şi evitarea anarhiei, a experimentelor şi a crizei de autoritate. Conservatorul nu alege între terapia lentă şi terapia şoc; calea lui este terapia fermă, bazată pe paşi siguri. Pentru conservatorism, valorile fundamentale sunt ordinea, stabilitatea şi continuitatea. Aceasta presupune un minuţios management al riscului în eficientizarea actului de guvernare.

–         Înţelegerea tranziţiei ca un proces esenţialmente cultural şi preocuparea pentru emanciparea mentalităţilor. Pentru conservatori politica şi cultura sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede.

–         Cultivarea tradiţiei, ca important factor de stabilitate. Societatea este inţeleasă într-o viziune organică, ce leagă indivizii printr-o ţesătura socială, a cărei împletitură e realizată tocmai prin valorile consacrate, tradiţionale.

–         Formula novatoare a conservatorismului, aşa numitul conservatorism individualism (Reagan, Thatcher), este o viziune complexă privind restrângerea rolului statului şi garantarea proprietăţii private.

–         Dintre toate elementele sintezei doctrinare a Dreptei, conservatorismul are cel mai pronunţat caracter anticomunist. În acest fel, conservatorismul poate fi un instrument doctrinar util în delimitarea clară de comunism şi de tarele sale. Şi aşa cum istoria secolului XX a dovedit, conservatorismul este instrumentul doctrinar cel mai eficace în lupta împotriva extremismului, fie că e vorba de comunism, fie că este vorba de fascism.

Revine Dreptei româneşti sarcina de a recupera conservatorismul, care contribuie la formarea unei atitudini ferme, profund democratice şi naţionale.

Între doctrinele pomenite există, în mod tradiţional, şi o seamă de diferenţe. Cum diferenţele se accentuează pe măsura maturizării democraţiei, în acest stadiu tranzitoriu diferenţele sunt neglijabile, căci în atitudinea lor cu privire la necesitatea instaurării democraţiei şi a economiei libere, precum şi în raportarea lor faţă de totalitarism, aceste doctrine sunt compatibile. În ceea ce priveşte, aşadar, desprinderea de totalitarism, de etatism, de egalitarism şi de sărăcie, precum şi căile prin care acestea ar putea fi înlocuite de democraţie şi de capitalism, nu există incompatibilităţi între doctrinele pomenite, acest lucru ne fereşte ca sinteza doctrinară a Dreptei româneşti să pară o construcţie eclectică. Poate că cea mai serioasă dintre deosebiri ar fi cea dintre individualismul liberal şi tradiţionalismul conservator. În condiţiile actuale, în care Dreapta democratică românească militează pentru o Europă unită,  a naţiunilor, această incompatibilitate este inlăturată. Ca şi în timpul celei dintâi modernizări a României, în procesul celei de-a doua modernizări, noi nu vedem incompatibilităţi între liberalism şi spiritul naţional.

Cetăţeanul ca instituţie

În ultimii ani s-a vorbit, cu temei, despre necesitatea modernizării statului. Importanţa pe care Dreapta o dă construcţiei instituţionale nu trebuie să ignore fiinţa umană care trebuie să rămână miezul  acestei construcţii.

Când ne gândim la om, avem în vedere miracolul unicităţii sale. Când abordăm construcţia instituţională, avem în vedere tocmai funcţia modelatoare a guvernării, care abstractizează raporturile umane şi care se poate găsi într-un raport de contradicţie cu vocaţia unicităţii persoanei. Se află, însă, vocaţia instituţională a Dreptei româneşti în contradicţie cu vocaţia sa umanistă?

Atitudinea faţă de om nu se poate mărgini la mesaje de solidaritate sau la abilităţi propagandistice. Ea trebuie să se regăsească într-un sistem normativ şi într-un set de politici. Sistemul normativ are ca obiectiv statuarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Setul de politici are în vedere crearea şi buna funcţionare a instituţiilor care să garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor respective şi a opţiunilor strategice pe care instituţiile respective să le îndeplinească.

Autoritatea nu se poate implica în trăirile interioare ale omului. În ceea ce priveşte cunoaşterea de sine şi căile prin care omul comunică celorlalţi rodul acestei cunoaşteri, ingerinţele societăţii constituie un abuz. Societatea şi statul nu trebuie să constituie o ameninţare şi nu trebuie percepute de cetăţean în acest fel. Primejdia uniformizează. În faţa unei primejdii naturale oamenii se solidarizează. Dar nu şi în faţa unei primejdii sociale. În faţa unui stat autoritar, a unei agresiuni sociale, tendinţele de dezbinare prevalează în faţa celor de solidarizare şi omul se simte mai străin ca oricând.

Autoritatea trebuie, aşadar, să îndeplinească acest obiectiv esenţial care este garantarea siguranţei cetăţeanului. Modernizarea instituţională are, ca scop final, ameliorarea raporturilor dintre om şi lume, astfel încât el să aibă vocaţia şi harul propriei unicităţi. O construcţie instituţională adecvată este o şansă pentru ca fiecare să trăiască în demnitate.

Trecerea de la economia socialistă la capitalism a presupus un uriaş proces de liberalizare. Aceasta înseamnă recunoaşterea caracterului nativ-optimal al individului, încurajarea iniţiativei private a întreprinzătorului şi a libertăţii alegerii individuale. Ca actor al pieţei libere, ca subiect al sistemului normativ, omul este privit ca individ abstract, egal cu ceilalţi, în acest fel, Dreapta are vocaţie individualistă.

În acelaşi timp, însă, omul nu poate fi imaginat în afara motivaţiilor sale intime, a particularităţilor şi năzuinţelor sale. Avem în vedere, pe de o parte, asemănările dintre oameni, în privinţa accesului la resurse, al gradului de informare, al egalităţii de şanse şi în faţa legii precum şi al răspunderilor aferente, iar, pe de altă parte, deosebirile dintre oameni, ce decurg din matricea unicităţii lor.

Modernitatea tinde să abstractizeze fiinţa umană, tradiţia şi morala au calitatea de o personaliza. Acceptând provocarea necesară a îmbinării tradiţiei cu modernitatea Dreapta devine, în acelaşi timp, individualistă şi personalistă. Această dualitate trebuie să fie marca specifică a Dreptei începutului de secol XXI românesc.

 

Astfel, construcţia instituţională nu este o simplă altimetrie socială, ci e o construcţie organicţ, umanizată. Întreaga construcţie ideologică a dreptei, ca sinteză doctrinară, reformatoare şi pragmatică, este dedicată definirii şi consolidării instituţiei numite cetăţean. Aceasta presupune o schimbare de paradigmă, corelarea tentativelor reformatoare abstracte, birocratice, de sus în jos, cu reforma societăţii, în ansamblul sau, fără de care nici o modernizare reală a statutului nu e posibilă.

Orice construcţie instituţională trebuie să aibă în centrul ei instituţia numită cetăţean. Compatibilizarea acestei dualităţi dintre individ şi persoană, dintre cultură şi piaţă, dintre competiţie şi comunicare este esenţială în demersul nostru ideologic. Căci, în cele din urmă, finalitatea este aceea de a transforma radical un sistem care îl consideră pe om un interlocutor pasiv, supus egalitarismului şi populismului, într-un alt sistem, unde instituţia fundamentală este cetăţeanul, ale cărui prestigiu şi bunăstare devin pentru toate celelalte instituţii criteriul fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe.

Obiectivul Dreptei în următorul deceniu – combaterea sărăciei

 

Problema centrală a românilor este sărăcia. Toate celelalte – de la precaritatea democraţiei până la gradul scăzut de cultură civică, de la energiile reduse de reformare a sistemului şi până la anacronismul structurilor economice şi sociale – se datorează sărăciei.

Când generaţii întregi trăiesc în sărăcie se petrece unul dintre cele mai dramatice lucruri pentru destinul unui popor: oamenii se obişnuiesc cu sărăcia. Din acel moment, nimic nu le mai e de folos, nici democraţia, nici libertatea, căci nu vor şti ce-ar putea face cu ele.

Proprietatea privată este o formă de protecţie a persoanei. Cel care dispune de o anumită bunăstare nu poate fi ţinut la cheremul statului, nu va fi nevoit să facă orice compromis pentru a-şi întreţine familia. Pentru a fi dominaţi, oamenii trebuie să rămână săraci şi, pe cât posibil, izolaţi. Nici un alt regim din istorie nu a fost atât de lipsit de respect precum comunismul faţă de propriii cetăţeni, încât să acţioneze atât de tenace pentru a-i aduce la sapă de lemn. Şi nici o altă tranziţie nu a fost atât de neindemânatică ori, poate, de abilă în a întreţine starea de sărăcie.

Cu cât omul ştie să-şi fructifice mai bine drepturile, cu atât starea lui de dependenţă scade. Bunăstarea îi permite să nu se mai gândească cu teama la ziua de mâine, să-şi construiască un viitor. Se eliberează de capcana imediatului şi îşi proiectează un destin. În acest fel, începe să selecteze între diferite opţiuni şi are posibilitatea, dar şi discernământul de a alege.

Un popor nu trebuie să se resemneze cu soarta sa. Fiecare om, fiecare popor nu are decât acea putere pe care ştie să şi-o ia singur. Am intâlnit români care spun că ne e sortit să ne naştem şi să murim săraci. Trebuie să luptăm împotriva acestei mentalităţi.

Platforma „Pentru o nouă economie” este o viziune îndreptată către combaterea sărăciei şi către realizarea celei de-a doua modernizări a României. Ea presupune o schimbare de paradigmă, însoţind eforturile de modernizare a statului cu cele de identificare a resurselor societăţii, de  îmbunătăţire a performanţelor individuale şi de consacrare a principiilor manageriale.

Acest model este, aşadar, nu numai economic, ci şi cultural. Esenţa actualei tranziţii constă în trecerea, în plan politic, de la totalitarism la democraţie şi, în plan economic, de la socialism la capitalism. Acest proces nu este numai economic sau instituţional. Tranziţia este în primul rând un proces cultural. Ea are în vedere emanciparea mentalităţilor, recuperarea unor valori tradiţionale şi consacrarea altora noi, reconfigurarea spiritului comunitar, structurarea societăţii civile şi a spiritului civic, asumarea identităţii naţionale în termenii integrarii europene etc.

Din punct de vedere instituţional, principala noastră provocare constă în redimensionarea rolului statului, fără însă a face vreo concesie nostalgiilor socialiste. Singurul sistem socio-economic bazat pe drepturile individului este cel capitalist. Capitalismul recunoaşte că orice om este stăpân pe viaţa sa şi pe dreptul de a o trăi aşa cum doreşte, atâta vreme cât nu încalcă drepturile celorlalţi. Capitalismul se bazează pe esenţa naturii umane şi nu cere sacrificarea interesului individual de dragul “binelui colectiv” ca în socialism. În capitalism “binele public” reprezintă  însumarea realizărilor individuale. Capitalismul este singurul sistem economic în care consensul este voluntar şi negociat. Un stat paternalist nu este nici social şi cu atât mai puţin liberal.

 

Redimensionarea rolului statului nu înseamnă, în mod automat, reducerea ponderii şi funcţiilor sale în societate. Redimensionarea rolului statului semnifică reducerea ponderii acestuia ca agent economic dar şi rafinarea funcţiilor sale ca stat de drept, garant al bunei funcţionări a pieţelor şi a liberei competiţii. Lipsa unei viziuni clare în această privinţă aduce prejudicii reformei şi sporeşte costurile acesteia. De altfel, politica bugetară este grevată în primul rând de lipsa unei evoluţii în ceea ce priveşte redimensionarea rolului statului. În România, statul îşi asumă mai multe obligaţii decât este în măsură să onoreze. În aceste condiţii, nu trebuie să ne surprindă faptul că veniturile sunt neîndestulătoare. Asumându-şi prea multe responsabilităţi pe care le-ar putea onora mai eficient sectorul neguvernamental, statul, oricât de puternic ar fi, nu poate face faţă.

Redimensionarea rolului statului, prin reducerea rolului său ca agent economic şi diminuarea ponderii sale decizionale precum şi întărirea rolului său ca garant al drepturilor constituţionale şi al bunei funcţionări a pieţelor constituie fundamentul „noii economii”. Într-o societate democratică şi aşezată pe baze capitaliste, statul trebuie să aibă trei funcţiuni principale: a) stabilirea cadrului legislativ şi supravegherea respectării acestuia; b) realocarea prin bugete a impozitelor; c) siguranţa naţională.

Proiectul nostru politic are în vedere cosolidarea Dreptei româneşti, al cărui reprezentant legitim este Partidul Naţional Liberal.

Îndeplinirea tututor acestor obiective presupune o schimbare radicală a comportamentului politic. Partidul Naţional Liberal va trece de la politică la politici. Eficienţa politicilor publice constituie criteriul principal al bunei guvernări.

 

Sursa: Varujan Vosganian

Apel al unor tineri liberali

destinatar: Crin Antonescu, Presedintele PNL

 

Stimate Domnule Preşedinte Crin Antonescu,

Apropierea Congresului Extraordinar al PNL şi dezbaterile pe marginea proiectului de statut, dar şi asupra proiectului de viitor pe care PNL îl va adopta cu această ocazie ne fac să vă adresăm câteva propuneri despre care noi, ca tineri liberali, suntem încredinţaţi că pot aduce avantaj pe termen mediu şi lung partidului nostru şi dezvoltării sale instituţionale. Cadrul oferit de statutul partidului poate oferi doar premisele pentru implementarea proiectului politic şi pentru dezvoltarea organizatorică a PNL, însă acestea sunt esenţiale ca bază a construcţiei ulterioare.
În favoarea alegerii conducerii ca propunere pe lista Preşedintelui pot exista şi argumente pertinente, dar noi credem în regula competiţiei interne deschise. Multe s-au spus deja, menţionăm totuşi o idee care nu a apărut în discuţiile pe această temă: În toate forurile de conducere naţionale (Congres, Delegaţie Permanentă, Consiliul Naţional Executiv), reprezentativitatea membrilor este de altă natură decât cea naţională (este vorba de preşedinţi de filiale, aleşi locali sau aleşi în legislativ în colegii uninominale etc.), iar la aceştia se adaugă membrii Biroului Politic Central. În cazul alegerii pe bază de moţiuni, pe lista preşedintelui a acestei conduceri, înseamnă că în toate forurile naţionale de conducere sau decizie singura persoană aleasă ca reprezentant naţional este Preşedintele PNL, iar membrii forului naţional pot fi doar reprezentanţii unor minorităţi pe criterii regionale (filiale, regiuni etc.), nu şi pe criterii profesionale, de opinie, etc.

Suntem partizanii tinerei generaţii liberale, credem că tinerii pot promova pe criterii de performanţă, competenţă şi autonomie personală. Credem că reprezentarea tinerilor în forul naţional este importantă şi pentru încurajarea implicării lor politce, dar şi pentru pregătirea liderilor liberali de mâine. Avem însă convingerea că o carieră politică solidă pentru un tânăr trebuie să se clădească pe forţele proprii de a convinge, de a deveni lider de opinie şi nu pe bunăvoinţa liderilor mai mari din partid.
Amintim aici şi istoricul reprezentării TNL în forul naţional: După ce tinerii liberali au câştigat dreptul ca Preşedintele TNL să fie membru cu drept de vot în Biroul Pemrnanet Central al PNL, din 2002, odată cu alegerea lui Theodor Stolojan în fruntea PNL, preşedintele TNL a devenit doar invitat în BPC al PNL, în condiţiile alegerii pe listă a conducerii centrale. De atunci încoace din păcate această prevedere s-a păstrat, iar preşedintele TNL are drept de vot deplin doar în forul naţional extins de conducere.
Credem în reprezentarea tinerilor în viitorul Birou Central al PNL, dar nu susţinem promovarea unui tânăr pe criteriu de vârstă în lista preşedintelui. Dacă pentru profesionişti din diverse domenii, dacă pentru lideri de opinie sau personalităţi ale societăţii româneşti putem înţelege includerea lor într-o astfel de formulă, pentru crearea unor lideri politici tineri singura soluţie viabilă pe termen lung este alegerea lor pe cont propriu.
Pentru toate aceste considerente, vă propunem, domnule Preşedinte, să susţineţi pentru proiectul de Statut ce va fi înaintat Congresului prezenţa tinerilor în conducerea centrală prin alegerea în sistem UNINOMINAL a unui reprezentant al lor, iar acesta să fie Preşedintele TNL.
Nu vrem norme socialiste de reprezentare a tinerilor, femeilor, pensionarilor în conducerea centrală precum se întâmplă în internaţionala socialistă, nu vrem să fim trataţi ca o categorie defavorizată. Vrem să fim încurajaţi să ne asumăm responsabilităţi politice în faţa celor din generaţia noastră şi nu numai, să fim pregătiţi pentru competiţiile electorale din afara partidului şi să fim judecaţi după performanţele şi greşelile mandatului asumat.
Ca să nu fim înţeleşi greşit, precizăm că sprijinim o formulă politică prin care indivizi puternici, de factură liberală, să facă parte din conducerea centrala a partidului. Vrem doar să nu uităm că suntem un partid politic, o instituţie, un organism în care alegerile interne trebuie să se desfaşoare într-o formulă liberă prin care fiecarui membru să i se ofere posiblitatea de a candida şi de a fi ales. Este, până la urmă, un drept, o libertate, şi nu o facilitate.
Democraţia liberală implică şi dreptul minorităţilor de a fi reprezentate, iar PNL, ca şi orice alt partid politic este o instituţie de interes pentru publicul larg, nu doar pentru membrii săi. Ne întrebăm dacă cetăţenii românii vor privi cu încredere acum, când ceilalţi competitori ai noştri cu o tradiţie democratică internă mai slabă, dacă nu inexistentă, au renunţat la formule închise de candidaturi, să fim noi, liberalii, cei care adoptă acest sistem.
Credem că cea mai bună metodă de eliminare a aşa numitelor “cooperative” din Congres, fenomen pe care îl recunoaştem că există şi reprezintă o piedică inclusiv pentru succesul tinerilor la funcţii de vârf ar fi UN SISTEM UNINOMINAL REAL, bazat pe proiecte şi responsabilităţi asumate pentru toate funcţiile din conducerea naţională, aşa cum s-a încercat pentru prima oară la Congresul Extraordinar PNL din 2007. Adevărul este că sistemul actual, practicat şi la Congresul Extraordinar PNL din 2009 NU ESTE UN SISTEM UNINOMINAL de alegere a membrilor din conducere, ci unul individual, dar plurinominal, care încurajează înţelegeri de culise, iar convingerea noastră este că PNL ar trebui să-şi asume plenar filosofia alegerilor uninominale şi promovarea individului inclusiv ca soluţie de politică internă.
În concluzie, propunem:
1. Alegerea în sistem uninominal real, pe un număr de funcţii predefinite în Biroul Politic Central, pe bază de proiect şi mandat individual (în formula aplicată la Congresul Extraordinar al PNL din 2007). Astfel, delegaţii la Congres vor putea alege un om pe o anumită funcţie şi pe un mandat clar, iar listuţele neoficiale, nu îşi vor mai avea locul.
2. Includerea Preşedintelui TNL, ales uninominal de tineri, ca membru cu drepturi depline în Biroul Politic Central al PNL
3. O analiză serioasă privind posibilitatea de deschidere internă a partidului în viitor prin:
– alegerea Preşedintelui de către toţi membrii PNL cu cotizaţia la zi
– sistem de alegeri preliminarii deschis pentru toţi cetăţenii rezidenţi, nu doar pentru membrii PNL, în viitoarea desemnare a candidaţilor pentru Parlament şi eventual pentru candidaţii de primari ai oraşelor capitale de judeţ.

Cu deosebită consideraţie,

Liviu Jicman – Vicepreşedinte BPT PNL Sector 6
Ion Constantin Solga – Membru BPT PNL Sector 2
Vasile Bruma – Vicepreşedinte BPN al TNL
Victor Făinişi – Vicepreşedinte TNL Sector 6
Florin Ciupa – Membru BPM PNL Timişoara

Polul Libertatilor (Alianta PNL-PNTCD)

După alegerea lui Victor Ponta în funcţia de Preşedinte al PSD, cu susţinerea lui Adrian Năstase, a lui Ion Iliescu şi a altor lideri ai partidului, este mai mult decât evident că o colaborare strânsă între partidele de opoziţie parlamentară şi extraparlamentară din România nu mai este posibilă.

Imputarea concesiilor doctrinare, în ton iliescian, de către Victor Ponta lui Mircea Geoană pentru Acordul de Reconciliere Naţională încheiat cu PNŢCD, evidenţiază revenirea PSD la matcă, după „erezia” politică a lui Mircea Geoană. Acest recul la valorile propăvăduite de Ion Iliescu, Adrian Năstase şi alţi „grei” ai partidului, face imposibilă reformarea PSD şi transformarea lui într-un partid social-democrat de factură europeană. Pentru argumentarea suplimentară a acestei constatări, facem precizarea că Victor Ponta a fost cel care a insistat să se modifice textul Acordului de Reconciliere Naţională, având obiecţii la articolele privind recunoaşterea de către PSD a necesităţii condamnării trecutului comunist şi desprinderea definitivă de acesta.

Concomitent, putem întrezări materializarea visului preşedintelui Traian Băsescu de subordonare a întregii palete doctrinare din politica românească, prin transformarea treptată a FSN într-un nou Front al Renaşterii Naţionale, anacronic, pandoctrinar şi totalitar. Confiscarea luptei anticomuniste de către acest conglomerat amorf din punct de vedere doctrinar, însă foarte vocal, crează premisele unui regim fascistoid în România.

În acest context, este mai necesară ca oricând coalizarea partidelor democratice netributare comunismului sau structurilor sale opresive – PNL şi PNŢCD -, în baza Protocolului de colaborare între PNL şi PNŢCD, încheiat la 27 octombrie 2009. Doar constituirea unui Pol al Libertăţilor pe punctele de convergenţă doctrinară între cele două partide poate evita transformarea României într-un câmp de bătălie între comuniştii nostalgici şi comuniştii deghizaţi în democraţi pur-sânge.

Facem un apel public la preşedinţii celor două partide, domnul Crin Antonescu şi domnul Radu Sârbu, să urgenteze consultările şi demersurile necesare constituirii alianţei între PNL şi PNŢCD, cu păstrarea identităţii doctrinare a fiecărui partid în parte, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor tuturor românilor, periclitate de lupta la baionetă între o guvernare iresponsabilă, incompetentă şi criminală şi o opoziţie comunistă nereformabilă.

Sursa: Paul Sorin Tita

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat: