Alegerile din Ungaria

Articol publicat pe blogul stelian-tanase.ro

Analiza: alegerile legislative din Ungaria, 08.04.18

Legislatia electorala

Duminica 08.04.18 sau  desfasurat alegeri parlamentare in Ungaria.

Participarea la vot a fost de 67,56% (2014: 61,73% + 5,83%).

Parlamentul ungar este unicameral si detine 199 de portofolii. Majoritatea simpla insumeaza 100 de colegii. Sistemul electoral ungar este unul mixt. 106 colegii sunt votate dupa sistemul electoral uninominal.  93 de colegii sunt atribuite dupa sistemul de vot proportional. Pragul electoral este de 5% pentru un partid, 10% pentru doua partide si 15% pentru trei partide. Voturile neutilizate in colegiile uninominale se adauga la voturile acordate in cele 93 de colegii proportionale. Metoda de distribuire ale mandatelor in colegiile proportionale este metoda D’Hondt. La vacantarea unui colegiu uninominal se desfasoara alegeri anticipate. La vacantarea unui colegiu proportional mandatul se acorda urmatorului candidat pe lista. Astfel un votant poate vota atat lista candidatului uninominal, cat si lista unui alt partid din acelasi colegiu electoral.

Rezultate finale – alegeri legislative Ungaria 08.04.18

Alianta electorala Alianta Tinerilor Democrati – Uniunea Civica Maghiara FIDESZ + Partidul Popular Crestindemocrat KDNP (PPE), 48,48%% (+3,61%), 134 mandate (+ 3 mandate)

 JOBBIK (AENM) 19,54% (- 0,68%), 24 mandate (+/- 0 mandate)

Alianta electorala Partidul Socialist Maghiar MSZP (S&D)  +  Dialog pentru Ungaria PM (EFA) 12,33% (- 0,67%), 20 mandate (-9 mandate)

Miscarea „Pentru O Alta Politica” LMP (EFA) 6,92% (+1,58%), 8 mandate (+2 mandate)

Coalitia Democrata DK (S&D) 5,58% (nou*), 8 mandatte (+4*)

Miscarea Momentum MM 2,82%, 0 mandate **

Partidul Catelului Cu Doua Cozi MKKP 1,68%, 0 mandate

Miscarea „Impreuna” E 0,63%, 1 mandat ***

Minoritatea Germana 8.065 VVE, 0,48% 1 mandat

Candidat Independent, 32.258 VVE, 1 mandat


* In alegerile din 2014 a candidat  pe listele aliantei electorale Unitatea 2014 Ö 2014. Grupul parlamentar s-a desprins din factiunea parlamentara Unitatea 2014 Ö 2014.

** Formatiune infiintata ca ong-ul cu acelasi nume, care sa opus organizarii Jocurilor Olimpice 2024 la Budapesta.

*** Formatiune infiintata de fostul premier socialist Gordon Bajnal. Unicul mandat a fost obtinut in cadrul aliantei electorale Unitatea 2014 Ö 2014.

Analiza

Ungaria a fost intotdeauna o tara in care au fost experimentate sisteme politice. Revolutia de la 1848 a dus la emulatia unui sentiment profund patriotic. Astazi nimeni liderul revolutiei burgheze Kossuth este vazut ca un erou national. Infiintarea unui cadru constitutional bi-national intre Imperiul Habsburgic si Regatul Ungar a dus la formarea unui stat national ungar bine fundamentat. Imperiul Austro-Ungar cuprindea in randul sau mai multe nationalitati, era un amalgam multicultural si multireligios, care la finalul Primul Razboi Mondial si-au revendicat propriile state nationale. Din punct de vedere cultural Imperiul Austro-Ungar a fost un spatiu multicultural. La finalul Primului Razboi Mondial Ungaria a fost cuprinsa de ecourile Revolutiei Bolseviste din Rusia, unde comunistul Bela Kun a instaurat Republica Sovietica din Ungaria. Dupa Tratatul de la Trianon Ungaria a fost dominata de forte politice national-conservatoare. La 4 noiembrie 1945 sau desfasurat alegeri parlamentare. Aceste alegeri au fost castigate de Partidul Agrarian al Micilor Proprietari cu 57,03%.

Alegerile parlamentare din Ungaria din 4 noiembrie 1945

Partidul Miciilor Proprietari si Intreprinzatori FKGP 57,03%

Partidul Socialdemocrat Ungar SZDP 17,41%

Partidul Comunist Ungar MKP 19,96%

Partidul National Taranesc Ungar NPP 6,87%

Partidul Civic Democrat PDP 1,62%

Partidul Radical Ungar MRP 0,12%

La presiunea trupelor sovicetice Ungaria a basculat in spatiul geopolitic sovietic. In octombrie 1956 Budapesta a fost teatrul Revolutiei Ungara din 1956– eveniment care marcheaza si astazi constinta istorica din Ungaria. La finele lui 1987 si inceputul lui 1988 in Ungaria au loc reforme interne in sanul Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, care sunt succedate de infiintarea unor noi partide precum Forumul Democrat Ungar MDF, Alianta Democratilor LIberi SZDSZ si Alianta Tinerilor Democrati FIDESZ, formatiuni infiintate in 1988. In Ungaria partidul-stat a parcurs un proces de reformare si reorientarea ideologica. Astel din defunctul Partid Muncitoresc Socialist Ungar s-a desprins o factiune reformatoare care a format Partidul Socialist Ungar. La guvernare dreapta a fost alternata de dreapta. Toate aceste schimbari au culminat in victoria lui Viktor Orban din 2010.

In 2018 Orban si-a castigat al treilea mandat consecutiv. Victoria lui Orban se bazeaza pe urmatoarele paliere: 1). formatiunile de opozitie au ramas divizate si si-au continuat disputele chiar si in campania electorala, 2). Orban a castiga in centrele de vot rurale si semi-urbane, 3). Budapesta ramine fieful opozitiei, FIDESZ  a castigat doar 2 mandate, restul celor 25 de mandate au fost atribuite partidelor de opozitie, 4). JOBBIK nu a reusit sa castige voturi din electoratul FIDESZ, 5). campania lui Orban a fost exclusiv axata pe un discurs anti-migratie si anti-Islam, 6). fornatiuni civice cu un puternic suport urban precum Miscarea Momentum si Miscarea „Pentru O Alta Politica” au ramas cantonate numai la nivelul colegiilor electorale urbane, 7). participarea la urne a fost ridicata, dar aceasta nu a alterat scorul obtinut de Orban, 8). Orban a creat un capitalism ungar potent economic care domina piata interna, 9). un alt aspect a fost opozitia lui Viktor Orban fata de politica pro-migratie sustinuta de Comisia Europeana. Orban a devenit pe plan extern un „bad boy al Europei”, dar aceasta anatema produce voturi la urne si fidelizeaza un intreg electorat, 10). Orban a sustinut-o pe Angela Merkel in Consiliul European si astfel si-a largit spatiul de manevra politica pe parchetul european, 10). FIDESZ a fost votat de circa 195.000 de cetateni romani care poseda dubla cetatenie, Orban isi va rasplati acesti votanti fideli, 11) Votanti romani ai FIDESZ sunt totodata votantii UDMR, asupra acestui aspect merita studiat si analilzat foarte serios si cat se poate de profund implicatiile acestui vot pro-FIDESZ pe teritoriul Romaniei. 12). FIDESZ si-a retras candidatii acuzati de coruptie si cu siguranta donflictul din interiorul partidului asupra temei „candidat corupt vs. candidat integru” va fi purtata in continuare.

Stanga vs. Dreapta vs Migratie vs. Anti-migratie

Dihotomia stanga vs dreapta a fost inlocuita cu dihotomia migratie vs anti-migratie. In urmatoarele 34 de luni in toata Europa se vor desfasura alegeri locale, regionale, europarlamentare si legislative. Practic Europa va fi votata de doua ori. La finalul acestui proces Europa va fi condusa ori de partide ale dreaptei clasice PPE sau de dreapta identitara. Orban este fata de alti lideri europeni un copil cuminte. In Polonia stanga socialdemocrata nu mai exista in parlament, iar opozitia parlamentara este mai de dreapta decat actualul guvern. In Austria dreapta conservatoare guverneaza alaturi de dreapta identitara. In Italia viitorul guvern Di Maio-Savini va fi mai de dreapta decat a fost Mussolini. Si asta este inceputul. Urmeaza alegeri de primar in landul Thuringia, in prezent guvernata de o coalitie rosu la patrat. Alternativa pentru Germania a reusit sa depuna candidati in 16 colegii. In octombrie urmeaza landul Hessa si Bavaria. Pentru cei neinitiati Viktor Orban este un bun prieten al ministrului german de interne Horst Seehofer. Politica lui Orban fata de refugiati va fi copiata pina la refuz in Germania, Franta, Itaiia si Spania.

 

 

Doua variante si o singura constanta

Sa ne imaginam ca unica noastra constanta, este ca mai devreme sau mai tarziu guvernul Danila va cadea.

A. Prima varianta: guvernul Danila nu trece de votul de investitura

a). Factorul intern

Validarea noului guvern sta in votul UDMR. UDMR este constient ca acest guvern are o valabiltate limitata. La numirea unui nou premier UDMR ar obtine mai multe avantaje.

Un alt factor sunt confictele interne din PSD. PSD se aseamana cu luptele diadohice care au urmat dupa decesul lui Alexandru Macedon.

Chiar daca in guvernul Danila au fost pusi tot felul de anonimi, conflictele din interiorul PSD nu au disparut. Explicatia este simpla, resursele sunt limitate. Respingerea unui nou guvern ar dinamita scena politica. Si presedintele Iohannis ar reveni in prim plan. De aceasta data va trebui sa nominalizeze un premier venit din Opozitiei sau un premier care nu apartine din subalternii lui Dragnea.

Previzimea mea este ca George Maior va fi desemnat premier. Maior va trebui sa isi faca bagajele de la Washington sa sa revina pe malurile Dambovitei. Maior este strans legat institutional de grupul de la Cluj din PSD. Dar acest avantaj nu il ajuta cu nimic in februarie 2018. Maior va fi nevoit sa negocieze o majoritate ad-hoc, care incepe cu PSD, continua cu UDMR si se termina cu PMP. Practic toate formatiunile parlamentare isi vor trimite specialistii. Acestora se vor adauga si ministri tehnocrati.

Respingerea premierului Danila va dinamita PSD. Luptele diadohice vor incepe din nou, si de acesta data cu o intensitate maxima. Februarie 2018 va deveni o luna de foc la propriu si la figurat. Sub amenintarea ca mandatul de parlamentar se termina brusc, un fel de sudden-death parlamentar, alesii poporului vor gira de aceasta data guvernul Maior. Guvernul Maior va guverna cu majoritati negociate cand cu Opozitia ca factor principal, cand cu PSD ca vioara intii.

b), Factorul extern

Un guvern Maior va insemna pentru Romania o gura de stabilitate. Mai ales ca Brexitul se apropie, in Germania bat clopotele alegerilor anticipate si Europa se schimba pe zi ce trece. In remiterea si retragerea OUG 13/17 agenda politica europeana sa schimbat in mod radical. In acelasi timp decidentii de la Bucuresti nu au intreprins nimic. Austria si Grupul de la Visegrad a inceput sa domine agenda politica europeana. In Polonia se aplica o agenda nationalista profund anti-migratie si anti-UE, in Cehia se castiga alegeri prezidentiale cu acelasi discurs anti-migratie si anti-UE, in Ungaria Orban si-a inceput campania electorala cu acelasi discurs anti-UE si anti-migratie, in Austria extrema dreapta a ajuns la guvernare cu acelasi discurs anti-migratie si anti-UE, numai in Romania timpul parca a stat pe loc.

B. Guvernul Danila este destituit in urma protestelor sociale

Al doilea scenariu ar fi confirmarea guvernului Danila si explozia preturilor si conflictelor sociale, care vor culmina in perioada martie-aprilie 2018. Aceste proteste vor fi imposibil de stapinit, si guvernul va fi cadea in urma unei motiuni de cenzura. Problema acestei variante sunt costurile uriase care vor urma. Martie-aprilie 2018 este perioada de timp in care in Rusia se vor desfasura alegeri prezidentiale, si in Germania se desfasoara campania electorala in cadrul alegerilor anticipate din 22 aprilie 2018. In toata Europa partidele socialdemocrate se afla in picaj. Romania ramine o exceptie. Problema se puna cand va incepe declinul inevitabil al PSD.

 

VIKTOR ORBAN SUPERSTAR

Analiza publicata pe blogul „stelian-tanase.ro”

Crin Antonescu – Discurs Târgu Mureș, 16.11.2012

Sursa informationala:

16 noiembrie 2012, Târgu Mureș, jud. Mureș – Discursul președintelui PNL Crin Antonescu la evenimentul de lansare a candidaților USL din județul Mureș

In Memoriam: Otto von Habsburg 1912-2011

Press-Release Fundatia Konrad-Adenauer

Berlin (ots) – Zum Tode von Otto von Habsburg erklärt der Vorsitzende der Konrad-Adenauer-Stiftung und ehemalige Präsident des Europäischen Parlaments, Hans-Gert Pöttering MdEP:

„Otto von Habsburg gehörte zu den außergewöhnlichsten Personen unserer Zeit. Sein unerschütterlicher Glaube an die Notwendigkeit der europäischen Einigung bleibt uns gerade heute, bei den großen Herausforderungen vor denen die Europäische Union steht, Mahnung und Verpflichtung.

Otto von Habsburg war politischer Visionär und Realist zugleich. Die Sowjetunion bezeichnete er als „die letzte Kolonialmacht der Erde”, die nicht Bestand haben werde. Er war ein unermüdlicher Kämpfer für die Freiheit der Menschen in der Mitte und im Osten Europas. Für Otto von Habsburg war es ein großes Glück, die Überwindung der Teilung Deutschlands und unseres europäischen Kontinents erleben und mitgestalten zu können.

Dieser große Europäer, dessen Kollege im Europäischen Parlament ich von 1979 bis zu seinem Ausscheiden 1999 sein durfte, wird uns immer ein Vorbild für die Einheit unseres Kontinents bleiben.”

Sursa informationala: Fundatia Konrad Adenauer

Analiza Stratfor: V4 un nou bloc militar

La 12 mai s-a infiintat blocul militar V4, care cuprinde Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia. Acest grup militar isi propune realizarea unei aliante militare care se va intinde de la Marea Nordului la Marea Neagra. Comandamentul militar se afla in mana generalilor polonezi.

 

Visegrad: A New Europe Military Force

Text + grafica + analiza + sursa informationala: Stratfor.com

Autor: George Friedman

With the Palestinians demonstrating and the International Monetary Fund in turmoil, it would seem odd to focus this week on something called the Visegrad Group. But this is not a frivolous choice. What the Visegrad Group decided to do last week will, I think, resonate for years, long after the alleged attempted rape by Dominique Strauss-Kahn is forgotten and long before the Israeli-Palestinian issue is resolved. The obscurity of the decision to most people outside the region should not be allowed to obscure its importance.

The region is Europe — more precisely, the states that had been dominated by the Soviet Union. The Visegrad Group, or V4, consists of four countries — Poland, Slovakia, the Czech Republic and Hungary — and is named after two 14th century meetings held in Visegrad Castle in present-day Hungary of leaders of the medieval kingdoms of Poland, Hungary and Bohemia. The group was reconstituted in 1991 in post-Cold War Europe as the Visegrad Three (at that time, Slovakia and the Czech Republic were one). The goal was to create a regional framework after the fall of Communism. This week the group took an interesting new turn.

On May 12, the Visegrad Group announced the formation of a “battle group” under the command of Poland. The battle group would be in place by 2016 as an independent force and would not be part of NATO command. In addition, starting in 2013, the four countries would begin military exercises together under the auspices of the NATO Response Force.

Since the fall of the Soviet Union, the primary focus of all of the Visegrad nations had been membership in the European Union and NATO. Their evaluation of their strategic position was threefold. First, they felt that the Russian threat had declined if not dissipated following the fall of the Soviet Union. Second, they felt that their economic future was with the European Union. Third, they believed that membership in NATO, with strong U.S. involvement, would protect their strategic interests. Of late, their analysis has clearly been shifting.

First, Russia has changed dramatically since the Yeltsin years. It has increased its power in the former Soviet sphere of influence substantially, and in 2008 it carried out an effective campaign against Georgia. Since then it has also extended its influence in other former Soviet states. The Visegrad members’ underlying fear of Russia, built on powerful historical recollection, has become more intense. They are both the front line to the former Soviet Union and the countries that have the least confidence that the Cold War is simply an old memory.

Second, the infatuation with Europe, while not gone, has frayed. The ongoing economic crisis, now focused again on Greece, has raised two questions: whether Europe as an entity is viable and whether the reforms proposed to stabilize Europe represent a solution for them or primarily for the Germans. It is not, by any means, that they have given up the desire to be Europeans, nor that they have completely lost faith in the European Union as an institution and an idea. Nevertheless, it would be unreasonable to expect that these countries would not be uneasy about the direction that Europe was taking. If one wants evidence, look no further than the unease with which Warsaw and Prague are deflecting questions about the eventual date of their entry into the Eurozone. Both are the strongest economies in Central Europe, and neither is enthusiastic about the euro.

Finally, there are severe questions as to whether NATO provides a genuine umbrella of security to the region and its members. The NATO strategic concept, which was drawn up in November 2010, generated substantial concern on two scores. First, there was the question of the degree of American commitment to the region, considering that the document sought to expand the alliance’s role in non-European theaters of operation. For example, the Americans pledged a total of one brigade to the defense of Poland in the event of a conflict, far below what Poland thought necessary to protect the North European Plain. Second, the general weakness of European militaries meant that, willingness aside, the ability of the Europeans to participate in defending the region was questionable. Certainly, events in Libya, where NATO had neither a singular political will nor the military participation of most of its members, had to raise doubts. It was not so much the wisdom of going to war but the inability to create a coherent strategy and deploy adequate resources that raised questions of whether NATO would be any more effective in protecting the Visegrad nations.

There is another consideration. Germany’s commitment to both NATO and the EU has been fraying. The Germans and the French split on the Libya question, with Germany finally conceding politically but unwilling to send forces. Libya might well be remembered less for the fate of Moammar Gadhafi than for the fact that this was the first significant strategic break between Germany and France in decades. German national strategy has been to remain closely aligned with France in order to create European solidarity and to avoid Franco-German tensions that had roiled Europe since 1871. This had been a centerpiece of German foreign policy, and it was suspended, at least temporarily.

The Germans obviously are struggling to shore up the European Union and questioning precisely how far they are prepared to go in doing so. There are strong political forces in Germany questioning the value of the EU to Germany, and with every new wave of financial crises requiring German money, that sentiment becomes stronger. In the meantime, German relations with Russia have become more important to Germany. Apart from German dependence on Russian energy, Germany has investment opportunities in Russia. The relationship with Russia is becoming more attractive to Germany at the same time that the relationship to NATO and the EU has become more problematic.

For all of the Visegrad countries, any sense of a growing German alienation from Europe and of a growing German-Russian economic relationship generates warning bells. Before the Belarusian elections there was hope in Poland that pro-Western elements would defeat the least unreformed regime in the former Soviet Union. This didn’t happen. Moreover, pro-Western elements have done nothing to solidify in Moldova or break the now pro-Russian government in Ukraine. Uncertainty about European institutions and NATO, coupled with uncertainty about Germany’s attention, has caused a strategic reconsideration — not to abandon NATO or the EU, of course, nor to confront the Russians, but to prepare for all eventualities.

It is in this context that the decision to form a Visegradian battle group must be viewed. Such an independent force, a concept generated by the European Union as a European defense plan, has not generated much enthusiasm or been widely implemented. The only truly robust example of an effective battle group is the Nordic Battle Group, but then that is not surprising. The Nordic countries share the same concerns as the Visegrad countries — the future course of Russian power, the cohesiveness of Europe and the commitment of the United States.

In the past, the Visegrad countries would have been loath to undertake anything that felt like a unilateral defense policy. Therefore, the decision to do this is significant in and of itself. It represents a sense of how these countries evaluate the status of NATO, the U.S. attention span, European coherence and Russian power. It is not the battle group itself that is significant but the strategic decision of these powers to form a sub-alliance, if you will, and begin taking responsibility for their own national security. It is not what they expected or wanted to do, but it is significant that they felt compelled to begin moving in this direction.

Just as significant is the willingness of Poland to lead this military formation and to take the lead in the grouping as a whole. Poland is the largest of these countries by far and in the least advantageous geographical position. The Poles are trapped between the Germans and the Russians. Historically, when Germany gets close to Russia, Poland tends to suffer. It is not at that extreme point yet, but the Poles do understand the possibilities. In July, the Poles will be assuming the EU presidency in one of the union’s six-month rotations. The Poles have made clear that one of their main priorities will be Europe’s military power. Obviously, little can happen in Europe in six months, but this clearly indicates where Poland’s focus is.

The militarization of the V4 runs counter to its original intent but is in keeping with the geopolitical trends in the region. Some will say this is over-reading on my part or an overreaction on the part of the V4, but it is neither. For the V4, the battle group is a modest response to emerging patterns in the region, which STRATFOR had outlined in its 2011 Annual Forecast. As for my reading, I regard the new patterns not as a minor diversion from the main pattern but as a definitive break in the patterns of the post-Cold War world. In my view, the post-Cold War world ended in 2008, with the financial crisis and the Russo-Georgian war. We are in a new era, as yet unnamed, and we are seeing the first breaks in the post-Cold War pattern.

I have argued in previous articles and books that there is a divergent interest between the European countries on the periphery of Russia and those farther west, particularly Germany. For the countries on the periphery, there is a perpetual sense of insecurity, generated not only by Russian power compared to their own but also by uncertainty as to whether the rest of Europe would be prepared to defend them in the event of Russian actions. The V4 and the other countries south of them are not as sanguine about Russian intentions as others farther away are. Perhaps they should be, but geopolitical realities drive consciousness and insecurity and distrust defines this region.

I had also argued that an alliance only of the four northernmost countries is insufficient. I used the concept “Intermarium,” which had first been raised after World War I by a Polish leader, Joseph Pilsudski, who understood that Germany and the Soviet Union would not be permanently weak and that Poland and the countries liberated from the Hapsburg Empire would have to be able to defend themselves and not have to rely on France or Britain.

Pilsudski proposed an alliance stretching from the Baltic Sea to the Black Sea and encompassing the countries to the west of the Carpathians — Czechoslovakia, Hungary, Romania and Bulgaria. In some formulations, this would include Yugoslavia, Finland and the Baltics. The point was that Poland had to have allies, that no one could predict German and Soviet strength and intentions, and that the French and English were too far away to help. The only help Poland could have would be an alliance of geography — countries with no choice.

It follows from this that the logical evolution here is the extension of the Visegrad coalition. At the May 12 defense ministers’ meeting, there was discussion of inviting Ukraine to join in. Twenty or even 10 years ago, that would have been a viable option. Ukraine had room to maneuver. But the very thing that makes the V4 battle group necessary — Russian power — limits what Ukraine can do. The Russians are prepared to give Ukraine substantial freedom to maneuver, but that does not include a military alliance with the Visegrad countries.

===>An alliance with Ukraine would provide significant strategic depth. It is unlikely to happen. That means that the alliance must stretch south, to include Romania and Bulgaria. The low-level tension between Hungary and Romania over the status of Hungarians in Romania makes that difficult, but if the Hungarians can live with the Slovaks, they can live with the Romanians. Ultimately, the interesting question is whether Turkey can be persuaded to participate in this, but that is a question far removed from Turkish thinking now. History will have to evolve quite a bit for this to take place. For now, the question is Romania and Bulgaria.<===

But the decision of the V4 to even propose a battle group commanded by Poles is one of those small events that I think will be regarded as a significant turning point. However we might try to trivialize it and place it in a familiar context, it doesn’t fit. It represents a new level of concern over an evolving reality — the power of Russia, the weakness of Europe and the fragmentation of NATO. This is the last thing the Visegrad countries wanted to do, but they have now done the last thing they wanted to do. That is what is significant.

Events in the Middle East and Europe’s economy are significant and of immediate importance. However, sometimes it is necessary to recognize things that are not significant yet but will be in 10 years. I believe this is one of those events. It is a punctuation mark in European history.

Crestindemocratia – starea de fapt si provocarea prezentului

Reproduc un pasaj important din interviul „Dialoguri esentiale cu Alexandru Herlea despre „problema romaneasca”. Adnotarile le-am cifrat si le gasiti mai jos.

….N.F.: Aş dori sa revin la originile constructiei europene, la crestin democratie si la cele sase state fondatoare a Comunitatii Carbunelui si Otelului. Italia pe atunci crestin democrata a fost chiar prima naţiune care a pledat pentru ideea Statelor Unite Europene. Astazi există o atitudine rău-voitoare faţă de democraţia crestiană, la nivel european.

A.H.: Nu cred ca putem vorbi de rea vointa in cea ce priveste crestin democratia, este mai degraba o pierdere de influenta a acesteia atat in unele state europene ca Italia, cat si la nivel european unde crestin democratia este inecata, dominata de tendintele mai de dreapta din Partidul Popular European. Acesta pierdere de influenta isi gaseste explicatia, cel putin in parte, in uzura cauzata de exercitiul puterii, proces normal in orice democratie. Italia care, cu democratia crestina (1) si Alcide De Gasperi, a jucat un rol de seama in lansarea proiectului european (a fost a treia mare ţara fondatoare a construcţiei europene) se gaseste astazi, cu Berlusconi (2), acest bufon al Europei – cum este denumit de unii jurnalisti, într-o situaţie mai marginală. Democraţia creştină, în Italia, a fost practic devertebrată si asta in contextul in care crestin-democratia se gaseste la nivel european in plina pierdere de viteza (3) in favoarea unor abordari populisto-liberale. Si asta in ciuda faptului ca proiectul Uniunii Europene din 1950 pînă la sfîrşitul secolului a fost dus înainte de creştin-democraţie in alianta cu social-democraţia. Astazi, creştin-democraţia se gaseste diluată şi a ramas minoritara în sînul familiei populare de centru-dreapta, a Partidului Popular European. Acesta, constituit în 1996, a fost cadrul in care creştin-democraţia, ce reprezenta esenţialul acestui centru-dreapta, s-a gasit intr-o situatie de inferioritate in urma deschiderii porţilor unor formaţii care nu au in comun cu creştin-democraţia decat faptul ca sunt adversarii, concurentii, social-democratilor. Valorile, viziunea si abordarile politice ce caracterizeaza o mare parte a acestor partide de drepta sunt mai indepartate de creştin-democraţie decat ceea ce separa crestin-democratia de social-democraţie. Şi aceste formaţii, Forza Italia a lui Berlusconi, Partido Popular a lui Aznar, conservatorii britanici, UMP-ul (Union du Mouvement Populaire) a lui Sarkozy (4), fac ca Partidul Popular European să nu mai fie expresia valorilor autentic creştin-democrate, a valorilor care au stat la originea lansării proiectului european. Aceasta realitate este un numai trista, dar si daunatoare proiectului european. Prezenţa PDL-ului lui Basescu în Partidul Popular European se explica prin aceasta evolutie a PPE-ului. Secretarul general al acestuia, pragmaticul si cinicul Antonio Isturiz Lopez, l-a curtat pe Băsescu si a considerat o victorie personala prezenta PDL in PPE ştiind perfect că valorile promovate de PDL nu au nimic în comun cu valorile europene. Sa amintesc ca pe 9 decembrie, la Berlin, cu o zi înainte de Summit-ul European se desfasoara congresul PPE si alegerea noului Birou al Partidului. Atat presedintele,Wilfried Martens (a şi scos o carte cu aceasta ocazie), cat si secretarul general, A. Isturiz Lopez, se vor reprezenta si vor fi probabil realesi. Wilfried Martens, un autentic crestin-democrat, este dominat din nefericire de secretarul general, care reprezinta partidele de dreapta, populare, din PPE. Aceasta evolutie a Partidului Popular European a provocat reactii. De exemplu partidul francez CDS (Centre des Democrats Sociaux), condus de François Bayrou, care ocupa un post de prim plan in conducerea PPE-ului, a parasit aceasta formatie in momentul in care UMP-ul a devenit membru in ciuda opozitiei CDS-ului. PNTCD care se gasea intr-o situatie similara CDS-ului nu a votat contra admiterii PDL, ci s-a abtinut. Un mod clar de a-si manifesta opozitia fara sa se gaseasca intr-o situatie comparabila cu cea a CDS-ului si sa fie obligat moral sa paraseasca PPE-ul.

1. Crestindemocratia este o ideologie care sa emanat si consacrat politic dupa 1945, drept raspuns la liberalismul clasic anglo-saxon si la comuism. Crestindemocratia sa pozitionat la aceea vreme la centru-stanga.

2. Ascensiunea lui Berlusconi coincide cu implozia sistemului de partide italian la mijlocul anului 1994. Democratia Cristiana, Partidul Socialist si Partidul Comunist au disparut si pe structura acestora au aparut partide noi: PdL, PD, PCI, PRCI.

3. Decaderea crestindemocratiei este vizibila in cel mai concret mod daca analizam rezultatele crestindemocratiilor germani.

In alegerile parlamentare din 1983 formatiuniile conduse de Helmut Kohl (CDU) si Franz Josef Strauss (CSU) obtineau urmatoarele rezultate:

Alegeri parlamenatare 1983

Uniunea Crestindemocrata CDU, 14.857.680 voturi valabil exprimate, 38,2%

Uniunea Crestinsocialista CSU, 4.140.865 voturi valabil exprimate, 10,6%

Total: 48,8%

Alegeri parlamentare 2009

Uniunea Crestindemocrata CDU, 11.828.277 voturi valabil exprimate, 27,3% (-10,9%)

Uniunea Crestinsocialista CSU, 2.830.238 voturi valabil exprimate, 6,5% (-4,1%)

Total: 33,8% (-15%)

Crestindemocratii germani au pierdut atat in mandate cat si in voturi valabil exprimate in favoarea liberalilor, ecologistilor si ale postcomunistilor („Noua Stanga”)

4. Forta Italia sa infiintat pe resaparea politica ale fancluburilor formatiei AC Milan. FI sa definit in 1994 drept formatiune liberala si a aderat la federatia liberalilor europeni, ulterior sa transferat la PPE. Partido Popular este continuatorul partidului-stat fascist Falanga Popular condus de generalul Franco. PP nu sa distantat nici pana in prezent de mostenirea politica franchista. Conservatorii britanici au parasit PPE in 2009 motivand inconsistenta doctrinara si amalgamul populist emanat de falanga Sarkozy-Berlusconi-Aznar. In prezent conservatorii britaniCI afiseaza o doctrina social-conservatoare. UMP sa format prin fuziunea neogaulistilor RPR si a federatiei de partide liberale UDF.

Sinteza:

Crestindemocratia sa afirmat drept curent politic in tariile catolice-protestante. Partidul National din Transilvania poate fi catalogizat drept partid crestindemocrat autentic.

PNTCD are misiunea sa ofere raspunsuri la urmatoarele provocari:

– Continuarea activitatii ca partid politic de sine-statator sau fuziunea prin absorbtie in PNL.

– Clarificarea doctrinei politice: crestindemocratie, socialconservatorism, neoconservatorism, centrism.

– Clarificarea strategiei politice: alianta electorala PNL-PNTCD, federatie de partide alaturi de PNL si cooptarea altor formatiuni politice de centru si centru-dreapta PC, FDGR.

In cazul unor alegeri anticipate dreapta autentica are misiunea de a oferi electoratului roman un proiect viabil bazat pe realitatiile politice din toamna anului 2010.

Formatiuniile de centru si centru dreapta au obtinut in alegerile parlamentare din 1996 cel mai ridicat scor electoral postdecembrist.

Rezultatele sunt urmatoarele:

Conventia Democratica Romana CDR (PNL, PNTCD, PNL-CD, PAR, PER)

3.777.084 voturi valabil exprimate, 30,70% (Senat)

Alianta National-Liberala ANL (PL-93, PAC)

236.132 voturi valabil exprimate, 1,92% (Senat)

Alianta National-Liberal Ecologista (PNL-C, AVE)

96.412 voturi valabil exprimate, 0,70% (Camera Deputatilor)

Total: 4.109.628 voturi valabil exprimate, 33,32%

Daca transpunem voturile valabil exprimate in alegerile parlamentare 1996 la o participare de vot de 50% (9.500.000 votanti) o alianta autentica de dreapta ar obtine 43,26% si aproximativ 200 mandate parlamentare.

Aliante electorale intre crestindemocrati si liberali au obtinut rezultate notabile in Ungaria in 1945 ( FKGP 57,03%, NPP 6,87%), rezultat depasit de alianta electorala FIDESZ-KDNP (58,78%+9,34%) in alegerile din martie/aprilie 2010 si in alegerile regionale din Catalunia (1984: 53,33%).

Alianta electorala PNL – PNTCD ar cuprinde intregul coridor doctrinar de centru si centru-dreapta, si a capta bazinul electoral de centru si centru-drepta care se ridica la circa 4,1 milioane de votanti.

Norica Nicolai: „Festivităţile de la Miercurea Ciuc sunt o sfidare la adresa României”

In jur de 200 de persoane au sărbătorit sâmbătă, 11 septembrie, la Miercurea Ciuc, invazia Transilvaniei de către trupele lui Miklos Horthy în 1940.

Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute este departe de a fi un comportament european şi nu are nicio legătură cu respectul valorilor de toleranţă, de convieţuire paşnică şi de cooperare inter-etnică. Acest eveniment nu este decât o continuare a acţiunilor organizate la Budapesta de către Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună (Jobbik) şi nicidecum ceva spontan şi originar în România.

Partidul Jobbik, al treilea ca mărime în Ungaria, are o retorică naţionalistă şi ultra-religioasă, iar liderii săi conduc întâlnirile „Gărzii Ungare”, o grupare para-militară cu orientări violente şi ultra-naţionaliste. Membrii săi promovează public persoana lui Miklos Horthy, liderul Ungariei fasciste din al Doilea Război Mondial, direct responsabil pentru deportarea şi moartea a aproape 100.000 de evrei de origine maghiară. Aceasta nu face decât să creeze, atât în Ungaria cât şi în România, tensiuni inter-etnice şi să stimuleze tentaţiile totalitare ale unor persoane şi grupări politice.

Cer actualului guvern să ia măsuri reale care să prevină răspândirea acestui tip de manifestaţii, înainte să se ajungă la conflicte reale. Constituţia României şi tratatele europene asigură numeroase drepturi particulare minorităţilor etnice, dar nimic nu protejează instigarea la atitudini revizioniste.

Din păcate guvernanţii actuali sunt actori absenţi în această situaţie gravă cu care se confruntă românii în judeţele Harghita şi Covasna. Deşi se înghesuie festiv la sărbătorirea Zilei Armatei, ei nu au avut nicio poziţie oficială pentru a asigura respectarea Constituţiei şi a acordurilor europene. Lipsa lor de respect poate fi considerată o adevărata sfidare la adresa României.”

Grupul PNL din Parlamentul European

 

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat: