Naţional-liberali sau liberali? Dileme şi provocări identitare

Portalul CriticAtac.ro a lansat dezvaterea „Unde sunt liberalii?”. Dezbaterea este academica. Stanga socialdemocrata aplica cand accede guvernarea politici liberale. Masurile ecnomice aplicate de executivul Nastase au fost din punct de vedere economic de dreapta. Contradictia intre teorie si practica ramine.  Mai jos gasiti replica neoconservatorului Bogdan Duca.

Autor: Bogdan Duca

Sursa: national-liberal.ro

Este foarte greu să spui ce este aceea „liberalism”. În SUA a fi liberal este sinonim cu a fi socialist. În Europa, aproape fiecare stat naţional are un înţeles particularizat al termenului de „liberal”, mai la dreapta sau mai la stânga. Cât despre Uniunea Europeană, liberalismul ueuropean poate fi localizat cu uşurinţă la stânga spectrului politic. De aceea mă voi rezuma în acest articol exclusiv la situaţia naţional-liberalismului românesc de după decembrie 1989.

„Dreapta” şi „Stânga” anilor ’90

Toate partidele istorice reînfiinţate în 1990 au avut un background de stânga. Naţional-liberalii fuseseră la stânga eşicherului politic de la înfiinţare până la începutul secolului XX. După aceea, au evoluat spre un centru-dreapta (cu unele accese progresiste – cazul I. Gh. Duca). La rândul lor, naţional-ţărăniştii au asigurat în perioada interbelică partea stângă a scenei politice româneşti.

După experienţa comunistă ambele partide s-au poziţionat „la dreapta”, ţărăniştii asumându-şi chiar oficial şi nominal doctrina creştin-democrată.

PNL-ul şi multiplele sale dizidenţe din anii ’90 au trăit nenumărate drame sau dramolete identitare, oscilând de la un libertarianism, asumat fără rest (Horia Rusu şi Dinu Patriciu) până la un social-liberalism stângist (Niculae Cerveni).

Dar ce erau oare „dreapta” şi „stânga” în anii ’90? Răspunsul simplificat este următorul: erai „de dreapta” sau „de stânga” în funcţie de cum te raportai la Ion Iliescu.

Abia la începutul anilor 2000 a început să se consolideze o bibliografie românească definitorie pentru ce înseamnă a fi „de dreapta”. Şi aici trebuie menţionate trei voci intelectuale distincte şi deosebite între ele: Horia Roman Patapievici, Varujan Vosganian şi Adrian Iorgulescu.

Cele trei cărţi publicate de ei în intervalul 2000-2001 ( „Dreapta. Principii şi perspective”, „Omul recent” şi „Mesajul Dreptei româneşti. Tradiţie şi modernitate” ) au pus capăt multor prietenii, fantezii şi iluzii intelectuale şi politice.

Dramele de ultimă generaţie ale Partidului Naţional Liberal

PNL a trebuit să îşi asume fără voia sa destinul de partidul de dreapta din România. Spre deosebire de PNŢCD, partid ce îşi asumase clar creştin-democraţia şi monarhia ca principii definitorii, naţional-liberalismul anilor ’90 a fost un teren de dezbateri între mai multe platforme politice şi intelectuale.

Coerentizarea PNL ca partid de dreapta a început după 2001, când PNL a rămas singurul actor politic nefesenist de pe scena politică parlamentară – unica care mai contează. Primind în rândurile sale pe Varujan Vosganian şi pe Adrian Iorgulescu, asumându-şi, practic, o bibliografie de Dreapta, PNL a început un alt drum, sinuos, nu totdeauna coerent, dar marcat de această responsabilitate: de a fi singurul partid ne-emanat din FSN de pe scena românească.

Anul 2010 este anul în care, prin moţiunea „Prin noi înşine. Acum.”,  PNL şi-a asumat statutul de partid al Dreptei româneşti.

Un an mai târziu, acest efort de a se consolida ca partid de dreapta, fapt ce a atras mulţi membri noi – printre care şi pe semnatarul acestui articol, se pare că a fost suspendat sine die din cauza alianţei USL, fără să existe însă o luare de poziţie oficială.

Dublul discurs al conducerii PNL (pe de o parte asumarea identităţii de Dreapta, pe de altă parte evitarea asumării ei) a dus la declinul intelectual evident al partidului. Intelectualii de dreapta rămaşi în PNL – acei oameni care scăpaseră de mirajul bine sinecurizat al „dreptei” băsesciene, au fost marginalizaţi într-o formă sau alta.

În criză identitară, liderii PNL şi-au construit o „societate civilă” de strânsură cu nume „noi”, precum cel al lui Sorin Roşca Stănescu, Victor Ciutacu sau Gheorghe Zamfir, probabil mai comozi  decât un Neagu Djuvara sau un Marius Oprea.

Unde sunt naţional-liberalii?

Evident, aceste jocuri politice de moment nu reduc la tăcere vocile naţional-liberale, ba poate că le şi întăresc. Dreapta românească, în evidentă criză, se repliază pe valori şi principii.

Cele mai active sunt platformele online: www.romanialiberala.ro, www.spunesitu.adevarul.ro şi www.national-liberal.ro, platforme independente de PNL în care se insistă pe necesitatea asumării principiilor de dreapta.

Proiectul „România Liberală”, care a provocat deja multe valuri în partid şi în afara lui a oferit un Manifest coerent liberal şi de dreapta, cu soluţii principiale concrete pentru întreaga societate şi clasă politică.

Clubul Bloggerilor Liberali, alcătuit din membri şi nemembri ai PNL, este un alt pol activ civic, facilitând întâlniri (deloc confortabile pentru politicieni) între oameni politici şi cetăţeni, fiind în Piaţa Universităţii şi în online, o voce critică orientată nu doar contra puterii ci şi contra derapajelor etice ale opoziţiei.

Există deja câteva puncte de consens pentru românii naţional-liberali:

România trebuie să renunţe la republică, ca formă de guvernământ şi să revină la monarhia parlamentară.

Capitalismul nu este cauza crizei economice ci soluţia acestei crize.

Statul (şi Uniunea Europeană) nu sunt soluţii ale crizei ci cauze ale ei

Anticomunismul şi denunţarea comunismului ca o crimă la fel de odioasă ca şi cea nazistă, rămân imperative pentru orice efort de normalizare a României şi a Europei.

Aceste principii sunt necesare pentru reunificarea naţional-liberalilor atât în PNL cât şi pe lângă acesta, pentru momentul în care, într-o formă sau alta, alianţa contextuală cu feseniştii „de stânga”, se va încheia.

Paradox valah? Stânga reacţionară

Acestui efort intelectual de definire a Dreptei, despre care am vorbit mai sus, nu i-a corespuns unul similar, de definire şi reinventare a Stângii româneşti. În faţa unei Drepte intelectuale tot mai coerente (chiar şi în incoerenţele şi conflictele sale interne) nu s-a putut naşte decât o Stângă intelectuală reacţionară – paradox valah.

A trebuit să treacă mai bine de un deceniu de la momentul definirii Dreptei intelectuale pentru ca Stânga  să înceapă să îşi fabrice un discurs identitar propriu.

Această Stângă nouă este, în opinia noastră, a naţional-liberalilor, principalul partener de dezbatere pentru viitorul României şi Europei. Clasa politică coruptă, imorală şi lipsită de principialitate de până acum este deja condamnată la moarte.

Chiar faptul că partidele politice postcomuniste nu au putut ţine pasul cu principiile pe care le-au invocat, provocând o reacţie civică şi politică coerentă, atât la Dreapta cât şi la Stânga (cu o bună expresie chiar în manifestaţiile din această a doua Piaţă a Universităţii, dar mai ales în refuzul a 50 la sută din români de a le mai vota), este semn al nevoii imperative de schimbare a întregii clase politice. Iar această schimbare nu se poate face decât prin revenirea la principii şi valori.

 

Basescu, the begining of the end

Autor+idee+text+sursa informationala: stelian-tanase.ro

The imagines broadcasted Romanian news channels in the last few days reseamble a lot with those taken in Cairo, Tunis or London during 2011. But the essence of these protests are fundamentally different. People gathered in the street after messages on facebook, twitter, and personal bloggs, indeed. But many pieces of the Romanian puzzle are particularly original.

University Square is the symbolic place of the December 1989 Revolution, the place of the marathon protest against glasnost and perestroika, the half-way-to-a-real-democracy promoted by former communists like Ion Iliescu, between April and June 1990. University Square is a sacred place for the people living in Bucharest, it is the symbol of freedom. Here, at University Square, people meet each other to protest against Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, and, now, as we can see, evening after evening, against Traian Băsescu. And Bucharest people will never accept to see University Square controlled by the army, gendarmers or policemen.

Strategists close to president Băsescu were wrong when decided to let people gather here, in the University Square. Initially, people went to protest in front of the Cotroceni presidencial palace,  a point pretty far way  from the symbolic heart of the Capital. But officials ordered a huge security barrier at Cotroceni, so people went back to their usual and…more powerful protest place. The official thinking behind this was to avoid having the whole country watching on television how president Băsescu is contested on his own field, in front of his own headquarter.  Some people gathered at University Square in the first place weren’t even allowed to go at Cotroceni, they were guarded in the square by gendarmers. What a weird scenario…remember how Băsescu promised to come monthly in the University Square to meet common people. Why didn’t he try last evenings? People are now against him. Why?

Gendarmery was placed on the streets to be violent to the people. Huligans were let to destroy shops and bus stations to compromise national wide anti-Băsescu peaceful protests, and then these soccer huligans were beaten up by gendarners in front of the cameras and during live broadcasting. It is the inevitable picture of an adrift regime for many years now. A regime with frequent authoritarian gestures, flagrant manipulations, extremely tough austerity measures and violence – all of these, a consequence of the excessive personalization of power.  Traian Băsescu had become everything in Romania, an unacceptable U-turn in an EU country.

The prime-minister, ministers, leaders of the govermental parties hidden themselves when protests broke out. The suprem commander, the president who provoked the uprise didn’t have a single message to the people since the crisis have started.  All the past week, he was improperly outspoken and aggressive on the sensitive health system issue. But now he is improperly silent. If we have seen the president comming on Sunday evening in front of the TV cameras to calm down the country and withdraw the huge gendarmery positions from the streets, it would have been natural and the right thing to do. But Traian Băsescu didn’t done this. He failed. It’s the beginning of his political end. And he can’t recover.

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: