20 de ani de la instalarea partidului-stat: FSN

Postez materialul dnei Zoe Petre, care analizeaza detaliat formarea si instalarea partidului-stat FSN.

„Mă alătur cu toată convingerea colegilor de blog care manifestă azi, 28 ianuarie 2010, la 20 de ani de la marea manifestație anti FSN din București (și de la prima mineriadă), împotriva noii tentative de instaurare a puterii partidului stat. Fiindcă, dragi colegi, despre asta e vorba: politizarea sistematică și brutală a tuturor instituțiilor statului e menită să instituie un monopol de facto al partidului lui Băsescu, tot așa cum proclamarea FSN ca partid politic, după ce își anexase întreaga administrație, echivala cu o lovitură de stat care anula principala cucerire a revoluției – desființarea partidului-stat. Să ne amintim:

Intervenţii repetate ale liderilor CFSN, în frunte cu Iliescu, invocă imediat după revoluţie ideea conform căreia partidele ar fi instituţii „depăşite”, cu toate că acelaşi CFSN emisese decretul prin care aceste partide se puteau constitui. Modernitatea ar fi însă reprezentată de mişcări largi fără o identitate politică şi organizaţională precisă. La 16 ianuarie Iliescu anunţa că FSN nu va participa ca formaţiune politică structurată la alegeri, iar în discursul său televizat din 25 ianuarie 1990, acelaşi Iliescu pleda pentru o mişcare de masă generată de un proces revoluţionar, fără structuri rigide de partid, citînd drept exemple, în devălmăşie, mişcarea ecologistă din Germania (Verzii), Solidarnost’ din Polonia, forumurile civice din Cehoslovacia şi Ungaria. Între aceste două declaraţii, pe 23 ianuarie, FSN îşi anunţase decizia de a participa la alegeri.
Controlînd de la bun început toate pîrghiile puterii executive şi legislative, FSN intră în jocul electoral cu toate datele falsificării acestuia. Transformarea FSN în partid politic şi înscrierea sa într-o confruntare acerbă cu partidele tradiţionale refondate reprezintă, cu toate acestea, primul mare eşec al proiectului politic iniţiat de echipa Iliescu, acela al unui partid tip forum, în care nucleul dur FSN să controleze de fapt întreaga putere politică.
Cele trei partide istorice, PNŢCD, PNL şi PSDR, organizează imediat prima lor acţiune politică comună, publicînd pe 26 ianuarie un comunicat comun şi convocînd un miting de protest pentru ziua de 28 ianuarie. Comunicatul comun lansa tema revoluţiei confiscate; preluată masiv sub forma unor lozinci scandate de mulţimea manifestanţilor anti-FSN din 28 ianuarie, această temă va avea o îndelungată şi importantă carieră pînă azi. Cele trei partide îşi legitimau acţiunea prin ideea că revoluţia din decembrie fusese o superbă victorie a întregului popor – deci nu meritul exclusiv al „emanaţilor revoluţiei” – şi cereau înlocuirea CFSN şi a guvernului provizoriu Roman cu un alt guvern, cu atribuţii executive şi legislative, format din reprezentanţi ai partidelor politice active şi personalităţi afirmate în lupta împotriva dictaturii comuniste timp de 45 de ani. La solicitarea PNL, comunicatul cerea de asemeni desființarea Consiliilor Frontului care se constituiseră în toate întreprinderile și instituțiile din țară pe matricea fostelor organizații sindicale și PCR.
Contra-manifestaţia organizată de CFSN nu reuşeşte să ocupe spaţiul din faţa guvernului, în contrast cu marele succes al mitingului opoziţiei, care mobilizează o mulţime impresionantă în Piaţa Victoriei. Acest prim eşec provoacă două consecinţe de mare importanţă: constituirea CPUN şi prima „mineriadă”.
Pe de-o parte, Iliescu e silit de împrejurări să renunţe la monopolul de iure al puterii: în întrevederea cu liderii partidelor istorice – transmisă de această dată în direct de TVRL – vizibil iritat şi ostil, Ion Iliescu anunţă constituirea unui organism legislativ provizoriu, Consiliul Provizoriu al Unităţii Naţionale, CPUN, care urma să dezbată şi să adopte cele cîteva norme indispensabile pentru viitoarele alegeri.
Acţiunea de masă din 28 ianuarie obligă deci echipa Iliescu să ia în considerare xistența însăși a opoziţiei, chiar dacă raportul real de putere îi permite să limiteze efectele acesteia. Consimţind să cedeze o parte din resursele pe care se înstăpînise la revoluţie, Iliescu acceptă implicit prima formă post-decembristă de separare între puterea legislativă, încredinţată CPUN, şi puterea executivă.

Iliescu renunţă la monopolul legislativ – care, secundar şi formal în viziunea sa de sorginte bolşevică, devine terenul predilect al manevrelor indirecte – dar se luptă pînă la capăt pentru monopolul asupra pîrghiilor executive, pe care le consideră esenţiale. FSN – devenit partid – cedează o parte a resurselor normative simbolice, dar îşi rezervă în continuare întreaga putere executivă, adică libera dispoziţie a tuturor resurselor materiale. Astfel, în contrast cu definiţia democratică a echilibrului puterilor, se menține caracterul limitat şi formal al legislativului şi supra-dimensionarea puterii executive, integral controlată de FSN atît prin guvernul provizoriu cît şi prin conducerile CFSN la nivel central şi local. Această disjuncţie originară exprimă public şi încurajează în întreaga societate dispreţul faţă de parlament, în contrast cu guvernul şi cu preşedintele ţării, ca şi dispreţul faţă de produsul esenţial al parlamentului – legile – pe care noua guvernare le tratează ca pe elemente formale, disjunse de puterea exercitată în sine şi pentru sine.

Concomitent însă, CFSN neagă violent această redistribuire a puterii chiar şi numai în registrul simbolic, declanşînd operaţia alternativă de mobilizare a unor grupuri muncitoreşti aduse dinafara Bucureştilor, bine aprovizionate cu băuturi alcoolice şi îndemnate energic la violenţă. Cum scria în zilele următoare oficiosul FSN, „frontul cărbunelui s-a îngemănat cu Frontul Salvării Naţionale”. Între minerii care declanșează această primă invazie se remarcă nu doar mineri din Valea Jiului, cum se presupune adesea, ci şi mineri din Moldova (Comănești/Bacău) ori muncitori din centre industriale situate în sudul ţării; o bună parte din șefii lor de atunci au devenit în anii imediat următori membri marcanți și parlamentari ai PD-FSN, și au rămas în aceste poziții pînă după alegerile din 2004. Un exemplu elocvent este cel al lui Gh. Dobre, numit Ministru al Transporturilor în 2005, și care, în calitate de director general în același minister, acționase energic în 1990 pentru aducerea minerilor în Capitală.

În seara de 28 ianuarie şi mai ales în ziua următoare, aceste grupuri invadează brutal Capitala, devastînd localul Institutului de Arhitectură din Bucureşti şi sediul central al PNŢCD. Lozincile „noi muncim, nu gîndim” și „moarte intelectualilor”, scandate atunci, au avut drept efect ruptura iremediabilă dintre FSN și marea majoritate a intelectualilor.unde provoacă importante pagube materiale şi oferă prilejul unei scene mediatice cu un impact excepţional: primul ministru al Guvernului provizoriu, Petre Roman, ajunge însoţit de Armată la sediul PNŢCD, de unde se adresează maselor furioase cu un discurs incitator pe tema „S-au demascat!” (se înţelege, ca duşmani ai poporului) şi, sub pretextul salvării de furia legitimă a maselor, îl evacuează de acolo pe Corneliu Coposu înghesuit într-un TAB, ceea ce difuzează în toată ţara o copie conformă a scenei în care Ceauşescu era înghesuit într-un vehicol similar.

Dincolo de aceste evenimente sinistre, constatăm totuși că, pe termen mediu, strategul Frontului, Iliescu, a eşuat în construirea unui partid de tip front, devenind liderul unui partid monolitic, în vreme ce opoziţia a reuşit să construiască o forţă politică de tip Forum – CDR – şi să cîştige astfel în 1992 o reprezentare consistentă în administraţia locală, apoi şi în Parlament, iar în 1996 – o victorie a cărei dimensiune simbolică nu mai are a fi subliniată, chiar dacă dimensiunea ei politică nu mai e recunoscută azi pe măsura importanței sale decisive pentru soarta României.”

28 ianuarie 1990: „Moarte intelectualilor”

In Piata Victoriei simpatizantii PNL si PNTCD demonstreaza impotriva hotararii ca FSN sa participe in alegeri. Frontul Salvarii Nationale (sigla ramasa neschimbata de la data infiintari in 1989, culoare electorala albastru pe fond alb) mobilizeaza contra-manifestanti din randurile muncitorilor de la IMGB, ICTB, IMMR, IIRUC. Fesenistii sint insotiti si de mineri sositi din Valea Jiului. Manifestantii fesenisti sunt inarmati cu bate de lemn si scandeaza: „Moarte intelectualilor”. Se tin discursuri impotriva partidelor istorice. Se scandeaza: „Jos cu fii de chiaburi si legionari”, „Nu putem merge inapoi la capitalism”, „Liberali si taranisti puneti mina si munciti”.

FSN sa infiintat ca miscare politica in februarie 1990. In 1993 FSN fuzioneaza cu Partidul Democrat, devenind astfel PD (FSN). In acelasi an PD (FSN) adera la Internationala Socialista. In 2000 PD renunta definitiv la apendixul FSN. pastrandu-si doctrina socialdemocrata.

In 2005 PD adera la Partidul Popular European.

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Relu Fenechiu: Scrisoare deschisa, 11 ianuarie 2010

Bucureşti,

11 ianuarie 2010

Scrisoare deschisă

Domnului Emil Boc, Preşedinte al Partidului Democrat-Liberal şi

Prim-Ministru al României

Domnului Traian Băsescu, Preşedinte al României

Stimate Domnule Preşedinte PD-L ,

Stimate Domnule Preşedinte al României,

Declaraţiile susţinute în ultima perioadă în mass media naţională, de unii lideri ai PDL în frunte cu dumneavoastră, domnule preşedinte Traian Băsescu, conform cărora PNL a refuzat invitaţia democrat-liberalilor de a participa la guvernare m-au determinat să vă adresez această scrisoare deschisă prin care vă solicit public să puneţi capăt acestui populism demagogic.

Demersul meu, în calitate de simplu membru al Partidului Naţional Liberal, făcând abstracţie de funcţiile de conducere pe care le deţin la nivel naţional sau judeţean, se bazează pe opiniile a numeroşi membri PNL şi pe starea de incertitudine pe care aţi reuşit să o transmiteţi în spaţiul public cu privire la eventuala intrare a PNL la guvernare alături de PDL.

În ciuda afirmaţiilor ipocrite emise imediat după alegerile prezidenţiale, nu a existat niciodată o ofertă instituţională concretă în sensul formării unui guvern de dreapta. O ofertă responsabilă ar fi trebuit fundamentată pe principii, obiective clare şi strategii de guvernare, care să pună bazele unui parteneriat real pentru scoaterea României din criza economică şi politică în care se află. Este de datoria dumneavoastră să recunoaşteţi că echipa de negociere a PNL nu a primit o astfel de propunere. Nu a fost invocat niciun temei concret pe care să se bazeze un parteneriat comun între cele două partide, ci a fost primită doar o invitaţie din politeţe pe care, probabil, în opinia dumneavoastră, ar fi trebuit să o acceptăm din obligaţie.

Dacă nu doriţi să recunoaşteţi că nu a existat niciodată o propunere serioasă de guvernare vă solicit, stimate domnule Boc sau dumneavoastră, stimate domnule Băsescu, să prezentaţi public oferta pe care aţi adresat-o Partidului Naţional Liberal cu privire la o eventuală intrare la guvernare.

Este de datoria dumneavoastră, ca lideri politici exponenţiali, să prezentaţi public motivul real pentru care PNL a fost ademenit la guvernare. Ar fi trebuit, oare, ca liberalii să accepte această evidentă încercare a PDL de a găsi un ţap ispăşitor pe care să arunce vina şi responsabilitatea unei guvernări care se anunţă dificilă? Vă informez, stimaţi domni, că rolul decorativ pe care l-aţi gândit pentru PNL într-un eventual guvern marionetă pentru a nu mai avea opozitie, cel puţin în partea dreapta a eşichierului politic, nu reprezintă o variantă de luat în calcul de către partidul din care fac parte.

Am convingerea că nu doar electoratul de dreapta, cu care încercaţi să vă confundaţi în mod eronat, vrea să afle motivul, ci chiar şi membrii celor două partide. Susţineţi cumva că aţi invitat PNL la guvernare pentru buna colaborare din timpul Alianţei “Dreptate şi Adevăr”, pentru performanţele economice ale României pe timpul guvernării liberale sau pentru specialiştii liberali care şi-au demonstrat competenţa în actul de guvernare? Sau poate că aţi invitat PNL la guvernare, fără vreo discuţie de principii sau domenii, pentru a încerca să găsiţi un ţap ispăşitor pentru un act de guvernare eşuat ? Nu cumva v-aţi dorit doar să aveţi alături pe cineva pe care să aruncaţi vina atunci când lucrurile nu merg bine, la fel cum aţi încercat pe tot parcursul anului 2009 cu Partidul Social Democrat? Aşa s-ar explica şi lipsa unor discuţii sau propuneri serioase, altele decât întîlnirea de politeţe dintre cele două partide şi simulacrul de consultări de la Cotroceni.

Stimate domnule Boc, stimate domnule Băsescu, stimaţi membri ai Partidului Democrat Liberal, pentru că ipocrizia nu poate fi ascunsă mult timp, recunoaşteţi în faţa oamenilor acestei naţiuni că nu v-a interesat nicio clipă sprijinul PNL pentru ieşirea din criză, în niciun domeniu al guvernării.

Am afirmat în mai multe ocazii că, în general, incompetenţii îşi acoperă neputinţa cu motive. Motivul invocat la începutul anului 2009 a fost greaua moştenire a guvernării liberale. Se pare că motivul invocat în 2010, pentru a masca o guvernare dezastruoasă, îl reprezintă refuzul PNL de a intra la guvernare. Indiferent ce se întâmplă, se pare că tot liberalii sunt vinovaţi.

Dacă, însă, nu aveţi astfel de intenţii iar toate vorbele aruncate în spaţiul public sunt menite doar să distragă atenţia publicului de la şirul de gafe şi de minciuni din care se constituie actuala guvernare, vă cer să recunoaşteţi public că Partidul Democrat-Liberal nu a avut vreun interes să accepte PNL la guvernare. Consider că ar trebui să aveţi măcar decenţa să ne spuneţi şi ce aţi urmărit atunci când, de fapt, nu ati făcut nicio propunere concretă pentru intrarea la guvenare a Partidului Naţional Liberal.

Am fost acuzat în nenumărate rânduri, pe nedrept, că negociez intrarea PNL la guvernare, în situaţia în care structura noului executiv era deja stabilită. Indiferent care ar fi răspunsul dumneavoastră, vă invit să vă asumaţi guvernarea în forma pe care aţi ales-o şi să lăsaţi PNL să se preocupe de activitatea sa de partid de opoziţie, situaţie pe care nu doresc sub nicio formă să o influenţez.

Relu Fenechiu

Radu Stroe: „Vrem sa facem o politica a bunului-simt, in antiteza cu o politica a nesimtirii”

Declarații de presă ale candidatului PNL în Colegiul 1 pentru Camera Deputaților, Radu Stroe, secretar general PNL

Voi începe prin a vă spune că sunt deosebit de onorat de susținerea președintelui partidului, am fost împreună vechi combatanți în Partidul Național Liberal în momentele cele mai grele, și de susținerea domnului primar Andrei Chiliman, de asemenea, așa cum spunea, din ’90 am trecut prin toate baricadele, prin toate momentele dificile sau mai puțin dificile prin care a trecut Partidul Național Liberal și vreau să le mulțumesc pentru faptul că astăzi, în mod public, fac această susținere.

Aș vrea să răspund la o întrebare care mi s-a spus de foarte multe ori în ultima perioadă de timp: De ce candidez? Și răspunsul este foarte simplu. Eu candidez astfel încât împreună cu președintele PNL-ului, cu Andrei Chiliman, cu toată echipa liberală să încercăm în România să schimbăm modul de a face politică. Încă pare o iluzie, încă pare ceva ce nu e foarte clar, dar asta e realitatea, trebuia să fie odată acest început. Noi vrem să facem o politică diferită de cea făcută până în prezent în România și, în special, diferită față de politica PD-L-ului. Deci o politică a bunului-simț, în antiteză cu o politică a nesimțirii, cu o politică care în esență nu urmărește altceva decât branșarea la banul public pe care o duce PD-L-ul într-un mod asiduu, continuu, perpetuu.

Dacă o să mă întrebați ce înseamnă politica bunului-simț, am să vă spun câteva elemente foarte simple și toată lumea se poate încadra într-un asemenea drum pe care noi vrem să-l deschidem în România. Politica bunului-simț înseamnă, în opinia noastră, în primul rând, respectul față de alegători. Pare o frază simplă. În realitate, respectul față de alegători și față de angajamentele luate este esențial pentru că asta înseamnă că atunci când faci campanie electorală și nu te angajezi la lucruri realiste, înseamnă că nu vei reuși să-ți îndeplinești mandatului, înseamnă că faci o politică mincinoasă, demagogică, populistă. Eh, noi nu mai vrem să facem treaba asta.

De asemenea, prin politica bunului-simț se poate înțelege faptul că după ce ai fost ales sau numit este obligatoriu să te apleci asupra problemelor oamenilor, să încerci să le rezolvi, să fii alături măcar cu sufletul, dacă pentru moment situația juridică de fapt nu permite imediat o rezolvare a anumitor chestiuni, dar măcar să fii alături de ei.

Politica bunului-simț înseamnă să desemnezi oameni, valori, competențe, iar nu indivizi fără o pregătire profesională superioară, fără o experiență profesională minimă, mai ales când este vorba de Parlamentul României, pentru că noi nu-i trimitem într-un consiliu de administrație sau într-o fabrică de chiftele sau de cuie, îi trimitem în Parlamentul României. Acolo nu poți să te duci fără o meserie exersată pentru că nu ai ce face, te duci și te culci.

Politica bunului-simț mai înseamnă, în opinia noastră, și consecvența, consecvența în a susține principiile liberale nu numai politice, și mai ales cele economice. Înseamnă să lupți pentru reducerea taxelor și impozitelor, toate celelalte, dezvoltarea economică, creșterea investițiilor, pentru că noi nu vedem cum se pot face politici sociale în România fără dezvoltare economică. Este exclusă această posibilitate. Băieții aceștia care sunt la putere acum bâjbâie și nu sunt sigur dacă o fac din prostie sau din ticăloșie sau poate dintr-amândouă.

Politica bunului-simț înseamnă și curaj, curajul să faci o opoziție fermă, curajul să faci o opoziție nelimitată, evident cu argumentația necesară, realistă, corectă, să lași jocurile duble deoparte. Asta este în opinia noastră…Poate aș mai putea adăuga pentru liberali  în special și o caracteristică ce vine din istorie, dedicarea exercițiului serviciului public. Deci, când te-ai angajat la guvernare sau în parlament sau în anumite funcții, prima ta idee trebuie să fie dedicarea către serviciul public, restul vine de la sine, dar în primul rând asta trebuie să faci. Din punctul acesta de vedere, sigur, eu am aproape 40 de ani dedicați serviciului public, după ’90 puteam să mă apuc și eu de altele, dar dacă am crescut până la 40 de ani într-un anume mod de a-mi vedea viața, de a-mi face viața, am considerat că e util pentru societate să continui în această manieră și nu m-am apucat nici de afaceri, nici de alte lucruri.

Eu m-aș opri aici pentru moment, doar cu precizarea că am cele trei proiecte privitor la pachetul de legi, sunt proiecte complexe și la reforma, eu zic, a administrației pentru că, în ideea mea, și reforma Constituției, și reforma statului și alte tipuri de reformă pe care le clamează astăzi în mod gratuit, pentru că au avut ocazia, cel puțin în ultimul an, să facă ceva și nu au făcut nimic, eu vorbesc de reforma administrației și când zic lucrul acesta zic reforma acelor instituții care toate, într-o formă sau alta, primesc bani de la bugetul de stat.

De asemenea, eu am făcut un angajament față de programul domnului primar Chiliman privitor la Colegiul 1 și pe această cale mi-am asumat integral principalele obiective cu care domnul primar nu numai că a câștigat primăria, dar a și rezolvat în mod unic, aș putea spune, în România problema esențială care este a oamenilor, cea a anvelopării blocurilor. Este poate, nu știu, mai există un sector în București care se zbate să facă treaba asta și încă unul care e încă foarte departe de a realiza ce a făcut domnul Chiliman, adică să anvelopezi peste 80 de blocuri, 84, nu mai știu exact, în care oamenii, în loc să plătească factura pe care am putea-o exemplifica la nivelul de 100%, ei vor plăti maximum 60, uneori poate tinde către 50%. Asta e problema lor, problema existențială, mai ales în condițiile crizei economice.

Sigur, domnul primar mai are și alte programe. Problema securității cetățeanului pentru că văd că unii visează să aducă droguri, alții visează nu știu ce să facă cu fetele, noi credem că trebuie să securizăm școlile. Copii nu trebuie să mai aibă de-a face cu derbedeii care intră fiecare cum vrea în școală și să facă tot ce vor ei acolo. Securizarea pe stradă, în parcuri, astea sunt problemele fundamentale, mai sunt și altele.

Eu mă opresc aici. Atât doar declar pentru alegătorii mei din colegiu că eu voi urma ad-litera programul primarului Chiliman.

Vă mulțumesc!

Radu Stroe

Taranistii il sprijina pe Radu Stroe

La alegerile parlamentare partiale din Colegiul numarul 1  din Bucuresti, taranistii il sustin pe liberalul  Radu Stroe.

Din 1990, taranistii impartasesc aceleasi valori spirituale cu liberalii, in consecinta, sustinerea  candidatului PNL de catre taranisti este un lucru absolut normal.

Lupta pentru castigarea colegiului  va fi foarte dura. Honorius Prigoana, contracandidatul lui Radu Stroe va fi sustinut de toata “adunatura” portocalie formata din: manelisti, soferi fara permis de conducere, comentatori politici dependenti de banii “mogulului gunoaielor”, alti “deontologi portocalii” . Prin reusita lui Honorius Prigoana, PDL-istii vor sa demostreze faptul ca “manelizarea” politicii romanesti este definitiva.

Radu Stroe a fost senator de Maramures si a reusit sa atraga fonduri importante pentru judet. Daca va fi ales, sunt convins ca va face o treaba buna pentru alegatorii din Colegiul numarul 1 din Bucuresti.

Material publicat pe blogul lui Ion Beuca – Blog de taranist maramuresan

Conferinta de presa a prim-vicepresedintelui PNL Ludovic Orban, 4 ianuarie 2010

J; A început campania electorală pentru locul de deputat din sectorul 1. Cum îl veţi ajuta pe Radu Stroe?

L. O.: În ceea ce mă priveşte pe mine, voi face campanie din casă în casă, aşa cum este felul meu de a face campanie şi, alături de Radu Stroe şi de colegii mei, vom prezenta practic toate calităţile candidatului nostru, toate atuurile programului nostru şi vom explica bucureştenilor din sectorul 1 că e în interesul lor să aibă un reprezentant de calibrul lui Radu Stroe.

J: Despre Honorius Prigoană ce părere aveţi?

L.O.: Din punctul meu de vedere, este o sfidare la adresa bunului – simţ al cetăţenilor României, după modelul lui Traian Băsescu, care şi-a trimis fiica în Parlamentul European, cu voturi legate de Partidul Democrat. Acest exemplu negativ de nepotism, de promovare a nonvalorii, de promovare a oamenilor complet lipsiţi de calităţi, acest model văd că este urmat de membrii Partidului Democrat prin a trimite în candidatură, practic, un om care nici nu ştie foarte bine unde se află strada Jiului sau un om care nici măcar nu cunoaşte bine legislaţia în domeniu în România. După părerea mea, este o sfidare şi o jignire la adresa tuturor cetăţenilor României, printre care sunt milioane de români, de zece ori mai bun decât această beizadea, acest băiat al unui om, care îşi câştigă banii din contracte cu statul şi cu administraţiile locale ale PD.

J: Va exista o lansare oficială a candidaturii domnului Radu Stroe?

L.O: Lansarea e făcută deja. Esenţa campaniei, pe care am dus-o deja în ţară, este campania directă, pe picior de egalitate, cu fiecare cetăţean.

J: I-a pus partidul la dispoziţie sume de bani domnului Stroe?

L.O.: Nu partidul. Există foarte mulţi membrii, lideri ai PNL care se vor implica în campanie în mod direct. Pentru acest tip de campanie nu trebuie bani, ci doar voinţă şi credinţă şi convingere şi sunt convins că acest tip de campanie va fi câştigător în sectorul 1.

J: Cu ce va contribui PSD la campanie?

L.O.: Nu am discutat un astfel de aspect şi, practic, faptul că PSD nu înaintat nici un candidat, recunoaştem că e un avantaj pentru candidatul PNL dar nu am avut vreo condiţie sau vreo negociere.

J: Domnul Chiliman v-a informat? Acordul acela între PSD şi PNL Bucureşti a fost semnat?

L.O: Eu ştiu despre un gentleman agreement, nu ştiu de nici un acord. Ceea ce mă interesează pe mine este ca bucureştenii din colegiul 1 să aibă un reprezentant în Parlament care să le facă cinste, care să aibă în spate experienţă, calităţile necesare, să aibă capacitatea de a reprezenta cum trebuie în Parlament bucureştenii, pentru ca viaţa lor să se îmbunătăţească.