SCRISOARE CĂTRE MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I

RegeleNostru

SCRISOARE CĂTRE MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I

Majestatea Voastră,

Vreau să vă asigur de respectul și recunostința mea deosebită față de instituția monarhică și față de Majestatea Voastră.

Sire, rămâneţi pentru noi un model de verticalitate şi patriotism, un exemplu pentru ceea ce înseamnă un român adevărat, care respectă istoria, valorile, cultura şi tradiţiile ţării noastre.

Vă scrie un veteran de război, pe care-l leagă amintiri ce nu s-au estompat, chiar cu trecerea nemiloasă a timpului.

Am venit în București cu tatăl meu, care vroia să mă pună ucenic la vreo cizmărie sau croitorie. Când am trecut prin fața Palatului Regal, se schimba garda. Mi-am dorit să fiu în fanfara armatei regale, ceea ce am și reușit intrând ca, copil de trupă în fanfară sub conducerea profesorului Petre Giugaru, fratele marelui actor Alexandru Giugaru. Sire, îmi revin în amintiri clipele în care Majestatea Voastră îmi luați bețele de la tobă, eu având de tras cu maestrul Giugaru, din cauza faptului că nu aveam cu ce bate.

Sunt unul dintre puținii veterani de război rămași în viață. Tatăl meu, Serghe, a luptat în cele două războaie mondiale, fiind răsplătit după Primul Război Mondial ca toți luptătorii în război.

Mă numesc Stănescu Emilian. Provin dintr-o familie de regaliști convinși. Am învățat să citesc în clasa a doua. Țin minte că, citeam articole despre venirea lui Hitler la putere în Germania. Am vrut să vă cunosc mai bine, Sire, dar am plecat în război împreună cu fanfara regală, cu care cântam pentru bravii ostași români și la bine și la rău.

M-am întors pe jos din Munții Tatra. Rușii luaseră trenurile și tansportau în vagoane toate așa zisele capturi de război din Germania. Am luat-o pe jos până în țară. Am făcut 6 luni. Întors în țară, am primit din partea comuniștilor o decorație și cam atât. În schimbul decorației, mi-au luat toate pământurile de la tata. Am fos martor la nenorocirile făcute de comuniști. Mi-aș fi dorit să fiu iar copil de trupă, cu condiția ca timpurile să se întoarcă înapoi. Bunicul meu a construit prima cale ferată care lega București de Călărași, fiind recompensat de Alexandru Ioan Cuza.

Sunt mandru, Sire, că v-am cunoscut, sunt unul dintre puținii veterani care mai au ce povesti nepoților . Așa cum și cei din familia mea, mi-au povestit la rândul lor despre Regele Carol I sau Ferdinand. Sunt născut pe 1 iulie 1925. Mi-aș fi dorit să ajung la Majestatea Voastră la Palat, pentru a vă revedea după atâta timp. Vârsta, însă își spune cuvântul.

Sunt un adevărat izvor de amintiri pentru cei ce au avut răbdarea să mă asculte. Sunt printre primii angajați ai Filarmonicii din Craiova, după ce am fost detașat de la Ateneul Român din București. Am iubit și iubesc arta, frumosul în general. Poate, dacă aș avea talent scriitoricesc aș fi intitulat această scrisoare: Scrisoare de un copil de trupă către un rege. Mă joc cu cuvintele; e cam tot ceea ce mai pot face la vârsta mea. Mi-aș fi dorit măcar pentru o clipă să retrăiesc timpurile în care eu să fiu un artist-copil în devenire Majestatea Voastră, regele României Mari.

Eu nu am cotropit pământurile care nu erau ale noastre și n-am pândit ceasurile de întuneric ale vecinilor noștri pentru ca să infigem pumnalul în spatele lor indoit.

Eu am imbrățișat cu generozitate creștină pe cei care mi-au cerut ajutorul în timpuri grele, chiar când fapta mea nu a fost înțeleasă și urmată.

Vă mulţumesc, Majestate, pentru că în acesta perioada sunteţi o prezenţă activă în viaţa poporului român şi îi insuflaţi speranţa într-un viitor mai bun.

Eu, care bat spre porțile apusului vieții, am o dorință ce poate mi se va îpmlini. O scrisoare, un semn de la Majestatea Voastră. Eu, am întâlnit un singur rege. Sire, ați cunoscut atâția aoameni, încât nu știu dacă vă mai amintiți de mine, mai ales că anii necruțători, au lăsat semne peste copilul de trupă din 1930 care a avut cinstea să stea o scurtă perioadă în preajma Majestății Voastre.

Primiţi, vă rog întreaga mea preţuire, admiraţie şi consideraţie pentru activitatea Voastră pusă în slujba ţării şi a poporului român!

Alese aprecieri,
Stănescu Emilian

 

Sursa informationala: Casa Regala

Monarhia servește România

Apel lansat în ziua de 22 decembrie 2012 de Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei

“În urmă cu un an, regimul de autoritate prezidenţială părea de nezdruncinat. Şi totuşi, curajul şi verticalitatea unor grupuri de tineri au reuşit să disloce reţeaua construită în jurul voinţei unui singur om, un preşedinte de republică.

Mulţi dintre tinerii care i s-au opus acestui preşedinte, iarna trecută, în Piaţa Universităţii, se regăsesc astăzi în Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, asociaţie a societăţii civile care strânge laolaltă personalităţile şi românii care cred că astfel de derapaje autoritariste trebuie împiedicate pe viitor şi care văd în Monarhie o soluţie pragmatică pentru disfuncţionalităţile democraţiei româneşti.

Familia Regală serveşte, de mai bine de 140 de ani, România. Apărută ca o continuare firească a vechilor instituţii româneşti, a lungului şir de voievozi ai Moldovei şi ai Ţării Româneşti, Monarhia constituţională a reprezentat, în epoca Regelui Carol I, indispensabilul factor de echilibru al vieţii politice româneşti şi motorul puternic al modernizării ţării. Carol I a adus României independenţa şi sporirea prestigiului internaţional. Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria au mobilizat energiile românilor către realizarea României Mari, după Primul Război Mondial. În timpul domniei Regelui Carol II, ţara a atins un apogeu economic şi cultural. Majestatea Sa Regele Mihai I a scos România din alianţa toxică cu Germania nazistă, a contribuit prin actul său curajos la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial, salvând sute de mii de vieţi omeneşti şi a luptat până la capăt împotriva comunizării ţării. După 1989, în ciuda atitudinilor deseori ostile ale autorităţilor româneşti, Majestatea Sa a continuat, împreună cu ASR Principesa Moştenitoare Margareta, cu ASR Principele Radu şi cu întreaga Familie Regală, să servească interesele României, în direcţia democratizării, a modernizării, a integrării euro-atlantice şi a refacerii identitare şi instituţionale.

Cu ce se poate „lăuda”, în schimb, republica? Cu un regim comunist impus de Uniunea Sovietică, cu sutele de mii de victime ale represiunii comuniste, cu anihilarea elitelor sociale şi intelectuale, cu aberaţiile naţional-comuniste din timpul regimului Ceauşescu şi cu mutilarea ţării, prin demolări, distrugerea satelor, industrializarea forţată, propaganda şi cultul deşănţat al personalităţii dictatorului. Iar republicile post-decembriste, cu ezitările şi neajunsurile lor, îşi au tristul „apogeu” în eşecul pe toate planurile al regimului Băsescu.

Cu toţii părem a înţelege astăzi că revertebrarea naţiunii noastre nu înseamnă doar schimbarea unui regim politic cu un altul, doar înlocuirea unui partid cu altul, doar reforme economice şi un mai solid sistem de asistenţă socială. Trezirea naţiunii la viaţa democratică înseamnă recuperarea identităţii, onorarea înaintaşilor şi a celor care s-au jertfit pentru libertăţile noastre, respectul şi promovarea valorii, sprijinirea celor mai slabi dintre noi, reconsolidarea instituţiilor pe alte principii decât cele clientelare şi politice, respectul faţă de lege, responsabilizarea actului de guvernare, recuperarea demnităţii naţionale şi a acelor elemente care ne definesc cu adevărat. Tocmai pentru că le reamintea românilor toate aceste valori, discursul rostit de M.S. Regele Mihai în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, a fost o revelaţie pentru mulţi. Un astfel de discurs, limpede şi plin de substanţă, concret dar înalt, aplecat asupra realităţilor zilnice dar conectat la valorile eterne ale naţiunii nu fusese niciodată pronunţat de vreun preşedinte de republică, fie ea populară, socialistă sau post-decembristă.

Este evident că României îi lipseşte punctul de echilibru, acel factor neutru care să se afle deasupra politicii şi care să ofere continuitate şi viziune pe termen lung, dincolo de alternanţa la guvernare. Monarhul nu face politică, nu susţine niciun partid, oferă însă echilibru şi continuitate instituţională.

România este foarte prost reprezentată în exterior, nu reuşim să ne regăsim sau să ne redefinim un loc şi un rol internaţional. Majestatea Sa Regele Mihai este respectat în întreaga lume, de la Washington la Moscova, şi este vărul capetelor încoronate din Europa. Ţara nu ar putea găsi un mai bun ambasador.

Ne lipseşte acel punct de întâlnire, acel factor de coeziune, în care să ne regăsim cu toţii şi cu care să ne putem mândri, indiferent de vârste, de opiniile politice, de opţiunile intelectuale, de meserie sau de origine. Monarhul este acest punct de întâlnire, de legătură cu trecutul nostru istoric şi de potenţare a părţii celei mai bune din noi.

Politica românească ne oferă, de prea mult timp, numai fracturi, numai rupturi, o lipsă cronică de viziune, de stabilitate şi de predictibilitate. Monarhul este continuitate şi este competenţă. El e pregătit să domnească şi să reprezinte o naţiune, spre deosebire de preşedinţii nevoiţi, în cele mai fericite cazuri, să fie mereu autodidacţi şi improvizatori.

Chemăm liderii politici, chemăm instituţiile, îi chemăm pe liderii de opinie să conştientizeze faptul că restaurarea Monarhiei nu este nicidecum dorinţa utopică a câtorva sentimentali sau visători, ci este nevoia pragmatică şi vitală a unei ţări aflate în suferinţă.

Elitele pe care România le avea în secolul al XIX-lea au fost conştiente că doar un prinţ străin pe Tronul ţării putea aplana conflictele dintre facţiunile rivale, putea aduce stabilitate şi prestigiu internaţional. Elitele politice, economice şi intelectuale de azi au şansa de a demonstra că au viziune, că au simţ al răspunderii şi patriotism, că-şi pot depăşi ideile preconcepute şi interesele de moment, pentru a oferi din nou României acea instituţie care îi poate reda echilibrul intern, demnitatea, identitatea şi prestigiul internaţional. Dincolo de politică, deasupra politicii, pentru binele ţării şi al copiilor noştri. Familia Regală serveşte, de mai bine de 140 de ani, România. Majestatea Sa Regele Mihai, român prin naştere şi devotament, îşi slujeşte ţara de o viaţă. Acest mare Rege, a cărui viaţă e o lecţie, e îndemn la speranţă şi la acţiune conştientă şi responsabilă.

Familia Regală ar putea însă lucra pentru ţară cu mult mai multă eficacitate dacă şi-ar recăpăta şi atributele constituţionale. România are astăzi nevoie ca Familia ei Regală să o servească într-o Monarhie, şi nu într-o republică.

Am pierdut destule ocazii, am irosit deja prea multe şanse. Este acum momentul ca elita politică să nu se mai ascundă în spatele aparentei lipse de popularitate a Monarhiei: „poporul nu vrea”, „poporul nu e pregătit”. Acestea nu sunt explicaţii, nu sunt argumente, sunt doar scuze. Românii au făcut destul de unii singuri: foarte mulţi dintre ei s-au scuturat de rămăşiţele propagandei comuniste, foarte mulţi dintre ei au înţeles virtuţile şi utilitatea unei Monarhii, tot mai mulţi dintre ei îşi doresc restaurarea Monarhiei. Chiar sondajele de opinie din ultimul timp arată că Majestatea Sa Regele Mihai şi Principesa Moştenitoare Margareta se bucură de încrederea şi de aprecierile pozitive ale unei largi majorităţi a românilor.

Dar pasul următor aparţine elitei politice. Dacă la 1866, politicienii noştri au avut inteligenţa şi patriotismul de a-l chema pe Tron pe Carol I, politicienii de azi au uriaşa şi rara şansă de a face istorie, rechemându-l pe Tron pe Majestatea Sa Regele Mihai. Trecutul nostru ne demonstrează că nimic nu e imposibil, atunci când există oameni cu viziune şi curaj.

Chemăm Uniunea Social-Liberală ca, în proiectul de modificare a Constituţiei, să includă revenirea la Monarhia constituţională. Îi chemăm pe liderii politici, pe oamenii de afaceri şi pe liderii de opinie patrioţi să se ralieze acestei propuneri. Chemăm Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică să îşi demonstreze vocaţia de biserici naţionale şi să-şi recunoască Regele Uns al lui Dumnezeu. Chemăm Academia Română şi îi chemăm pe oamenii de cultură liberi şi responsabili să explice necesitatea restaurării Monarhiei.

Îi chemăm pe acei lideri politici influenţi care şi-au declarat deja opţiunea pentru Monarhie să-şi susţină public opţiunea şi să promoveze, la momentul modificării Constituţiei, restaurarea Monarhiei. E acum clipa astrală în care mult hulita, de multe ori pe bună dreptate, clasă politică românească poate demonstra că reprezintă interesele fundamentale ale ţării. Ea poate dovedi că se poate autodepăşi, prin promovarea singurei soluţii instituţionale care ne poate reda echilibrul şi demnitatea: Monarhia constituţională. Simţul răspunderii poate transfigura clasa politică de azi, aşa cum a făcut-o şi cu cea de la mijlocul secolului al XIX-lea şi o poate înălţa deasupra intereselor meschine şi trecătoare, către apărarea interesului naţional.

La 65 de ani de la momentul în care Majestatea Sa Regele Mihai a fost silit, prin şantaj, să abdice pentru a salva vieţile a zeci de tineri anticomunişti ameninţaţi cu moartea, la 65 de ani de la actul ilegal care a aruncat România în infernul totalitarismului comunist, la 65 de ani de când sufletul ţării a fost mutilat, chemăm clasa politică şi instituţiile să ofere României darul pe care aceasta îl merită: chipul demn, factorul de echilibru şi de continuitate, tezaurul identitar care este Monarhia constituţională. Noua Constituţie trebuie să permită Monarhiei să servească aşa cum se cuvine şi aşa cum ni se cuvine România.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

22 Decembrie 2012

Apelul este susţinut de 1236 de semnaturi. Printre ele:

1.    Doina CORNEA
2.    Acad. Mihai ŞORA, filozof
3.    Acad. Alexandru ZUB, istoric
4.    Acad. Dinu C.GIURESCU, istoric
5.    Dinu ZAMFIRESCU, preşedintele Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc (IICCMER)
6.    Constantin AVRAMESCU, vicepreşedinte al Jockey Clubului Român
7.    Constantin MARŢIAN, preşedintele Alianţei Civice
8.    Dorina RUSU, Preşedintele Fundaţiei „Horia Rusu”
9.    Liviu TOFAN, Preşedintele Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR)
10.    Ion CARAMITRU, actor, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti
11.    Flavia BĂLESCU, economist
12.    Rodica COPOSU, inginer
13.    Lucia Hossu Longin, realizator TV
14.    Victor REBENGIUC, actor
15.    Mariana MIHUŢ, actriţă
16.    Nelly MIRICIOIU, soprană
17.    Georgeta Dimisianu, editor
18.    Nicolae CONSTANTINESCU, membru al Academiei de Medicină
19.    Sorin DUMITRESCU, pictor
20.    Marilena ROTARU, realizator TV
21.    Mircea DIACONU, actor
22.    Filip-Lucian IORGA, istoric
23.    Dan PURIC, actor şi regizor
24.    Ştefan CÂLŢIA, pictor
25.    Constantin CODRESCU, actor
26.    Radu NEGRESCU-SUŢU, scriitor
27.    Marius OPREA, istoric
28.    Cristian BĂDILIŢĂ, patrolog
29.    Mihai CANTUNIARI, scriitor
30.    Vladimir ZAMFIRESCU, pictor
31.    Diana MANDACHE, istoric
32.    Radu Călin CRISTEA, scriitor şi jurnalist
33.    Gabriel BADEA-PĂUN, istoric al artei”.

Text+foto+idee: Romania, altfel – Un blog de Principele Radu de Romania

Ciuhandu: „PNŢCD trebuie reconstruit, dar fără compromisuri care ducă la pierderea puţinelor lucruri pe care le avem de oferit: principiile, istoria, tradiţiile şi revenirea la Monarhie Constituţională ca perspectivă de viitor pentru România”

Gheorghe Ciudandu (PNTCD Timisoara): „… PNŢCD trebuie reconstruit, dar fără compromisuri care ducă la pierderea puţinelor lucruri pe care le avem de oferit: principiile, istoria, tradiţiile şi revenirea la Monarhie Constituţională ca perspectivă de viitor pentru România.”

Intreg interviul in cititi in VESTUL.

 

“Noi, tinerii naţional liberali ne revendicăm de la alte valori decât ale colegilor noştri din PDL sau PSD.”

10 mai 2012. La statuia lui Carol 1 din Piaţa Palatului Regal, urnaşii lui Dinu Zamfirescu, Radu Câmpeanu, liberalii seniori care la 8 noiembrie 1945 au fost arestaţi în acelaşi loc pentru că-şi apărau Regele, au organizat un miting. Printre vorbitori, tânărul Daniel Gheorghe, într-un discurs excelent, a spus printre altele: “Noi, tinerii naţional liberali ne revendicăm de la alte valori decât ale colegilor noştri din PDL sau PSD.”

 

De 10 Mai

Autor: Daniel Gheorghe

Sursa informationala: National-Liberal.ro

Ziua de 10 Mai are o triplă şi unică configuraţie în calendarul marilor sărbători ale neamului românesc: este ziua depunerii jurământului principelui Carol ca domn al României în anul 1866 în urma unui plebiscit popular, este ziua ratificării de către Senat a Independenţei de stat a României în anul 1877 şi este, în final, ziua încoronării lui Carol I, alături de Regina Elisabeta, ca Rege al României în anul 1881.

10 Mai este ziua naşterii naţiuni româneşti moderne şi este ziua afirmării complete a identităţii naţionale şi europene a neamului căruia îi aparţinem. Astfel, această zi este o zi a contractului social întru democraţie şi monarhie, este o zi a demnităţii naţionale şi a exprimării sociale şi militare a românismului şi finalmente a Regalităţii noastre. Prin sacrificiul din Războiul de Independenţă este o zi a armatei, prin ungerea lui Carol Rege pe tronul Basarabilor şi Muşatinilor este o zi a Bisericii, prin consimţământul popular este o zi a maselor civice. Tocmai acesta este rolul Regelui şi a instituţiei monarhice: rolul de stâlp al naţiunii române, alături de Biserică şi Armată. La fel cum statul se sprijină pe educaţie, justiţie, sănătate ori cultură. Statul este un instrument al „corpus-ului” naţional şi se gestionează prin elemente de simbolism şi instrumentar politic. Dar naţiunea este mai presus de stat şi ea trebuie să se menţină ca un reazem suprem pentru fiecare cetăţean şi să treacă dincolo de faptele de natură personală ori strict practică.

Cred că România are nevoie mai mult ca oricând de o renaştere a acelui principiu solar, acel principiu prin care Regele este un reprezentant legitim al naţiunii respective în faţa Lui Dumnezeu. Regele este un om de stat ce poartă în sine atât o răspundere fizică cât şi una metafizică. Regele este un „metaguvernant”, greşeala lui în faţa destinului naţional şi a propriei sale datorii este precum cea a preotului care ar divulgă sfânta taină a spovedaniei.

Nu voi uita niciodată ceea ce simplu dar adânc îmi spunea, în 1992, străbunicul meu: „nu vorbi de rău pe Rege, tată, că e păcat. E Regele nostru.” Ca atare, Regele are o răspundere pe care trebuie să o înţelegem şi să o percepem ca atare. Scriptura ne învaţă să nu judecăm, şi ca urmare sunt convins că asemeni marilor duhovnici ai neamului, nu noi suntem în măsură să-i judecam pe cei patru Regi ai noştri.

Bogăţia unui Rege precum este Suveranul nostru, Mihai I, este mai înainte de toate o bogăţie morală şi spirituală. Mihai I este prin firea lucrurilor un mare protector al neamului românesc şi un simbol al lumii căreia această ţară îi aparţine şi din care a fost răpită în cei 42 de ani de totalitarism comunist.

Regele nu este un om politic, el este Patriarhul societăţii civile româneşti!

Regele Mihai este simbolul rezistenţei noastre împotriva a tot ceea ce este străin de mersul firesc al destinului naţional al României. Regalitatea înseamnă istorie şi Regalitatea este acel model care ne lipseşte acum. Regalitatea este veriga lipsă a oricărui proiect temeinic de construcţie instituţională, la acest moment. Cred că este de datoria noastră să redăm României cursul natural şi să închidem lunga şi nefireasca acoladă republicană. Republica, la noi, s-a dovedit a fi un regim al vulgului şi al lumpenului. Republica noastra este una ilegitimă, este rodul unui „viol” ticălos, ilegitim şi ilegal petrecut la 30 decembrie 1947.

Romania datorează Regalităţii statutul său contemporan şi modernizarea alături de închegarea acestui spaţiu românesc ce părea imposibil de reunit pe la mijlocul sec al XIX-lea. Monarhia şi vechea elită politică românească au construit aceea Românie Mare şi modernă la care astăzi privim cu nostalgie, regret, speranţă şi incertitudine. România are nevoie de libertate, de nobleţe şi de tărie morală! România are nevoie de valorile acelui 10 Mai în care aveau loc celebrele „bătai cu flori de la sosea”!

Petre Ţuţea spunea despre monarhie ca este „forma ideala de guvernământ”: „Monarhia, spunea Tuţea, ar presupune alegeri, şi partide şi un arbitru: acest arbitru văzând părţile politice, în conflict, alege el, de fiecare dată, dar n-o alege pe cea mai populară ci pe cea mai adecvată interesului general. Deci monarhia nu are criterii de conducere democratice. De fapt, monarhia a făcut România Mare, iar democraţia a mai redus-o.”

Monarhia constituţională este cea mai modernă formă de guvernământ din lume şi cred că este unica alternativă viabilă la corectarea din rădăcini a acestei democraţii neconsolidate şi în veşnică tulburare şi criză în care trăim cu toţii!

Dar este 10 Mai şi trebuie să ne îndreptăm toate gândurile nostre spre Casa Regală a României. Un gând bun trebuie să plece din sufletele noastre spre Casa de România şi spre toţi conaţionalii noştri ce simt româneşte!

Să ne trăiţi, Majestate!

Treziti-va Romani!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: